Spete pretentii comerciale. Decizia 90/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE NR. 90
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Mariana Moț
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 3: Tudora Drăcea
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta - SRL, împotriva sentinței nr.1078 din data de 17 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant ONRC-ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns în calitate de administrator al recurentei reclamante - SRL, lipsind intimatul pârât ONRC-ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în urma notei telefonice efectuate la ONRC - ORC G s-a confirmat că - SRL a depus situațiile financiare aferente anilor 2006 și 2007, după care;
Curtea constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra recursului.
Administrator pentru reclamanta - SRL, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 02.10.2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat ca, în contradictoriu cu - SRL să se dispună dizolvarea acesteia.
În motivarea cererii, s- arătat că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2006 și 2007 și că, potrivit art. 237(1) lit. b din Legea 31/1990, neîndeplinirea acestei obligații este sancționată cu dizolvarea, care poate fi solicitată de orice persoană interesată, precum și de ONRC.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.237 (1) lit.b din Legea 31/1990, art.28 și art.34 din Legea 82/1991, art.2 din 917/2005.
Prin sentința nr.1078 din data de 17 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva pârâtei - SRL, s-a dispus dizolvarea societății pârâte și înregistrarea sentinței în Registrul Comerțului, comunicarea acesteia DGFP G și publicarea ei în Monitorul Oficial - partea a IV-
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Gorja reținut următoarele:
Conform art. 28 din Legea nr. 82/1991 societățile comerciale au obligația de a întocmi situațiile financiare anuale, iar potrivit art. 34 din aceeași lege, aceste situații trebuie publicate. publicitatea este asigurată prin depunerea documentelor prevăzute de lege la Oficiul Registrul Comerțului, respectiv publicarea prin site-ul ONRC a indicatorilor.
Cum la expirarea termenului de 150 de zile de la încheierea exercițiului bugetar prevăzut de art. 35 din Legea nr.82/1991 - termen în care situațiile financiare anuale trebuiau depuse la ORC au trecut mai mult de 6 luni, tribunalul a dispus dizolvarea societății pârâte care nu și-a onorat obligația pe anii 2006 și 2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta - SRL.
Recurenta susține că a depus situațiile financiare anuale, iar societatea își desfășoară în mod normal activitatea.
În susținerea recursului, recurenta a depus înscrisuri care atestă depunerea la registrul comerțului a situațiilor financiare aferente anului, respectiv factura chitanță nr.A-/02.12.2009 și nr.A-/02.12.2009 eliberate de Oficiul Registrului Comerțului
Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum și sentința atacată, prin raportare la motivele de recurs, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Este adevărat că recurenta pârâtă nu a depus situațiile financiare aferente anilor 2006 și 2007 la ORC G în termenul prevăzut de lege, trecând mai mult de 6 luni de la data când acestea trebuiau depuse, însă recurenta pârâtă a depus aceste situații în cursul anului 2009.
Cum sancțiunea prevăzută de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 nu este imperativă și ținând cont de faptul că societatea funcționează în continuare și că situațiile financiare aferente anilor 2006 și 2007 au fost depuse la ORC G, Curtea apreciază că măsura dizolvării societății ar fi cu totul excesivă față de situația de fapt.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile cerute de art. 3041civ.Cod Penal, astfel că, în baza art. 312 alin. 3 civ.Cod Penal, va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ONRC - ORC de pe lângă Tribunalul Gorj.
Văzând dispozițiile art. 6 alin. 1 și art. 7 alin. 2 din Legea nr. 26/1990, se va dispune radierea mențiunii referitoare la dizolvarea societății recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta - SRL cu sediul în Tg. C, com. C Sat, jud. G, împotriva sentinței nr.1078 din data de 17 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant ONRC-ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ cu sediul în Tg J,-, jud.
Modifică sentința nr.1078 din data de 17 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr- în sensul că respinge sesizarea ONRC-ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ.
Dispune radierea mențiunii privind dizolvarea societății din registrul comerțului.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red.jud.
tehnored. D/3ex
29 Ianuarie 2010
Președinte:Mariana MoțJudecători:Mariana Moț, Sanda Lungu, Tudora Drăcea