Spete pretentii comerciale. Decizia 969/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții -

R O ÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV

ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 969

Ședința publică din 21 mai 2009

PREȘEDINTE: Artene Doina

JUDECĂTOR 2: Galan Marius

JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Asociația de proprietari nr. 33 S, cu sediul în municipiul S, Calea nr. 8,. 40,.C,. 3, județul S împotriva sentinței nr.353 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

La apelul nominal au răspuns avocat G pentru pârâta recurentă și consilier juridic pentru reclamanta intimată - SRL S, lipsă fiind chematul în garanție Municipiul S - prin primar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recurenta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente cererii.

Instanța, constatând recursul legal timbrat și în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

Avocat G pentru pârâta recurentă a solicitat admiterea recursului formulat în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, modificarea în parte a sentinței, admiterea acțiunii și a cererii de chemare în garanție și obligarea chematului în garanție la plata sumei datorate, fără cheltuieli de judecată. A depus note de concluzii.

Consilier juridic pentru reclamanta intimată a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în garanție cu obligarea chematului în garanție la plata sumei.

Declarând dezbaterile închise,după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava la data de 03.12.2007 înregistrată sub - reclamanta - SRL Sac hemat în judecată pe pârâta Asociația de Proprietari nr. 33 S solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâta la plata 52335,69 lei reprezentând contravaloarea activității de prestări servicii de salubrizare efectuate de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii de salubrizare pentru asociații de proprietari și utilizatori casnici nr. 96/02.07.2004, în baza căruia reclamanta a prestat serviciul de salubrizare privind precolectarea, selectarea, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor solide.

A mai arătat reclamanta că pentru activitatea prestată a facturat și încasat lunar sumele de bani corespunzătoare cantităților contractuale și potrivit tarifelor de preț determinate de prevederile legale.

Reclamanta a mai arătat că pentru perioada 01.01.2007- 18.04.2007 pârâta nu a mai achitat contravaloarea facturii nr. 10714/17.09.2007 în sumă de 52335,69 lei, deși operatorul a prestat activitatea de salubrizare potrivit obligațiilor asumate prin contract iar aceasta a semnat confirmările de colectare și transport pentru întreaga perioadă.

În dovedirea susținerilor sale reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 Cod civil, art.720 ind. 1 Cod procedură civilă, art. 10 pct.4 Cod procedură civilă.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei arătând că Primăria municipiului S este cea care datorează reclamantei sumele solicitate deoarece fără nici un temei a încasat taxa de salubrizare pentru perioada ianuarie - aprilie 2007 deși serviciile de salubrizare privind precolectarea, selectarea, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor solide au fost prestate de operatorul - SRL.

Prin cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă, astfel cum a fost precizată, s-a solicitat obligarea Primăriei S la plata sumei arătate în petitul acțiunii principale. A învederat pârâta că prin HCL nr.290/30.10.2006, chematul în garanție a instituit începând cu data de 01.01.2007 taxa de salubrizare, taxă pe care a încasat-o pentru perioada 01.01.2007-18.04.2007 de la proprietarii membri ai asociației.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art.60 și urm. Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii a depus la dosar înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 05.03.2008 apărătorul pârâtei a invocat excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Suceava.

Prin sentința civilă nr.1245 din 05.03.2008, Judecătoria Suceavaa admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Suceava și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art.51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, printre care și cele privind salubrizarea localităților,precum și a celor izvorâte din neplatacontravalorii serviciilor furnizate/prestateeste de competența instanțelor de contencios administrativ și se face, cu precădere, în procedură de urgență.

De asemenea, potrivit art. 36 alin. 1 din Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților, care nu a fost modificat expres prin nr.OUG 13/2008, soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea și executarea contractelor reglementate de prezenta lege,precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestateeste de competența instanțelor de contencios administrativ și se face, cu precădere, în procedură de urgență.

În același sens, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d) din Codul d e procedură civilă procesele și cererile în materie de contencios administrativ, cu excepția celor date în competența curților de apel, se judecă în primă instanță de tribunal.

S-a apreciat că litigiul dintre părți este unul de natură patrimonială și privește neplata contravalorii serviciilor de salubrizare furnizate/prestate de reclamantă pârâtei intrând sub incidența actelor normative precizate anterior (teza a II-a a alin. 3 din art. 51 din Legea nr. 51/2006, respectiv teza a II-a a art. 36 alin. 1 din Legea nr. 101/2006), competența aparținând instanței de contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 31.03.2008 cu număr de dosar -.

Prin sentința nr.629 din data de 16.05.2008 a Tribunalului Suceavaa fost admisă acțiunea principală și cererea de chemare în garanție,pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 52.335,69 lei reprezentând contravaloarea activității de prestări servicii salubrizare precum și suma de 2.294 lei reprezentând cheltuieli de judecată. A fost obligat chematul în garanție să vireze sumele menționate către pârâtă în vederea efectuării plății.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs chemata în garanție Primăria municipiului S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 1804 din data de 15.12.2008 a Curții de Apel Suceavaa fost admis recursul declarat de chemata în garanție Primăria Municipiului S, a fost casată sentința primei instanțe,cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Suceava data de 19.01.2009 sub numărul -.

Prin sentința nr. 353 din 26.02.2009 Tribunalul Suceava - Secția comercială și de contencios administrativ a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului S și a respins cererea de chemare în garanție a acesteia pentru acest motiv.

Totodată, a admis acțiunea principală și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 52.335,69 lei contravaloarea activității de prestări servicii, precum și suma de 2294 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. 77 din Legea 215/2001 și art. 87 pct. 1 Cod procedură civilă, calitate procesuală are Municipiul S prin primar, nu Primăria Municipiului

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, până la data de 18.04.2007, conform procesului verbal aflat la fila 30 fond, serviciile de salubrizare au fost prestate de către societatea reclamantă, astfel încât este îndreptățită a i se achita contravaloarea acestora.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Asociația de Proprietari nr. 33 S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că, prin înscrisul depus la dosar la primul termen, în rejudecare, a precizat expres că, Municipiul S - prin primar are calitate de chemat în garanție și nu Primăria Municipiului S, însă, în mod eronat a fost citată în această calitate Primăria Municipiului S - prin primar, fapt care a condus la respingerea cererii de chemare în garanție pentru lipsa calității procesuale pasive și care echivalează în final cu necercetarea fondului cauzei.

Analizând hotărârea recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, ce vizează situația prevăzută de art. 312 al. 5 Cod procedură civilă, Curtea constată întemeiat recursul.

Astfel, la termenul de judecată din 26.02.2009, în rejudecare, pârâta Asociația de Proprietari nr. 33 Sap recizat clar că a înțeles să cheme în garanție Municipiul S - prin primar și nu Primăria Municipiului

În această situație, în mod eronat instanța de fond a dispus citarea în calitate de chemat în garanție a Primăriei Municipiului S și făcând aplicarea dispozițiilor art.77 din Legea 215/2001 și art. 87 pct. 1 Cod procedură civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, fapt ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

În consecință, în temeiul art. 312 al. 5 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul pârâtei Asociația de Proprietari nr. 33 S și pentru o soluționare unitară a cauzei va casa sentința recurată în totalitate și va trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, la stabilirea cadrului procesual, instanța de fond va avea în vedere precizările de la fila 25 fond și va dispune citarea în calitate de chemat în garanție a Municipiului S - prin primar.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Asociația de Proprietari nr. 33 S, cu sediul în municipiul S, Calea nr. 8,. 40,.C,. 3, județul S împotriva sentinței nr.353 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Pt.judecător - - plecată la

un seminar, semnează președintele

instanței

Red.

2ex/09.06.2009

jud.fond.

Președinte:Artene Doina
Judecători:Artene Doina, Galan Marius, Mitrea Muntean

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 969/2009. Curtea de Apel Suceava