Spete pretentii comerciale. Decizia 82/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 82/

Ședința publică din 12 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

Grefier

Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de P - cu sediul ales în com. sat Straja jud. N, împotriva sentinței nr. 539/2009 pronunțată de Tribunalul Harghita.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

dezbaterilor este cuprins în încheierea de ședință din data de 5 2009, dată la care s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi, 12 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Prin sentința civilă nr. 539 din 18 martie 2009, Tribunalul Harghitaa admis excepția invocată de pârâta Universal SRL referitoare la prematuritatea cererii de chemare în judecată a reclamantei SRL P N, pe care a respins-o ca inadmisibilă.

Prima instanță a soluționat cererea reclamantei, după casare cu trimitere spre rejudecare, reținând că potrivit art. 7201Cod procedură civilă, reclamanta avea obligația îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe, iar notificarea adresată pârâtei, nu răspunde cerințelor expres prevăzute de textul legal invocat, în condițiile în care este vorba despre un litigiu comercial patrimonial.

Acțiunea reclamantei Universal SRL a fost înregistrată la data de 15 mai 2007, fiind îndreptată împotriva pârâtei SRL P N și avea ca obiect rezoluțiune contract de vânzare-cumpărare, obligare la remiteri facturi originale pentru stornare contabilă ca urmare a rezoluționării vânzării, obligare la dezdăunări în valoare de 39.371 RON, repunerea părților în starea anterioară cu deducerea cuantumului prejudiciului reclamantului vânzător, din suma primită cu titlu de avans. La data de 13 septembrie 2007 pârâta SRL a depus întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând plata sumei de 40.000 RON, reprezentând bani plătiți cu titlu de avans și nerestituiți de vânzătoare în momentul rezoluțiunii de drept a tranzacției comerciale. Prin sentința nr. 1842 din 13 decembrie 2007, Judecătoria Odorheiu Secuiesc și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Harghita care, prin Încheierea nr. 640 din 17 aprilie 2008 luat act de renunțarea reclamantei Universal SRL la judecarea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta SRL și a dispus disjungerea cererii reconvenționale, fixând termen de judecată și formându-se un nou dosar în care figura în calitate de reclamantă SRL și pârâtă Universal SRL. Prin sentința nr. 1538 din 26 iunie 2008 instanța a anulat ca insuficient timbrată acțiunea reclamantei, iar Curtea de Apel Târgu -M prin decizia nr. 79/A din 13 octombrie 2008 admis apelul reclamantei și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Reținând toate aceste aspecte, prima instanță a avut în vedere faptul că acțiunea reclamantei formulată pe cale reconvențională a fost depusă la 13 septembrie 2007, iar invitația de rezolvare pe cale amiabilă a litigiului a fost trimisă la 16 iulie 2008, nefiind astfel respectată condiția anteriorității concilierii. În plus, s-a apreciat că nu corespunde exigențelor legale nici conținutul invitației la conciliere.

Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu recurs de către reclamanta SRL P N, care a solicitat casarea și trimiterea spre rejudecare, considerând că au fost încălcate dispozițiile legale prin interpretarea eronată a prevederilor art. 720 Cod procedură civilă.

Întrucât cauza a fost trimisă în rejudecare primei instanțe, respectiv Tribunalului Harghita și pe considerentul că față de sumele solicitate prin cererea reconvențională, cuantumul era mult mai mare decât cel la care s-a oprit instanța de fond, în rejudecare, instanța putea să pronunțe o hotărâre susceptibilă a fi atacată în calea de atac a apelului. Chiar dacă în dispozitiv s-a făcut mențiunea că hotărârea se poate ataca în recurs, calea de atac nu o dă judecătorul, ci legea, astfel că instanța investită cu soluționarea cauzei în calea de atac, a pus în discuție acest aspect și a procedat la recalificarea căii de atac din recurs în apel.

Analizând cererea reclamantei în calea de atac a apelului, instanța constată că acesta este fondat, din următoarele considerente:

În rejudecare, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că pretențiile reclamantei au fost formulate printr-o cerere reconvențională în cadrul unui dosar format prin înregistrarea unei acțiuni formulate împotriva reclamantei de către Universal SRL, așa cum rezultă și din actul aflat la fila 2 din dosarul nr- al Tribunalului Harghita, disjuns din dosarul nr-.

Textul art. 7205Cod procedură civilă prevede în mod expres faptul că, dacă pârâtul are pretenții împotriva reclamantului derivând din același raport juridic, el poate face cerere reconvențională și că, în cazul litigiilor prevăzute de art. 7201Cod procedură civilă,nu este necesară o altă încercare de conciliere.

În contextul celor arătate, este evident că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 7201Cod procedură civilă, ignorând prevederile art. 7205Cod procedură civilă și soluționând în mod greșit excepția prematurității.

Văzând prevederile art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va admite apelul, va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, respectiv Tribunalul Harghita, ca urmare a respingerii excepției prematurității.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 539 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr- de către SRL, cu sediul ales în comuna, sat Straja, județul

Desființează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecarea acțiunii formulată de reclamanta SRL pe fondul acesteia, ca urmare a respingerii excepției prematurității, Tribunalului Harghita.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 12 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 1: Nemenționat

GREFIER,

red.

tehnored. BI/4ex

jud.fond:

-12.01.2010-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 82/2009. Curtea de Apel Tg Mures