Spete pretentii comerciale. Decizia 81/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA Nr. 81/
Ședința publică de la 24 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentina Vrabie președinte secție
JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată judecata apelului declarat de reclamanta România B, cu sediul în B, sector 2, șos. - nr. 173, intrarea 2 împotriva sentinței nr. 606//13.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19 2008 și consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 23 2008, iar apoi la data de 24 2008, când instanța a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr- reclamanta -. România SRL. Bac hemat în judecată pe pârâții -. SRL. B și - solicitând ca aceștia să fie obligați să-i plătească suma de 292.995,41 lei cu titlu de despăgubiri datorate de pârâtul -, profitul nerealizat din cauza concurenței neloiale și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la 01.07.2003 a încheiat cu pârâtul - un contract individual de muncă în baza căruia pârâtul devenea salariat al reclamantei în funcția de agent vânzări, având atribuțiuni de vânzare produse în B și zonele limitrofe. La data de 12.06.2005 pârâtul și-a dat demisia determinat de ancheta desfășurată de reclamantă în legătură cu activitatea sa.
Analizând activitatea angajatului, reclamanta a constatat că soția acestuia era asociat unic și administrator la -. SRL. B, înființată anterior angajării pârâtului cu șase zile. Pe toată perioada funcționării în cadrul societății reclamante 01.07.2003-11.06.2006, pârâtul a dat dovadă de rea-credință, încălcând regulamentul de ordine interioară, prejudiciind societatea prin acte de concurență neloială. Astfel, oferea produsele firmei, societății conduse de soția sa cu un discount de 30%, în condițiile în care nu erau întrunite condițiile pentru a beneficia de acest discount. Plata facturilor era stipulată la 90 zile, termenul maxim acceptat de reclamantă. Societatea pârâtă nu deținea depozite proprii, iar pe raza de activitate a pârâtului nu se făcea distribuție proprie de produse ci toți erau obligați să cumpere de la societatea pârâtă. Pentru aceste aspecte a apreciat că societatea reclamantă a fost păgubită cu suma de 292.995,41 lei respectiv prin deturnarea clientelei, folosind vadul comercial, logistica și numele angajatorului de către pârât. Acesta trebuie să restituie angajatorului salariile primite, primele, bonusurile, contribuția de asigurări sociale, taxele și impozitele dar și profitul nerealizat. În drept a invocat art.9 din Legea 11/1991. Reclamanta a depus înscrisuri: (filele 8-13).
Pârâții au depus întâmpinare arătând că acțiunea este inadmisibilă fiind promovată cu nerespectarea disp. art.720/1 pr.civ. valabil în cazul litigiilor comerciale. Pe fond, au arătat că -. SRL. Bad esfășurat relații de afaceri cu societatea reclamantă, fiind distribuitorul acestuia în zonă: primea în custodie produsele și le desfăcea în zonă. Această activitate nu poate fi considerată concurență neloială, societatea pârâtă beneficiind de politica de custodie și discount impusă de reclamantă. Faptul că pârâtul era angajatul firmei reclamante nu a prezentat nici un impediment moral sau legal. Dacă societatea pârâtă nu ar fi mulțumit-o pe reclamantă cu privire la activitatea desfășurată, aceasta putea oricând să întrerupă colaborarea. Temeiul juridic în baza căruia s-a demarat acțiunea nu este incident în cauză. A solicitat respingerea acțiunii. Pentru pârâtul - a mai arătat că era reprezentant zonal pe B, G, T, V, B și prin activitatea desfășurată nu a încălcat nicidecum regulamentul de ordine interioară. În virtutea atribuțiunilor de serviciu primea marfă în custodie pe care o distribuia la nivelul zonei de distribuție. Societatea pârâtă l-a ajutat în vânzarea și promovarea produselor, acest lucru nefiind interzis de regulament. De altfel, firma pârâtă emitea propriile facturi și a colaborat cu reclamanta chiar și după ce contractul de muncă al pârâtului a fost desfăcut. Reprezentanții reclamantei au cunoscut dintotdeauna datele societății pârâte și nu le-a fost ascuns nici un aspect. Demiterea pârâtului s-a datorat unor incidente personale avute cu unul din directori. Regulamentul de ordine interioară a fost adoptat cu cinci luni înainte de a părăsi pârâtul societatea reclamantă, iar implicarea sa în acordarea discount-urilor și data scadenței era, aceste aspecte erau reglementate de la A depus înscrisuri (filele 68-89).
Ulterior reclamanta a precizat cuantumul daunelor astfel: 292.995,41 lei sumă globală din care 62.254,41 lei profit nerealizat și 230.740,49 lei daune morale.
Excepția inadmisibilității invocată în întâmpinare a fost respinsă la data de 13.02.2007 în baza înscrisurilor depuse de reclamantă( filele 40-42).
În dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat și s-a administrat proba cu interogatoriu și expertiză tehnică - contabilă. Pârâții au solicitat și s-a administrat proba cu interogatoriu.
Tribunalul Brăila, prin sentința nr. 606// 13.11.2007, a respins acțiunea, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, următoarele:
Reclamanta nu a dovedit faptul că pârâtul a săvârșit actele de concurență neloială prevăzute de articolele 4 și 5 din Legea 11/1191. Astfel, nu s-a dovedit că pârâtul și-a oferit serviciile unui alt comerciant și nici că ar fi deturnat clientela reclamantei prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcției deținute anterior la societatea reclamantă. Astfel, nu s-a dovedit că, după concediere, pârâtul și-ar fi desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte și în această calitate a deturnat clientela reclamantei.
Cât privește susținerile potrivit cărora pârâtul ar fi încălcat regulamentul de ordine interioară al societății reclamante sau că ar fi ascuns relațiile personale pe care le avea cu asociatul unic al societății pârâte, instanța de fond a reținut că acestea nu sunt fapte de concurență neloială. În speță, acestea pot fi considerate eventuale încălcări ale contractului de muncă, referitoare la fidelitatea angajatului și sunt de natură să antreneze răspunderea specifică Codului muncii.
A mai constatat instanța de fond că societatea pârâtă nu a săvârșit nici una din faptele enumerate de articolele 4 și 5 din Legea 11/1991.
Astfel, împrejurarea că societatea pârâtă nu îndeplinea condițiile pentru a primi discount-uri în cuantum atât de mare, întrucât nu avea depozite proprii și a beneficiat de o perioadă de custodie de până la 6 luni, fără drept, sau că ar fi avut un singur angajat, dar a realizat un profit în sumă de 129 351, 75 lei, nu sunt aspecte sancționate de Legea 11/1991, ci eventuale încălcări ale raporturilor contractuale dintre cele două societăți comerciale.
A reținut instanța de fond că cele două societăți comerciale ( reclamanta și pârâta) au avut raporturi contractuale comerciale, au avut corespondență comercială, iar în urma acestei colaborări profitul reclamantei a crescut cu până la 600%, conform raportului de expertiză efectuat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamanta România B, înregistrat sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI - secția comercială, maritimă și fluvială.
Sentința apelată a fost criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, pentru următoarele motive:
În mod greșit instanța de fond a înlăturat probele administrate de reclamantă, prin care s-a dovedit că pârâții s-au folosit de numele reclamantei, de logistică și vadul comercial al acesteia, iar prin deturnarea clientelei au obținut un adaos de 129 351, 75 lei. Concret, suma obținută de societatea pârâtă din adaosul comercial aplicat la revânzare se cuvine societății reclamante, întrucât societatea pârâtă nu putea beneficia de un discount de 30 %.
Totodată, din înscrisul intitulat " client", respectiv din punctul 9, instanța de fond ar fi trebuit să rețină că pârâtul s-a implicat în activitatea, al cărei asociat unic era soția fostului salariat al reclamantei.
Instanța de fond, în mod greșit, a înlăturat faptul dovedit că pârâtul a încălcat prevederile art. 10 și art. 16.2 din Regulamentul de ordine interioară al societății reclamantei, derulând acte de concurență neloială prin intermediul și cu ajutorul societății pârâte.
O altă critică vizează faptul că, în mod greșit, instanța de fond a înlăturat susținerea potrivit căreia, la data angajării pârâtului de către societatea reclamantă, funcționa doar de 6 zile. Pentru a ascunde raporturile existente între pârât și asociatul unic al societății susarătate, s-a menționat în registrul comerțului, la rubrica numele asociatului unic, doar, iar menționarea numelui complet, () s-a efectuat abia în februarie 2006.
În fine, o ultimă critică vizează lipsa de obiectivitate a expertului ce a întocmit raportul de expertiză contabilă instrumentat în cauză.
Prin întâmpinare, intimații pârâți au ridicat excepția lipsei calității de reprezentant a numitului (director general) în raport de societatea comercială apelantă.
Pe fond, au solicitat respingerea apelului, întrucât hotărârea apelată este temeinică și legală.
Au reiterat apărările formulate în faza soluționării fondului, referitoare la următoarele împrejurări:
Regulamentul de ordine interioară invocat a fost adoptat la data de 14.02.2005, la peste doi ani de la angajarea pârâtului de către societatea reclamantă.
Reprezentanții legali ai România au cunoscut identitatea asociatului unic al societății pârâte, așa cum rezultă din numeroasa corespondență comercială a celor două societăți.
O altă apărare vizează ignorarea de către apelantă a concluziilor raportului de expertiză din care rezultă că societatea reclamantă, urmare activității pârâtului, și-a crescut volumul vânzărilor și rata profitului, ce a ajuns la 600%.
Intimații pârâți au mai susținut că reclamanta nu a indicat, concret, temeiurile de drept pe care își întemeiază acțiunea, invocând, generic, articolele 4 și 5 din Legea 11/1991.
Prin încheierea din 20.06.2008, instanța de apel a respins excepția lipsei calității de reprezentant a directorului general în raport de societatea apelantă, reținând incidența art. 6.3 din Statutul societății, potrivit căruia administratorul are dreptul de a delega drepturile și îndatoririle sale altor persoane, precum și existența împuternicirii din 28.05.2008 acordată semnatarului cererii de apel (împuternicire tradusă de traducător autorizat, a cărui semnătură a fost legalizată prin încheierea nr. 9596/ 9.06.2008 de și, cu sediul în B).
Apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În primul rând, motivele de apel nu sunt veritabile critici ale hotărârii atacate, ci o reiterare a temeiurilor de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată și ale concluziilor scrise.
Procedând la verificarea modului în care instanța de fond a stabilit situația de fapt și a aplicat normele legale incidente, potrivit art. 295 alin. 1. pr. civ. constată următoarele:
Reclamanta România Bas olicitat, prin cererea introductivă de instanță, obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat din vina fostului salariat, în perioada 1.07.2003- 11.06.2006, prin fapte ilicite în legătură strânsă cu munca sa.
În mod corect a reținut instanța de fond că, în perioada susarătată, între reclamantă și pârât au existat raporturi juridice de muncă ce își au izvorul în contractul individual de muncă.
Or, în atare situație nu se poate solicita decât angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, reglementată de disp. art. 270 alin. 1 din Codul muncii (Legea 53/2003 cu modificările și completările ulterioare), în condițiile stipulate de art. 271 din același act normativ, care este o răspundere contractuală.
În speță, însă, reclamanta a solicitat ca pârâtul să răspundă în temeiul art. 9 din Legea 11/1991, răspundere civilă delictuală, așa cum rezultă din coroborarea acestui text de lege cu prevederile art. 13 din Legea 11/1991 (care face trimitere la completarea legii speciale cu dispozițiile Codului civil).
Reclamanta, în calitate de angajator al pârâtului - fost salariat, nu poate alege calea răspunderii civile delictuale, în condițiile în care raporturile dintre părți au fost reglementate printr-un contract individual de muncă și printr-un Regulament de ordine interioară (act pe care, de altfel, îl invocă ca temei al răspunderii pârâtului). Situațiile în care salariatul vinovat de producerea unei pagube în patrimoniul angajatorului răspunde civil delictual, nu patrimonial (contractual) sunt limitate la ipotezele în care fapta prejudiciabilă nu are legătură cu munca sau cu contractul încheiat de părți ori prejudiciul cauzat este urmarea săvârșirii unei infracțiuni. Nici una din cele două ipoteze nu este incidentă în speță.
Împrejurarea că pârâtul nu mai are calitatea de salariat la data promovării acțiunii de față este lipsită de relevanță. Aceasta întrucât, chiar dacă paguba a fost descoperită după desfacerea contractului individual de muncă, deci după încetarea calității de salariat, recuperarea pagubei se face tot în cadrul răspunderii patrimoniale (Plenul Tribunalului Suprem, decizia de îndrumare nr. 1/1976, pct. 13).
Toate aceste considerente, potrivit cărora pretinsa pagubă cauzată reclamantei prin faptele ilicite ale pârâtului nu pot fi recuperate pe calea aleasă de reclamantă au fost în mod corect reținute de instanța de fond. Însă apelanta, prin motivele de apel, nu a înțeles să critice considerentul instanței de fond sau să expliciteze cauzele pentru care a ales calea deschisă de disp. art. 9 din Legea 11/1991, ci s-a mărginit să reitereze temeiurile de fapt ale cererii de chemare în judecată.
Cât privește acțiunea promovată împotriva pârâtei, constată, în primul rând, că prin cererea de chemare în judecată nu s-a precizat care din faptele prejudiciabile, enumerate de disp.art.4 și 5 din Legea 11/1991, poate fi imputată societății pârâte.
Concret, ceea ce se impută pârâtei constă în obținerea de discount-uri mai mari decât acelea la care era îndreptățită, creditarea acesteia de către reclamantă (prin plata facturilor în termen de 90 de zile de la emitere), ceea ce a determinat deturnarea clientelei reclamantei.
S-a mai susținut că societatea pârâtă ar fi folosit vadul comercial și logistica societății reclamante, însă aceste susțineri nu au fost reiterate în apel, întrucât s-a dovedit că, în anul 2003, reclamanta nu beneficia nici de vad comercial și nici de logistică. Concret, societatea reclamantă l-a angajat pe pârâtul, în funcția de agent vânzări pentru zona B și limitrofă, iar "logistica" pusă la dispoziția salariatului a constat într-un telefon mobil (răspunsurile la interogatoriu nr. 3 și 4 - filele 93-94 dosar fond).
Însă, faptele imputabile pârâtei nu se încadrează în nici unul din temeiurile prev. de art. 4 și 5 din Legea 11/1991. Abia în faza judecării apelului, reclamanta apelantă a indicat disp. art. 4 lit. g și
Însă, potrivit art. 4 lit. g, se sancționează fapta de deturnare a clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcției deținute anterior la acel comerciant. Însă, faptele pretins săvârșite de pârâtă sunt contemporane deținerii funcției de agent vânzări în cadrul reclamantei de către pârâtul, iar nu ulterioare. De asemenea nu poate fi vorba de o "deturnare" a clientelei, în condițiile în care societății pârâte i se impută tocmai comercializarea produselor societății reclamante. În fapt, societatea pârâtă s-a comportat ca un veritabil agent de vânzări al societății reclamante, iar împrejurarea că, prin revânzarea produselor reclamantei, a obținut venituri mai mari decât era îndreptățită nu se încadrează în prevederile art. 4 alin. 1 lit. g din Legea 11/1991.
Nici fapta descrisă de disp. art. 4 alin. 1 lit. h nu este incidentă în speță, de vreme ce nu a fost atras vreun salariat al societății reclamante, în scopul înființării unei societăți concurente.
Față de considerentele ce preced, constată că, potrivit art. 296. pr. civ. se impune respingerea apelului, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 274. pr. civ., va obliga apelanta reclamantă, ca parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâți în apel (onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondat apelul declarat de reclamanta România B, cu sediul în B, sector 2, șos. - nr. 173, intrarea 2 împotriva sentinței nr. 606//13.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Obligă apelanta- reclamantă către intimata pârâtă B, cu sediul în B,-, - 30,. 3,. 50 la plata sumei de 1.900 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. -
Tehno TO/ 5 ex.
Fond:
Președinte:Valentina VrabieJudecători:Valentina Vrabie, Rodica Dorin
