Spete pretentii comerciale. Decizia 89/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.89
Ședința Publică de la 18.02.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR 2: Georgeta Țilimpea
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind, pronunțarea cererilor de apel, formulate de apelantele COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA și SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.8570 din 22.06.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 11.02.2008, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, ce constituie parte integrantă din prezenta decizie când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18.02.2008.
CURTEA:
Asupra apelurilor de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 8570/22.06.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, a fost admisă în parte acțiunea formulată de în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.231.980,97 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 25.08.2005. A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea față de pârâta - Direcția Regională de Drumuri și Poduri I și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 64.011,33 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței s-a arătat că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.03.2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtele COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA și COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri I solicitând tribunalului obligarea acestora în solidar la plata sumei de 11.154.509,6 lei cu titlu de penalități de întârziere, cu actualizarea acestora până la îndeplinirea efectivă a obligației de plată, cu cheltuieli de judecată. Cererea a fost motivată în sensul că la data de 10.02.2004, între B, în calitate de achizitor, prin mandatar Direcția Regională de Drumuri și Poduri I și, în calitate de executant, a fost încheiat contractul nr. 13 având ca obiect executarea lucrărilor la "covor asfaltic și semnalizare rutieră pe 2E Km 0+000-87+ 400". Ulterior, în baza aceluiași contract, debitoarea Iae mis comenzile nr. /16804/17.11.2004 și nr. 17706/01.12.2004 în vederea închirierii gamei de utilaje pe timpul iernii 2004-2005. Reclamanta a susținut că au fost prestate serviciile, conform situațiilor de plată acceptate și semnate de ambele părți, a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 15956/04.11.2004 și a facturilor emise și acceptate la plată de pârâte. Între pârâta și reclamantă a fost încheiată convenția nr. 14259/25.08.2005 prin care pârâta recunoaște integral debitul față de societatea reclamantă și, potrivit pct. 4 din convenție, au rămas aplicabile toate clauzele contractului nr. 13/2004, inclusiv cea referitoare la plata penalităților de întârziere, respectiv art. 22.2 din contract. În drept au fost invocate prevederile art. 969 și art. 1069.civ.
S-a mai arătat că, prin întâmpinările depuse de către pârâte a fost invocată excepția de necompetență teritorială a instanței sesizate, întrucât locul încheierii contractului și cel al plății se află în I, competența de soluționare a cauzei aparținând Tribunalului Iași. De asemenea, s-a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că, potrivit art. 22.2 din contract, penalitățile de întârziere pot fi percepute în cazul în care achizitorul nu onorează cu rea-credință facturile în mod nemotivat, însă întârzierea în onorarea facturilor nu este nemotivată și nici nu reprezintă o consecință a relei credințe a debitorului, fiind justificată de faptul că plata putea fi efectuată doar după ce fondurile necesare ar fi fost alocate de către S-a invocat și faptul că, prin convenția nr. 14259/25.08.2005 au fost modificate chiar clauzele contractuale privind modul de plată și termenele de plată, acceptându-se ca plata sumelor datorate să se facă în mod eșalonat, în 10 rate trimestriale, scadente abia la data de 01.09.2006. S-a susținut că unele facturi au fost emise doar în baza unor comenzi și nu în temeiul contractului nr. 13/2004, iar calculul penalităților cu privire la facturile nr. - și - este aleatoriu și eronat.
Excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta a fost respinsă ca neîntemeiată la termenul din data de 21.04.2006.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut că între reclamanta, în calitate de executant, și - Direcția Regională de Drumuri și Poduri I, în calitate de achizitor, s-a încheiat contractul de execuție de lucrări nr. 13/10.02.2004, având ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea lucrărilor la obiectivul "covor asfaltic și semnalizare rutieră pe 2E Km 0+000-87+ 400". În baza acestui contract, reclamanta a emis facturile fiscale nr.-/23.12.2004 în valoare de 62.726.791,99 lei, nr. -/11.04.2005, în valoare de 35.723,09 lei, nr. -/11.04.2005, în valoare de 95.206,26 lei, nr. -/11.04.2005 în valoare de 29.456,34 lei, nr. -/11.04.2005 în valoare de 107.962,19 lei, facturi acceptate la plată de către pârâte.
S-au menționat dispozițiile art. 18 din contract, respectiv: decontarea lucrărilor se va face în baza situațiilor de lucrări însoțite de atașamente depuse de executant la sediul achizitorului în patru exemplare originale, până la data de 30(31) a lunii de decontare (alin.1), achizitorul și-a asumat obligația de a efectua plata către executant în termen de 90 de zile de la înregistrarea facturii la sediul achizitorului, iar plățile se vor efectua în concordanță cu graficul de plăți întocmit de executant și în limita fondurilor lunare primite de achizitor (alin.2), dacă achizitorul nu onorează facturile în termen de 14 zile de la expirarea perioadei prevăzute la clauza 18.2 și fără a prejudicia dreptul executantului de a apela la prevederile clauzei 24.1, acesta din urmă are dreptul de a sista executarea lucrărilor sau de a diminua ritmul execuției. Potrivit art. 22.2 din contract, în cazul în care achizitorul nu onorează cu rea credință facturile în mod nemotivat la expirarea perioadei prevăzute la clauza 18.3, acesta are obligația de a plăti, ca penalități o sumă echivalentă cu 0,06% din suma neachitată, calculată până la data efectuării plății.
S-a reținut că prin nr.HG 726/2005, a fost autorizată să emită bilete la ordin în condițiile legii, către executanții de lucrări care, la data de 31.12.2004, înregistrau drepturi de creanță față de companie, neachitate până la data intrării în vigoare a hotărârii. Prin acest act normativ s-a stabilit ca plata biletelor la ordin să fie asigurată din surse proprii ale, iar în baza prevederilor nr.HG 726/2005, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului au emis o scrisoare de confort în anexa căreia, la pct.2, figurează drept creditor, având dreptul să beneficieze de bilete la ordin în sumă totală de 138.483,746 lei, în această sumă fiind inclusă contravaloarea facturilor menționate.
La data de 25.08.2005 a fost încheiată între cele două părți o convenție prin care a recunoscut debitul datorat în baza acestui contract, apreciindu-se de către instanță că părțile au stabilit eșalonarea sumei totale de 138.483.746 lei în 10 rate trimestriale. Întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a facturilor în termenul prevăzut la art. 18 alin.2 din contract, aceasta datorează penalități de întârziere, în conformitate cu clauza penală înscrisă în art. 22.2 din contract.
Interpretând art. 4 și art. 5 din convenția încheiată la 25.08.2005, tribunalul a apreciat că voința reală a părților a fost aceea de a stabili, în vederea achitării de către debitoare a sumelor restante, o eșalonare a debitului, fiind fixate alte termene de plată, fără ca prin aceasta să se modifice însă, față de prevederile art. 4, exigibilitatea debitului, în acest sens fiind emise 10 bilete la ordin (pentru sumele corespunzătoare fiecărei rate și cu scadențele specificate în cuprinsul convenției). Însă, față de prevederile art. 5 din contract, s-a considerat că această eșalonare nu a presupus renunțarea reclamantei la dreptul de a percepe penalități de întârziere conform clauzei penale prevăzută de art. 22.2, aceste din urmă prevederi contractuale rămânând nemodificate.
Ținând seama de prevederile art. 969 și ale art. 1066.civ. tribunalul a considerat că pârâta datorează penalități de întârziere reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării obligației de plată de către debitor, invocându-se și prevederile art. 1073.civ. conform cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare.
S-a arătat că penalitățile sunt datorate de la data stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 22.2 și până la momentul încheierii convenției de eșalonare (25.08.2005) și că, întrucât a fost de acord cu eșalonarea debitului, reclamanta nu poate pretinde penalități pentru perioada cuprinsă între data încheierii convenției (28.05.205) și datele stabilite ca scadente ale celor 10 rate. Valoarea penalităților calculate până la data convenției încheiate între părți a fost calculată prin raportul de expertiză efectuată în cauză fiind în sumă de 5.231.980,97 lei, sumă la plata căreia s-a considerat că trebuie obligată pârâta
Referitor la susținerea că o parte din facturi ( nr. -, - și -) au fost emise doar în baza unor comenzi și nu în temeiul contractului, și că deci clauza penală nu ar fi aplicabilă în acest caz, tribunalul a constatat că respectivele comenzi (nr. /16804/17.11.2004, și nr. 17706/01.12.2004) au fost emise tot în baza contractului încheiat între părți, așa cum rezultă din cuprinsul acestora.
În ceea ce privește executarea cu rea-credință a obligațiilor contractuale, s-a menționat că din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză rezultă că a dispus de fonduri pentru onorarea obligațiilor asumate prin contractul nr. 13/2004.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat că se impune admiterea în parte a acțiunii și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 5.231.980,97 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate până la data de 25.08.2005.
De asemenea, a considerat că trebuie respinsă acțiunea față de pârâta - I, pentru motivul că, prin contractul nr. 13/10.02.2004, - I nu s-a obligat personal, ci contractul a fost încheiat în numele și pe seama care avea calitate de autoritate contractantă.
În temeiul art. 274.pr.civ. pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 64.011,33 lei.
Împotriva sentinței comerciale nr. 8570/22.06.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială au declarat apel pârâta și reclamanta
Apelanta-reclamantă critică hotărârea sub aspectul netemeiniciei în ceea ce privește admiterea în parte a pretențiilor deduse judecății.
Se susține în primul rând că prin Convenția din data de 25.08.2005 nu au fost modificate prevederile contractuale referitoare la modalitățile de plată și termenele de plată prevăzute în contractul nr. 13/2004. Astfel art. 4 din convenție arată în mod expres că "pentru toate sumele datorate de prin I rămân aplicabile clauzele prevăzute în contractele nominalizate mai sus", printre care și clauza de la art. 22.2 referitoare la plata de către achizitor a penalităților de întârziere. Prin încheierea Convenției nu s-a modificat scadența obligației de plată a debitului principal, la pct. 1 din convenție făcându-se mențiunea expresă: "fără ca aceasta să modifice prevederile contractuale referitoare la modalitățile de plată și termenele de plată prevăzute în contractele enumerate mai sus". Scadența biletelor la ordin nu reprezintă o modificare a clauzelor contractuale referitoare la scadența plății, simpla acceptare a biletelor la ordin nu reprezintă din partea societății reclamante o acceptare de modificare a contractului nr. 13/2004.
În al doilea rând, apelanta-reclamantă invocă greșita admitere în parte a cheltuielilor de judecată, solicitând restituirea tuturor cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost efectuate.
În concluzie, solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 5.922.528,63 lei (din suma de 11.154.509,6 lei -pretenții deduse judecății în fond s-a scăzut suma de 5.231.980,97 lei pretenții admise de instanța de fond) cu titlu de penalități de întârziere, cu mențiunea actualizării până la data scadenței biletelor la ordin cu care s-a garantat plata debitului, astfel cum a fost stabilit în raportul de expertiză efectuat la dosarul de fond, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 59.221,61 lei reprezentând diferența cheltuielilor de judecată efectuate la dosarul de fond, cu cheltuieli de judecată în apel.
În precizarea pretențiilor, solicitată de către instanță, apelanta-reclamantă a arătat că a solicitat doar suma totală de 11.154.509,6 lei cu titlu de penalități de întârziere, deoarece la acest cuantum se ridicau penalitățile la data introducerii acțiunii la instanță, dar că penalitățile contractuale continuă să curgă până în momentul plății integrale a debitului principal. A precizat că penalitățile ce curg ulterior formulării cererii de chemare în judecată vor fi calculate de către executorul judecătoresc, ținând seama de clauzele contractului nr. 13/10.02.2004, în temeiul art. 3712alin.3 pr.civ.
Apelanta-pârâtă a susținut, în cadrul motivelor de apel, în esență, că, prin semnarea Convenției nr. 14259/25.08.2005, reclamanta a fost de acord ca plata să se efectueze eșalonat în 10 rate trimestriale începând cu data de 01.09.2006. Deci s-au modificat clauzele contractuale privind modul de plată, inclusiv termenele de plată, termene care au fost acceptate și care devin scadente la 01.09.2006, astfel încât creanța nu este ajunsă la scadență și nu pot fi percepute penalități de întârziere conform clauzei penale. Convenția nr. 14259/25.08.2005 trebuie interpretată în funcție de voința internă a părților, rațiunea încheierii ei fiind stoparea curgerii penalităților, iar semnificația biletului la ordin este că emitentul se obligă să plătească la scadență suma înscrisă în document. S-a mai afirmat și că nu sunt întrunite condițiile art. 22.2 din contract pentru a curge penalități de întârziere, deoarece acestea pot fi percepute în cazul în care achizitorul nu onorează, cu rea-credință, facturile în mod nemotivat. Nu se poate reține reaua-credință a apelantei și nu sunt întrunite condițiile acordării de despăgubiri, întrucât plata putea fi efectuată doar după ce fondurile necesare sunt alocate de către B, alocare de fonduri posibilă doar prin antrenarea autorităților și resurselor guvernamentale. Se precizează că I acționează în prezenta cauză în calitate de mandatar al
Analizând apelurile prin prisma motivelor de apel expuse și a dispozițiilor art. 295 alin.1 pr.civ. se constată că apelul declarat de apelanta-reclamantă este întemeiat și că apelul declarat de apelanta-pârâtă nu este fondat, pentru considerentele care vor fi redate.
În motivarea ambelor apeluri este criticat modul de interpretare a clauzelor Convenției nr. 14259/25.08.2005, apelanta-reclamantă susținând că prin această convenție nu s-au modificat prevederile contractuale referitoare la modalitățile de plată și termenele de plată prevăzute în contractul nr. 13/2004, iar apelanta-pârâtă afirmând că prin semnarea Convenției s-au modificat clauzele contractuale referitoare la modul și termenele de plată, respectiv că reclamanta a fost de acord ca plata să se efectueze eșalonat în 10 rate trimestriale începând cu data de 01.09.2006.
Cu privire la această critică, se constată că în contractul de execuție de lucrări nr. 13/10.02.2004 părțile au inserat la art. 22.2. clauza penală prin care au stipulat plata de penalități de întârziere în cazul neachitării facturilor cuprinzând prețul lucrărilor executate. În acest sens, s-a prevăzut că "în cazul în care achizitorul nu onorează cu rea credință, facturile, în mod nemotivat, la expirarea perioadei prevăzute la art. 18.3, (adică în termen de 14 zile de la expirarea duratei de 90 de zile de la înregistrarea facturii la sediul achizitorului -art. 18.2 coroborat cu art. 18.3), atunci acesta are obligația de a plăti, ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din plata restantă, respectiv 0,06% pe zi de întârziere din suma neachitată, calculată până la data efectuării plății."
La data de 25.08.2005, între părți s-a încheiat Convenția nr. 14259 referitoare la plata lucrărilor executate potrivit contractului de mai sus. Această Convenție cuprinde: părțile contractante: și, considerentele care au fost avute în vedere la încheierea convenției și conținutul propriu-zis al înțelegerii părților.
În partea introductivă a Convenției se expun considerentele avute în vedere la încheierea acesteia. În acest sens, se arată că se au în vedere: "prevederile nr.HG 726/2005 privind autorizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România de a emite bilete le ordin în favoarea unor creditori ai Companiei"; "scrisoarea de confort nr. -/20.07.2005 emisă în baza nr.HG 726/2005 de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Ministerul Finanțelor Publice, în anexa căreia Podu T se regăsește ca având dreptul să beneficieze de bilete la ordin în sumă totală de 138.483.746 lei, sumă eșalonată la plata în 10 rate trimestriale", redându-se aceste rate trimestriale cu scadențe la: 01.09.2006, 01.12.2006, 01.03.2007, 01.06.2007, 01.09.2007, 01.12.2007, 01.03.2007, 01.06.2008, 01.09.2008, 01.12.2008; "prevederile conținute de contractele nr. 13/10.02.2004, 150/2002, 151/11.10.2004, 153/11.10.2004, 222/14.12.2004, 223/14.12.2004, 224/14.12.2004, 225/14.12.2004, 4538/2002, și comenzile 16802/2004, 16803/2004, 16804/2004, 17704/2004, 17705/2004, 17706/2004, 17723/2004, 40/2004, 41/2004, 52/2004, încheiate între CN ADN ROMÂNIA SA prin DRDP I și SC SRL P T, referitoare la modalitățile și termenele de plată"; " obligațiile reale înregistrate la DRDP I față de SRL P și care intră sub incidența HG726/2005, așa cum sunt evidențiate în anexa la prezenta convenție".
Urmează convenția propriu-zisă a părților care începe cu mențiunea "părțile convin:", enumerându-se înțelegerile părților în cadrul a cinci puncte: "1. Sumele datorate de CN ADN România SA prin DRDP I, conform clauzelor contractuale menționate mai sus aflate, nedecontate până la data prezentei convenții, vor fi achitate pe baza biletelor la ordin emise în baza prevederilor nr.HG 726/2005, în conformitate cu anexa la scrisoarea de confort nr. -/20.07.2005 emisă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Ministerul Finanțelor Publice, fără ca aceasta să modifice prevederile contractuale referitoare la modalitățile de plată și termenele de plată prevăzute în contractele enumerate mai sus.";"2. Sumele înscrise în biletele la ordin și scadența acestora vor corespunde celor din anexa la scrisoarea de confort nr. -/20.07.2005", "3. Sumele reprezentând garanție de bună execuție, identificate în anexa la prezenta convenție vor fi achitate în conturile bancare deschise în acest scop, potrivit condițiilor contractuale, de CN ADN România SA"; "4. Pentru toate sumele datorate de CN ADN România SA prin DRDP I, rămân aplicabile clauzele prevăzute în contractele nominalizate mai sus", "5. Celelalte clauze contractuale rămân nemodificate."
Din analiza conținutului Convenției nr. 14259/25.08.2005 rezultă că numai prevederile cuprinse în partea care începe cu "părțile convin" reprezintă ceea ce părțile au fost de acord să modifice în cadrul raporturilor contractuale dintre ele. Astfel, s-a convenit cu privire la instrumentele de plată a sumelor de bani nedecontate conform clauzelor contractuale redate în preambul, printre care și a celor cuprinse în contractul nr. 13/10.02.2004, stabilindu-se că achitarea acestor sume se va face pe baza biletelor la ordin emise în temeiul prevederilor nr.HG 726/2005.
Redarea detaliată a sumelor și scadențelor biletelor la ordin, în sumă totală de 138.483.746 lei, în preambulul Convenției, nu poate conduce la concluzia că, prin acceptarea biletelor la ordin, ca instrument de plată, apelanta-reclamantă a fost de acord și cu eșalonarea scadenței stabilite prin contractul nr. 13/10.02.2004. Aceasta având în vedere mențiunea expresă inserată la pct. 1 din cadrul părții care cuprinde convenția propriu-zisă a părților, respectiv clauza "fără ca acestea să modifice prevederile contractuale referitoare la modalitățile de plată și termenele de plată prevăzute în contractele enumerate mai sus".
Totodată, prin pct. 4 și 5 din Convenție se subliniază aplicabilitatea clauzelor contractuale pentru toate sumele datorate de CN ADN România SA, clauze cu privire la care se prevede că rămân nemodificate.
Interpretarea Convenției nr. 14259/25.08.2005 potrivit voinței părților, conform art. 977.civ. este în sensul că părțile au convenit numai cu privire la instrumentele de plată care să constea în biletele la ordin enumerate, nu și asupra modificării modalităților și scadențelor plăților care sunt stabilite prin contractul nr. 13/10.02.2004 la art. 18.2, 18.3 și 22.2.
Convenția menționată nu reprezintă deci o novație a contractului de antrepriză nr. 13/10.02.2004, în sensul art. 1128 și următoarele civ. Clauzele acestui contract se completează cu înțelegerea părților cu privire la instrumentele de plată utilizate pentru îndeplinirea obligației de plată a prețului lucrărilor executate, fără a se modifica clauzele referitoare la modalitățile și scadența plăților.
Având în vedere cele arătate, se apreciază că este întemeiată susținerea apelantei-reclamante cu privire la nemodificarea clauzelor contractului de antrepriză prin încheierea convenției din 25.08.2005 și nu este fondată susținerea apelantei-pârâte în sensul că prin încheierea convenției respective s-au stabilit alte scadențe de plată a prețului lucrărilor executate. în Convenție a scadențelor biletelor la ordin nu prezumă acceptarea de către a altor scadențe de plată a prețului lucrărilor executate, decât cele stabilite contractual, mai ales în condițiile în care s-a stipulat în mod expres că acceptarea instrumentelor de plată nu modifică termenele de plată prevăzute în contractul nr. 13/2004.
Apelanta-pârâtă a mai invocat în cadrul motivelor de apel și faptul că nu sunt întrunite condițiile art. 22.2 din contract pentru a curge penalități de întârziere, deoarece acestea pot fi percepute în cazul în care achizitorul nu onorează, cu rea-credință, facturile, în mod nemotivat, și că nu se poate reține reaua-credință a apelantei și nu sunt întrunite condițiile acordării de despăgubiri, întrucât plata putea fi efectuată doar după ce fondurile necesare sunt alocate de către
Cu privire la această critică, art. 22.2 din contractul de antrepriză prevede că "în cazul în care achizitorul nu onorează cu rea-credință, facturile, în mod nemotivat, la expirarea perioadei prevăzute la art. 18.3", acesta are obligația de a plăti penalități.
Clauza inserată la art. 22.2 din contract trebuie interpretată potrivit art. 982.civ. prin coroborare cu celelalte prevederi contractuale referitoare la plata prețului lucrărilor executate.
Astfel, la art. 18.1 din contract, s-a prevăzut că "decontarea lucrărilor se va face în baza Situațiilor de lucrări însoțite de atașamente, depuse de executant la sediul achizitorului în patru exemplare originale, până la data de 30(31) a lunii de decontare". De asemenea, art. 18.2 din contract dispune că "achizitorul are obligația de a efectua plata către executant în termen de maximum 90 zile de la data înregistrării facturii la sediul achizitorului", penalitățile de întârziere începând să curgă, potrivit art. 22.2 și art. 18.3, dacă achizitorul nu onorează, cu rea credință și în mod nemotivat, facturile în termen de 14 zile de la expirarea duratei de mai sus.
Clauza contractuală prevăzută la art. 22.2 derogă de la regulile generale ale răspunderii contractuale prevăzute de dispozițiile art. 1082 și art. 1083.civ. Astfel, potrivit regulilor răspunderii contractuale, neexecutarea sau întârzierea executării obligației contractuale prezumă culpa debitorului și antrenează răspunderea contractuală a acestuia prin plata de despăgubiri, cu excepția situației în care va dovedi că nerespectarea obligației se datorează cauzei străine exoneratoare de răspundere, respectiv intervenirii forței majore, cazului fortuit sau vinei înseși a creditorului. Răspunderea contractuală intervine atât atunci când neexecutarea sau întârzierea executării obligației se datorează intenției debitorului, cât și în situația în care acestea se datorează culpei acestuia.
Clauza penală cuprinsă la art. 22.2 din contract, prin care se stipulează plata de penalități de întârziere doar în cazul neplății, cu rea credință, la scadență a facturilor reprezintă clauză de limitare a răspunderii contractuale doar la cazul existenței intenției debitorului cu privire la întârzierea executării obligației de plată a prețului lucrărilor.
Cum buna-credință a debitorului se prezumă, potrivit art. 970 alin.1 civ. sarcina răsturnării prezumției relative prin dovedirea relei credințe incumbă celui care o invocă, în cauză apelantei-reclamante.
În speță, dovedirea relei-credințe, adică a intenției în ceea ce privește nerespectarea obligației de plată la scadență a prețului lucrărilor executate constă în probarea faptului că, deși dispunea de fonduri pentru onorarea obligației contractuale, apelanta-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de plată la scadență a prețului lucrărilor.
În raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat la prima instanță, raport ce a fost detaliat în urma încuviințării obiecțiunilor formulate de către pârâta CNADNR, s-a arătat că potrivit repartizării creditelor bugetare, a primit pentru anul 2004, suma de 401.213.532,50 RON, din care pentru reparații curente suma de 222.871.765,80 RON și pentru reparații capitale suma de 178.341.766,70 RON. Direcției Regionale Ia C. pentru anul 2004 i s-au alocat fonduri în sumă totală de 38.771.888,45 RON, din care suma de 34.627.532,02 RON pentru reparații, întreținere, administrare. În anul 2005, în baza repartizării creditelor bugetare, a primit suma de 627.715,53 RON, din care pentru reparații curente 573.797,02 RON și pentru reparații capitale suma de 53.918,51 RON. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iap rimit în anul 2005 sume totale de 119.469.931,35 RON, din care suma de 113.213.316,83 RON pentru reparații, întreținere, administrare. S-a concluzionat că pentru anul 2004 la nivel de a existat un excedent de fonduri în sumă de 2.128,76 RON, iar pentru anul 2005 existat un excedent de fonduri în sumă de 34.289,91 RON. Față de această situație, expertul și-a exprimat opinia că a dispus de fonduri pentru a-și achita obligațiile asumate prin contractul nr. 13/2004.
Această concluzie a expertului reprezintă dovada contrarie prezumției de bună-credință cu care trebuie executate convențiile, respectiv probează reaua-credință a apelantei-pârâte în ceea ce privește întârzierea în executarea obligației de plată a prețului lucrărilor.
În aceste condiții, devine aplicabilă clauza penală cuprinsă la art. 22.2 din contract.
Deoarece, așa cum s-a arătat, nu a fost modificată scadența contractuală a obligației de plată a prețului, se constată că, în mod eronat, prima instanță a acordat penalități de întârziere potrivit clauzei penale, doar până la momentul încheierii Convenției nr. 14259, respectiv până la data de 25.08.2005. Penalitățile de întârziere curg, potrivit art. 22.2 din contract și art. 1066.civ. de la data scadenței stabilită prin contractul nr. 13/10.02.2004 a obligației de plată a prețului lucrărilor și până la achitarea acestuia. Ele au fost solicitate, conform precizării apelantei-reclamante, în cuantum de 11.154.509,6 lei, reprezentând penalități calculate pentru perioada dintre data scadenței obligației de plată a prețului lucrărilor executate și până la data introducerii acțiunii, solicitându-se și obligarea pârâtei la plata de penalități contractuale ce curg în continuare după data introducerii acțiunii și care urmează a fi calculate în faza executării silite, potrivit art. 3712alin.3 pr.civ.
Având în vedere cele arătate, se apreciază că apelul declarat de apelanta-reclamantă este fondat și, în temeiul art. 296.pr.civ. va fi admis. În consecință, va fi schimbată sentința atacată în sensul că va fi admisă acțiunea în parte și va fi obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 11.154.509,6 lei penalități de întârziere calculate de la data scadenței obligației de plată și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, precum și penalități contractuale de întârziere calculate în continuare până la achitarea debitului potrivit biletelor la ordin menționate în Convenția nr. 14259/2005.
Se constată întemeiat apelul declarat de către apelanta-reclamantă și cu privire la cheltuielile de judecată acordate de către prima instanță. -se aceste cheltuieli și potrivit art. 274.pr.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 117.234,94 lei cheltuieli de judecată la prima instanță.
Apelul declarat de către apelanta-pârâtă nu este fondat, pentru motivele expuse și, în baza art. 296.pr.civ. va fi respins.
Conform art. 298 coroborat cu art. 274.pr.civ. va fi obligată apelanta-pârâtă să plătească apelantei-reclamante suma de 57.375 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, respectiv cele cu privire la respingerea acțiunii față de pârâta - Direcția Regională de Drumuri și Poduri
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă, împotriva sentinței comerciale nr.8570 din 22.06.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-.
Schimbă sentința în sensul că admite acțiunea în parte și obligă pe pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA să plătească reclamantei suma de 11.154.509,6 lei penalități de întârziere calculate până la data introducerii cererii de chemare în judecată, precum și penalități contractuale de întârziere calculate în continuare până la achitarea debitului potrivit biletelor la ordin menționate în Convenția nr. 14259/25.08.2005.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 117.234,94 lei cheltuieli de judecată la prima instanță.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva aceleiași sentințe.
Obligă A. să plătească apelantei suma de 57.375 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 18.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red. / 4 ex.
Președinte:Alina Sekely PopaJudecători:Alina Sekely Popa, Georgeta Țilimpea
