Spete pretentii comerciale. Decizia 85/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928

DOSAR Nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 85

Ședința publică din 28 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz

JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu

GREFIER: -

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta Serv B - Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice " " T împotriva sentinței comerciale nr. 2134 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată Enel Distribuție - Unitatea Teritorială Reșița.

La apelul nominal se prezintă consilier juridic pentru reclamanta apelantă și consilier juridic pentru pârâta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că la data de 23 aprilie 2009 reclamanta apelantă a depus prin registratura instanței modul de calcul al penalităților de întârziere, precum și taxele judiciare aferente acestui capăt de cerere.

Reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat.

Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra apelului de față.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, pentru motivele detaliate în cererea de apel, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii tribunalului ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2134 din 25 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul C-S a respins excepția de tardivitate invocată de pârâta Enel Distribuție - Unitatea Teritorială Reșița, respingând, totodată, și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Serv B - Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice " " T având ca obiect pretenții, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub dosar nr- reclamanta Serv B - Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice " " a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Serv B - Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice " " T, ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea societății pârâte la plata sumei de 163.014,58 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. - din 31 august 2005, nr. - din 31 august 2005 și nr. - din 31 august 2005, scadente la 30 septembrie 2005, la plata dobânzilor legale conform nr.OG 9/2000 de la data scadenței și până la data plății efective, actualizarea sumei cu indicele de creștere a prețurilor publicat în Buletinul Statistic al României până la momentul plății, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea acțiunii reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul cadru de prestări-servicii cu mijloace auto și utilaje speciale având nr. de înregistrare 432/27.01.2005 (), respectiv nr. 12/12.01.2005 (), contract în temeiul căruia a prestat pentru pârâtă servicii de autobază și întrucât aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată asumate, a demarat procedura prealabilă a concilierii directe pentru recuperarea datoriilor, așa cum rezultă din notificarea transmisă pârâtei, care nu a dat curs invitației și nici nu i-a comunicat punctul său de vedere.

Prin întâmpinarea formulată pârâta Enel Distribuție - Unitatea Teritorială Reșița a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocând, pe cale de excepție, tardivitatea acțiunii cu motivarea că reclamanta își sprijină pretențiile pe facturi emise la 31 august 2005, iar cererea a fost introdusă în data de 9 septembrie 2008, deci după termenul de prescripție de trei ani, care s-a împlinit la 31 august 2008. Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că în conformitate cu clauzele stipulate în Memorandumul din 2 martie 2005 la contractul cadru de prestări-servicii cu mijloace auto și utilaje speciale încheiat între părțile litigante nr. 432 din 27 ianuarie 2005, respectiv nr. 12 din 12 ianuarie 2005 refuzat la plată factura nr. - din 31 august 2005 deoarece aceasta reprezenta diferența de plată calculată în mod nejustificat de către reclamanta, ținând cont doar de prevederile contractului cadru, fără a respecta memorandumul încheiat ulterior. Reclamanta greșit menționează faptul că suma de 163.014,58 lei reprezintă contravaloarea facturilor fiscale nr. -, nr. - și nr. - din 31 august 2005, această sumă, calculată în mod nejustificat ca fiind datorată, fiind cuprinsă doar în factura nr. -/31.08.2005, celelalte două facturi fiind achitate prin ordinul de plată nr. 365 din 3 octombrie 2005.

Din materialul probator administrat în dosarul cauzei tribunalul a reținut că, într-adevăr, cererea de chemare în judecată promovată de către reclamantă poartă nr. 605 din 7 august 2008 și a fost transmisă la instanță, prin poștă, recomandat, la data de 4 septembrie 2008, fiind înregistrată pe rolul tribunalului la 5 septembrie 2008 sub nr-. Reclamanta și-a întemeiat pretențiile formulate față de pârâtă pe facturile fiscale nr. -, nr. - și nr. - din 31 august 2005, cu termen de scadență a plății la 30 septembrie 2005, conform mențiunilor ce s-au făcut pe fiecare dintre acestea. Este corect că potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul prescripției este de 3 ani, iar conform art. 7 alin. 1 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. Cum însă, scadența plății sumelor datorate de către pârâtă potrivit celor trei facturi fiscale mai sus-menționate s-a împlinit la 30 septembrie 2005 și nu la data emiterii acestor facturi, judecătorul fondului a constatat că dreptul la acțiune al reclamantei pentru plata obligațiilor bănești datorate s-a împlinit la 30 septembrie 2005 și întrucât instanța de judecată a fost învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată la 4 septembrie 2008, deci înainte de data de când s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani, acțiunea a fost introdusă în termenul legal, excepția de tardivitate invocată de către pârâtă fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește fondul cauzei tribunalul a reținut că sumele pretinse prin facturile fiscale nr. - și nr. - din 31 august 2005 au fost recunoscute de către pârâtă ca fiind datorate și, în consecință, s-a procedat la efectuarea plății prin ordinul de plată nr. 365 din 3 octombrie 2005. În raport de această împrejurare, în fapt, pretențiile reclamantei decurg din factura fiscală nr. - din 31 august 2005 emisă pentru suma de 163.014,58 lei, care reprezintă contravaloare prestări-servicii auto pentru luna august conform centralizator, contract nr. 432/27.01.2005, factură care nu a fost însușită de către pârâtă în calitate de beneficiar și nu a fost acceptată la plată apreciindu-se că suma pretinsă (fără ) ar reprezenta diferență valoare pentru sumele alocate pentru lunile mai și iunie 2005, astfel cum rezultă din adresa nr. 9605 din 13 septembrie 2005.

Însă, pentru plata contravalorii prestărilor-servicii auto pe luna august 2005, conform centralizator, în baza contractului nr. 432/27.01.2005, de către aceiași reclamantă s-a mai emis factura fiscală nr. - din 31 august 2005 pentru suma totală de 62.468,16 lei, din care 52.494,25 lei contravaloare servicii prestate, furnizare, și 9.973,91 lei, precum și factura nr. - din 31 august 2005, pentru suma totală de 57.676,11 lei, din care 48.467,32 lei contravaloare servicii prestate, distribuție, conform centralizator și 9.208,79 lei, servicii care au fost recunoscute de către pârâtă și a căror contravaloare a fost plătită. În condițiile în care pentru luna august 2005 pentru serviciile prestate în executarea contractului comercial nr. 432/27.01.2005 s-a încheiat un singur centralizator se impunea ca în mod distinct, în ceea ce privește serviciile prestate cu titlu de "distribuție", reclamanta, la emiterea celor două facturi fiscale, să facă distincție între aceste servicii prestate a căror contravaloare s-a solicitat la plată prin fiecare dintre cele două facturi, lucru care nu s-a făcut. În atare situație, pretențiile reclamantei rezultate din factura fiscală nr. - din 31 august 2005 emisă pentru suma totală de 163.014,58 lei, din care 136.987,04 lei contravaloare servicii auto prestate și 26.027,54 lei sunt nedovedite, astfel că, văzând și prevederile art. 1169 din Codul civil, tribunalul a respins cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinței, în termen legal, a declarat apel reclamanta Serv B - Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice " " T, solicitând desființarea în totalitate a hotărârii atacate ca fiind netemeinică și nelegală, întrucât prima instanță a dat o interpretare greșită aspectelor de fapt și de drept.

Din tot materialul probator ce i-a fost pus la dispoziție, în mod corect s-a apreciat că excepția de tardivitate a acțiunii invocată de pârâta intimată este neîntemeiată, aceasta fiind singura apreciere corectă făcută de tribunal. Din motivarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată rezultă că nu s-a făcut o cercetare atentă a cauzei deduse judecății, instanța de fond nefăcând altceva decât să exprime o părere subiectivă cu privire Ia modalitatea în care trebuia făcut centralizatorul care a stat la baza emiterii facturilor fiscale în litigiu, susținută și de faptul că judecătorul a omis să-și întemeieze în vreun fel ori printr-o dispoziție legală sau pe un înscris de la dosar această sentință.

În fapt, între societățile litigante s-a încheiat contractul cadru de prestări servicii cu mijloace auto și utilaje speciale, având nr. de înregistrare 432/27.01.2005 (), respectiv nr. 12/12.01.2005 (), în temeiul căruia apelanta a prestat pentru societatea pârâtă (în calitate de beneficiar) servicii autobază. În data de 2 martie 2005, părțile au semnat un memorandum cu privire la valoarea și volumul activităților, serviciilor și lucrărilor ce urmau a fi prestate de către societatea apelantă. Întrucât nu era stabilită perioada de valabilitate a memorandumului și deoarece acesta cuprindea clauze care erau în M parte abuzive, în conformitate cu art. 8 părțile au convenit modificarea relațiilor contractuale prin Minuta nr. 3396/05.07.2005, care prevedea că pentru perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2005 se aplică prevederile contractului, neținându-se cont de conținutul memorandumului; pentru perioada 1 mai - 30 iunie 2005 decontarea serviciilor se face conform memorandumului, iar începând cu data de 5 iulie 2005 se vor negocia abonamente lunare pe tipuri de autovehicule.

În data de 1 august 2005 fost încheiată Minuta având nr. de înregistrare 7307/9900-15193/8383, document care prevedea faptul că pentru perioada 01.07.2005 - 31.12.2005 se vor aplica tarifele auto valabile la nivelul lunii aprilie 2005, reduse cu 10%. În luna august 2005 societatea apelantă a prestat pentru intimată servicii autobază, așa cum rezultă din centralizatorul însușit de către pârâtă prin semnătură și ștampilă. Acesta prevedea pentru serviciile de furnizare suma totală de 52.494,25 lei, pentru care a fost emisă factura fiscală nr. -/31.08.2005. Pentru serviciile de distribuție în centralizator era prevăzută suma de 185.454,36 lei, pentru care au fost emise facturile fiscale nr. -/31.08.2005 și nr. -/31.08.2005, această din urmă factură rămânând neachitată, celelalte două fiind plătite prin ordinul de plată nr. 365/03.10.2005.

Apelanta susține că toate cele trei facturi fiscale au fost corect emise, în conformitate cu centralizatorul pe luna august și cu contractul de prestări-servicii autobază nr. 432/27.01.2008, ca urmare a din 1 august 2005, astfel încât poziția exprimată de intimată în sensul că aceste facturi trebuiau emise conform memorandumului și nu conform contractului de prestări-servicii este de neînțeles, atâta timp cât aceasta și-a însușit minuta menționată, precum și centralizatorul care atestă serviciile prestate.

Prima instanță nici măcar nu a studiat dovezile ce i-au fost prezentate, aspect care rezultă și din motivarea în drept pe care o face, pe lângă aprecierea subiectivă privitoare la centralizator, prin trimiterea la prevederile art. 1169 din Codul civil, conform cărora cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. O asemenea motivare este inacceptabilă atâta timp cât instanței i s-a dovedit faptul că între cele două părți au existat relații comerciale având ca obiect prestarea serviciilor de autobază, fapt confirmat de contractul anexat, a fost depus centralizatorul pentru luna august 2005, însușit de ambele părți, din care reiese că serviciile facturate au fost prestate, au fost depuse cele trei facturi ce au fost emise în baza centralizatorului, din care însăși pârâta recunoaște ca a achitat două prin ordinul de plată nr. 365/03.10.2005, creându-se astfel prezumția relativă de însușire a întregului debit.

În drept a invocat dispozițiile art. 294-298 din Codul d e procedură civilă.

Intimata Enel Distribuție - Unitatea Teritorială Reșița, legal citată, s-a prezentat la dezbateri și a depus întâmpinare (filele 17-23), solicitând respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:

Prin sentința comercială nr. 2134 din 25 noiembrie 2008 Tribunalul C-S în mod corect a respins acțiunea comercială formulată de reclamanta apelantă Serv B - Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice " " T, din analiza considerentelor rezultând că susținerile parților și materialul probator administrat în cauză au fost temeinic analizate de judecătorul fondului.

Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat tribunalului obligarea societății pârâte la plata sumei de 163.014,58 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. -/31.08.2005, nr. -/31.08.2005 și nr. -/31.08.2005, la plata dobânzilor legale conform nr.OG 9/2000, precum și actualizarea debitului cu indicele de creștere al prețurilor publicat în Buletinul Statistic până la data plății efective, cerere care ulterior a fost precizată în sensul că în locul dobânzii legale se solicită plata penalităților de întârziere de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere.

În legătură cu contractul cadru de prestări-servicii cu mijloace auto și utilaje speciale având nr. de înregistrare 432/27.01.2005, respectiv nr. 12/12.01.2005, în temeiul căruia reclamanta a prestat "servicii autobază" intimata a învederat că în data de 2 martie 2005 părțile au încheiat un memorandum, care la art. 1 arată că " și sunt de acord că sumele prevăzute în anexa 1 la prezentul memorandum, pentru contractul și pentru contractul auto pentru anii 2005 și 2006 constituie valoarea totală maximă ce urmează a fi facturată de către pentru prestarea tuturor și oricăror activități, servicii și lucrări referitoare la aceste contracte. Sumele maxime menționate în anexa 1 la prezentul memorandum prevalează asupra oricăror clauze care au impact economic și asupra prețului, prevăzute în contractul și în contractul auto." Tot în cuprinsul acestui document, la art. 5 se prevede că "suma menționată în anexa 1 reprezintă suma maximă pentru toate și oricare activități, servicii și lucrări referitoare la contractul auto, garantând volumul din 2004 în termeni de număr și tip de mașini, precum și toate și oricare alte costuri și cheltuieli aferente (inclusiv carburant) și servicii, indiferent de numărul de kilometri și/sau numărul de ore de utilizare. Valoarea anuală conținută în anexa 1 va fi împărțită în rate lunare și comisioane unitare." În consecință, valorile stabilite prin contractul-cadru, care a intrat în vigoare la 1 martie 2005, au fost modificate și reduse de comun acord prin Memorandumul din 2 martie 2005.

Susținerile apelantei în sensul că în memorandum nu este stabilită perioada de valabilitate și că documentul ar cuprinde clauze abuzive sunt nereale întrucât la art. 1 se precizează că "- sumele prevăzute în anexa 1 - pentru anii 2005 și 2006 constituie valoarea totală maximă ce urmează a fi facturata de către pentru prestarea tuturor și oricăror activități, servicii și lucrări referitoare la aceste contracte." Ulterior, în data de 1 august 2005 între cele două societăți a fost încheiată o minută, care la punctul 1 stipulează următoarele: "cu privire la serviciile auto (exclusiv mentenanță): pentru perioada 01.07.2005-31.12.2005 se vor aplica tarifele auto valabile la nivelul lunii aprilie 2005, reduse cu 10%." Ca atare, intimata pe bună dreptate a refuzat plata facturii nr. - din 31 august 2005, în conformitate cu cele stipulate în Memorandumul încheiat în legătură cu contractul auto nr. 12, respectiv nr. 432 și cu Minuta din 1 august 2005, această factură reprezentând de fapt diferența de plată calculată în mod nejustificat de către Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice, ținând cont doar de prevederile contractului-cadru, fără a respecta înțelegerile ulterioare.

Apelanta nu a făcut dovada că sumele pe care le solicită sunt datorate de intimată, doar o factură acceptată putând fi aptă a proba o obligație comercială certă, lichidă și exigibilă, în conformitate cu art. 46 din Codul comercial. Facturarea serviciilor descrise în centralizator, în mod nejustificat, prin intermediul a trei facturi (două aferente serviciilor prestate cu titlu de distribuție și una aferentă serviciilor de furnizare), fără să se facă distincția în cuprinsul facturilor aferente distribuției despre care dintre serviciile prestate este vorba în fiecare dintre ele, deși reclamanta-apelantă susține că toate aceste servicii sunt aferente lunii august 2005, dovedește superficialitate în elaborarea situațiilor financiare proprii, împrejurare reținută în mod corect de către tribunal.

Factura fiscală nr. - din 31 august 2005, în cuprinsul căreia este înscrisă suma în litigiu, nu îndeplinește condițiile obligatorii cerute de legislația în vigoare pentru ca această categorie de acte juridice și contabile să fie valabilă. În primul rând, nu se specifică despre ce servicii prestate este vorba, sau mai bine zis, care dintre serviciile cuprinse în centralizatorul lunii august 2005 au valoarea de 163.014,58 lei. În al doilea rând, termenul folosit în cuprinsul acestei facturi - servicii auto - este o referire generală la o categorie largă de servicii, impunându-se arătarea concretă a serviciilor prestate de către reclamantă și invocate ca fiind neachitate. Conform art. 155 alin. 5 lit. k) din Codul fiscal, în mod obligatoriu factura trebuie să cuprindă denumirea serviciilor prestate, în caz contrar ea fiind nulă din punct de vedere contabil și fiscal. În al treilea rând, în situația în care reclamanta s-a hotărât să emită două facturi fiscale pentru serviciile auto aferente distribuției ea trebuia să facă distincția între serviciile facturate în acest fel în cuprinsul fiecăreia dintre facturi atâta timp cât în centralizator nu se face această împărțire, ele fiind doar înșiruite.

Refuzul însușirii facturii nr. -/31.08.2005 se întemeiază tocmai pe faptul că apelantă a înțeles să factureze în mod eronat serviciile prestate, făcând abstracție de documentele care au luat naștere în urma acordului dintre cele două societăți. Chiar în cuprinsul facturii se face specificația că ea a fost emisă în baza contractului nr. 432/27.01.2005, ceea ce demonstrează încă o dată, în mod clar, că reclamanta, în momentul emiterii documentului, a făcut abstracție de prevederile memorandumului și cele ale minutei. Dovada refuzului justificat sunt adresele expediate de către intimată cu nr. 9605/13.09.2005 și nr. 8950/23.08.2005, aceasta din urmă având nr. de înregistrare la. Reșița 3699/24.08.2005, adrese în care se face referire expresă la centralizatorul întocmit de apelantă.

Mai mult decât atât, prin punctajul realizat între cele două părți suma de 163.014,58 lei aferentă facturii nr. -/31.08.2005 a fost înscrisă cu semnul minus, fiind recunoscut faptul că aceasta nu este datorată, îndeplinind toate condițiile pentru a fi stornată, respectiva valoare nefiind trecută în tabelul de creanțe ale din cuprinsul documentului, iar totalul înscris în coloana aferentă diferențelor din tabelul de creanțe este același cu valoarea înscrisă la totalul tabelului de diferențe, după ce din suma celorlalte valori a fost scăzută valoarea de 163.014,58 lei înscrisă cu minus.

Reclamanta apelantă a dovedit existența unor relații comerciale între cele două societăți, stare de fapt necontestată de intimată, dovedind și achitarea celor două facturi prin ordinul de plata nr. 365/03.10.2005, dar această plată nu echivalează cu însușirea întregii sume pe care apelanta o consideră datorată.

În drept a invocat art. 115 și art. 282-298 din Codul d e procedură civilă, art. 1169 din Codul civil, art. 46 din Codul comercial și art. 155 din Codul fiscal.

Examinând apelul declarat de reclamanta Serv B - Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice " " T împotriva sentinței comerciale nr. 2134 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor intimatei și a prevederilor art. 295 din Codul d e procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este nefondat, astfel că îl va respinge ca atare, având în vedere următoarele considerente:

Hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, conformă cu dispozițiile incidente în cauză, ea nefiind rezultatul unei greșite aplicării a legii sau a unei eronate ori superficiale aprecieri a probelor administrate în dosar, cum în mod neîntemeiat susține apelanta.

Este de necontestat că între cele două societăți comerciale s-a încheiat contractul cadru de prestări-servicii cu mijloace auto și utilaje speciale având nr. de înregistrare 432/27.01.2005, respectiv nr. 12/12.01.2005, convenție în temeiul căreia reclamanta a prestat pentru pârâtă diferite servicii de autobază, emițând în acest sens facturile fiscale nr. -, nr. - și nr. - din 31 august 2005, cea din urmă pentru suma de 163.014,58 lei, care a fost refuzată la plată de către pârâtă.

În mod corect tribunalul a constatat că facturile fiscale nr. - și nr. - din 31 august 2005 au fost recunoscute de către pârâtă ca fiind datorate și, în consecință, achitate prin ordinul de plată nr. 365 din 3 octombrie 2005, în realitate pretențiile reclamantei decurgând din factura fiscală nr. - din 31 august 2005 emisă pentru suma de 163.014,58 lei, reprezentând contravaloare "prestări-servicii auto pentru luna august conform centralizator, C 432/27.01.2005, scadentă la 30.09.2005", care nu a fost însușită de către pârâtă și nici acceptată la plată, apreciindu-se că suma pretinsă (fără ) ar reprezenta diferență valoare pentru sumele alocate pentru lunile mai și iunie ale aceluiași an, astfel cum rezultă din adresa nr. 9605 din 13 septembrie 2005.

În ceea ce privește contractul-cadru de prestări-servicii cu mijloace auto și utilaje speciale, în temeiul căruia reclamanta a prestat intimatei "servicii autobază", este de reținut că în data de 2 martie 2005 (chiar a doua zi după intrarea în vigoare a contractului) părțile au încheiat un memorandum, care la art. 1 arată că " și sunt de acord că sumele prevăzute în anexa 1 la prezentul memorandum, pentru contractul și pentru contractul auto pentru anii 2005 și 2006, constituie valoarea totală maximă ce urmează a fi facturată de către pentru prestarea tuturor și oricăror activități, servicii și lucrări referitoare la aceste contracte. Sumele maxime menționate în anexa 1 prevalează asupra oricăror clauze care au impact economic și asupra prețului, prevăzute în contractul și în contractul auto". Tot în cuprinsul acestui document, la art. 5 se prevede că "suma menționată în anexa 1 reprezintă suma maximă pentru toate și oricare activități, servicii și lucrări referitoare la contractul auto, garantând volumul din 2004 în termeni de număr și tip de mașini, precum și toate și oricare alte costuri și cheltuieli aferente (inclusiv carburant) și servicii, indiferent de numărul de kilometri și/sau numărul de ore de utilizare. Valoarea anuală conținută în anexa 1 va fi împărțită în rate lunare și comisioane unitare".

În consecință, sunt întemeiate apărările intimatei referitoare la faptul că valorile stabilite prin contractul cadru de prestări-servicii cu mijloace auto și utilaje speciale având nr. de înregistrare 432/27.01.2005, respectiv nr. 12/12.01.2005, convenție în temeiul căreia reclamanta a prestat pentru pârâtă diferite servicii de autobază, emițând în acest sens mai multe facturi fiscale, inclusiv cea cu nr. - din 31 august 2005 pentru suma de 163.014,58 lei, care a fost refuzată la plată de către pârâtă, au fost modificate și reduse de comun acord prin memorandumul din 2 martie 2005.

Câtă vreme părțile contractante au negociat și convenit care să fie valorile totale maxime ce pot fi facturate de către societatea prestatoare pe seama beneficiarului, este contrar dispozițiilor art. 969 din Codul civil, care consacră principiul forței obligatorii a contractelor - pacta sunt servanda, și care statuează că convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ca una dintre părți să modifice în mod arbitrar și unilateral acest aspect și să factureze sume mai mari. Aceasta, întrucât contractele civile și comerciale legal încheiate se impun autorilor lor întocmai ca legea, întrucât contractele juridice sunt obligatorii pentru părți, și nu facultative.

Criticile apelantei în sensul că în memorandum nu ar fi stabilită perioada de valabilitate și că documentul ar cuprinde clauze abuzive sunt nefondate întrucât la art. 1 se precizează foarte clar că "sumele prevăzute în anexa 1 - pentru anii 2005 și 2006 constituie valoarea totală maximă ce urmează a fi facturata de către pentru prestarea tuturor și oricăror activități, servicii și lucrări referitoare la aceste contracte". Mai mult decât atât, în data de 1 august 2005 între cele două societăți aflate în litigiu a fost încheiată o minută, care stipulează următoarele: "1. cu privire la serviciile auto (exclusiv mentenanță) pentru perioada 01.07.2005-31.12.2005 se vor aplica tarifele auto valabile la nivelul lunii aprilie 2005, reduse cu 10%; pentru anul 2006, începând cu luna septembrie, se va demara o negociere pentru toate contractele de prestări-servicii". De asemenea, Curtea nu poate avea în vedere susținerile apelantei referitoare la clauzele pretins abuzive ale memorandumului atâta timp cât partea nu a înțeles să solicite anularea acestei convenții pe motivul vicierii consimțământului.

Ca atare, în mod justificat intimata a refuzat plata facturii nr. - din 31 august 2005 în conformitate cu cele stipulate în memorandumul încheiat în legătură cu contractul cadru de prestări-servicii cu mijloace auto și utilaje speciale având nr. de înregistrare 432/27.01.2005, respectiv nr. 12/12.01.2005 și cu minuta din 1 august 2005, suma de 163.014,58 lei facturată de apelantă reprezentând, de fapt, diferența de plată calculată fără niciun temei de către Serv B - Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice " " T, ținând cont doar de prevederile contractului cadru, fără a mai respecta înțelegerile ulterioare, care au modificat clauzele contractului inițial.

Chiar dacă este adevărat că reclamanta a probat existența unor relații comerciale între cele două societăți, stare de fapt necontestată de către pârâtă, dovedind și achitarea celor două facturi prin ordinul de plată nr. 365/03.10.2005, această plată parțială nu poate echivala cu însușirea întregii sume facturate pe luna august 2005 de prestator în temeiul contractului cadru menționat, ca o prezumție relativă, cum în mod neîntemeiat susține apelanta, dovada obligațiilor comerciale neputând fi făcută decât în condițiile art. 46 din Codul comercial, respectiv cu acte autentice, cu acte sub semnătura privată, cu facturi acceptate, prin corespondență, prin telegrame, cu registrele părților ori cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede că trebuie să admită proba testimonială și aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 din Codul civil, sau prin orice alte mijloace de probă admise de legea civilă. Deși prezumțiile constituie un asemenea mijloc de probă, în speță, pentru recunoașterea de către societatea pârâtă a debitului pretins de reclamantă, nu poarte fi aplicată o asemenea prezumție.

Având în vedere că soluția primei instanțe este legală și temeinică, iar apelul declarat de societatea pârâtă nefondat, raportat și la art. 296 din Codul d e procedură civilă, Curtea va dispune respingerea acestuia ca atare.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamanta Serv B - Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice " ", cu sediul în loc. T,--5, jud. T, împotriva sentinței comerciale nr. 2134 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată Enel Distribuție - Unitatea Teritorială Reșița, cu sediul în loc. T,--5, jud. T, și cu sediul procedural ales în loc. Reșița, Bulevardul, nr. 42, jud. C-

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 28 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red. /20.05.2009

Dact. /21.05.2009 - 4 ex.

Emis 2 com.

Primă instanță - Tribunalul C-

Judecător -

Președinte:Csaba Bela Nasz
Judecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu

#Judecator Csaba Bela Nasz

Spete pretentii comerciale. Decizia 85/2009. Curtea de Apel Timisoara

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 85/2009. Curtea de Apel Timisoara