Spete pretentii comerciale. Decizia 815/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr intern 723/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 815

Ședința publică de la 26 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu

JUDECĂTOR 2: Gabriela Vințanu

JUDECĂTOR 3: Ruxandra Monica

Grefier -

***********

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de pârâta SC - SRL B împotriva Încheierii de ședință din 06.03.2009 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta prin avocat, care depune împuternicire avocațială în dosar și intimata prin avocat G, care depune de asemenea împuternicire avocațială.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar mobil de 0,15 lei.

Având cuvântul pe cereri, reprezentanții părților susțin că nu au cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în recurs.

Recurenta pârâtă, prin avocat, solicită admiterea recursului și înaintarea dosarului Curții Constituționale pentru soluționarea excepției invocate.

În susținere, arată că cel ce propune o acțiune, un proces, trebuie să dovedească susținerile și pretențiile sale, nu a făcut cerere reconvențională dar a formulat cerere de probe, a achitat expertiza și a invocat excepția de neconstituționalitate a art.168 al.3 Cod procedură civilă întrucât a considerat că are posibilitatea să renunțe la proba administrată. Consideră că motivul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale nu este întemeiat iar instanța nu s-a pronunțat pe excepție.

Intimata reclamantă, prin avocat, solicită cenzurarea recursului în sensul dacă cererea este făcută în termenul legal, arătând că de trei ani se invocă diferite excepții deși cauza era în stare de judecată.

După verificare, solicită respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA:

Deliberând asupra cauzei comerciale de față;

Prin încheierea de ședință din 06.03.2009 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr- a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de pârâta SC - SRL.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut următoarele:

În conformitate cu dispozițiile articolului 168 alin. 3 Cod procedură civilă când o parte renunță la dovezile ce le-a propus, cealaltă parte poate să și le însușească. Acest text are în vedere probele propuse și nu cele deja administrate.

Proba cu expertiză la care partea a înțeles să renunțe a fost deja administrată iar față de prevederile articolului 29 alin.1 din Legea nr.47/1992 excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, judecarea cauzei nefiind influențată de textul criticat.

Pe de altă parte, dispozițiile articolului 246 Cod procedură civilă exprimă ipoteza renunțării la judecată iar dispozițiile articolului 247 Cod procedură civilă cea a renunțării la dreptul pretins prin cererea de chemare în judecată și nu vizează ipoteza renunțării la probele administrate astfel încât soluționarea pricinii nu depinde de aceste prevederi legale.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta SC - SRL criticând-o sub următoarele aspecte:

Excepția de neconstituționalitate este admisibilă întrucât Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat cu privire la neconstituționalitatea dispozițiile articolului 168 alin. 3 Cod procedură civilă iar pe de altă parte între aceste prevederi și speță există o strânsă legătură întrucât titularul unei cereri cum este cererea de probe are dreptul exclusiv de a dispune de soarta cererii inclusiv să formuleze o cerere de renunțare conform principiului disponibilității.

Criticile aduse încheierii atacate sunt neîntemeiate.

Tribunalul a reținut în mod corect faptul că dispozițiile articolului 168 alin. 3 se referă la dovezile ce s-au propus și nu la cele care sunt deja administrate.

Pe de altă parte prin încheierea recurată tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la cererea de renunțare la proba cu expertiză formulată de pârâtă ci numai cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 168 alin. 3 Cod procedură civilă în raport de articolele 21 și 24 din Constituția României precum și ale articolelor 246, 247 Cod procedură civilă în raport de dispozițiile articolului 16 alin. 1 din Constituția României.

Nu se poate reține critica formulată de recurentă în sensul că titularul unei cereri precum cererea de probe are dreptul exclusiv de a dispune de soarta cererii inclusiv să formuleze o cerere de renunțare conform principiului disponibilității, cerere întemeiată pe dispozițiile articolului 246 Cod procedură civilă întrucât aceste dispoziții se referă la renunțarea la judecată fiind incluse în secțiunea a V-a intitulată "Renunțarea la judecată și renunțarea la drept" din Codul d e procedură civilă.

Așa fiind în mod corect tribunalul a apreciat că cererea este inadmisibilă întrucât soluționarea pricinii nu depinde de aceste prevederi legale.

Față de aceste considerente, potrivit dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă SC - SRL B împotriva încheierii de ședință din 06.03.2009 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

---

Grefier,

-

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

25.06.2009

.

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecătorul-sindic:

Președinte:Mirela Polițeanu
Judecători:Mirela Polițeanu, Gabriela Vințanu, Ruxandra Monica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 815/2009. Curtea de Apel Bucuresti