Spete pretentii comerciale. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1841/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.8
Ședința publică de la 11.01.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelurilor formulate de apelanta - pârâtă - și de apelanta - reclamantă -, împotriva sentinței comerciale nr.4103/12.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta - pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și apelanta - reclamantă prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apelurile formulate.
Apelanta - pârâtă prin avocat solicită admiterea apelului propriu astfel cum a fost formulat conform motivelor de apel dezvoltate în scris, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în parte a cererii reconvenționale și obligarea reclamantei la plata sumei de 40.040 EURO reprezentând penalități de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 26332,49 lei.
Apelanta - reclamantă prin avocat solicită admiterea apelului propriu astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii introductive precizate în întregime și obligarea pârâtei la plata sumei de 263.165 EURO reprezentând preț neachitat și garanții de bună execuție, obligarea pârâtei la plata de daune interese și la plata cheltuielilor de judecată în fond, iar în apel își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată, inclusiv onorariu de succes învederând că acceptul beneficiarului nu vizează lucrările efectuate, că își însușește primul raport de expertiză tehnică construcții efectuat de expertul, și că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale de plată a lucrărilor executate.
Apelanta - pârâtă prin avocat, având cuvântul pe apelul formulat de partea adversă, solicită respingerea apelului și menținerea în parte a acțiunii de fond, învederând că ambele societăți s-au aflat în culpă.
Apelanta - reclamantă prin avocat, având cuvântul pe apelul părții adverse, solicită respingerea apelului formulat de apelanta - pârâtă ca nefundat, culpa procesuală aparține în exclusivitate pârâtei.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor de față:
Prin sentința comercială nr. 4103/12.03.2009 Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta - și a obligat pârâta - la plata sumei de 98.467 Euro, inclusiv TVA, reprezentând contravaloare lucrări conform contractului.
A respins ca neîntemeiate cererile privind restituirea garanției de bună execuție și plata penalităților de întârziere.
A respins ca neîntemeiată cererea reconvențională.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 37.593,49 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de subantrepriză semnat de pârâți la data de 15.12.2005, pârâta și-a asumat obligația de a efectua lucrări în valoare totală de 440.000 EURO + TVA pentru Zona de la obiectivul Hotel, condițiile particulare și generale ale contractului fiind detaliate în actul cu nr. 405/7.02.2006, care țineau cont de cerințele impuse de beneficiarul Romania.
Articolul 5 din Condițiile particulare, a reținut instanța de fond, prevedea faptul că plățile către antreprenor, cu excepția avansului de 10% din valoarea contractului, urmau să se realizeze pe baza situațiilor lunare de lucrări întocmite conform modelului aprobat de pârâtă, însoțite de documente justificative privind valoarea materialelor livrate și a lucrărilor efectuate, și a decontului final, sub condiția acceptării de către beneficiar, potrivit articolului 19.1. din Condițiile generale.
La fiecare plată efectuată, Prevederile articolului 19.3 litera b din Condițiile generale, permiteau pârâtei reținerea unui procent de 10% cu titlu de garanție de bună execuție, urmând ca J din aceasta să fie restituită după emiterea unui certificat de recepție preliminară, iar restul în 30 de zile de la emiterea certificatului de recepție definitivă a avansului lucrărilor de subantrepriză.
Pentru fiecare sumă lunară estimată ca fiind datorată, Precum și pentru decontul final, pârâta, în calitate de antreprenor, trebuia să emită un certificat de plată, conform articolului 19.3 lit a și articolului 19.4 litera b din Condițiile generale.
Deși părțile au acceptat această procedură detaliată de derulare a raporturilor contractuale, care ar fi permis supravegherea îndeaproape a modalității de executare a contractului și ar fi garantat fiecărei părți posibilitatea de probare a pretențiilor contractuale, aceasta nu a fost apreciată, a reținut instanța de fond, ceea ce a determinat și dificultatea stabilirii ponderii lucrărilor efectuate de reclamantă până la data părăsirii șantierului și a determinării sumelor care i se mai cuvin pentru lucrările executate.
Din acest motiv, a arătat instanța de fond, și concluziile experților în construcții au avut la bază aprecieri rezultate din experiența profesională a acestora, dobândită în timp, cu privire la valoarea muncii și a materialelor și înscrisurilor întocmite de reclamanta cu persoane desemnate de beneficiar sau cu subantreprenori ulteriori la momentul sistării lucrărilor, deși nici unul din acestea nu este însușit de pârâtă și nu respectă cerințele contractuale asumate de părți.
În aceste condiții, singurele date certe sunt cele privitoare la sumele încasate de reclamantă în baza acestui contract în valoare de 216.913 Euro, din care 123.174 Euro achitată până la data de 22.05.2006, data sistării lucrărilor, iar 93.739 Euro prin valorificarea biletelor la ordin emise de pârâtă,aspect evidențiat de expertiza contabilă, a apreciat instanța de fond.
Pe de altă parte, a arătat instanța de fond, antreprenorul general Romania a acceptat la plată lucrări reflectate în situațiile întocmite până la aprilie 2006, în valoare totală de 350.442 Euro, conform adresei nr. 1645/9.05.2006, aspect reținut și de expertul contabil.
Scăzând din suma necunoscută de beneficiarul final valoarea garanției de 10% care se reține în conformitate cu prevederile articolului 19.3 litera b din Condițiile generale, rezultă o sumă de plată către reclamantă în valoare de 315.380 Euro, sumă din care s-a achitat doar 216.913 Euro, sumele incluzând TVA, astfel încât restul cuvenit reclamantei ar fi de 98.467 Euro, inclusiv TVA, a arătata instanța de fond.
Instanța de fond a mai arătat că întreaga valoare a contractului a fost stabilită global, iar sumele lunare din situațiile de lucrări urmau să includă atât valoarea lucrărilor efectuate, cât și a materialelor livrate pe șantier, reclamanta neavând posibilitatea realizării unui calcul diferențiat cu prilejul judecății de față.
Cum calculul diferențiat propus de reclamantă și efectuat de experții în construcții nu este posibil, a considerat instanța de fond, urmează ca instanța să se raporteze la sumele acceptate de beneficiar, conform articolului 19.1 din Condițiile generale și la convenția părților, în sensul că sumele acceptate la plată acoperă și lucrările și materialele recunoscute ca fiind livrate pe șantier.
În acest mod, a apreciat instanța de fond, procentul de realizare a contractului până la momentul părăsirii șantierului ar fi de aproximativ 67% din valoarea contractului, ceea ce reprezintă aproximativ media procentelor stabilite de cei doi experți în construcții, respectiv 78,88% și 53,31%.
Instanța de fond a apreciat că opiniile experților în construcții nu pot fi avute în vederea decât pentru comparare, deoarece nerespectarea clauzelor asumate contractual nu a putut permite stabilirea cu certitudine a situației lucrărilor efectuate.
Așa fiind, a apreciat instanța de fond, singurul mod de calcul al sumelor cuvenite reclamanta este cel care pornește de la valoarea recunoscută de beneficiarul final, ceea ce ar asigura, în opinia instanței de fond, a echilibrare a intereselor între părțile acestui contract și între acestea și beneficiar.
Din acest motiv instanța de fond a înlăturat afirmațiile pârâtei cu privire la condițiile în care s-a efectuat recunoașterea situației de lucrări aferente lunii aprilie 2006, acestea nefiind susținute de nici o probă.
Calculul propus de pârâtă, în sensul că aceasta ar mai datora suma de 68.834 Euro + TVA deși este apropiat de concluziile instanței, a fost însă înlăturat ca fundamental greșit, deoarece are la bază deducerea din suma rămasă de achitat din valoarea totală a contractului a sumelor plătite către antreprenorii subsecvenți și a costului închirierii sediului, sume ce nu pot fi deduse în absența unei cereri reconvenționale care să aibă drept finalitate stabilirea obligației de plată a acestor sume de către reclamantă.
Referitor la cererea de restituire a garanției de bună execuție, instanța de fond a apreciat netemeinicia acesteia constatând că dispozițiile articolului 19.3. lit b din Condițiile generale privind întocmirea certificatelor de recepție preliminară și finală a lucrărilor subantreprizei nu au fost respectate, culpa în derularea parțială a contractului aparținând ambelor părți.
Cât privește cererea de acordare a penalităților, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată, contractul încheiat între părți neavând stipulată nici o clauză penală pentru situația întârzierii la plată a antreprenorului.
Instanța de fond a apreciat ca neîntemeiată cererea reconvențională, considerând că nu este aplicabilă clauza penală inserată în articolul 13.2 din Condițiile particulare, deoarece aceasta avea în vedere situația întârzierilor imputabile reclamantei față de limitele de execuție a lucrărilor efectuate în baza contractului, și nu cazul întârzierilor apărute ca urmare a încetării raporturilor contractuale înainte de finalizarea lucrărilor contractate.
În caz contrar, a apreciat instanța de fond, instanța ar fi ținută să estimeze asupra posibilității de realizare a lucrărilor în termenele inițial asumate, dacă părțile ar fi derulat raporturile contractuale până la executarea în totalitate a lucrărilor ce au format obiectul contractului.
Instanța de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că, față de culpa procesuală a pârâtei și de faptul că apărările acesteia au fost înlăturate, reclamantei i se cuvine recuperarea parțială a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâta -, cât și reclamanta -.
Apelurile au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială sub nr- din 28.07.2009.
Prin apelul său, pârâta -a solicitat schimbarea în parte a sentinței comerciale atacate, în sensul admiterii cererii reconvenționale și obligării reclamantei la plata sumei de 40.040 Euro, reprezentând penalități de întârziere și acordarea cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei intimate doar în procentul în care a fost admisă acțiunea principală, 67% din valoarea contractului, respectiv în sumă de 26.332,49 lei, cu cheltuieli de judecată în fond și apel.
Pârâta apelantă a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, pârâta apelantă a susținut că în mod nelegal și netemeinic a fost respinsă cererea reconvențională de obligare a reclamantei la plata penalităților de întârziere de 0,10% pentru fiecare zi de întârziere, conform articolului 13.4 din contractul de subantrepriză nr. 405/7.02.2006 (nu mai mari de 10% din valoarea totală a contractului).
Termenul de finalizare a lucrărilor, a susținut pârâta apelantă, a fost prelungit de comun acord cu beneficiarul și stabilit pentru data de 28.04.2006.
Din cauza părăsirii șantierului de către reclamantă finalizarea lucrărilor a avut loc la data de 28.07.2006, dată la care a fost semnat de recepție, terminarea lucrărilor pe șantier fiind întârziată cu un număr de 91 de zile, pentru fiecare zi aplicându-se o penalizare de 0,10% din valoarea contractului, adică 440 Euro/zi de întârziere.
Pârâta apelantă a mai arătat că obligația de plată a penalităților de întârziere de către reclamantă subzistă și în cazul încetării raporturilor contractuale înainte de finalizarea lucrărilor întrucât la momentul părăsirii șantierului aceasta era deja în mare întârziere, față de grafic, cu execuția lucrărilor contractante.
Potrivit prevederilor articolului 12.4 din Contractul general, a menționat apelanta pârâtă, subantreprenorul avea obligații concrete pentru a permite controlul respectării termenelor, respectiv întocmirea unor grafice, pe care aceasta nu le-a întocmit însă, după cum nu a întocmit corect nici situațiile de lucrări lunare.
În cazul neîndeplinirii de către subcontractor a acestor obligații, penalitățile de întârziere vor fi aplicate de plin drept după o somație rămasă fără efect mai mult de 5 zile lucrătoare.
Așa fiind, cum ultimul termen convenit cu beneficiarul și cu subantreprenorul pentru finalizarea obiectului a fost 28.04.2006, iar reclamanta a părăsit unilateral șantierul la data de 22.05.2006, nerespectarea termenului de finalizare a lucrărilor îi este imputabilă acesteia.
Cât privește cheltuielile de judecată, a arătat pârâta apelantă, deși instanța de fond a apreciat că reclamantei i se cuvenea recuperarea parțială a cheltuielilor de judecată, corespunzător pretențiilor admise, a acordat acesteia un procent mai mare decât procentul de 67%, respectiv suma de 37.593,49 lei, în realitate suma cuvenită cu titlu de cheltuieli de judecată fiind de 26.332,49 lei.
Reclamanta -a solicitat prin apelul său modificarea sentinței comerciale atacate în sensul admiterii în întregime a cererii introductive precizate și obligarea pârâtei la plata sumei de 263.165 Euro, reprezentând preț neachitat și garanții de bună execuție; obligarea pârâtei la plata de daune interese calculate asupra debitului de 263.165 Euro, reprezentând dobânda legală din data de 22.05.2006 și până la achitarea integrală a debitului, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, cu menționarea faptului că în ceea ce privește cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu de succes, își rezervă dreptul de a solicita onorariu de succes pe cale separată, după finalizarea prezentului litigiu.
Reclamanta apelantă a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică în ceea ce privește respingerea în parte a pretențiilor sale și în ceea ce privește respingerea în întregime a cererilor privind restituirea garanției de bună execuție și plata penalităților de întârziere.
Apelanta reclamantă a apreciat că instanța de fond a făcut o interpretare eronată a probelor administrate, ceea ce a condus la formarea unor concluzii la fel de eronate asupra fondului cauzei.
Astfel, a arătat apelanta reclamantă, în mod eronat instanța de fond a respins concluziile ambelor expertize în construcții efectuate în cauză și a luat în calcul la stabilirea sumelor datorate doar partea din lucrări acceptate de beneficiarul final, această sumă, de 350.422 Euro, neincluzând și lucrările aferente perioadei 1.05.2006-22.05.2006- data sistării lucrărilor și nu cuprinde valoarea materialelor aprovizionare până la data sistării lucrărilor.
Până în prezent, a arătat apelanta reclamantă, aceasta a încasat suma totală de 216.913 Euro, aferent lucrărilor executate până la data de 22.05.2006, deși beneficiarul final a acceptat și plătit situații de lucrări până în luna aprilie, în valoare de 350,442 Euro, ceea ce a îndreptățit-o pe reclamanta apelantă să sisteze lucrările, dând efect excepției de neexecutare a contractului de către partea adversă.
În consecință, apreciază apelanta reclamantă, este neîntemeiată reținerea culpei contractuale a ambelor părți de către instanța de fond, mai ales că instanța de fond nu a precizat și în ce constă culpa reclamantei.
Cauza neîntocmirii situațiilor finale de lucrări este culpa pârâtei care a refuzat acest lucru, după cum a refuzat și întocmirea situațiilor preliminare de lucrări, iar întreruperea a fost cauzată nu de culpa reclamantei, ci de culpa pârâtei prin neefectuarea plăților datorate la termenele contractuale, a susținut apelanta - reclamantă.
Astfel, instanța de fond a interpretat eronat atitudinea de bună credință a reclamantei, confundând-o cu o culpă contractuală pentru că aceasta a acceptat continuarea lucrărilor în perioada martie - mai 2006 în condițiile în care pârâta a refuzat întocmirea situațiilor de lucrări și a refuzat efectuarea plăților aferente lucrărilor deja efectuate.
În mod eronat instanța de fond nu a luat în considerare proba cu expertiză în construcții, a arătat apelanta reclamantă, deoarece în lipsa încheierii de către părți a unor situații de lucrări care să poată fi opozabile ambelor părți, singura posibilitate de a determina lucrările efectuate de către reclamantă a fost efectuarea unei expertize judiciare în construcții care să determine volumul și prețul lucrărilor executate până la data sistării lucrărilor.
Apelanta reclamantă a arătat că își însușește concluziile expertizei efectuate de către expertul, deoarece expertul a dat dovadă de neprofesionalism, făcând aprecieri subiective și nu a calculat o serie largă de lucrări efectuate și recepționate de beneficiarul final, expertiza având la bază doar ultima etapă a lucrărilor realizate fără a lua în considerare celelalte tipuri de lucrări realizate și descrise în de predare primire front de lucru.
