Spete pretentii comerciale. Decizia 79/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA Nr. 79/
Ședința publică de la 9 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată judecarea apelurilor formulate de reclamanții von OG și, ambii cu domiciliul in sat, com. județul S și de pârâta SC SA, cu sediul in localitatea, județul G, împotriva sentinței comerciale nr.1941 din 4 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Galați, având ca obiect acțiune în pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30 septembrie 2009 și consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 9 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului, rezultă:
Prin sentința comercială nr.1941 din 9 octombrie 2006 Tribunalul Galați, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta SA, obligând-o la plata sumei de 1.139.181,28 lei Ron pretenții și 40.867,97 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea formulată de reclamanții și și înregistrată sub nr.1227/2002 la Curtea de APEL GALAȚI - Secția comercială a solicitat în contradictoriu cu pârâta obligarea la plata sumei de 335.684 Euro, echivalentul a 10.865.084.028 lei, reprezentând suma de 305.684 euro, echivalentul a 597.867 DM, compusă din 380.000 DM împrumut restituit și 217.867 DM dobândă pe perioada 4 aprilie 2007 - 15 septembrie 2002 și suma de 30.000 euro cu titlu de daună și cheltuieli de judecată.
Motivându-și în fapt cererea, reclamanții au arătat că la 4 aprilie1997, în baza contractului de împrumut nr.206 au împrumutat pârâta cu suma de 380.000 DM din care suma de 310.000 DM prin virament, iar 70.000 DM prin preluare de creanțe de la.
Împrumutul a fost acordat pe o perioadă de doi ani, astfel încât după 24 de luni de la acordare pârâta urma să-l restituie integral în DM sau Euro plus o dobândă de 29% pe an.
Conform art.4 pct.43 din contract, pârâta s-a obligat să restituie după 12 luni de la acordare, dobânda pe primul an iar conform pct.4.4. după 24 de luni, dobânda pentru cel de-al doilea an, plus împrumutul integral.
Cu toate că și-a asumat această obligație contractuală, pârâta nu a restituit împrumutul conform clauzelor contractuale.
Dat fiind că împrumutul a fost acordat prin contractarea unui credit la o bancă germană, pentru care a plătit o dobândă de 40.000 DM pe an, dobânda pe care a achitat-o prin contractarea unui alt împrumut, a solicitat obligarea pârâtei la plata de 30.000 euro daune.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile contractului de împrumut nr.206/4 aprilie 1997 și art.1576, 1587, 1082, 1084, 1086, 1088 Cod civil.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție împotriva debitoarei pentru a fi obligată la plata sumei de 17.527 DM echivalentul a 8.951 euro, avându-se în vedere că o parte a împrumutului primit îl reprezintă o cesiune de creanțe de la aceasta în sumă de 70.000 DM.
Prin întâmpinarea depusă de pârâta, a invocat excepția de necompetență materială a Curții de APEL GALAȚI, apreciind că este competent Tribunalul Galați, secția civilă, raportul juridic fiind de drept civil conform art.58 din Legea nr.58/1998.
Prin încheierea de ședință din 13 octombrie 2003, Curtea de APEL GALAȚI, Secția Comercială, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la Secția civilă a aceleiași instanțe pentru competentă soluționare.
Prin încheierea de ședință din 13 decembrie 2003 a Curții de APEL GALAȚI, Secția civilă, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea spre competentă soluționare la Secția comercială, care prin decizia nr.3/16 februarie 2005 declină cauza pentru soluționare la Tribunalul Galați.
Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs.
Prin decizia nr.3606/14 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție- Secția comercială, s-a respins recursul ca nefondat, reținându-se că datorită modificărilor Codului d e procedură civilă, competența în primă instanță a proceselor și cererilor în materie comercială aparține tribunalului.
Pe rolul Tribunalului Galați, Secția comercială și de contencios administrativ, cauza a fost înregistrată sub nr.1797/2005.
În cauză s-a încuviințat efectuarea unei noi expertize contabile avându-se în vedere că prin hotărârea nr.34/22 iulie 2005 emisă de Comisia Superioară de Disciplină s-a stabilit că au fost viciate concluziile raportului de expertiză.
Apărătorul pârâtei a invocat excepția de necompetență materială a Secției comerciale și de contencios administrativ, susținând că ar fi competentă Secția civilă, să soluționeze litigiul.
Prin încheierea de ședință din 5 ianuarie 2006, Tribunalul a respins această excepție întrucât conform art.2 pct.1 din contractul de împrumut nr.206/4 aprilie 1997, destinația acestui împrumut fiind prevăzută, pentru desfășurarea uneia activități comerciale, prezentul litigiu fiind astfel de natură comercială.
Prin încheierea de ședință din 5 ianuarie 2006, tribunalul a disjuns cererea de chemare în garanție a și suspendând-o apoi conform art.1551Cod procedură civilă, ca urmare a neprecizării pretențiilor solicitate de către pârâtă.
Apărătorul pârâtei așa cum rezultă din încheierea de ședință din 5 ianuarie 2006 a renunțat la excepția prescripției dreptului la acțiune.
Prin sentința comercială nr.1422/13 iunie 2006 a Tribunalului Galațis -a admis excepția prescripției dreptului la acțiune solicitată de intervenienta în interes propriu, s-a respins cererea de intervenție ca prescrisă și s-a disjuns soluționarea cererii principale care a fost înregistrată sub nr.2929/2006 la Tribunalul Galați.
Cu privire la raportul de expertiză contabilă, pârâta a formulat obiecțiuni, întrucât nu s-au evidențiat corect toate rambursările efectuate de aceasta, conform chitanțelor olografe nu s-a calculat corect dobânda în funcție de plățile efectuate și nu s-a prezentat modalitatea de transformare a DM în euro, solicitând totodată calcularea dobânzii cu procentul de 6% conform nr.OG9/2000.
Prin încheierea de ședință din 31 august 2006 s-a respins excepția nulității absolute a contractului de împrumut și a actelor adiționale, ca nefondată, excepție invocată de pârâtă întrucât reclamanții erau cetățeni germani la data încheierii contractului, cu domiciliul în Germania și se aplica dispozițiile Legii nr.105/1992.
Prin încheierea de ședință din 27 septembrie 2006, s-a luat act că reclamanții și-au mărit câtimea obiectului cererii de chemare în judecată la suma de 1.139.181,28 Ron conform concluziilor expertizei contabile.
Analizând lucrările cauzei, Tribunalul prin sentința comercială nr.1941/4 octombrie 2006 a admis acțiunea și a obligat pârâta către reclamanți la plata sumei de 1.139.181,28 Ron pretenții reținând următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de împrumut nr.206 din 4 aprilie 1997, prin care reclamanții și au împrumutat pârâtei suma de 380.000 mărci germane,din care suma de 310.000 mărci germane prin virament și suma de 70.000 mărci germane, preluate de creanța de la SC SA.
Împrumutul s-a acordat pe o perioadă de 2 ani, cu o dobândă de 29% pe an, astfel că după 12 luni de la acordarea împrumutului, se plătea dobânda pe primul an, conform art.4,3 din contract.
După 24 de luni, urma a se achita dobânda și pentru al doilea an, precum și rambursarea împrumutului.
În data de 5 aprilie 1997, între părți s-a prelungit durata contractului, respectiv art.3 din contract, cu încă 2 ani, 1999- 2001.
Raportul de expertiză contabilă a avut ca obiective să stabilească în raport de clauzele contractului de împrumut nr.206 din 4 aprilie 1997, împrumutul nerestituit de către pârâtă, în funcție de plățile efectuate de aceasta din momentul încheierii contractului.
Astfel, din concluziile raportului de expertiză contabilă (filele 88 - 94) rezultă că pârâta datorează reclamanților suma de 1.139.181,28 Ron, sumă compusă din debit in sumă de 249.178,68 Ron și 890.002,70 Ron, dobândă capitalizată.
Prin răspunsul la obiecțiuni, expertul contabil a arătat că modul de stabilire a debitului a avut în vedere plățile efectuate de pârâtă și indicate în anexa 4 din raportul de expertiză contabilă.
De asemenea transformarea mărcilor germane în moneda euro s-a făcut pe baza cursului comunicat de la 1 ianuarie 2002, când Germania a adoptat ca mijloc de plată moneda euro.
Susținerea pârâtei că în cauză ar fi aplicabilă dobânda legală de 6% pe an prevăzută de OG9/2000, conform art.4, întrucât Decretul nr.311/1954 a fost abrogat, iar reclamanții sunt cetățeni germani, nu a fost primită din următoarele motive:
Contractul de împrumut nr.206 s-a încheiat între părți la 4 aprilie 1997, și pe baza principiului libertății contractuale ambele părți în deplină cunoștință de cauză și-au asumat toate responsabilitățile ce decurg dintr-un contract, care este legea părților, conform art.969 Cod civil.
Astfel, de comun acord s-a stabilit o dobândă de 29% pe an, comparabilă cu dobânzile bancare practicate la acel moment.
Chiar și așa, prin dispozițiile G nr.9/2000, art.1 se prevede că părțile sunt libere să stabilească în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești și numai unde nu se arată rata dobânzii, se va plăti dobânda legală.
Susținerea pârâtei că în speță s-ar aplica dispozițiile Legii nr.105/1992, fiind un raport juridic de drept internațional, reclamanții fiind cetățeni germani și pe cale de consecință ar fi aplicabilă dobânda legală de 6% pe an, conform art.4 din nr.OG9/2000 nu poate fi primită întrucât conform art.73 din Legea nr.105/1992, contractul este supus legii alese prin consens de părți.
Din toate clauzele contractului, rezultă că părțile au avut în vedere aplicarea legii române, iar pe de altă parte reclamanții sunt cetățeni români, conform actelor de la dosar.
Aceste argumente au fost avute în vedere când s-a respins excepția nulității absolute a contractului de împrumut și a actelor adiționale, ca nefondată prin încheierea de ședință din 31 august 2006, excepție invocată de pârâtă și argumentată că reclamanții erau cetățeni germani la data încheierii contractului, cu domiciliul în Germania și se aplicau dispozițiile Legii nr.105/1992.
Tribunalul nu a reținut concluziile primei expertize contabile, avându-se în vedere că prin hotărârea nr.34/22 iulie 2005 emisă de Comisia Superioară de Disciplină s-a stabilit că au fost viciate concluziile raportului de expertiză.
Cu privire la solicitarea reclamanților de a se acorda daune în sumă de 30.000 Euro, s-a apreciat că nu se justifică cât timp în contract s-a prevăzut o dobândă, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit justificat pentru lipsa de folosință a banilor.
Față de cele mai sus arătate, conform clauzelor contractului de împrumut nr.206/4 aprilie 1997, art.969 Cod civil, Tribunalul a admis acțiunea comercială și a obligat pârâta către reclamanți la plata sumei de 1.139.181,28 Ron, cu titlu de pretenții.
În contra sentinței au formulat apel reclamanții și pârâta.
Reclamanții au criticat sentința pentru greșita calculare a cuantumului cheltuielilor de judecată și pentru nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor, până la data achitării integrale a debitului.
Apelanta pârâtă, a criticat sentința pentru nelegalitate, susținând că instanța în mod greșit a calificat litigiu ca fiind comercial, ca urmare a interpretării eronate a dispozițiilor art.56 Cod comercial, în condițiile în care împrumutul a fost acordat de către persoane necomerciante.
A mai arătat pârâta că prima instanță a respins excepția nulității invocate, fără a indica, conform dispozițiilor art.261 alin.2 Cod procedură civilă, motivele de fapt și de drept, avute în vedere, astfel că deși au fost invocate mai multe motive de nulitate absolută, cercetarea judecătorească s-a limitat doar la calificarea raportului juridic ca fiind un drept internațional, situație în care ar fi incidente dispozițiile art.4 din nr.OG9/2000.
Procedând în acest mod, instanța nu a analizat celelalte motive invocate, respectiv cauza nelicită, lipsa autorizației legale prealabile pentru desfășurarea de către reclamanți a unor activități comerciale pe teritoriul României cu încălcarea prevederilor Regulamentului nr.V/10813/1994 al Băncii Naționale a României.
Pârâta, a invocat stabilirea eronată a legii aplicabile raporturilor juridice între părți, întrucât la încheierea contractului, legea aplicabilă era Decretul nr.311/1954.
S-a mai criticat sentința sub aspectul neanalizării caracterului dobânzilor excesive, în raport de care s-a ajuns la disproporție între prestații și dobânda de 29%, în cauză fiind vorba de o clauză deghizată.
Analizând criticile formulate de apelanți, Curtea de APEL GALAȚI - Secția comercială, maritimă și fluvială, prin decizia nr.1/A din 14 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr-, a admis apelul declarat de pârâta, schimbând în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Prin aceeași decizie s-a respins apelul reclamanților ca nefondat, obligându-se să plătească pârâtei apelante suma de 7771,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la fond și în apel.
Din considerentele deciziei, rezultă că instanța interpretând contractul de împrumut, a stabilit că voința părților a fost aceea să supună raporturile juridice dintre ele legii române, calificându-le ca fiind raporturi de drept internațional privat.
Cum pârâta apelantă avea calitatea de societate comercială, iar suma împrumutată urma să se utilizeze numai pentru investiții, s-a apreciat că raporturile dintre părți sunt raporturi comerciale, prin prisma dispozițiilor art.56 și art.5 din Codul comercial.
S-a mai reținut prin decizie, că la data încheierii contractului de împrumut, erau in vigoare dispozițiile Regulamentului nr- conform căruia, prin art.12 lit.d, pct.13 din Regulament și pct.1 lit.c din Anexa II, creditele acordate rezidenților cu termen de rambursare mai mare de un an, trebuiau autorizate către Banca Națională a României, autorizare a cărei existență nu a fost dovedită.
Curtea, a apreciat astfel că dispozițiile referitoare la dobândă din contract sunt nule, pârâta-apelantă nu le datorează, iar capitalul împrumutat s-a constatat a fi restituit.
Împotriva acestei decizii au introdus recurs reclamanții susținând că acesta este afectată de nelegalitate în raport de dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Criticile reclamanților vizează pe de o parte, nemotivarea deciziei, în sensul că instanța nu a arătat considerentele pentru care și-a admis apelul pârâților și s-a respins apelul reclamanților iar pe de altă parte s-a invocat aplicarea greșită soluționarea cauzei, a dispozițiilor Decretului nr.311/1954 cod civil și art.969 Cod civil.
În dezvoltarea primei critici, recurenții au susținut că instanța le-a respins apelul fără a fi analizat criticile invocate împotriva sentinței.
Cea de-a doua critică, vizează atât ipoteza aplicării în cauză a unor norme juridice străine de aceasta, Decretul nr.311/1954 reglementând raporturi juridice civile și nu raporturi juridice comerciale cât și încălcarea dispozițiilor art.948 și art.969 Cod civil.
În atare situație, greșit s-a apreciat că dispozițiile din contractul privind dobânda sunt nule, încălcându-se voința părților și dispozițiile art.43 Cod comercial.
Prin decizia nr.15/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Secția comercială, a fost admis recursul declarat de către reclamanta și.
A fost modificată în parte decizia nr.1/A din 14 ianuarie 2008 a Curții de APEL GALAȚI - Secția comercială, maritimă și fluvială, în sensul că a fost schimbată în parte sentința nr.1941 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Galați și a fost trimisă pentru rejudecare capătul de cerere privind obligarea la dobânzi.
Au fost menținute toate celelalte dispoziții ale deciziei.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că recursul declarat de reclamanți este fondat în ceea ce privește critica referitor la aplicarea greșită a prevederilor Decretului nr.311/1954 pentru stabilirea dobânzilor reale datorate de către pârâta C.
S-a stabilit că raporturile dintre părți sunt de natură comercială situație în care, acestora li se aplică normele comerciale.
În contextul în care, deși s-a stabilit natura comercială a raportului juridic dintre părți, iar instanța de apel a dat eficiență prevederilor art.1 și art.2 din Decretul nr.311/1954 considerând nulă clauza prin care părțile au convenit asupra unei dobânzi mai mari de 6% pe an - decizia atacată este nelegală întrucât reglementările din acest act normativ aveau aplicabilitate numai în cazurile raporturilor civile deci nu și în cadrul raporturilor comerciale.
S-a considerat că modul în care instanța apelului a procedat în soluționarea petitului ce a vizat acordarea dobânzii echivalează cu o nesoluționare pe fond a acesteia, ceea ce atrage incidența prevederilor art.312 alin.5 Cod pr.civilă.
S-a precizat că în atare situație în virtutea caracterului devolutiv al apelului, instanța în rejudecare trebuie să aibă în vedere natura convențională a dobânzii de 29% pe an și să stabilească în raport de valoarea dobânzii comerciale practicate în relațiile comerciale, la data convenției părților - dacă cuantumul acesteia este sau nu excesiv de oneros.
În cazul în care, din probe se consideră că aceasta este apropiată de nivelul dobânzilor practicate pe piață la acel moment, va proceda la stabilirea cuantumului datorat cu respectarea prevederilor art.969 Cod civil.
Ca urmare s-a dispus modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul că s-a schimbat în parte sentința atacată, cauza fiind trimisă la Curtea de APEL GALAȚI pentru rejudecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la dobânzi, menținându-se celelalte dispoziții ale deciziei.
Curtea de APEL GALAȚI în rejudecare în raport cu precizările obligatorii ale instanței supreme, reține că:
Apelul formulat de către reclamanții și este fondat, iar apelul declarat de pârâta SA este nefondat.
Între părți a fost încheiat contractul de împrumut nr.206 din 4 aprilie 1997, prin care reclamanții și au împrumutat pârâtei C suma de 380.000 mărci germane din care 310.000 mărci germane prin virament, preluare de creanță de la A.
Împrumutul s-a acordat pe o perioadă de 2 ani, cu o dobândă de 29% pe an, astfel că după 12 luni de la acordarea împrumutului, se plătea dobânda pe primul an conform art.4,3 din contract.
După 24 de luni, urma a se achita dobânda și pentru al doilea an cât și rambursarea împrumutului.
La data de 5 aprilie 1997, între părți s-a prelungit durata contractului, respectiv art.3 din contract, cu încă doi ani, respectiv 1999 - 2001.
În cauză au fost efectuate mai multe rapoarte de expertiză, instanța însușindu-și concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expert contabil de la filele 88 - 94 dosar.
Expertiza a reținut că pârâta datorează reclamanților suma de 1.139.181,28 Ron, compusă din debit în sumă de 249.178,68 Ron și 890.002,70 Ron, dobândă capitalizată.
Prin răspunsul la obiecțiuni expertul contabil a demonstrat convingător că debitul a fost stabilit avându-se în vedere plățile efectuate de pârâtă indicate în anexa 4 din raportul de expertiză contabilă.
mărcilor germane în moneda euro s-a făcut în baza cursului comunicat de la 1 ianuarie 2002, când Germania a adoptat ca mijloc de plată moneda euro.
Contractul de împrumut nr.206 a fost încheiat cu respectarea principiului libertății contractuale, ambele părți fiind în deplină cunoștință de cauză și-au asumat toate responsabilitățile care decurg dintr-un contract, care conform art.969 cod civil reprezintă legea părților.
Deci, de comun acord părțile au stabilit o dobândă de 29% pe an comparabilă cu dobânzile bancare practicate la acel moment.
Prin dispozițiile nr.OG9/2000 art.1 se menționează că rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești o stabilesc părțile și numai unde se menționează rata dobânzii se plătește dobânda legală.
În cauză dobânda convenită de părți menționată în contract a fost de 29% pe an și este în conformitate cu disp.art.43 Cod comercial și principiul libertății de voință a părților, iar părțile contractante îndeplineau condițiile pentru a încheia contractul și nu exista la acea dată nici o dispoziție legală care să stabilească limitativ cuantumul dobânzii convenționale.
Raportul anual - 1998 al Băncii Naționale a României pag.11 precizează ratele dobânzilor practicate de bănci. Rezultă din conținut că în anul 1997, anul încheierii contractului de împrumut, dobânda medie a oscilat, iar în luna aprilie când a fost acordat împrumutul în lei era de 105,6% și 112,7% pentru clienții nebancari.
Dobânda de 29% stabilită de către părți prin contractul de împrumut rezultă că este mult sub media practicată de băncile comerciale, cuantumul acesteia nefiind excesiv de oneros, ci în acord cu nivelul dobânzilor practicate pe piața la acel moment, pe care nu le egalează și nici nu le depășește, fiind mult mai mic.
De altfel, expertiza efectuată în cauză de expert contabil, fila 88 dosar nr.1797/Com/2005 al Tribunalului Galați, în raport cu libera voință a părților și documentele prezentate de C așa cum rezultă din anexa IV, a reținut corect dobânda anuală de 29% drept legală și a evaluat-o corespunzător reținând suma de 890.002,70 lei, aceasta fiind în acord cu sumele practicate de bănci pe piață.
Așa se explică și garantarea executării contractului de împrumut de către Banca Agricolă.
Cu aceeași dobândă a împrumutat și a încasat dobânda de 29% așa cum rezultă din adeverințele eliberate de societatea agricolă depuse în dosarul cauzei (adresa nr.14/24.01.2002 emisă de A în perioada 1997 - 2000 din contractul 206/1997 cu o dobândă capitalizată de 29%). Dobânda în discuție nu este exagerată, fiind și în limitele acordului părților care au stabilit cuantumul pieții, ce le-a convenit amândurora. Susținerile contrarii sunt infirmate de conținutul probelor cu acte administrate în cauză.
În raport cu prevederile art.9 pct.9,1 din contractul de împrumut nr.206 din 04.04.1997 potrivit cu care la expirarea termenelor pentru plata oricăror sume prevăzute în contract împrumutatul este de drept în întârziere fără a mai fi necesară altă formalitate, rezultă că datorează reclamanților și suma de 1.139.181,28 Ron compusă din debitul rezultat din împrumut - 249.178,68 lei noi și dobânda capitalizată de 890.002,70 lei Ron - (vezi concluziile expertizei fila 90 dosar nr.1797/Com/2005) însușită în cauză.
Rezultă că apelul formulat de către pârâta CAE. împotriva sentinței nr.1941/2006 pronunțată de Tribunalul Galați este nefondat, urmând ca în conformitate cu disp.art.296 și următoarele Cod de procedură civilă, a fi respins ca atare.
Cheltuielile de judecată solicitate de către reclamanți sunt în sumă de 53.225 lei și nu 40.867,98 lei reținută eronat prin sentința apelată, fapt pentru care urmează ca în conformitate cu disp.art.274 Cod procedură civilă să fie obligată pârâta la plata sumei de 53.225 lei, cheltuieli de judecată.
Se va admite apelul declarat de reclamanți conform art.296 Cod civil, cu consecința schimbării sentinței de mai sus în parte și va obliga reclamanta la plata sumei de 53.225 lei în loc de 40.867,98 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat apelul declarat de pârâta CAE. cu sediul în comuna,- împotriva sentinței comerciale nr.1941 din 4 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr.2929/Com/2006.
Admite apelul declarat de reclamanții și, ambii cu domiciliul in sat, comuna, județul S împotriva aceleiași sentințe, pe care o schimbă în parte în sensul că obligă pârâta C SA la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 53.225 lei în loc de 40.867,98 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 octombrie 2009.
Președinte, dr.- - | Judecător, dr.- - |
Grefier, - - |
Red.
Tehno.O/16.10.2009/5 ex.
Fond-
Președinte:Sarmisegetuza TulbureJudecători:Sarmisegetuza Tulbure, Alexandrina Zaharia
