Spete pretentii comerciale. Decizia 82/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 82
Ședința publică de la 14 Aprilie 2009
PREȘEDINTE: Nela Ochea
JUDECĂTOR 2: Tudora Drăcea
Grefier
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanta - - C împotriva sentinței nr.3617 din 21.octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta - SISTEM SRL și intervenienții CONSILIUL LOCAL C, SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRATIA PIETELOR ȘI
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimata - SISTEM SRL prin avocat și intervenienta SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRATIA PIETELOR ȘI C prin consilier juridic, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea pune în discuția părților motivul de ordine publică invocat din oficiu privind necompetența materială a primei instanțe de soluționare a cauzei.
Avocat Pentru intimata pârâtă solicită respingerea motivului de apel d e ordine publică invocat din oficiu, susținând că instanța competență să soluționeze cauza în primă instanța era Tribunalul Dolj. Pe fond, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond.
Consilier juridic pentru intimata interveninetă, susține că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță era Tribunalul Dolj astfel încât solicită respingerea motivului de ordine publică invocat din oficiu. Pe fondul cauzei, solicită respingerea apelului și menținerea sentionței pronunțată de instanța de fond.
CURT EA
Asupra apelului de față:
Prin sentința nr.3617/21.10.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei invocată din oficiu, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta - - C împotriva pârâtei - SISTEM SRL, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și s-a admis cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâta - SISTEM SRL, fiind respinsă acțiunea formulată de reclamanta - - C.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că reclamanta deține în proprietate un teren în suprafață de 1168,80 mp situat în C, Centrală, precum și imobilul edificat pe acesta, respectiv clădirea complex comercial, dreptul său de proprietate limitându-se la terenul aferent construcției, aleile pietonale dispuse pe toate laturile complexului comercial constituind domeniu public transmis în administrare autorităților administrative locale.
Pe terenul învecinat, în baza contractului de închiriere nr.1824/2006 și autorizației de construcție nr. 1553/2006, pârâta a edificat un chioșc - spațiu comercial, amplasat, potrivit înscrisurilor depuse în cauză; Hot. Consiliului Local nr. 147/2002, HG 965/2002 și Hot. Consiliului Local nr. 82/2006 și concluziilor raportului de expertiză, pe terenul domeniu public de interes local, aflat în administrarea intervenienților. Această construcție nu este prevăzută cu jgheaburi de colectare a apei pluviale, dar, potrivit expertizei efectuate în cauză, înclinarea acoperișului este spre sud, partea opusă vecinătății cu reclamanta, astfel încât scurgerea se face pe această parte, fără a afecta terenul reclamantei.
Potrivit art. 64.pr.civ. pârâtul care deține un lucru pentru altul, va putea arăta pe acela în numele căruia deține lucrul, dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului.
Dacă terțul se prezintă și recunoaște pretențiile pârâtului, iar reclamantul nu este de acord ca locul pârâtului să fie luat de terț, dar, în urma dezbaterilor, se stabilește că titularul dreptului este terțul indicat, cererea va fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Instanța a constatat astfel că terenul pe care se află spațiul comercial ocupat de către pârâtă aparține domeniului public de interes local și se află în administrarea intervenienților, pârâta exercitând un drept de folosință asupra acestuia și având doar calitatea de detentor precar.
S-a mai reținut că prin acțiunea introductivă, o acțiune în revendicare, reclamanta solicită a-i fi recunoscut un drept real cu privire la terenul pretins a fi ocupat de către pârâtă, iar prin încheierea de ședință din 18.09.2007, s-a consemnat refuzul reclamantei de modificare a cadrului procesual în sensul înlocuirii pârâtei cu intervenienții.
S-a considerat că pârâta nu are calitate procesuală pasivă, neavând calitatea de posesor neproprietar în sensul ar. 480 și 1846.civ, titularii dreptului de administrare asupra imobilului cu privire la care reclamanta pretinde un drept real sunt intervenienții, imobilul aflându-se în proprietatea publică de interes local a municipiului C, iar potrivit art. 480 civ. acțiunea în revendicare este aceea acțiune reală prin care proprietarul cere instanței recunoașterea dreptului său de proprietate și redobândirea posesiei de la posesorul ce îl ocupă fără drept.
S-a mai reținut că, nu există suprapunere între spațiul comercial edificat pe terenul aflat în administrarea intervenienților și terenul aflat în proprietatea reclamantei, existând o distanță de 16 cm.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, s-a apreciat că, potrivit art. 615.civ. proprietarul are obligația de a-și face streașina casei, astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său, iar nu pe terenul învecinat, iar construcția edificată pe terenul administrat de intervenienți este prevăzută cu o înclinare spre sud a acoperișului care face ca scurgerea apei să nu se facă pe terenul reclamantei, această obligație fiind astfel îndeplinită.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta - - C, care a arătat că a solicitat obligarea - SISTEM SRL să desființeze construcția edificată în parte pe terenul proprietatea sa și să respecte servitutea de vedere.
S-a susținut că în mod greșit instanța a considerat că pârâta nu are calitate procesuală pasivă, deoarece construcția ce se cere a fi desființată este proprietatea - SISTEM SRL, chiar dacă terenul este proprietate publică, chioșcul fiind construit parțial sub plafonul din beton al construcției proprietatea apelantei reclamante, ce iese în afară în zona respectivă.
S-a mai arătat că, din cauza respectivului chioșc nu se poate închide zona de către apelanta reclamantă, astfel că exercitarea dreptului de proprietate este restrânsă.
O altă critică vizează greșita aplicare a dispozițiilor art.64 pr.civ. față de faptul că spațiul comercial este proprietatea - SISTEM SRL și nu al Consiliului Local.
Din oficiu, s-a pus în discuția părților motivul de apel d e ordine publică privind necompetența materială a primei instanțe.
Apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă de chemare în judecată, s-a solicitat în principal desființarea construcției edificată de pârâtă pe terenul pretins proprietatea reclamantei și eliberarea acestui teren, astfel că principalul petit al cererii de chemare în judecată este revendicarea unei suprafețe de teren, căci întâi se va stabili dacă terenul pe care este edificată construcția este proprietatea reclamantei și în raport de soluția dată acestui capăt de cerere se va soluționa și cererea de desființare a chioșcului- construcției cu destinația de spațiu comercial. În motivarea acțiunii s-a precizat că suprafața ocupată are dimensiunile de 6 lungime și 20 cm lățime.
Așadar, instanța de fond a fost investită cu o cerere patrimonială al cărei obiect este în mod evident sub 100.000 lei( RON), fiind vorba de revendicarea unei suprafețe de 1,202, iar competența instanței (potrivit art.2 pr.civ.) cât și calea de atac( potrivit art.2821pr.civ.) se stabilesc în raport de capătul principal de cerere.
Potrivit art.2 pct.1 lit.a, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei sunt de competența tribunalului, iar celelalte cereri cu valoarea obiectului sub 100.000 lei, aparțin competenței judecătoriei, conform art.1 pct.1 pr.civ.
Prin urmare, instanța de apel constată că tribunalul a judecat procesul cu încălcarea competenței altei instanțe, urmând ca în temeiul art.297 alin.2 teza 1 pr.civ. să se admită apelul formulat de reclamanta - - C, să se anuleze sentința nr.3617 din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr- și cauza să fie trimisă spre judecare Judecătoriei Craiova, ca instanță comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite apelul formulat de reclamanta - - cu sediul în C, Calea B nr. 51 B împotriva sentinței nr.3617 din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta - SISTEM SRL cu sediul în C,-, jud. D și intervenienții CONSILIUL LOCAL C și SERVICIUL PUBLIC ADMINISTRATIA PIETELOR ȘI C, ambele cu sediul în C, Calea B nr. 77, jud. D.
Anulează sentința nr.3617 din 21.octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- și trimite cauza spre judecare Judecătoriei Craiova.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14 aprilie 2009.
Președinte, | Judecător, |
Grefier, |
14 Aprilie 2009
Red.jud./06.05.2009
5 ex./
Președinte:Nela OcheaJudecători:Nela Ochea, Tudora Drăcea