Spete pretentii comerciale. Decizia 79/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 79/
Ședința publică de la 20 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta - - B împotriva Sentinței civile nr. 674/C/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Se constată că la dosar s-au înregistrat concluzii scrise din partea reclamantei apelante.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 iunie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față:
Prin Sentința nr. 674/C/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- s-a admis în parte excepția prescripției dreptului la acțiune invocat de pârâta - " Trans " SRL Sibiu în legătură cu plata unor facturi emise în anul 204, iar pentru restul facturilor acțiunea s-a respins pe temeiul art. 4 alin.3 din Legea nr. 469/2002.
Împotriva acestei soluții a formulat apel (greșit intitulat recurs) reclamanta solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii sale așa cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 412.232 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate conform contractului de vânzare-cumpărare nr.17/3.03.2004.
În motivarea apelului se susține că prin cererea introductivă de instanță a solicitat penalități de întârziere doar pentru suma de 10.886,12 lei, reprezentând diferență de debit din factura nr. -/31.04.2004 și factura nr. -/7.04.2004 care s-a achitat în 22.05.2007.
Se apreciază că în mod eșalonat instanța de fond a admis în parte excepția prescripția dreptului la acțiune invocat de pârâtă, întrucât dreptul reclamantei este născut pentru diferența de debit neachitată și a penalităților, valoarea totală a contractului fiind invocată doar ca reper pentru calculul penalităților. Din moment ce dispozițiile Legii nr. 469/2002 prevăd că penalitățile de întârziere nu pot depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, iar această sumă este valoarea totală a contractului, respectiv 412.232 lei se apreciază că această sumă trebuia acordată.
Se apreciază, de asemenea, că potrivit art. 1023.civil dreptul său de a cere plata penalităților s-a născut din data de 1.01.2005 dată până la care părțile au amânat, prin convenție, plata debitului restant. Așa fiind, o eventuală prescripție a acțiunii pentru plata penalităților s-ar fi permis la 1.01.2008 în timp ce acțiunea a fost formulată la 30.11.2007.
Pârâta intimată, prin întâmpinare solicită respingerea apelului ca nefondat, în considerarea faptului că suma de 412.232 lei nu reprezintă valoarea totală a contractului și nu poate constitui baza de calcul a penalităților, întrucât această valoare este cea rezultată ca urmare a actului adițional și nu aceea inițială, de la data încheierii contractului (3.03.2004) de 300.000 lei.
În acest sens se mai arată că facturile în baza cărora se solicită penalitățile de întârziere nu au constituit obiect al contractului de vânzare-cumpărare inițial. În baza contractului inițial reclamanta a emis mai multe facturi achitate de către pârâtă. Ulterior executării contractului s-au mai comandat o serie de produse care nu au făcut obiectul contractului inițial și pentru care s-au emis facturile nr. -/31.03.2004 și nr. -/7.04.2004 pentru care a existat o diferență de sumă de 10.866,10 lei neachitată, care a fost în cele din urmă plătită în data de 21.05.2007 după un șir de procese. Pentru a calcula penalitățile de întârziere pentru aceste facturi, de la data plății (21.05.2007) apelanta a calculat penalități de întârziere nu la valoarea acestor facturi nici la valoarea inițială a contractului, ci la valoarea însumată a tuturor facturilor emise de reclamantă.
De asemenea se susține că pentru comenzile ulterioare contractului inițial nu s-a mai stabilit cuantumul penalităților de întârziere sau modul lor de calcul. Deși s-a efectuat o mențiune pe cele două facturi ulterioare că plata se va face conform clauzelor din contractul inițial nu s-a făcut aceeași mențiune și cu privire la penalitățile de întârziere, astfel că acestea nu se vor putea stabili la valoarea inițială de 2 % pe zi de întârziere, ci, eventual la nivelul dobânzii legale.
Se susține că reclamanta a renunțat a mai solicita penalități pentru cele două facturi menționate în cazul în care pârâta achită o altă factură de penalități, respectiv factura nr.-/21.04.2004 emisă în baza aceluiași contract. În executarea contractului apelanta a emis factura menționată în valoare de 39.814,43 lei. Prin convocarea la conciliere din data de 26.10.2007, precum și prin acțiunea introductivă, apelanta arată că în cazul în care se va achita această sumă va renunța la dreptul de a mai solicita penalități pentru cele două facturi.
În sfârșit, se arată că acțiunea este permisă pentru cele două facturi, întrucât art.4 din contract arată că scadența acestora este de 10 zile de la emitere, respectiv 10.04.2004 și 17.04.2004 față de care la data introducerii acțiunii - 30.11.2007 termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul - Lege nr. 167/1958 este prescris.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată că apelul nu este fondat.
Într-adevăr, în mod întemeiat a reținut prima instanță că, potrivit art.4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, totalul penalităților de întârziere nu poate depăși, în lipsă de clauză contrară, cazul în speță, totalul penalităților de întârziere.
Așa cum însăși reclamanta recunoaște, suma asupra căreia sunt calculate penalitățile sunt calculate penalitățile este de 10.866,10 lei, reprezentând diferență neplătită la termen din facturile nr. -/31.03.2004 și nr.-/7.04.2004, astfel încât suma solicitată cu titlu de penalități aferente, de 412.232 lei (care este, de fapt, valoarea totală a contractului dintre părți, inițial de 300.000 lei) este cu mult peste suma datorată cu titlu de plată.
Numai asupra sumei rămase de plată, de 10.886,10 lei, s-ar fi putut calcula eventuale penalități, la o valoare ce ar fi rezultat din aplicarea procentului de 2 % pe zi de întârziere, conform art. 10.2 din contract și nu prin raportare la suma totală a debitului rezultând din contractul dintre părți, de 412.232 lei, reclamanta aflându-se în eroare asupra sensului dispozițiilor art. 4 alin.3 din Legea nr. 469/2002 privitor la calculul și limitarea penalităților de întârziere la plată.
Așa fiind, cum reclamanta a solicitat o sumă mai mare decât suma reprezentând cuantumul datoriei asupra căreia se puteau calcula în speță, penalitățile solicitate, în mod întemeiat prima instanță a observat diferența dintre cele două sume (412.232 lei în loc de 10.886,10 lei datorată cu titlu de debit prin Sentința nr. 4643/26.10.2006) și a respins acțiunea.
Pe de altă parte, șa cum însăși reclamanta recunoaște, cererea din prezenta cauză pentru plata de penalități în sumă de 412.232 lei se află în legătură cu o altă cerere adresată Judecătoriei Sibiu, prin care se solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 39.814,43 lei, cu titlu de penalități la facturi aferente aceluiași contract nr. 17/03.03.2004.
Sub un alt aspect, condițiile în care reclamanta a solicitat plata cu titlu de penalități a întregii sume de 412.232 lei, reprezentând contravaloarea relațiilor comerciale derulate între părți în baza Contractului nr.17/3.03.2004, creând aparența că are în vedere această sumă, prima instanță a apreciat că suma solicitată cu titlu de penalități pentru plăți efectuate în anul 2004 este prescrisă.
Așa fiind, în considerarea celor menționate, apelul de față se va respinge ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta - "" - B împotriva Sentinței nr. 674/C/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20.06.2008.
Președinte Judecător
- - - -
Grefier
- -
Red.
Th.
Ex.4
Jud. fond:
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan
