Spete pretentii comerciale. Decizia 82/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR.82/A-
Ședința publică din 17 septembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță
- -- - grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, apelurile declarate de pârâții AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B,--11, sector 1 și STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței comerciale nr.345/C din 15 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta - A - cu sediul în P,-, jud.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocat pentru apelanta pârâtă, consilier juridic pentru apelantul pârât Statul Român și consilier juridic pentru intimata reclamantă - A -.
Procedura, legal îndeplinită.
Apelurile sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul apelantului pârât Statul Român prin depune la dosar, în copii xerox, două hotărâri ca practică judiciară.
Reprezentantul intimatei reclamante depune la dosar întâmpinare, calificată de instanță ca fiind concluzii scrise, având în vedere momentul depunerii la dosar.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român față de dispozițiile legale în vigoare și dacă Statul Român, prin garantarea acestor despăgubiri atrage o răspundere solidară cu AVAS-ul.
Consilier juridic, având cuvântul pentru apelantul pârât Statul Român prin apreciază că în acest litigiu, -ul are calitatea să reprezinte Statul Român și nu Statul Român garantează prin S și nu prin
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a -ului, invocată de acesta prin motivele de apel, solicită respingerea acesteia, consideră că -ul are calitate procesuală pasivă.
Lasă la aprecierea instanței excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei - A -, invocată de apelanta pârâtă prin motivele de apel - fila 212 din dosar.
Susține oral motivele de apel așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței tribunalului în sensul respingerii cererii de chemare în judecată a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Avocat, având cuvântul pentru apelanta-pârâtă precizează că lasă la aprecierea instanței excepția pusă în discuție din oficiu și solicită admiterea excepțiilor privind lipsa calității procesuale active a reclamantei și lipsa calității procesuale pasive a pârâtei întrucât între aceste două părți nu există încheiat un contract. Neexistând acest contract între cele două părți, în speță sunt aplicabile dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr.137/2002.
De asemenea, solicită admiterea excepției de prescripție a dreptului la acțiune al reclamantei, considerând că termenul de prescripție este cel stipulat în legea specială și nu termenul general.
Cu privire la propriul apel, susține oral motivele așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea lui, modificarea în tot a sentinței tribunalului în sensul respingerii cererii de chemare în judecată apreciind că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.324din nr.OUG88/1997 și nu sunt îndeplinite condițiile Legii speciale nr.137/2002.
În subsidiar solicită admiterea în parte a apelului, modificarea sentinței tribunalului în sensul obligării pârâtei la plata valorii imobilului la momentul pierderii lui prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Consilier juridic, având cuvântul pentru intimata reclamantă - A -, arată că reclamanta a fost privatizată prin procedura specială și nu i se poate aplica termenul special de prescripție.
De asemenea, consideră că Statul Român are răspundere solidară cu -ul și este reprezentat prin Solicită respingerea celor două excepții privind lipsa calității procesuale.
Cu privire la apelul declarat de Statul Român prin solicită respingerea acestuia având în vedere că motivele de apel nu conțin critici asupra sentinței primei instanțe.
În ceea ce privește apelul declarat de solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului ca fiind legală și temeinică, instanța de fond acordând corect valoarea despăgubirilor. Consideră că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.137/2002 ci dispozițiile prevăzute de OUG nr.88/1997.
Reprezentantul apelantului pârât Statul Român prin precizează că toate procedurile privind procesul de privatizare al reclamantei au fost inițiate cu -ul iar nu a fost notificat.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la 2 mai 2007, reclamanta - A - a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru a fi obligate să-i plătească suma de 46.732 lei, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul cauzat prin restituirea în natură a unui imobil către foștii proprietari ai acesteia.
În motivare s-a arătat că, prin hotărâri judecătorești irevocabile, reclamanta a fost obligată să restituie foștilor proprietari ai imobilului " " bunul, restituire ce a avut loc, în fapt, la 8 martie 2007.
Cum, în condițiile art.324alin.1 din Legea nr.99/1999, AVAS B răspunde de ieșirea din patrimoniul societăților comerciale privatizate a unor bunuri în urma aplicării legilor de retrocedare a proprietății, iar statul garantează îndeplinirea obligațiilor de către debitoare, se apreciază că se impune obligarea pârâtelor la plata sumei solicitate și care reprezintă echivalentul imobilului.
La 15 mai 2008, reclamanta și-a precizat și majorat pretențiile, solicitând despăgubiri în sumă de 643.280,16 lei.
Prin sentința comercială nr.345/C/2008, Tribunalul Comercial Argeșa admis acțiunea, așa cum a fost ea precizată și majorată, și a obligat pe pârâte să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 643.280,16 lei și cheltuieli de judecată de 11.619 lei.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că reclamanta a fost prejudiciată prin restituirea către foștii proprietari a unui imobil " ", prejudiciu ce se impune a fi acoperit în condițiile art.324din Legea nr.99/1999 atât de către instituția publică implicată în privatizare, cât și de Statul Român, care este garantul obligației de dezdăunare.
S-a mai apreciat că, cuantumul acestor despăgubiri trebuie stabilit în funcție de valoarea de piață a bunului, respectiv suprafața de 9.304,40
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele pârâte.
În calea de atac promovată de AVAS B s-au susținut, în esență, următoarele:
- în mod greșit au fost respinse de către instanță excepțiile invocate de către această pârâtă, respectiv cele privind lipsa calității procesuale pasive a acesteia - motivat de faptul că nu AVAS a vândut acțiunile reclamantei, ci Oltenia - și excepția prescripției dreptului la acțiune, dată fiind existența unui termen special de o lună pentru plata despăgubirilor;
- nivelul despăgubirilor stabilit de instanță este exagerat și duce la o îmbogățire fără justă cauză, pentru că AVAS n-ar putea să suporte decât cel mult valoarea contabilă a bunului care a fost avută în vedere la data privatizării.
În apelul Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor s-a susținut, în esență, lipsa calității procesuale pasive, motivat de faptul că, în cauză, nu participă la judecată în nume propriu nici statul și nici MEF.
Eventuala răspundere a statului într-o astfel de cauză poate fi discutată numai prin reprezentarea acestuia de către AVAS B, așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr.58/1991.
Examinând criticile formulate se apreciază că ele sunt nefondate, însă apelul Statului Român prin MEF se impune a fi admis pentru un motiv de ordine publică care, în condițiile art.162 din Codul d e procedură civilă, a fost pus în discuția părților.
În conformitate cu prevederile art.137 din același act normativ, urmează a fi verificate cu prioritate excepțiile invocate în cauză, începând cu cele a căror incidență a fost reținută.
În apelul Statului Român, deși s-a invocat lipsa calității procesuale pasive, MEF - prin DGFP a susținut în esență că nu are calitatea de a reprezenta acest pârât.
O astfel de susținere nu poate fi primită de vreme ce, prin modul de formulare a dispozițiilor art.30 din Legea nr.137/2002, de modificare a OUG nr.88/1997, s-a stabilit pe de o parte titularul obligației de plată a despăgubirilor, iar pe de altă parte un garant al îndeplinirii acesteia. Atâta vreme cât legiuitorul face distincție între cele două persoane juridice, nu s-ar putea susține că statul ar fi reprezentat în acest raport obligațional de debitor - AVAS
În cazul unei astfel de interpretări apare ca lipsită de rațiune dispoziția legală privind obligația de garanție pe care o are Statul Român în cazul neachitării de către AVAS a despăgubirilor la care acesta ar putea fi îndatorat.
Reținând însă că, în prezentul litigiu, Statul Român este reprezentat de MEF, se apreciază că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă pentru că obligația stabilită prin art.30 din lege nu este o obligație cu pluralitate de debitori.
Acțiunea reclamantei a fost formulată în temeiul acestei dispoziții legale, iar potrivit alin.2 al acestui text " Statul garantează plata de către instituțiile publice implicate a acestor despăgubiri în limita prevăzută la alin. (1)".
Legea prevede în sarcina Statului Român numai o obligație de garanție, o garanție legală de îndeplinire a sarcinilor debitorului principal. Acestei obligații de garanție îi corespunde, în patrimoniul creditorului, un drept, dreptul de a urmări o altă persoană care s-a angajat să execute ea obligația ce revenea debitorului principal.
Ne aflăm, așadar, în fața unei garanții legale personale și care urmează soarta obligației principale.
Instituirea acestei garanții, însă, nu naște în sarcina statului garant nici o obligație proprie, ci numai aceea de a fi îndatorat să execute obligația AVAS, dacă aceasta se stabilește și ea nu este adusă la îndeplinire de debitorul principal.
În aceste condiții, deși de principiu obligațiile comerciale sunt solidare, în cauză nu se poate vorbi de solidaritate pentru că așa cum s-a arătat mai sus, statul nu are o obligație proprie de plată, dar ea ar putea fi calificată ca o fidejusiune legală.
Fiind vorba de o garanție, este suficient să se stabilească obligația principală, pentru ca apoi, cu titlul împotriva debitorului, cu dispoziția art.324alin.6 din Legea nr.99/1999 și cu respectarea beneficiilor de discuțiune și diviziune, să se treacă la executarea împotriva garantului.
Nu există nici o rațiune pentru obligarea Statului Român, el urmând să răspundă numai în calitatea sa de garant, în baza titlului, a legii și a dovezii că debitorul principal nu își execută obligația.
Pentru aceste considerente, acest apel se apreciază a fi întemeiat și, în baza art.296 Cod pr.civilă, urmează a fi admis și modificată sentința în sensul respingerii acțiunii față de Statul Român.
În ceea ce privește apelul AVAS B, așa cum s-a arătat, el este nefondat.
Nu poate fi reținută lipsa calității procesuale pasive a acestei apelante, susținere bazată pe faptul că nu ea ar fi persoana juridică ce a vândut acțiunile, ci Oltenia.
Trebuie reținut însă că Oltenia a vândut cele 66,90% acțiuni din capitalul social al - A - la 8 iunie 2005, prin intermediul pieței, după ce-i fuseseră cesionate de către fostul FPS, actualul AVAS, la 8 ianuarie 1998 (fila 15).
Așa cum chiar apelanta susține, privatizarea presupune o diminuare a participațiunilor statului, diminuare care s-a realizat însă nu în 2005, ci cu ocazia cesiunii. Cesiunea, reglementată de Codul civil și preluată și adaptată raporturilor comerciale, este însă și rămâne în esență o convenție prin care cedentul transmite un drept cesionarului, drept pe care îl are față de patrimoniul unei alte persoane, respectiv debitorul cedat.
Prin cesiunea de acțiuni AVAS B nu a făcut decât să înstrăineze cota din capitalul social pe care o deținea către Oltenia care, ulterior, a vândut aceste fracțiuni de capital. Printr-o astfel de operațiune participația statului la - A - s-a diminuat, iar operațiunea de privatizare a avut loc în ianuarie 1998.
Pentru aceste considerente se apreciază că sunt incidente în cauză dispozițiile art.29 și 30 din Legea nr.137/2002, de modificare a OUG nr.88/1997, și apelanta-pârâtă are calitate procesuală pasivă în raport de pretențiile reclamantei.
Potrivit art. 39 "Termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de prezenta lege și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, ori se valorifică un drept conferit de acestea este de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii dreptului, cu excepția cererilor privind executarea obligațiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale privatizate, precum și a celor în desființarea acestor contracte cărora li se aplică termenul general de prescripție".
În cauzele de natura celei de față este inaplicabil termenul de o lună, deoarece nu se atacă o operațiune sau un act prevăzut de OUG nr.88/1997 aprobată și modificată prin Legea nr.99/1999 și nici nu se valorifică un drept prevăzut de acest act normativ.
Dreptul care se valorifică este un drept de garanție specific dreptului comun care însă derogă de la acesta sub unele aspecte specifice procedurii de privatizare și numai în măsura în care ele sunt reglementate de Legea specială.
În concluzie, termenul de o lună nu este aplicabil în cauză și în lipsa unei reglementări exprese prescripția se calculează în raport de termenul general prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958. De altfel, observând procedura ce se impune a fi urmată pentru acordarea despăgubirilor de natura celor pretinse de reclamantă, ar fi foarte greu dacă nu imposibil să se respecte un termen de o lună.
O altă critică a acestei apelante privește cuantumul despăgubirilor, susținându-se că acesta se determină în raport de valoarea contabilă a bunurilor și nu de prețul de circulație a acestora.
Pretenția este lipsită de suport, pe de o parte pentru că valoarea unor bunuri se determină, de principiu, în raport de valoarea de piață a acestora, exceptând situațiile în care, în mod expres, se face trimitere la alte criterii de evaluare, situații ce nu se regăsesc în cauză, iar pe de altă parte pentru că se face o confuzie între patrimoniul unei societăți și capitalul social al acesteia. Cele două sunt diferite, iar acțiunile sunt fracțiuni ale capitalului social și nu ale patrimoniului.
Este așadar lipsit de relevanță faptul că vânzarea acțiunilor s-a făcut în raport de valoarea contabilă a capitalului, așa încât acoperirea prejudiciului de către AVAS trebuie să se facă integral și acest prejudiciu nu poate fi reprezentat decât de valoarea efectivă a bunurilor ce au ieșit din patrimoniul reclamantei.
Pentru toate aceste considerente se apreciază că apelul AVAS este nefondat și, în baza art.296 Cod pr.civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de pârâtul STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței comerciale nr.345/C din 15 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta - A - cu sediul în P,-, jud.
Schimbă în parte sentința de mai sus, în sensul că respinge acțiunea față de Statul Român, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge ca nefondat apelul formulat de pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva aceleiași sentințe.
Menține în rest sentința.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
29.09.2008
Red.
EM/6 ex.
Jud.fond.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Corina Georgeta Nuță, Fabiola
