Spete pretentii comerciale. Decizia 899/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.899
Ședința publică din 14 mai 2009
PREȘEDINTE: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Hîncu Cezar
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S - Administrația Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S,-, județul S împotriva sentinței nr. 344 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu reclamanta intimată - TRANS SRL, prin administrator, cu sediul în S,- F, județul
La apelul nominal au lipsit pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S și reclamanta intimată " Trans
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, luând act că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul prezentului dosar.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr- din data de 15.01.2009, reclamanta - TRANS SRL Sac hemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S - Administrația Finanțelor Publice S solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 3582 lei, reprezentând diferență taxă specială pentru înmatricularea autoturismului, achitată prin chitanța seria - nr. - din 07.09.2007 și a dobânzii legale, calculate până la plata efectivă a debitului.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în cursul anului 2007 cumpărat din Germania un autoturism second - hand marca OPEL, iar pentru a-l înmatricula în România a fost nevoită să plătească suma de 5.590 lei, cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare.
Autoturismul a fost achiziționat prin intermediul - IMPORT SRL, care l-a cumpărat din Germania, așa cum reiese din cuprinsul facturii nr. 177/09.08.2007. Reclamanta a achiziționat autoturismul în cauză achitând suma de 19.611,2 lei, conform facturii nr. -/03.09.2007, fiind prima societatea care a înmatriculat autoturismul cu seria de șasiu - în România, fiind nevoită în acest sens să achite taxa de primă înmatriculare implementată de art. 2141și urm. din Codul fiscal, în forma sa de la data achitării taxei.
După intrarea în vigoare la 01.07.2008 a OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la cerere, reclamanta a primit suma de 2.008 lei cu titlu de diferență dintre taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare pentru autovehicule, rămânând de recuperat suma de 3582 lei reprezentând diferență neachitată specială pentru înmatriculare autoturism.
Reclamanta s-a adresat Direcției Generale a Finanțelor Publice S - Administrația Finanțelor Publice S pentru restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
Prin răspunsul primit de la DGFP Sis -a comunicat că taxa de primă înmatriculare nu se impune a fi restituită întrucât a fost încasată conform dispozițiilor legale de la acea dată.
În raport de dispozițiile art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, dispoziția din Codul fiscal privitoare la introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule încalcă dispozițiile Tratatului Comunității Europene și nu pot fi aplicabile.
Întrucât se aplică numai cu ocazia primei înmatriculări, taxa discriminează mașinile second-hand din import, generând un regim protecționist pentru autovehiculele cu aceeași vechime (și aceeași capacitate de a produce poluare) existente deja pe teritoriul României.
A concluzionat reclamantul că norma din dreptul național (art. 2141Cod fiscal) este contrară prevederilor dreptului comunitar (art. 90 din Tratatul Comunității Europene) și că dreptul comunitar, având supremație asupra dreptului național, prevederea din dreptul național ar trebui înlăturată de la aplicare.
Pârâta, legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.
Prin sentința nr.344 din 26 februarie 2009, Tribunalul Suceava - Secția Comercială, contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 3582 lei reprezentând diferență nerestituită din taxa specială plătită cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului marca OPEL cu nr. de identificare -, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data achitării taxei până la data restituirii efective, precum și plata sumei de 539,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Legea nr.343/2006 s-a modificat Codul fiscal în sensul introducerii art.2141și 2412, ce instituie obligația de plată a unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România. De remarcat că, urmare a modificării textului art.2141din Codul fiscal prin OUG nr.110/2006, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale, ceea ce ar exclude așadar obligația de plată a necomercianților.
In practică însă nu s-a făcut distincție între comercianți și necomercianți ca subiecte în raportul de dreptul material fiscal.
taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România se efectuează fără a se proceda la emiterea unui titlu de creanță, fiind utilizată aplicația informatică prevăzută de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.418/2007 pentru aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Instanța apreciază că această operațiune echivalează cu un act administrativ fiscal ce poate face obiectul contestării, chiar în condițiile în care nu este materializat printr-un înscris care să constituie titlu de creanță, interpretarea contrară fiind de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanță reglementat de art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale.
Reclamanta a invocat în cauză incidența art.90 al.1 (ex-art.95) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stipulează că nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect, produselor menționate similare.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).
De remarcat însă că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența Curții Europene de Justiție (hotărârile date în cauzele, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Este evident că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art.2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al.1, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, C-213/96, cauza Nadasdi și C-290/05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (cauzele Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).
Așadar, este incidentă încălcarea art.90 al.1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.
In cauza de față rezultă din interpretarea art.2142din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja în România.
Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioară, fără a fi necesar să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.
Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în art.148 al.2, care dispune că, în urma aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, în al.4 din același articol stipulându-se că Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Faptul că prin OUG nr. 50/2008 s-a dispus restituirea parțială a sumelor plătite cu titlu de taxă specială nu prezintă relevanță, în condițiile în care dispozițiile aplicabile în cauză sunt cele adoptate în materie comunitară cu privire la libera circulație a mărfurilor, dispoziții care au prioritate față de dreptul național, dat fiind principiul preeminenței dreptului comunitar.
Independent de aceasta, dispozițiile cuprinse în ordonanță contravin principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 al. 2 din constituție.
Față de cele expuse mai sus, instanța apreciază că cererea cu care a fost investită și care are ca obiect restituirea către reclamantă a sumei de 3582 lei reprezentând diferență nerestituită din taxa specială plătită cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului marca OPEL cu nr. de identificare - este întemeiată, astfel încât o va admite așa cum a fost formulată.
Având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta să îi plătească reclamantei beneficiul nerealizat, constând în dobânda legală a aferentă sumei achitate cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, calculată potrivit disp. art. 3 al. 3 din OG nr. 9/2000, de la data plății până la data restituirii.
Cum pârâta a căzut în pretenții, prima instanță în conformitate cu disp. art. 274 al. 3 Cod procedură civilă, a procedat la micșorarea onorariului avocatului reclamantului de 700 RON, pe care l-a apreciat nepotrivit de mare, atât raportat la valoarea pricinii, cât și la munca îndeplinită de avocat, care a constat în redactarea cererii de chemare în judecată și susținerea cauzei în fața instanței și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 539,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului a arătat că "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse".
Doctrina definește impozitul ca fiind acea contribuție bănească, obligatorie si cu titlu nerambursabil, care este datorată la buget de către persoanele fizice si juridice pentru veniturile care le obțin, pentru bunurile pe care le produc si distribuie sau pentru serviciile și lucrările pe care le prestează. Așadar, ca regula generală, impozitul este o contribuție obligatorie, necondiționată, în sensul că, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de către autoritatea publica.
Spre deosebire de impozite, taxele sunt plăți efectuate bugetului de către contribuabilii, persoane fizice si juridice, cu ocazia și în legătură cu prestarea unui serviciu public.
au un caracter ante-factum, fiind datorate si achitate in momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi efectuate de către serviciile publice.
Ca atare, taxa de prima înmatriculare nu se încadrează în categoria impozitelor la care face trimitere art. 90 al CEE, fiind o taxă distinctă de acestea, prin care se urmărește stoparea importurilor autovehiculelor uzate (introdusă conform reglementărilor UE cu privire la limitarea emisiilor de noxe) și cu un regim de reglementare diferit.
Prevederile Tratatului CEE ar fi încălcate atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicată produselor naționale similare ar fi calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul pentru legislația română.
De altfel, atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cât si alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea ( Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.
A mai învederat recurenta că prin nr.OUG 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, act normativ ce a intrat în vigoare la data 1 iulie 2008, prin art. 11 din acest act normativ fiind instituit temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Analizând actele dosarului,Curteaconstată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul extern, desemnând în jurisprudența un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Așadar, taxa specială cu prilejul primei înmatriculări a unui autoturism în România, percepută în temeiul art. 2141Cod Fiscal, are caracterul unei taxe în sensul avut în vedere de art. 90 din.
Dispozițiile art. 90 alin.1, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate"produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care seaplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața interne a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Astfel, se aplică autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare, autoturismele second hand înmatriculate deja în România, realizându-se în mod indirect o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România. În această situație apare o contradicție între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90 din.
Nu poate fi reținută apărarea că taxa de primă înmatriculare ar urmări stoparea importului de autovehicule uzate, atâta timp cât, pentru autovehiculele existente deja în România și care fac obiectul unor tranzacții, nu se percepe o astfel de taxă.
Nu sunt întemeiate nici susținerile întemeiate pe dispozițiile nr.OUG50/2008 întrucât potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale nr.OUG50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curteareține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, instanța, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S - Administrația Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S,-, județul S împotriva sentinței nr. 344 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu reclamanta intimată - TRANS SRL, prin administrator, cu sediul în S,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.- -
Jud.fond.
Tehnoredact.
2 ex./ 2 ex.
Președinte:Grosu CristinelJudecători:Grosu Cristinel, Bratu Ileana, Hîncu Cezar