Nefondată și netemeinică este soluția instanței de fond și cu privire la garanțiile de bună-execuție, deoarece culpa contractuală pentru sistarea lucrărilor aparținea pârâtei care a refuzat întocmirea situațiilor de lucrări și nu a efectuat plățile la scadență, astfel încât nu avea cum să fie întocmită situația finală de lucrări, din moment ce lucrările nu s-au finalizat.
De asemenea, a susținut reclamanta apelantă, reținerea de către instanța de fond a culpei reclamantei constând în neîntocmirea certificatelor de recepție preliminară și finală, este greșită, deoarece aceasta echivalează cu a primite pârâtei și își invoce propria culpă a propriului folos, atâta timp cât pârâta trebuia să semneze și ea certificatele de recepție și situațiile de lucrări.
Referitor la daunele interese, reclamanta apelantă a susținut că deși prin cererea introductivă s-a solicitat, într-adevăr, obligarea pârâtei la plata penalităților, aceasta nu a fost decât o formulare nefericită, în realitate reclamanta vizând obligarea pârâtei la plata dobânzii legale care este datorată de drept în temeiul articolului 43 Cod comercial, iar, pe de altă parte, dacă ar fi admis acest capăt de cerere, instanța de fond ar fi conferit eficiență principiului "cine poate mai mult, poate și mai puțin".
În fine, cât privește cheltuielile de judecată, apelanta reclamantă a arătat că deși, în mod corect instanța de fond i-a acordat acesteia cheltuieli de judecată, nu a menționat nimic referitor la onorariul de succes, în sensul că reclamanta își rezervă dreptul de a-l solicita pe cale separată după finalizarea litigiului.
În drept, articolul 282 și următoarele. Cod procedură civilă.
Reclamanta a depus întâmpinare la apelul formulat de către pârâta -, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, susținând că decizia sa de suspendare a lucrărilor a fost cauzată de culpa contractuală a pârâtei, constând în refuzul nejustificat al acesteia de plată a prețului pentru lucrările deja executate.
Faptul că pârâta a arătat cu ocazia cercetării fondului cauzei că este de acord cu plata sumei de 68.842 Euro echivalează, a arătat reclamanta, cu o recunoaștere a culpei contractuale a acesteia.
Și pârâta - a formulat întâmpinare la apelul declarat de către reclamantă -, solicitând respingerea apelului, instanța de fond reținând în mod corect culpa reclamantei raportat la dispozițiile articolului 5 din Condițiile particulare și la articolul 19.1. și articolului 19.2 din Condițiile generale ale contractului, în sensul că existau deficiente de întocmire a situațiilor de lucrări lunare care nu erau întocmite conform modelului aprobat de către pârâtă, lipsind atașamentul (punerile de acord între executant și beneficiar cu privire la cantitățile de materiale puse în operă).
Acest aspect a fost consemnat și în expertiza tehnică construcții întocmită de expertul. care a arătat că lipsa atașamentelor și a situațiilor detaliate de lucrări a condus la creanțe în decontarea lucrărilor.
Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect, ca o concluzie firească, faptul că deși părțile contractante au acceptat procedura detaliată în derularea raporturilor contractuale, care ar fi permis supravegherea îndeaproape a modalității de executare a contractului și ar fi garantat fiecărei părți posibilitatea de a-și proba pretențiile contractuale, procedura nu a fost respectată.
Corectă este concluzia instanței de fond în sensul că în lipsa certificatelor de recepție preliminară și finală a lucrărilor care nu s-au întocmit și din culpa reclamantei, nu pot fi aplicabile prevederilor articolului 19.3 litera b din Condițiile generale.
În fine, a arătat pârâta intimată, afirmația reclamantei apelante în sensul că formularea din cererea introductivă de solicitare a plății penalităților de întârziere a fost nefericită și că de fapt cererea viza dobânda legală, este tardivă, neputând fi făcută după dezbaterea în fond a cauzei.
Apelanta reclamantă a depus practică judiciară în problema onorariului de succes și a dobânzilor legale.
Nu au fost solicitate probe noi în apel.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor articolului 295 alineat 1 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Apelul declarat de către reclamanta -este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit clauzei prevăzută în articolul 3 din contractul de subantrepriză încheiat între părți la data de 15.12.2005 și anexei la contract cuprinzând graficul de execuție a lucrărilor, termenul de finalizare a execuției lucrărilor a fost stabilit pentru data de 30.04.2006.
Reclamanta - a sistat în mod unilateral execuția lucrărilor la data de 22.05.2006, dată la care, potrivit propriilor estimări, lucrarea era executată în proporție de 90-95% iar, potrivit estimărilor efectuate de cele două rapoarte de expertiză tehnică construcții întocmite în cauză, în proporție de78,8%(expertiza ) și respectiv, în proporție de 53,31% (expertiza G).
Făcând o medie a celor două rapoarte de expertiză construcții, instanța de fond a apreciat că stadiul fizic al lucrărilor la data sistării unilaterale a contractului de către reclamantă, 22.05.2006, era de 67%, aspect necontestat de către reclamantă.
Se constată însă că la data de 22.05.2006, dată la care reclamanta a reziliat unilateral contractul de subantrepriză, aceasta depășise deja graficul execuției lucrărilor, cu aproape 30 de zile la această dată.
Este de necontestat astfel că nerealizarea obiectului contractului de subantrepriză decât în proporție de 67% până la data de 22.05.2006, a determinat întârzierea predării lucrării, pentru procentul de 33% nerealizat de reclamantă, termenul de execuție a lucrărilor fiind prelungit până la data de 28.07.2007, dată la care a fost semnat de recepție.
Cât privește susținerea reclamantei apelante că aceasta a sistat în mod unilateral executarea contractului pentru că pârâta nu a decontat parțial lucrările executate, respectiv lucrările executate în luna aprilie 2006, astfel încât încetarea raporturilor contractuale s-ar datora exclusiv culpei pârâtei, este nefondată.
Astfel, potrivit articolului 5 din Condițiile particulare ale contractului de subantrepriză nr.405/7.02.2006, pârâta era obligată să plătească reclamantei un avans de demarare a lucrărilor, egal cu 10% din prețul contractului ce urma a fi rambursat prind reducerea în același procentaj din orice situație lunară și certificat de plăți. Cât privește celelalte sume, articolul 5 dispune în sensul că aceste sume "se vor plătipe baza situațiilor lunaresaudecontului finalconform articolul 19 al Condițiilor Generale ale Contractului de ".
Pentru ca plata de către antreprenor (pârâta - ) să se poată însă efectua, era necesar ca subantreprenorul (reclamanta - ) să remită, conform dispozițiilor articolului 19.2 din Condițiile generale ale contractului subanrepriză (fila 36), o situație de lucrări în 6 exemplare conform modelului aprobat de către antreprenor, însoțită de documente justificative ce trebuie să cuprindă raportul detaliat al evoluției în decursul lunii și a celorlalte atașamente prevăzute, sub rezerva acceptării lucrărilor de către beneficiar (articolul 19.1.).
În speță însă, după cum corect a reținut instanța de fond, și a fost relevat și prin concluziile celor două expertize tehnice construcții efectuate în cauză, reclamanta - nu a întocmit corect situațiile de plată, acestea nerespectând dispozițiile contractuale precitate, astfel încât pârâta nu le-a acceptat la plată.
Chiar și în această situație însă, în care între părți interveniseră neînâelegeri în legătură cu interpretarea și executarea contractului, subantreprenorul nu era îndrituit să înceteze executarea lucrărilor în mod unilateral.
În acest sens, prevederile articolului 15 litera a din Condițiile Particulare ale Contractului de (fila 16) dispun că "Începerea unei proceduri de rezolvare pe cale amiabilă(a diferendelor dintre părți)nu îl va elibera pe subantreprenor de sarcina de a-și executa obligațiile ce îi revin în baza Contractului de subantrepriză".
Așa fiind, în mod neîntemeiat, cu încălcarea prevederilor contractuale, reclamanta subantreprenor a notificat sistarea lucrărilor începând cu 22.05.2006 pe motiv că pârâta nu a efectuat plățile la zi, conform stadiilor fizice de lucrări când, potrivit convenției părților, reclamanta ar fi trebuit să continue execuția lucrărilor, concomitent cu încercarea de a soluționa pe cale amiabilă diferendul ivit, de neplată a situației de lucrări pentru luna aprilie 2006, fără a ține seama că, potrivit prevederilor contractuale, reclamanta se afla deja în culpă față de neîncadrarea în graficul de execuție a lucrărilor, prin nefinalizarea lucrărilor până la finele lunii aprilie 2006.
De altfel, din probele administrate la judecata în fond a rezultat, după cum am arătat, că stadiul fizic de realizare a lucrărilor contractate nu era nicidecum cel pretins de către reclamantă, de 90-95%, ci de, cel mult 67%, fapt pentru care reclamanta se află în culpă.
Invocarea de către reclamanta apelantă a sistării unilaterale a executării lucrărilor, (după depășirea termenului contractual de către aceasta), ca efect al excepției de neexecutare a contractului de către pârâtă prin neplata situației de lucrări aferent lunii aprilie 2006, este neîntemeiată, deoarece, una dintre condițiile pentru invocarea excepției de neexecutare a contractului este condiția conform căreia părțile să nu fi convenit un termen de executare a uneia dintre obligațiile reciproce.
Dacă un astfel de termen a fost convenit, înseamnă că părțile au renunțat la simultaneitatea de executare a obligațiilor și deci nu mai există temeiul pentru invocarea excepției de neexecutare.
De asemenea, o altă condiție necesară pentru invocarea excepției de neexecutare a contractului este ca neexecutarea să nu se datoreze faptei înseși a celui care invocă excepția.
În speță, după cum am arătat, și după cum corect a reținut și instanța de fond, s-a reținut culpa reclamantei în neîntocmirea situațiilor de plăți în conformitate cu modalitatea agreată de către părți prin clauzele contractuale, fapt ce a condus la neacceptarea acestora de către pârâtă, la care se adaugă încetarea unilaterală a contractului, înainte de soluționarea diferendelor dintre părți pe cale amiabilă.
Pentru aceste considerente, văzând și acceptarea de către pârâta intimată a concluziilor instanței de fond, Curtea apreciază că instanța de fond a apreciat în mod corect care sunt sumele datorate reclamantei apelante pentru lucrările executate până la data de 22.05.2006, instanța de fond apreciind corect ansamblul probator administrat în cauză.
Curtea constată că instanța de fond în mod corect, pe baza interpretării corecte a dispozițiilor contractuale, respectiv a articolului 19.3 litera b din Condițiile generale de contractare (fila 37) a apreciat că reclamantei nu i se cuvin sumele reținute cu titlu de garanție de bună execuție, în absența întocmirii recepției preliminare a lucrărilor, clauza contractuală neprevăzând condiții speciale de restituire în cazul încetării contractului altfel decât prin realizarea ansamblului lucrărilor contractante.
În fine, nici în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantei de acordare a penalităților de întârziere, instanța de fond nu a greșit, soluția de respingere a cererii reclamantei fiind legală și temeinică raportat la faptul că prin contractul de subantrepriză încheiat părțile nu au stipulat și clauză penală pentru situația în care pârâta ar întârzia în mod nejustificat plata lucrărilor executate.
Susținerile reclamantei apelante efectuate prin cererea de apel, în sensul că solicitarea penalităților de întârziere ar fi fost doar o formulare nefericită, în realitate, reclamanta urmărind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, nu pot fi reținute, pe de o parte, pentru că instanța este ținută de principiul disponibilității părților care o obligă la a se pronunța doar cu privire la obiectul cererii deduse judecății (articolul 129 alineat 6 Cod procedură civilă), ceea ce înseamnă că reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual, iar, în speță, reclamanta apelantă a solicitat "obligarea pârâtei la plata penalităților de întârzierecontractuale",începând cu data de 22.05.2006.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor articolului 294 alineat 1 Cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Aplicarea în speță a regulii tantum devolutum quantum indicatum interzice reclamantei apelante ca în apel să pretindă obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale, când în prima instanță a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere contractuale.
Admiterea unei asemenea cereri direct în apel, ar însemna o încălcare a dublului grad de jurisdicție și o schimbare a obiectului cererii de chemare în judecată interzisă expres de dispozițiile articolului 294 alineat 1 Cod procedură civilă.
Cât privește nereținerea de către instanța de fond a mențiunii că reclamanta își rezervă dreptul de a solicita onorariul de succes pe cale separată, după soluționarea litigiului în mod irevocabil, acest fapt nu este de natură a prejudicia în vreun fel interesele reclamantei apelante deoarece, după cum susținea și apelanta reclamantă, onorariul de succes reprezentând cheltuieli de judecată se poate acorda pe parcursul judecării cauzei sau pe cale separată, potrivit voinței părții care a câștigat procesul, urmând a fi acordate la cererea acesteia.
Apelul declarat de către pârâta -este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor articolului 13.2 din Condițiile Particulare ale Contractului de nr. 405/2006, "În caz de întârziere imputabilă subantreprenorului a unei date limită de execuție așa cum este definită în General de Execuție al lucrărilor de, se va aplica de drept pentru fiecare zi calendaristică de întârziere o penalitate egală cu 0,10% din prețul Contractului de -", penalitățile de întârziere urmând a fi plafonate la 10% din suma globală a contractului (articolul 13.4).
Așa fiind, cum instanța de fond în mod întemeiat a reținut culpa reclamantei în neexecutarea obligațiilor contractuale, reținând depășirea termenului de finalizare a contractului și realizarea lucrărilor contractate de către reclamantă în proporție de doar 67% până la data de 22.05.200+6, data sistării unilaterale a lucrărilor de către reclamantă (data denunțării unilaterale a contractului), trebuia, pe cale de consecință, să oblige reclamanta la plata penalităților contractuale de neexecutare a lucrărilor contractate până la data limită de execuție convenită de către părți în cuantum de cel mult 10% din valoarea totală a contractului, respectiv în valoare de 40.040 Euro.
Astfel, instanța nu era obligată să estimeze asupra posibilității de realizare a lucrărilor la termenele execuționale intermediare, ci raportat la termenul final de executare a lucrărilor contractate, respectiv la 30.04.2006, dată la care, potrivit probatoriilor administrate în cauză, instanța de fond a apreciat că stadiul fizic de execuție a lucrărilor a fost respectat doar în proporție de 67% (la data de 22.05.2006).
Și în privința cheltuielilor de judecată acordate reclamantei instanța de fond a fost în eroare întrucât, deși a apreciat că va obliga pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în raport de pretențiile admise reclamantei, nu a raportat efectiv cheltuielile de judecată acordate la procentul în care pretențiile reclamantei au fost încuviințate, de 67%, ceea ce ar fi determinat un cuantum al cheltuielilor de judecată de 26.332,49 lei.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolelor 294-296 Cod procedură civilă respinge ca nefondat apelul declarat de către reclamanta - CĂRBUNEȘTI.
Admite apelul declarat de către pârâta -.
Schimbă în parte sentința comercială nr. 4103/12.03.2009 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială în sensul că admite cererea reconvențională și obligă reclamanta pârâtă la plata către pârâta reclamantă a sumei de 40.040 Euro reprezentând penalități de întârziere.
cuantumul cheltuielilor de judecată și obligă pârâta reclamantă la plata sumei de 26.332,49 lei către reclamanta pârâtă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței comerciale apelate cu privire la admiterea în parte a cererii principale.
Văzând și dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă obligă apelanta reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către apelanta pârâtă în sumă de 26.319 lei efectuate în fond și apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de către reclamanta -, cu sediul în, nr. 1, Județ
. Admite apelul declarat de către pârâta -, cu sediul în M,-, Județ M, împotriva sentinței comerciale nr.4103/12.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Schimbă în parte sentința comercială apelată în sensul că admite cererea reconvențională și obligă reclamanta pârâta la plata către pârâta reclamantă a sumei de 44.040 Euro reprezentând penalități de întârziere.
cuantumul cheltuielilor de judecată și obligă pârâta reclamantă la plata sumei de 26.332,49 lei către reclamanta pârâtă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate cu privire la admiterea în parte a cererii principale.
Obligă apelanta - reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către apelanta - pârâtă în sumă de 26,319 lei, efectuate în fond și apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 11.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu
