Spete pretentii comerciale. Decizia 93/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1765/2007
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.93
Ședința publică de la 3.03.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea
Grefier - -
**************
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor formulate de apelanta-reclamantă și de apelanta-pârâtă SC SA, împotriva sentinței comerciale nr.6804/18.05.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la data de 11.02.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 18.02.2008, apoi la 25.02.2008 și apoi la 3.03.2008, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 6804/18.05.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la suma solicitată cu titlu de dividende aferente anului 1997; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta mbH în contradictoriu cu pârâta SC SA și a obligat pârâta la plata următoarelor sume: 6.635 lei dividende cuvenite pentru anul 1999; 1.619.608 lei daune moratorii pentru suma de 9 mild. Rol; 100.000 USD avans acordat pentru majorarea capitalului social; 40750 USD dobândă; 165.000 USD avans acordat pentru livrarea de petrol și 69.300 USD dobândă la această sumă; a respins ca prescrisă cererea privind dividendele pentru anul 1997.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele aspecte:
Prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.30/1997 (filele 73- vol.I), FPS a vândut SC - VEST SERV COM SRL, 214.115 acțiuni reprezentând 40% din capitalul social al se SA - societate devenită ulterior SC A SA.
Prin anexa 1 la contract (fila 78, vol.I) s-a stabilit în sarcina cumpărătorului obligația de a realiza un program investițional.
Ulterior, ca urmare a convenției de cesiune a contractului încheiată între SC - VEST SERV COM SRL (cedent) și Cipru și (cesionar), s-a încheiat Actul adițional nr.2 din 22.10.1998 la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni (filele 85-87, vol.I), FPS în calitate de vânzător iar și, în calitate de cumpărători.
Reclamanta a devenit acționar al pârâtei și s-a obligat să investească în societate o sumă minimă de 1.830.664 USD în perioada 1998-2001, conform unui program cuprins în Anexa 1 la Actul adițional.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâtă referitor la dividendele pentru anul 1997, calificată de instanță ca o apărare ce ține de chiar fondul cauzei, s-a întemeiat pe faptul că Actul adițional nr.2 la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni s-a încheiat abia în anul 1998 și nu cuprinde nicio mențiune cu privire la cesionarea dividendelor neîncasate de cedent.
Prin adresa nr.2071/05.09.2001 (fila 37, vol.I) pârâta a recunoscut însă expres că datorează reclamantei suma de 1.222.521.326 ROL cu titlu de dividende aferente anului 1997, fapt ulterior nerecunoscut la conciliere (fila 14, vol.I). Termen pentru restituirea dividendelor fiind insă de trei luni de la încheierea exercițiului financiar", adică 31.12.1997, iar recunoaștere fiind făcută la 05.09.2001, după împlinirea lui dreptul reclamantei s-a prescris în privința sumei solicitată cu titlu de dividende pentru anul 1997 și reactualizarea.
Pentru aceste motive instanța va admite excepția invocată de pârâtă pe această cerere.
solicitate pentru anul financiar 1999 au fost de asemenea recunoscute expres prin adresa nr.2071/05.09.2001, ca fiind datorate și în cuantum de 29.448.388 lei, apoi nerecunoscute la conciliere.
S-a invocat de către pârâtă, faptul că, prin adresa nr.1379/29.05.2001 emisă de reclamantă aceasta ar fi dispus ca atât dividendele pe 1999, ca și cele pe 1997 (precum și sumele de 256.000 USD și 479.667 USD) să rămână la dispoziția pârâtei ca resurse financiare pentru investiții. Se observă că această adresă este anterioară celei cu nr.2071 prin care A recunoaște că datorează dividendele pe anul 1999. Mai mult decât atât, pârâta se contrazice pe parcursul procesului. În întâmpinare (fila 67, vol.I) chiar aceasta arată în paragraful următor că "Ulterior (adresei 1379/29.05.2001) s-au purtat mai multe discuții în legătură cu această creanță iar a acceptat să o restituie".
Sumele pe care reclamanta nu a înțeles să le achite de bună voie pentru programul investițional nu se cuvin oricum în mod direct societății privatizate deoarece obligația a fost asumată față de FPS prin Actul adițional nr.2 la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, motiv pentru care AVAS (cum s-a probat) a și acționat în judecată pentru plata penalităților datorate - aferente investițiilor neefectuate până la 31.12.1998.
Sumele se virează în contul societății privatizate în cazul executării de bună voie ori după obținerea unui titlu executor de către Autoritatea care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni și a stabilit programul investițional."
Sub acest aspect nu se poate reține nici intervenirea vreunei "compensații legale" între presupusele sume pe care le-ar datora pârâtei în virtutea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni și sumele solicitate de reclamantă prin acțiune.
Suma datorată de pârâtă cu titlu de dividende pentru anul financiar 1999, reactualizată conform raportului de expertiză până la 31.07.2006 este de 6.635 lei (fila 218 și următoarele, vo.I).
Referitor la daunele moratorii, în sumă actualizată de 1.619.608 RON (după ultima majorare a pretențiilor):
Potrivit contractului de cesiune de creanță încheiat la data de 20.11.2000 (filele 46, 47 - vol.I) SC ROMANIA SRL a cesionat reclamantei pentru prețul de 9 mld. ROL, creanțele împotriva pârâtei, rezultate din alte trei contracte de cesiune încheiate între SC SA (cedent) și se ROMÂNIA SRL (cesionar).
Contractul de cesiune dintre SC ROMÂNIA SRL și reclamantă a prevăzut expres: "Creanța care face obiectul prezentului contract de cesiune este purtătoare de penalități de 0,15 % pe zi de întârziere conform contractului comercial inițial dintre SC SA și SC ( ) nr.184 și 244/1998, contract din care izvorăște întreaga creanță".
Contractele respective, nr.184/1998 și 244/1998 (filele 49-60, vol.I), s-au încheiat între SC SA și SA, actuala pârâtă și au privit cumpărarea și comercializarea petrolului livrat de în schimbul achitării unui preț de către pârâtă într-un anumit termen și sub sancțiunea de penalități de 0,15 % pe zi din valoarea facturii.
Cu adresa nr.735/20.06.2002 (fila 45, vol.I) pârâta a confirmat că are o datorie de 9 mld. ROL către reclamantă, "provenită din contractul de cesiune de creanță încheiat la 20.11.2000". Neachitarea sumei s-a motivat prin dificultățile financiare ale SC.
La data de 15.07.2002 (fila 43, vol..I) pârâta a învederat că a efectuat o plată parțială, de 1 mld. ROL. Aceasta s-a achitat cu 763 din 05.07.2002.
Prin procesul-verbal încheiat la data de 211.07.2003 (filele 41, 42, vol.I) pârâta a recunoscut că mai are o datorie de 7.799.517.031 ROL și s-a obligat să o achite la 29.07.2003. Reclamanta a pretins penalități la acea dată de 12.111.090.633 ROL iar în urma discuțiilor a acceptat să reducă cuantumul lor dar suma să fie aprobată în Consiliul de Administrație al SC A, ceea ce nu s-a întâmplat.
Și anterior anului 2002 pârâta recunoscuse prin adresa nr.2071/05.09.2001 (fila 37, vol.I) că are o datorie față de, de 9 mld. ROL, cu titlul "preluare creanță de la SC SRL". S-a menționat că această creanță a fost înregistrată în evidențele SC A la 31.12.2000.
Așa cum s-a reținut în raportul de expertiză (fila 10 și următoarele, vol.II) suma de 9 mild lei s-a achitat în -tranșe -astfel încât penalitățile se datorează de pârâtă în funcție de momentul fiecărei plăți. Cuantumul total al acestora este de 1.619.608 RON până în 09.2006 (varianta II din raport). Excluderea din modul de calcul al penalităților a perioadei 20.11.2000 - 01.09.2001 pe motivul intervenirii prescripției este greșită deoarece în cauză nu se pune problema unor "prestații succesive", cum susține pârâta în obiecțiunile la expertiză (fila 283, vol.I) ci de achitarea unei creanțe certe, lichide și exigibile de 9 mld. lei, în mai multe tranșe, fără nici un acord al reclamantei.
Sumele de 100.000 USD și 165.000 USD și dobânzile la aceste sume.
Prin aceeași adresă, nr.2071/05.09.2001 (fila 37, vol.II) pârâta a recunoscut ca datorând aceste sume de bani cu titlu de avans petrol (165.000 USD) și avans (100.000 USD).
Adresa nr.1379/29.05.2001, cum s-a mai arătat, este anterioară celei din 05.09.2001 iar pârâta a recunoscut în întâmpinare (fila 67, vol.I) că ulterior s-au purtat discuții între părți, iar SC a acceptat să restituie creanța. Așadar, "împrumutul" de 256.000 USD nu reprezintă resurse pentru investiții, ci așa cum se recunoaște în adresa 2071/05.08.2001, un avans pentru petrol ~e nu a mai fost achiziționat (165.000 USD) și un avans pentru majorare de capital social (100.000 USD). Tot la fila 67 din întâmpinare pârâta recunoaște: "La data de 02.09.1999 a transmis societății suma de 165.000 USD, cu titlu de avans pentru achiziționarea de combustibil iar la data de 17.11.1999 aceasta a vărsat în conturile societății noastre suma de 100.000 USD, reprezentând avans pentru majorare de capital".
Pârâta nu a probat achiziționarea de petrol, majorarea capitalului său social și nici restituirea sumelor de bani.
Dobânda datorată conform expertizei pentru aceste sume de bani este de 40.750 USD până la 31.08.2006 (pentru suma de 100.000 USD) și de 69.300 USD, până la aceeași dată (pentru suma de 165.000 USD).
Compensarea invocată în temeiul înscrisurilor de depuse la filele 26-30, vol.II nu se poate reține atât având în vedere considerentele reținute cu ocazia analizării creanței solicitate cu titlu de dividende cât și în - considerarea următoarelor aspecte:
Afirmația reclamantei din dosarul de executare nr.87/2004 în sensul că suma prevăzută în sentința civilă nr. 4808 din 8.06.2001 este în patrimoniul pârâtei se întemeiază doar pe dispoziții legale pe care aceasta le-a considerat aplicabile într-o anumită interpretare. Sentința a fost re curată, casată iar cauza trimisă spre rejudecare iar, așa cum s-a arătat anterior de tribunal, obligația privind investițiile și penalitățile s-a asumat față de APAPS prin contractul de privatizare și Actul adițional nr.2 la acesta, ea neputând fi confundată cu destinația sumelor ce urmează a fi plătite în urma executării silite (virarea în contul societății).
Doar s-ar fi convenit de către părți ca sumele de 100.000 USD și 165.000 USD să fie folosite pentru investiții, acestea fiind achitate în anul 1999, se poate pune problema modului în care SC a folosit banii dacă în anul 2001 AVAS a acționar în judecată reclamanta solicitând plata de penalități pentru nerealizarea investițiilor până la 31.12.1998 (adică nici măcar a primei tranșe din Anexa 1A la Actul adițional nr.2, fila 88, vol.I).
Împotriva acestei sentințe comerciale, în termenul legal prevăzut de articolul 284 alineat 1 Cod procedură civilă, au declarat apel, atât reclamanta cât și pârâta, pentru soluționarea cărora la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială la data de 18.07.2007 a fost înregistrat dosarul nr-.
Apelanta - reclamantă consideră că sentința atacată este nelegală și netemeinică deoarece instanța de fond în mod greșit a respins cererea de obligare a intimatei la plata dividendelor aferente anului 1997 ca fiind prescrisă, întrucât datoria a fost recunoscută de pârâtă la 5.04.2000; în mod eronat pârâta nu a fost obligată și la plata dobânzilor aferente sumei de 686.274,57 lei și tot în mod greșit nu a obligat pârâta la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Apelanta - pârâtă consideră că instanța de fond nu "s-a pronunțat pe apărările formulate în întâmpinare și în completările la întâmpinare", că nu s-a pronunțat cu privire la excepția prescripției tuturor penalităților pentru plata cu întârziere a sumei de 9 mil. rol, iar în subsidiar asupra prescripției dreptului de a pretinde penalități pentru perioada 20.11.2000-1.09.2001 în raport de momentul introducerii cererii de chemare în judecată 1.09.2004; că nu s-a pronunțat asupra următoarelor apărări: penalitățile pretinse de reclamantă nu puteau fi acordate deoarece contractul de cesiune încheiat cu SC ROMANIA SRL nu a fost executat și că au fost încălcate dispozițiile articolului 4 alineat 3 din Legea nr. 469/2002; tot greșit a respins și excepția compensației legale.
Nu s-au administrat probe noi.
Curtea verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond potrivit dispozițiilor articolului 295 alineat 1 Cod procedură civilă, constată căapelul formulat de reclamanta mbHestefondat pentru următoarele motive:
Referitorla excepția prescripției dreptului material la acțiune a dividendelor aferente anului 1997.
Așa cum se cunoaște data de la care se naște dreptul material de a solicita plata dividendelor este considerată ca fiind aceea la care bilanțul contabil pentru exercițiul anului financiar avut în vedre, a fost aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor.
În cazul de față, bilanțul contabil pentru exercițiul anului financiar 1997 fost aprobat în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor SC SA în ședința din21.03.1998, astfel cum atestă procesul - verbal încheiat cu respectiva ocazie (vezi fila 152 vol.I).
La datade 5.04.2000, s-a încheiat procesul - verbal nr.1 al al SC SA, în care, creanța apelantei - reclamante reprezentând dividendele aferente anului 1997, fost recunoscută de directorul economic al menționatei societăți, D-ul, care în documentul menționat făcea următoarele precizări: "dividendele sunt înregistrate în contabilitateca o datorie a societății față de acționar".
Deci, dividendele aferente anului 1997 care au fost aprobate și repartizate prin Hotărârea AGA nr.1/21.03.1998au fost recunoscute drept datorie a intimatei către apelanta - reclamantă ladata de 5.04.2000.
Recunoașterea creanței reclamantei - creditoare făcute de către intimata - debitoare înăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de articolul 3 din Decretul nr. 167/1958 are drept efect juridic întreruperea cursului prescripției extinctive prevăzut de articolul 16 din același act normativ.
Ca urmare a întreruperii cursului prescripției potrivit dispozițiilor articolului 16 din Decretul nr. 167/1958, de la data de 5.04.2000 a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani.
Și acest nou termen a fost întrerupt la data de 5.09.2001 când intimata - debitoare prin adresa nr. 2071 recunoscut din nou creanța reclamantei - creditoare constituită din dividendele aferente anului financiar 1997.
Un nou termen de prescripțiea început astfel să curgă de la data de5.09.2001care s-ar fi împlinit la5.09.2004(cunoscut fiind faptul că recunoașterea creanței de către debitor are ca efect întreruperea termenului de prescripție și începerea unui nou termen), or,acțiunea reclamantei a fost înregistrată la Tribunalul București - Secția a VI a Comercială la 31.08.2004,deci (vezi fila 2 vol.I),anterior îndeplinirii termenului,motiv pentru care excepția prescripției extinctive invocată de pârâtă va fi respinsă ca neîntemeiată.
Față de toate aceste considerente, având în vedere și dispozițiile articolului 294 alineat 2 Cod procedură civilă coroborat cu articolul 42 Cod comercial, Curtea în baza dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă, va admite apelul declarat de reclamantă, va schimba în parte sentința comercială atacată în sensul că va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material de a solicita dividendele aferente anului 1997, va admite acest capăt de cerere și va obliga pârâta la plata sumei de 686.274,57 lei și a dobânzilor aferente de la data introducerii cererii de chemare în judecată 31.08.2004 și până la data pronunțării apelului, 3.03.2008 (astfel cum a solicitat apelanta).
Va menține celelalte dispoziții.
În baza dispozițiilor articolului 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta la plata în plus, față de cheltuielile de judecată acordate la fond și a sumei de 32.626,19 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel (taxa timbru + onorariu expert).
Referitor la apelul declarat de pârâtă,Curtea analizând întregul material probator potrivit dispozițiilor articolului 295 alineat 1 Cod procedură civilă, îl va respinge ca nefondat pentru următoarele motive:
1.Instanța de fond a pronunțat o hotărâre care cuprinde toate mențiunile prevăzute de dispozițiile articolului 261 alineat 1 punctele 1-8 Cod procedură civilă, răspunzând argumentat în fapt și drept tuturor apărărilor făcute de părți cu privire la fiecare capăt de cerere.
Judecătorul are obligația de a demonstra în mod logic, deplina concordanță dintre soluția pronunțată și realitate.
Potrivit doctrinei și practicii judiciare, judecătorul, pentru a respecta dispozițiile articolului 261 alineat 1 punctul 5 Cod procedură civilă are obligația de a efectuao analiză succintăa motivelor de fapt și de drept care i-au format convingerea, soluția trebuind să fie clară, simplă, precisă, concisă și să aibă putere de convingere.
Analizând prin prisma acestor considerente de ordin teoretic susținerea apelantei - pârâte, potrivit căreia instanța de fond nu ar fi respectat dispozițiile legale menționate, respectiv că nu a făcut o analiză amănunțită a tuturor apărărilor invocate, este nefondată, întrucât așa cum se poate lesne observa din lecturarea considerentelor hotărârii apelate, judecătorul fondul a argumentat pe larg motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea logică că soluția pronunțată este corectă.
Judecătorul, așa cum s-a arătat deja, nu are obligația de a răspunde tuturor argumentelor și susținerilor invocate de părți în dovedirea și respectiv combaterea fiecărui capăt de cerere, ci de a le analiza grupat în măsura necesară fundamentării soluției date.
Curtea apreciază că instanța de fond a respectat dispozițiile articolului 261 alineat 1 Cod procedură civilă, hotărârea fiind motivată corespunzător cerințelor punctului 5 și în consecință nu va putea face aplicarea dispozițiilor articolului 297 alineat 1 Cod procedură civilă așa cum a solicitat apelanta - pârâtă.
2.Existența contractelor de cesiune de creanță și recunoașterea făcută în acest sens de apelanta - pârâtă sunt de necontestată.
Astfel, la data de 21.07.2003, cu ocazia încheierii procesului - verbal de conciliere, apelanta - pârâtă a recunoscut creanța reclamantei în sumă de 7.799.517.031 lei (vezi fila 41) pe care s-a obligat să achite integral la data de 29.07.2003.
În același document, apelanta -pârâtă a recunoscut și faptul că datorează penalități de întârziere de 0,15% calculate de la data de 20.11.2000,data preluării creanței de la SC ROMANIA SRL(vezi fila 46 vol.I).
Și în adresele existente la filele 43 și 45 apelanta pârâtă recunoaște existența contractului de cesiune de creanță încheiat la data de 20.11.2000.
Potrivit contractului de cesiune de creanță încheiat la 20.11.2000 (filele 46-47 vol.I) SC ROMANIA SRL a cesionat reclamantei pentru prețul de 9 mild Rol creanțele pe care le avea împotriva pârâtei, preluate prin alte 3 contracte de cesiune de creanță încheiate între SC SA în calitate de cedent.
În contractul de cesiune de creanță încheiat la 20.11.2000 între reclamantă în calitate de cesionar și SC ROMANIA SRL în calitate de cedent era prevăzută în mod expres următoarea clauză penală: " Creanța care face obiectul prezentului contract de cesiune estepurtătoare de penalități de 0,15%/zi întârziere conform contractului inițialdintre SC SA și SC ( ) nr. 184 și 244/1998, contract din care izvorăște creanța".
Contractele nr. 184/1998 și 244/1998 (filele 49 - 60 vol.I) au fost încheiate între SC SA și SC, actualmente SC și au avut drept obiect cumpărarea și comercializarea petrolului livrat de în schimbul achitării de către pârâtă a unui anumit preț într-un termen stabilit sub sancțiunea aplicării de penalități de 0,15% zi întârziere din valoarea pactului.
Prin adresa nr. 735/20.06.2002 (fila 45 vol.I) apelanta - pârâtă a recunoscut existența datoriei de 9 mild. Rol către reclamanta "provenită din contractul de cesiune de creanță încheiat la 20.11.2000", voința părților fiind aceea de a cesiona și nu de a.
3.Referitor la prescripția creanței de 9 mild. Rol, și a penalităților aferente, Curtea apreciază că termenul general de prescripție a fost întrerupt prin recunoașterea datoriei de către pârâta - debitoare (articolul 16 Decretul nr. 167/1958) care a avut loc înăuntrul termenului, respectiv la data de5.09.2001(prin adresa nr.2071) și la20.06.2002(prin adresa nr.735), dată de la care a început să curgă un nou termen de prescripție.
Astfel, prin adresa nr. 735/20.06.2002 apelanta pârâtă a confirmat că are față de reclamantă o datorie de 9 mild. Rol "creanță provenită din contractul de cesiune de creanță din 20.11.2000".
Chiar dacă instanța de fond nu s-a pronunțat în mod expres cu privire la această excepție, din analiza considerentelor în care se vorbește de recunoașterea creanței de 9 mild. Lei de către pârâta - debitoare rezultă implicit că judecătorului fondului a respins excepția prescripției considerând că recunoașterea debitului făcută de debitoare înăuntrul termenului de prescripție echivalează cu întreruperea cursului acestuia atât pentru debitul principal cât și pentru penalitățile aferente acestei sume.
De altfel, chiar și în ipoteza în care instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra excepției invocată de pârâtă, cu privire la penalitățile aferente, acest fapt nu ar conduce automat la pronunțarea unei soluții de casare a sentinței apelante, pentru acest motiv, așa cum susține apelanta - pârâtă întrucât instanța de control judiciar în virtutea caracterului devolutiv al apelului, are dreptul și obligația de a efectua o analiză temeinică, a aspectului supus atenției.
Referitor la penalitățile aferente sumei de 9 mild. Rol, Curtea consideră că acestea nu au caracterul unor prestații succesive așa cum greșit pretinde apelanta - pârâtă, chiar dată debitul principal recunoscut a fost achitat în 3 tranșe, întrucât această eșalonare a plății s-a făcut unilateral de către pârâtă, fără acordul reclamantei, penalitățile fiind acordate tocmai pentru neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor asumare contractual.
Coroborând aceste considerente, cu cele referitoare la recunoașterea și achitarea debitului principal de către pârâta - debitoare, precum și cu faptul că, clauza penală în virtutea căreia pârâta a fost obligată la plata unor penalități de întârziere, a fost inserată în contractele încheiate de părți în anul 1998 iar ultimul contract de cesiune de creanță datează din anul 2000, decianterior apariției Legii nr. 469/2002,Curtea va respinge ca nefondată și această susținere a apelantei pârâte cu privire la prescripția penalităților datorate atât în totalitate cât și cele calculate pe perioada 20.11.2000 - 01.09.2001 precum și a incidentei dispozițiilor articolului 4 alineat 3 din Legea nr.469/2002.
4.Referitor la incidența instituției compensației legale.
În mod corect instanța de fond a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile articolelor 1144-1145 Cod civil.
Astfel: nu există o reciprocitate a creanțelor.
Penalitățile pentru neîndeplinirea obligațiilor din contractul de privatizare, invocat de apelanta-pârâtă, se cuvin astfel cum rezultă din dispozițiile articolului 7.6.1. și nu pârâtei,
Creanța nu are un caracter cert, însăși pârâta contestând acest caracter creanțelor reclamantei.
În această situație este evident că nu se putea face aplicare a dispozițiilor articolelor 1144-1145 Cod civil.
Referitor la suma de 265.000 USD(165.000 USD - avans petrol și 100.000 USD- avans majorare capital social).
Prin adresa nr. 2071 din 5.09.2001 (fila 37 vol.II), apelanta - pârâtă a recunoscut datoria de 265.000 USD către reclamantă, acceptând restituirea creanței (adresa nr. 1379/29.05.2001 - fila 67 vol.I).
Prin întâmpinarea formulată în dosarul de fond (fila 67 vol.I) apelanta - pârâtă recunoaște următoarele:
"La data de 2.09.1999 a transmis societății suma de 165.000 USD cu titlu de avans pentru achiziționarea de combustibil iar la data de 17.11.1999 aceasta a văsat în conturile societății noastre suma de 100.000 USD, reprezentând avans pentru majorare de capital".
Apelanta - pârâtă nu a administrat dovezi din care să rezulte că ar fi livrat reclamantei petrol în valoare de 165.000 USD și nici că ar fi majorat capitalul social cu suma de 100.000 USD, așa cum se obligase.
Mai mult, așa cum s-a arătat deja, apelanta a recunoscut creanța menționată și s-a obligat să o restituie atunci când resursele financiare îi vor permite.
Față de toate aceste aspecte, Curtea în baza dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă va respinge apelul declarat de pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta apelanta-reclamantă, cu sediul ales în B, la &, din, nr.8, - 4,.2,.2,.26, sector 4, împotriva sentinței comerciale nr.6804/18.05.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Schimbă în parte sentința comercială atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la dividendele aferente anului 1997.
Admite capătul de cerere astfel cum a fost precizat, referitor la plata dividendelor aferente anului 1997 și obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 686.274,57 lei reprezentând dividende datorate pentru anul financiar 1997, actualizate potrivit indicelui de inflație, până la data de 31.07.2006, precum și la plata dobânzii legale calculată la această sumă de la data introducerii acțiunii 31.08.2004 și până la pronunțarea apelului 3.03.2004.
Menține celelalte dispoziții.
Obligă pârâta și la plata sumei de 32.626,19 lei cheltuieli de judecată, datorate reclamantei în plus față de cele prevăzute în sentința apelată.
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă SC SA, cu sediul în com. Otopeni,-, Județ
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi 3.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
17.03.2008
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Iulica PopescuJudecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea
