Spete pretentii comerciale. Decizia 83/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.83/COM
Ședința publică de la 5 mai 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 2: Erol Geli
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul comercial d eclarat de reclamanta - -, cu sediul în Bi, Calea nr. 178, Bl.60,.A,.3, parter, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 2297/ 17.11.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția civilă în dosarul nr. 1914/ 2006, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului motivelor de apel au avut loc în ședința publică din 21 aprilie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu disp. art.260 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 25 aprilie 2008, 05 mai 2008, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față;
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța, - - Bas olicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - - Direcția Regională Vamală C, obligarea acesteia la restituirea sumei de 3.782.338.32 RON, din care 5022.36 RON reprezintă contravaloare taxe vamale la import precum și fructele acestei sume calculate începând cu 30.04.1992, sumă despre care s-a susținut că ar reprezenta o plată nedatorată.
În apărare, pârâta a invocat autoritatea de lucru judecat față de sentința civilă nr. 23868/2000 a Judecătoriei Sector 1 B prin care a fost respinsă aceiași acțiune a reclamantei, soluționată irevocabil de Curtea de Apel București prin decizia civilă nr.2542/2002.
Prin sentința civilă nr.2292/2006 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată excepția invocată, dar și acțiunea formulată.
Pentru a dispune astfel, a reținut în esență prima instanță că nu există identitate de obiect și cauză.
Pe fond a arătat prima instanță că:
- reclamanta avea obligația depunerii declarațiilor vamale de import, iar achitarea taxelor vamale la 30.04.1992 nu o exonerează pe reclamantă de îndeplinirea acestei obligații;
- deși avea la îndemână calea prevăzută de 29/1990, pentru a
contesta actele constatatoare emise în anul 1993 și titlul executoriu și formele de executare întocmite în anul 1998 nu a uzat de această cale;
- nu poate invoca aplicarea greșită a legislației vamale din anii 1992 și
1993, întrucât la acel moment plata taxelor vamale era o obligație ce incumba reclamantei și care nu o exonera de obligația de efectuare a formalităților specifice importului.
- nu se poate reține reaua credință a Biroului Vamal în contextul
existenței unor titluri executorii nedesființate, iar restituirea și rambursarea sumelor de la buget este reglementată cu Codul d e procedură fiscală și ea se face într-un termen de 5 ani de la data nașterii dreptului la restituire, mijloc legal de care de asemenea nu a uzitat.
Reclamanta a declarat apel împotriva hotărârii tribunalului, criticând
aspectele:
- instanța de fond și-a însușit în totalitate apărările intimatei;
- actele constatatoare au fost încheiate în baza unei ordonanțe ce nu se putea aplica retroactiv, iar reclamanta a fost supusă executării silite; taxele vamale au fost achitate, întrucât s-a procedat la poprirea conturilor reclamantei;
- după ce a plătit, reclamanta a solicitat insistent C înregistrarea celor două declarații vamale de import, fiind refuzată constant și nejustificat de pârâtă;
- greșit s-a reținut că nu sunt întrunite cerințele disp.art.992, 993 cod civil și a dispozițiilor art.1092 Cod civil;
- prima instanță nu a înțeles cu exactitate în ce constă suma solicitată ca plată nedatorată, reclamanta solicitând restituirea taxelor vamale de import aferente importului de vin achitate până la 30.04.1992 și nerecunoscute de pârâtă și fructele aferente calculate începând din 30.04.1992 și nu restituirea sumelor "făcute în virtutea unei obligații fiscale " stabilite în sarcina reclamantei.
Intimata Direcția Regională Vamală C, în numele și pe seama a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Prin încheierea pronunțată la 04.06.2007, s-a constatat natura comercială a cauzei și ea a fost înaintată spre soluționare secției comerciale și de contencios administrativ și fiscal.
În susținerea apelului, reclamanta s-a prevalat de proba cu expertiză contabilă efectuată de - expert contabil.
Din oficiu, la 31.03.2008, instanța de apel a invocat excepțiile prescripției dreptului la acțiune și prematuritatea cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de disp.art.720 cod pr.civilă.
În apărare, față de excepțiile invocate, apelanta reclamantă s-a prevalat de proba cu înscrisuri anexând: cererile adresate - Direcția Regională Vamală B la 22.02.2006, la 28.03.2006, confirmare de primire a acestor înscrisuri, corespondență purtată cu pârâta, decizia civilă nr. 903/ 2007 Tribunalului București Secția a IV-a civilă.
Conform dispozițiilor art.296 cod pr.civilă, instanța de apel poate păstra ori schimba în tot sau în parte, hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Părțile au anexat la dosar concluzii scrise.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate în raport de dispozițiile art. 1371cod pr.civilă, curtea urmează a le respinge, motivat de următoarele:
În cauză, prima instanță a pronunțat o hotărâre prin care a analizat cererea reclamantei pe fondul acesteia, stabilind că aceasta nu este întemeiată.
De aceea, în lumina dispozițiilor art.296 cod pr.civilă, ce consacră principiul non reformatio in pejus,principiu ce guvernează calea de atac a apelului, eventuala reținere ca fondată a uneia dintre excepțiile invocate ( în raport de ordinea de soluționare a acestora ) ar conduce la încălcarea principiului amintit mai sus, consacrat imperativ de legiuitor.
În ceea ce privește criticile aduse prin motivele de apel, curtea va reține următoarele:
Reclamanta a investit prima instanță cu o acțiune în restituirea unor sume de bani reprezentând contravaloarea unor taxe vamale la import vin achitate, dar nedatorate, precum și fructele acestor sume calculate începând cu 30.04.1992.
Cererea de restituire a fost fundamentată juridic pe dispozițiile art. 992 - 994 și 1892 Cod civil,ce consacră plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză.
Ambele fapte juridice sunt izvoare de obligații distincte, de sine stătătoare.
Deși în doctrină s-a statuat că de principiu nu există deosebiri esențiale între plata lucrului nedatorat și îmbogățirea, instanța va analiza distinct, îndeplinirea în cauză a condițiilor presupuse de cele două izvoare de obligații.
Referitor la plata lucrului nedatorat se rețin următoarele:
Art.1092 din Codul civil instituie principiul potrivit cu care orice plată presupune o datorie; dacă o asemenea obligație nu există și eventual s-a făcut o plată, ea nu este valabil săvârșită, fiind lipsită de cauză.
Așadar, plata nedatorată a fost definită ca fiind executarea de către o persoană a unei obligații, la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia.
Art.993 din Codul civil este dispoziția legală ce consacră dreptul la restituire aparținând solvensului și arată că acela care din eroare, crezându-se debitor a plătit o datorie are drept de repetițiune în contra creditorului.
Pentru nașterea valabilă a raportului juridic în temeiul căruia pârâta ar putea fi obligată la restituirea către reclamantă a ceea ce a primit este necesară întrunirea următoarelor condiții:
- prestația pe care solvensul a executat-o trebuie să fi avut semnificația operațiunii juridice a unei plăți, să fi fost făcută deci,cu titlu de plată;
- datoria în vederea căruia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic, în raporturile dintre solvens și accipiens (in- debitum);
- plata să fi fost făcută din eroare, ceea ce înseamnă că solvensul a avut credința că este debitor al accipiensului.
Eroarea poate fi de fapt sau de drept, dovada ei putându-se face prin orice mijloc de probă.
situația de fapt, așa cum a rezultat din probatoriile administrate, Curtea va reține următoarele:
Reclamanta a importat vin vărsat, cu navele Leone B și, produs ce a sosit în Portul C la sfârșitul lunii martie.
După ce importul a fost înregistrat la vamă, s-a acordat permisiunea de descărcare.
La 20.03.1992 și 25.03.1992 reclamanta a emis dispozițiile de plată nr. 268 și 289, achitând către stat cu titlu de contravaloare taxe vamale sumele de 21.628.801 lei și 28.594.756 lei, calculate conform regulamentului Vamal și Vamal, în vigoare la acea dată.
Sumele au fost încasate la 30.04.1992.
Prin procesele verbale de contravenție nr.2 și 3, la 05.01.1993 reclamanta a fost sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor art.35 al.3 din Decretul 337/1981, respectiv nedeclararea mărfurilor la import în termenele legale și nedepunerea declarațiilor de import în termen de cel mult 5 zile de la terminarea descărcării celor două nave.
Refuzul Biroului Vamal C, respectiv a Direcției Generale a Vămilor de înregistrare a declarațiilor vamale corespunzătoare mărfurilor sosite cu cele două nave, criticat de către reclamantă ca fiind total nejustificat și abuziv, a fost justificat de pârâtă prin aceea că, nefiind depuse declarații vamale, nu mai puteau fi aplicate dispozițiile art.243 din Decretul 337/1981, marfa nemaiaflându-se în zona de supraveghere vamală.
S-a arătat de pârâtă că întocmirea actelor constatatoare nr.34 și 41 la 23.11.1993 și 14.12.1993 s-a făcut în temeiul OG 26/1993 și a Ordinului Comun 70/1993, prin ele fiind stabilite în sarcina agentului economic drepturile vamale cuvenite bugetului de stat pentru situația mărfurilor pentru cei care nu au depus o declarație vamală sau pe baza căreia să solicite un regim vamal.
De altfel, conform pct.V din instrucțiunile privind completarea și utilizarea actului constatator ( Ordinul comun 170/1993) actul constatator produce din punct de vedere juridic aceleași efecte juridice ca și declarația vamală în detaliu, după încasarea diferențelor constatate.
Din punctul de vedere al pârâtei, indiferent de legislația vamală ce a fost în vigoare la acel moment, plata unor sume cu titlu de taxe vamale, făcută în contul biroului vamal nu echivalează cu efectuarea formalităților de import, această plată reprezentând una din condițiile prevăzute de lege pentru acordarea liberului de vamă, care se exprimă în scris prin declarația vamală.
A justificat pârâta poziția sa prin aceea că nu se poate vorbi despre emiterea abuzivă, în sensul unei aplicări retroactive a prevederilor OG 26/1993, a actelor constatatoare, întrucât la data întocmirii acestora, pentru mărfurile sosite cu navele și Leone B nu erau încă depuse declarații vamale la import.
După emiterea actelor constatatoare biroul vamal a demarat procedura de executare silită a acestor titluri executorii, iar sumele virate de reclamantă cu dispoz.268 și 284/1992 au fost făcute venit la bugetul statului.
Raportând situația de fapt precum și susținerile și apărările părților, la dispozițiile legale pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea și condițiile presupuse de acestea pentru ca o asemenea acțiune întemeiată pe aceste dispoziții legale să fie fondată, curtea reține că în mod judicios prima instanță a respins-o, pentru considerentele:
Sumele achitate de pârâtă cu dispoziția de plată nr.280/1992 și 284/1992 au fost virate în contul "disponibil sume virate anticipat de agenții economici pentru plata taxelor vamale deschis la BCR -titular Vama
Ori - - a virat aceste sume la data descărcării vinului fără a depune ulterior,la biroul vamal declarațiile vamale corespunzătoare mărfurilor descărcate.
Plata efectuată de către reclamantă, necontestată de pârâtă, cu titlu de taxe vamale constituia o condiție prealabilă a efectuării formalităților de vămuire și a obținerii liberului de vamă.
Prin urmare, există o datorie din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens, aceasta cu atât mai mult cu cât actele constatatoare nu au fost anulate.
Pe de altă parte, achitarea acestor sume cu titlu de taxe vamale aferente importului nu a fost făcută din eroare.
Din probatoriile administrate de reclamantă nu a reieșit existența unei erori de fapt sau de drept pentru plata făcută.
Față de cele arătate, curtea reține că nu sunt întrunite cumulativ condițiile presupuse de lege pentru a se recunoaște dreptul la restituirea sumei plătite solvensului, existând o datorie pentru care solvensul a plătit, iar plata nu a fost făcută din eroare.
În ceea ce privește întemeiereaacțiunii pe îmbogățirea fără justăcauză,instanța de apel reține că nici aceasta nu este fondată.
Aceasta, pentru că în contextul în care cele două acte constatatoare (în baza cărora, în cursul executării silite sumele respective au fost făcute buget la stat), nu au fost desființate, iar sumele achitate au fost plătite cu titlu de taxe vamale, nu se poate vorbi despre lipsa unui temei legitim pentru mărirea patrimoniului pârâtei, ca și condiție juridică pentru intentarea acțiunii de in rem.
Pe de altă parte, îmbogățirea fără justă cauză are întotdeauna un caracter subsidiar, ea putând fi promovată atunci cândnu există și nici nuexistat alt mijloc juridicpentru recuperarea de către cel ce și-a micșorat patrimoniul, a pierderii suferite,sauo altă cale de drept sau acțiune în justiție pentru a fi puse la dispoziție pentru valorificarea dreptului său la reparațiune.
Ori, în speță, reclamanta nu a uzat de procedura fiscală, de restituire și rambursare a sumelor de la buget cuvenite contribuabililor, prev. de Codul d e procedură fiscală, Codul Fiscal, ce se poate exercita în termen de 5 ani de la data nașterii dreptului la restituire.
Nici critica privind imposibilitatea aplicării retroactive a OG 26/1993 și pe cale de consecință nelegalitatea actelor constatatoare emise nu poate fi primită în contextul în care doar în căile prev. de dispoz.legale aplicabile la acel moment se putea verifica valabilitatea acestor acte administrative.
De altfel, chiar reclamanta recunoaște că a contestat în justiție legalitatea acestor acte constatatoare, litigiile fiind pierdute, iar titlurile executorii emise nu au fost desființate.
În acest context faptic și juridic- al nedesființării pe cale judecătorească a celor două acte constatatoare- instanța de drept comercial nu poate cenzura nelegalitatea emiterii lor, a dispozițiilor legale incidente la acel moment, ea cercetând doar întrunirea condițiilor îmbogățirii fără justă cauză și a plății nedatorate pe care reclamanta și-a întemeiat dreptul la restituire.
Nici critica potrivit cu care pârâta și-a însușit de două ori sume de bani cu titlu de taxe vamale din partea reclamantei (ce a fost nevoită să achite pe lângă taxele vamale, pe care le datora și amenzile contravenționale aplicate),nu poate fi primită pentru același motiv arătat mai sus,anume că reclamanta avea la acel moment posibilitatea legală de a se verifica dacă datorează sau nu taxe către bugetul de stat, posibilitate pe care nu a valorificat-o.
Reținând ca nefondate criticile aduse, curtea va reține că apelul formulat nu este întemeiat, urmând a-l respinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile prescripției dreptului la acțiune și prematuritatea cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Respinge ca nefondat apelul comercial d eclarat de reclamanta - -, cu sediul în Bi, Calea nr. 178, Bl.60,.A,.3, parter, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 2297/ 17.11.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția civilă în dosarul nr. 1914/ 2006, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect pretenții.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2008.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, |
Pt.GREFIER, , aflată în CO, semnează conf.art.261 al.2 cpc, Grefier șef, |
07 mai 2008
jud.fond.
red.dec.jud./15.06.2008
tehnored.gref.CV/20.06.2008
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad, Erol Geli
