Spete pretentii comerciale. Sentința 81/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
R O M Â N I
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Sentința nr. 81/2008
Ședința publică de la 07 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Morina Napa judecător
Grefier: ---
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a fost pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta C, în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
S-au verificat actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a reținut în pronunțare cu privire la cele două excepții invocate în cauză, respectiv: excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și excepția prematurității acțiunii.
A:
- deliberând -
Asupra cauzei în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr- reclamanta Cac hemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru acordarea despăgubirilor prevăzute de lege pentru proprietatea preluată abuziv.
Acțiunea a fost timbrată cu timbru judiciar de 0,3 lei și taxă judiciară de timbru de 4 lei, anulate la dosar.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin Decretul nr. 15/1983 s-a dispus exproprierea imobilului compus din casă și teren, iar în baza Legii nr. 10/2001 prin dispoziția nr. 765/26.03.2005 a Primarului municipiului B s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, dosarul fiind înaintat de Prefectura B cu adresa nr. 4348/29.07.2005 către Ministerul Finanțelor. Deoarece nu a primit nici un răspuns de la acea dată reclamanta s-a adresat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în luna octombrie 2007, fără a primi vreun răspuns.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005 și Legii nr. 554/2004.
Pentru susținerea acțiunii au fost depuse înscrisuri: adresa nr. 4348/29.07.2005 a Instituției Prefectului - județul B, dispoziția nr. 765/28.03.2005 a Primarului municipiului B, cererea adresată la 28.10.2007 și confirmarea de primire a acesteia.
Dintre pârâții, legal citați, a formulat întâmpinare Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Bacău, a lipsei calității procesuale pasive și a prematurității acțiunii. S-a susținut că Autoritatea asigură organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit dispozițiilor nr.HG 361/2005 modificată și completată prin nr.HG 1068/2007, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire. Pe de altă parte, potrivit procedurii reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 etapele de parcurs pentru emiterea deciziei sunt următoarele: a transmiterii și înregistrării dosarelor, analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (etape parcurse în ce privește dosarul reclamantei).
următoare, a evaluării, nu s-a desfășurat, dosarul reclamantei nefiind selectat, potrivit ordinii aleatorii prevăzută de decizia nr. 2/28.02.2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Decizia reprezentând titlul de despăgubire va fi emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor după parcurgerea procedurii menționate.
Prin sentința civilă nr. 223/9.04.2008 pronunțată în cauză de Tribunalul Bacău, a fost admisă excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Bacău, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BACĂU. S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. d, art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă, competența pentru judecata în primă instanță a proceselor și cererilor în materia contenciosului administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale revine curții de apel.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL BACĂU la data de 19.05.2008.
La termenul din 17.06.2008 instanța a pus în discuția părților, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, fiind amânată judecata cauzei pentru formularea de concluzii asupra acestei excepții și a celor invocate prin întâmpinare de pârâtul Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, fără ca reclamanta să-și formuleze apărări.
Examinând actele dosarului instanța reține următoarele:
Prin dispoziția nr. 765/28.03.2005 a Primarului municipiului B s-a stabilit valoarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru construcție și teren, dosarul fiind înaintat de Instituția Prefectului județului B către Ministerul Finanțelor Publice cu adresa nr. 4348/29.07.2005. Dosarul a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 7203/CC, nefiind selectat pentru evaluării.
Analizând, în condițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, excepțiile invocate în cauză, instanța apreciază următoarele:
Procedura și instituțiile abilitate pentru analizarea, stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie și/sau de plată sunt prevăzute de dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare și ale nr.HG 1095/2005. Această procedură cuprinde transmiterii și a înregistrării dosarelor (art. 16 alin. 1-3 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ), analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale (art. 16 alin. 4), evaluării (art. 16 alin. 5,6), emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire (art. 16 alin. 7), a valorificării titlurilor de despăgubire în titlu de plată a despăgubirii (art. 181).
În cadrul acestei proceduri Statul Român este reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit dispozițiilor art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Pentru acordarea despăgubirilor în a fost înființată Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în în structura Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin art. 141introdus prin nr.OG 81/2007. În aceste condiții, raportat la obiectul acțiunii, Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor nu justifică legitimarea procesuală pasivă, ca titular de obligații în raportul juridic dedus judecății, pentru plata despăgubirilor solicitate de reclamantă.
Cu privire la procedura reglementată de dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare și ale nr.HG 1095/2005, instanța constată că sunt prevăzute anumite condiții pentru învestirea instanței, potrivit dispozițiilor art. 19 din lege, împrejurare în care aspectul prematurității acțiunii este legat de îndeplinirea unei condiții speciale de exercițiu a acțiunii, care are prioritate față de condiția generală de exercițiu a acțiunii privitoare la calitatea procesuală pasivă a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
În aceste condiții, instanța constată că din procedura arătată dosarul reclamantei a parcurs doar etapele transmiterii, înregistrării și analizării dosarului, pentru următoare, a evaluării, fiind necesară stabilirea aleatorie a ordinii de soluționare, potrivit dispozițiilor art. 1,2 din decizia nr. 2/28.02.2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dată potrivit dispozițiilor pct. 17.1 din nr.HG 1095/2005.
Având în vedere că până la data formulării acțiunii dosarul nu a fost selectat pentru evaluării, acțiunea formulată este prematură.
În consecință, cu privire la excepțiile invocate, instanța le apreciază ca fiind fondate și va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât și, ca prematură, în contradictoriu cu pârâtul Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta C, cu domiciliul în B,-,. B,. 19, județul B, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât.
Admite excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtul Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în B, Calea nr. 202, sector 1 și, în consecință, respinge acțiunea ca prematură, în contradictoriu cu acest pârât.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 07 iulie 2008.
Președinte, - - |
Grefier, --- |
Red. - 11.07.2008
Tehnored. - ex. 5
14/14.07.2008
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa