Spete pretentii comerciale. Decizia 90/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 90/COM
Ședința publică din 19 mai 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Nicolae Stanciu
JUDECĂTOR 2: Revi Moga
Grefier ---
Pe rol, judecarea apelurilor comerciale declarate de apelanta-reclamantă- GENERAL -- cu sediul în C, -, nr.3,.11,.C,.54, jud.C și apelanta-pârâtă- SRL- cu sediul în, pod, jud.C, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - SRL - cu sediul în B Deal, jud.G și sediul ales la Cabinet Av. - C,-, -.1,.B,.49, împotriva sentinței civile nr.5094/COM/2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 5.05.2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la 12.05.2008 și, respectiv, 19.05.2008, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelurilor comerciale de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 13.12.2006 reclamanta - General - a chemat în judecată pe - SRL și - -, solicitând instanței să dispună obligarea la plata sumei de 77.239,57 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate, a pârâtei care va reieși că datorează această sumă, obligarea aceleiași pârâte la plata penalităților de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 155.534,14 lei la data de 18.10.2006 și în continuare până la achitarea integrală a debitului, obligarea pârâtei care va cădea în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că, în temeiul contractului pentru lucrări de construcții nr. 63/09.10.2003 - - a prestat pârâtei - SRL o serie de servicii, respectiv lucrări de construcții și închirierea unor utilaje de construcții și instalații de ridicat, pentru care s-au emis facturi în valoare de 77.239,57 lei.
Prin Hotărârea AGA nr. 4/04.07.2004 a - - s-a decis reorganizarea societății și înființarea prin divizare a - General - și a - 2003 -.
Potrivit Raportului final privind împărțirea activului și pasivului - - C întocmit cu ocazia divizării, - General - i-a revenit în patrimoniu creanța în cuantum de 77.239,57 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și neachitate de către pârâta - SRL.
Cu adresa nr. 15/23.08.2004 a comunicat pârâtei - SRL ce urmează să achite în favoarea societății reclamante contravaloarea acestor servicii, însă aceasta a refuzat să-și îndeplinească aceasta obligație.
Cu adresa nr. 258/01.06.2005 pârâta - - a confirmat stingerea acestei datorii prin plata făcută de către - SRL în favoarea sa.
Acțiunea reclamantei privind deschiderea procedurii insolvenței față de - SRL a fost respinsă de Tribunalul Giurgiu ca fiind promovată de o persoana fără calitate procesual activă, cu motivarea că, la data sesizării instanței, hotărârea de divizare a societății mame - - - și de înființare prin divizare a - General - făcea obiectul unei cereri în anulare, ce se afla pe rolul instanțelor comerciale, astfel încât nu se poate reține că - General - ar avea vreo calitate în raportul juridic contractual născut între - - și - SRL.
Ulterior, prin hotărârea irevocabilă pronunțată la data de 02.06.2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a României s-a admis recursul promovat de - General - și a statuat ca hotărârea de divizare a - - este legală și implicit actele de înființare prin divizare a - General -, inclusiv protocolul de divizare și modul de împărțire a activului și pasivului patrimoniului societății mame sunt legale.
În consecință, creanța în cuantum de 77.239,57 lei aparține reclamantei, precum și penalitățile de întârziere contractuale ce curg cu privire la debitul principal, până la plata efectiva a acestuia, conform art. 5 din contractul nr. 63/09.10.2003.
Față de susținerile pârâtelor în sensul ca în realitate - SRL a plătit debitul restant în favoarea - -, reclamanta precizează că a înțeles sa cheme în judecată ambele pârâte, pentru ca, în urma administrării probelor, instanța să stabilească persoana care poate fi obligată la plata creanței sale.
In ceea ce privește penalitățile de întârziere, se apreciază ca pârâta - SRL datorează penalități de întârziere stabilite contractual, până la achitarea integrală a debitului principal.
Pârâta - - datorează penalitățile de întârziere contractuale până la data încasării creanței de la - SRL - 31.05.2005 - și, în continuare, daune interese, ce urmează a fi evaluate judiciar potrivit principiilor reglementate de art. 1084-1086 Cod civil, avându-se în vedere nivelul penalităților de întârziere stabilite convențional ca evaluare a prejudiciului efectiv datorat întârzierii în executarea obligației principale.
In drept s-au invocat dispozițiile art. 969 și urm. Cod civil, art. 1084-1086 Cod civil, art. 1066 și urm. Cod civil, art. 274 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, pârâta - SRL a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, motivat de faptul ca raporturile sale contractuale au fost stabilite cu - - și nu cu reclamanta. In baza acestui contract - - a prestat servicii în favoarea - SRL, a emis facturi pentru aceste servicii, facturi care au fost achitate în întregime de către - SRL. In consecința pârâta - SRL nu mai poate fi obligata la plata acestor facturi, iar preluarea creanței de către reclamantă prin divizare este o problemă care privește cele doua societăți implicare în procesul de divizare.
La rândul sau, pârâta - - a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii. In motivare pârâta a susținut că, în baza contractului nr. 63/09.10.2003, au fost realizate lucrări de construcții hidrotehnice în favoarea pârâtei - SRL, iar contravaloarea acestor lucrări a fost achitată de către pârâta către - -, în mod corect, întrucât contractul a fost încheiat între cele două societăți și nu cu reclamanta. Temeiul juridic al reclamantei îl constituie art. 969 Cod civil, care presupune însă existenta unor raporturi contractuale între părți. Cum între societatea reclamanta și - - nu au existat raporturi contractuale, cererea reclamantei nu poate fi primită.
Prin încheierea din 13.03.2007 instanța a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei - SRL.
La termenul din 24.04.2007 pârâta - SRL a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, rezultată din inexistenta dreptului la acțiune al reclamantei. În susținerea excepției pârâta a arătat că, potrivit Raportului final privind împărțirea activului și pasivului - - ca urmare a divizării, nu rezultă transmiterea drepturilor și obligațiilor aferente contractului nr. 63/09.10.2003 către reclamantă.
Preluarea unei creanțe, apreciază pârâta în continuare, nu înseamnă și preluarea/transmiterea contractului, a drepturilor și obligațiilor contractuale.
In plus, pârâta - SRL nu a fost notificată în conformitate cu prevederile art. 1079 Cod civil.
Prin Încheierea din 08.05.2007 instanța a unit excepția inadmisibilității cu fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 5094/COM/2007, Tribunalul Constanțaa respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis în parte acțiunea formulată de formulată de reclamanta - General -, în contradictoriu cu pârâtele - SRL, și - -; a obligat pârâta - - la plata către reclamantă a sumei de 77.239,57 lei, reprezentând contravaloare servicii și la plata sumei de 58.139,05 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,25% pe zi, de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 31.05.2005; a respins capătul de cerere privind obligarea acestei pârâte la plata daunelor interese ca nefundat; a respins acțiunea față de pârâta - SRL, ca nefondată; a obligat pârâta - - la plata către reclamantă a sumei de 4.659,76 lei - cheltuieli de judecată și a obligat reclamanta la plata către pârâta - SRL a sumei de 4.500 lei - cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Inadmisibilitatea unei acțiuni poate fi pusă în discuție în măsura în care calea aleasă de reclamant pentru valorificarea drepturilor sale nu este cea prevăzuta de lege. In speța, pârâta invocă faptul că reclamanta nu a preluat de la pârâta - - drepturile și obligațiile rezultate din contractul nr. 63/09.10.2003. Nedovedirea dreptului pretins în acțiune are ca efect respingerea acțiunii ca nefondată și nu ca inadmisibilă, în cauză neexistând altă cale pentru valorificarea creanței pretinse decât cea aleasă de reclamantă.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepția inadmisibilității ca nefondată.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin Hotărârea AGEA din data de 4 iulie 2004, - - a aprobat divizarea parțiala a societății, prin desprinderea unei parți din patrimoniul acesteia și înființarea a două societăți noi - - General - și - 2003 -, societatea mamă contenind sa ființeze.
Această hotărâre de divizare a fost atacată în instanța. Prin Decizia nr.2032/02.06.2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat irevocabil cauza, prin respingerea ca nefondată a acțiunii în anulare a Hotărârii AGEA.
Potrivit proiectului de divizare aprobat de Hotărârea AGEA din data de 4 iulie 2004 - -, împărțirea pe cele trei societăți s-a efectuat în funcție de procentul de participare la capitalul social și a corecțiilor aduse la elementele de pasiv.
In ceea ce privește împărțirea conturilor de clienți 411 și 418, reclamanta - General - a preluat în contul 411 - 3.547.813.505 lei vechi, iar în contul 418 - 717.201.740 lei vechi, conform anexei 4/2 (filele 283-285,. I).
Pârâta - SRL figurează în această anexă cu factura nr. -/17.06.2004, în valoare de 259.621.442 lei, factura nr. -/30.07.2004, în valoare de 276.202.677 lei, în contul 411 și factura nr. -/10.08.2004, în valoare de 236.571.600 lei, în contul 418.
Procesul de divizare a unei societăți comerciale este un proces complex, proiectul de divizare cuprinzând în fapt mai multe acte juridice: înființarea unor societăți comerciale noi, un partaj al patrimoniului societății divizate, cesiunea unor creanțe, etc.
La divizarea prin desprindere se produce transferul unei părți din patrimoniul societății divizate către societatea sau societățile beneficiare ale divizării. Acest efect al transferului patrimonial se produce atât în raporturile dintre societățile implicate în divizare, cât și în raporturile dintre acestea și terți.
Transmiterea unor creanțe ale societății supuse divizării către societățile nou înființate, ca efect al divizării, este în fapt o veritabilă cesiune de creanță. Pentru opozabilitatea acestei cesiuni față de terți este nevoie de notificarea ei acestora.
In speță pârâta - SRL a fost notificată asupra transmiterii dreptului de creanță de la - - către - General - prin adresa nr. 15/23.08.2004 emisă de - General - și adresa nr. 1130/28.08.2004 emisă de - -.
Ulterior, ca urmare a contestării legalității hotărârii de divizare, acțiune care a fost admisa la soluționarea pe fond prin Sentința civilă nr. 334/COM/27.01.2005 a Tribunalului Constanța, pârâta - SRL a plătit facturile menționate către societatea mamă - - -, plată confirmată de pârâta - - prin adresa nr. 253/01.06.2005 (fila 39. I din dosar) și prin răspunsul la interogatoriu. Având în vedere situația de fapt, respectiv anularea, în primă instanță, a hotărârii de divizare, deși fusese notificată asupra cesiunii de creanță, nu se poate reține culpa pârâtei - SRL pentru plata făcută către cedent, anularea hotărârii de divizare având ca efect anularea tuturor operațiunilor juridice efectuate cu ocazia divizării.
In temeiul cesiunii de creanța însă, cedentul este obligat să garanteze existența creanței și a accesoriilor sale, ceea ce presupune, implicit, și abținerea de la orice fapt care ar duce la stingerea creanței. In speță, prin încasarea creanței, după transmiterea acesteia, cedentul și-a încălcat obligația de garanție. In temeiul contractului de cesiune, validat prin Decizia nr. 2032/02.06.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pârâta - - este ținută să răspundă pentru prejudiciul produs prin nerespectarea obligațiilor contractuale, prejudiciu constând în valoarea creanței și a accesoriilor sale, respectiv debitul principal și penalitățile de întârziere la care reclamanta ar fi avut dreptul până la momentul plații.
Întrucât plata de către debitor s-a făcut la data 31.05.2005, penalitățile de întârziere nu pot fi cerute decât până la această dată. Pentru prejudiciul născut ulterior acestei date, deși reclamanta este îndreptățită la acoperirea lui, ca efect al răspunderii contractuale în cadrul contractului de cesiune, conform dispozițiilor art. 1084 Cod civil, întinderea acestui prejudiciu trebuia dovedită, daunele interese neputând echivala cu penalitățile prevăzute în contractul încheiat între cedent și debitorul cedat, așa cum s-a arătat, după plata creanței de către debitor, răspunderea cedentului intervenind în baza altui contract, respectiv al contractului de cesiune, încheiat între cedentul - - și cesionarul - General -. Nu se poate reține că întinderea prejudiciului suferit este echivalent cu penalitățile de întârziere stabilite prin contractul nr. 63/09.10.2003, clauza penală fiind o convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului și ea se aplică doar în cadrul contractului respectiv. Cum reclamanta nu a făcut dovada întinderii acestui prejudiciu, instanța va respinge capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor interese.
Impotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanta - General - și pârâta -
Apelanta - General - solicită admiterea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării intimatei căzute în pretenții la plata daunelor-interese în cuantum de 97.395,09 lei, calculate până la data de 18.10.2006 și în continuare până la achitarea efectivă a debitului, cât și a obligării aceleași intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică în ceea ce privește obligarea uneia dintre intimate la daune-interese.
Astfel, sub un prim aspect, instanța de fond reține că - SRL a efectuat plata valabilă a debitului datorat către - - la data de 31.05.2005, în urma pronunțării hotărârii Tribunalului Constanța prin care se dispusese anularea hotărârii AGA din 4.07.2004 de divizare a societății-mamă.
Apelanta arată că această susținere este neîntemeiată, deoarece intimatei-pârâte i se comunicase atât de către aceasta, dar și de către - - cesiunea de creanță ce intervenise între aceste societăți și că plata valabilă urma a fi făcută față de - General -.
In altă ordine de idei se susține că intimata - SRL a prezentat drept dovadă a plății făcute către - - o serie de ordine de plată ce vizau plăți ale unor facturi de prestări-servicii, fără ca acestea să fie individualizate.
In ceea ce privește sumele pretinse cu titlu de daune-interese, pentru perioada de după 31.05.2005, apelanta arată că urmează a fi evaluate judiciar, potrivit art.1084-1086 Cod civil.
Ca modalitate de evaluare a apreciat că cea mai potrivită variantă este cea raportată la nivelul penalităților în întârziere stabilite convențional în contractul părților.
Intimata-pârâtă - -, acceptând cu rea-credință plata făcută în favoarea sa, a prejudiciat-o pe apelantă tocmai cu penalitățile de întârziere ce ar fi curs în continuare în favoarea apelantei.
In aceste condiții, în mod greșit, susține apelanta, că ea nu ar fi făcut dovada prejudiciului.
Apelanta-pârâta - a formulat apel împotriva aceleași hotărâri, solicitând admiterea acestuia și modificarea în tot a hotărârii, deoarece între aceasta și reclamantă nu au existat raporturi contractuale care să justifice soluția pronunțată. In subsidiar, se solicită modificarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii apelului reclamantei și obligării ei la plata sumei de 259.621.442 lei ROL, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate până la data de 4.07.2004, când a avut loc divizarea societății.
Cu privire la apelul declarat de către reclamanta - General -, se solicită respingerea acestuia ca tardiv formulat, deoarece a fost introdus după expirarea termenului de 15 zile prev.de art.284 al.1 Cod procedură civilă.
Intimata - SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat împotriva sa, deoarece hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Analizând apelurile formulate, Curtea reține următoarele:
Excepția tardivității declarării apelului de către - General -, invocată de către - -, este neîntemeiată.
Potrivit art.284 al.1 Cod procedură civilă, termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Cu înscrisul depus la filele 34-35, în apel, - General - a făcut dovada încadrării în termenul de 15 zile prevăzută de textul de lege mai sus-invocat.
Cu privire la excepția netimbrării apelului de către -, deși instanța i-a pus în vedere să timbreze apelul în sumă de 2600,99 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 timbru judiciar.
La termenul următor deși apelanta a fost citată cu această mențiune, s-a solicitat termen la cererea - General -, instanța nepronunțându-se asupra sancțiunii netimbrării apelului.
Ulterior, depunându-se taxa de timbru, instanța de apel nu o mai poate sancționa pe apelantă, deoarece și-a îndeplinit obligația.
In ceea ce privește fondul litigiului, se reține că, la data de 4 iulie 2004, prin hotărârea AGEA a - -, s-a aprobat divizarea parțială a societății, prin înființarea societăților - General - și - 2003 -, societatea-mamă continuând să ființeze.
Hotărârea de divizare a fost atacată în instanță, care a fost respinsă în mod irevocabil prin decizia nr.2032/1.06.2006 de către Inalta C de Casație și
Justiție.
Prin proiectul de divizare aprobat de hotărârea AGEA din 4.06.2004 s-a dispus împărțirea pe cele trei societăți, în funcție de procentul de participare la capitalul social, cât și a corecțiilor aduse la elementele de pasiv.
Prin transmiterea unor creanțe ale societății supuse divizării către cele trei societăți înființate, are loc practic o cesiune de creanță.
Respectându-se dispozițiile legale, pârâta - SRL a fost notificată în scris privind transmiterea dreptului de creanță de la - - către - General -.
Deoarece, în primul ciclu procesual al contestării hotărârii AGEA mai sus-menționate, s-a admis acțiunea, - SRL a plătit facturile către - -, aspect confirmat de aceasta cu adresa existentă la dosar (fila 39.I), cât și cu răspunsul la interogatoriu.
Insă, prin încasarea acestei creanțe, după transmiterea ei, cedentul și-a încălcat obligația de garanție.
In aceste condiții, având în vedere și hotărârea irevocabilă pronunțată de către Inalta C de Casație și Justiție, pârâta - - este în culpă, motiv pentru care trebuie să suporte prejudiciul produs, constând în debitul principal și penalitățile de întârziere ce i se cuveneau reclamantei - General -, până la momentul plății.
Deoarece plata s-a făcut la 31 mai 2005, în mod corect instanța de fond a apreciat că penalitățile de întârziere nu pot fi cerute ulterior acestei date.
Pentru această perioadă operează răspunderea civilă întemeiată pe disp.art.1084 Cod civil, reclamanta având obligația, conform art.1069 Cod civil, să facă dovada întinderii acestuia.
Nu se poate reține că daunele-interese solicitate de către reclamanta-apelantă echivalează practic cu penalitățile de întârziere prevăzute în contractul încheiat între părți (cedent și debitorul cedat), deoarece, ulterior plății - 31.05.2005 - răspunderea are la bază un alt contract, respectiv cel de cesiune încheiat între - General - și - -.
In mod corect instanța de fond a respins acest capăt de cerere formulat de către reclamanta - General -, astfel că criticile formulate de aceasta prin motivele de apel apar ca neîntemeiate.
Față de cele expuse, rezultă că toate criticile aduse de cele două apelante prin motivele de apel sunt neîntemeiate, motiv pentru care în conf.cu art.296 Cod procedură civilă, apelurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția anulării apelului - General - ca netimbrat.
Respinge, ca nefondate, apelurile comerciale declarate de apelanta-reclamantă- GENERAL -- cu sediul în C, -, nr.3,.11,.C,.54, jud.C și apelanta-pârâtă- SRL- cu sediul în, pod, jud.C, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - SRL - cu sediul în B Deal, jud.G și sediul ales la Cabinet Av. - C,-, -.1,.B,.49, împotriva sentinței civile nr.5094/COM/2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Obligă apelanta-reclamantă la 3720 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
jud.fond:
red.jud.-
tehnored.-gref.
6ex./14.07.2008
Președinte:Nicolae StanciuJudecători:Nicolae Stanciu, Revi Moga
