Spete pretentii comerciale. Decizia 97/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR.97

Ședința publică de la 26 februarie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Veronica Dănăilă

JUDECĂTOR I -

GREFIER - -

.

Pe rol fiind soluționarea apelurilor formulate de apelanta - reclamantă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT gaze "" - și de apelanta - pârâtă - -, împotriva sentinței comerciale nr.6111/07.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc la data de 19.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă a acestei decizii, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 26.02.2009, data la care, în aceeași componență a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra apelului cu care a fost învestită, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 6111/07.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, a fost admisă în parte cererea reclamantei Societatea Națională de Transport Gaze "" - în contradictoriu cu pârâta - -, dispunându-se obligarea pârâtei la plata sumei de 99.225,71 lei în favoarea reclamantei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarele 10478/2003 și -, plus cheltuieli de judecată în acest litigiu în sumă de 3.236,71 lei.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a arătat că, sursa pretenției o reprezintă dispozițiile art. 274 alin.1-3 Cod procedură civilă, și are la bază litigii anterioare disputate între părți pentru care pretențiile derivate din cheltuielile de judecată au fost cerute pe cale separată.

Se arată că în speță, pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială s-a înregistrat dosarul nr. 10478/2003 unde reclamanta - - a solicitat de la Societatea Națională de Transport Gaze "" - 200.000 USD și 318.000 USD penalități pentru contractul de servicii nr-.

Întrucât reclamanta a formulat în acel dosar o cerere de majorare a câtimii pretențiilor pentru perioada ulterioară sesizării instanței, cu sumele de 266.667 USD și 688.212 USD și la 25.06.2004 a formulat o cerere pe care instanța a considerat-o ca având caracter modificator, prin disjungere s-a format dosarul nr. - (număr vechi 8779/2004).

Aceste litigii au fost soluționate prin sentința comercială nr. 2074/06.05.2005, definitivă prin decizia comercială nr.37/27.01.2006 și irevocabilă la 17.06.2006, și respectiv, prin sentința comercială nr. 5783/28.06.2006, definitivă și irevocabilă la 21.08.2006, cererile - - fiind respinse ca nefondate, instanța a considerat că Societatea Națională de Transport Gaze "" - este îndreptățită să solicită cheltuielile de judecată corespunzătoare acestor litigii.

Din succesiunea și modalitatea în care Societatea Națională de Transport Gaze "" - și reprezentanții săi procesuali au încheiat contractul de asistență juridică nr. -/17.09.2004 și actele adiționale din 11.10.2005 și 20.10.2006 și au făcut dovada plății onorariilor prin ordine de plată și facturi, dar și considerând apărările pârâtei - -, apărări întemeiate pe statutul profesiei de avocat și legate de cauza ilicită și imorală a actelor adiționale la contractul de asistență juridică inițial, acțiunea a fost admisă numai în parte.

Astfel, prima instanță a arătat că, în contractul de asistență juridică se stabilește un onorariu pentru ambele dosare: 10478/2003 și -, astfel încât nu există posibilitatea exercitării controlului judiciar după criteriul conferit de art. 274 alin.3 Cod procedură civilă, cu atât mai mult cu cât reclamanta solicită plata cheltuielilor de judecată în ambele dosare.

S-au înlăturat apărările pârâtei cu referire la nulitatea actului adițional din 11.10.2005 pentru cauză ilicită și imorală, arătând că în fapt apărarea nu este consistentă și că partea face confuzie între aceste instituții și cea a lipsei cauzei.

Cu privire la încălcarea statutului profesiei de avocat din 25.09.2004, respectiv art. 133 alin.2 și art.94, se arată că ele nu sunt aplicabile întrucât au intrat în vigoare după încheierea contractului de asistență juridică, respectiv la 13.01.2005.

În ce privește caracterul nejustificat de mare, imens, al onorariului de succes raportat la serviciile prestate și valoarea pretențiilor, instanța a apreciat că nu poate trage concluzia cauzei ilicite și nu rezultă că intenția a fost una de a stabili o sarcină punitivă pentru - -. Mai mult, sancțiunea onorariului excesiv nu este aceea a anulării actului, ci reducerea sa de către instanța de judecată.

Cât privește actul adițional încheiat la 20.10.2006, pentru un onorariu de succes suplimentar, se arată că acestea sunt făcute în afara procesului și actul este încheiat după rămânerea irevocabilă a hotărârilor pentru care s-a conceput plata acestui onorariu. Astfel, instanța l-a înlăturat de la plată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părți.

1. Societatea Națională de Transport Gaze "" - a solicitat prin apelul promovat schimbarea sentinței în sensul acordării și diferenței de onorariu fix și de succes, de 87.125,85 lei, pe care instanța nu a acordat-

În motivarea apelului, se arată că în mod greșit prima instanță a reținut că actul adițional încheiat la 20.10.2006 și pentru care s-a emis factura nr. -/24.10.2006 nu a fost invocat de către Societatea Națională de Transport Gaze "" - în susținerea pretențiilor sale, deoarece referirea la acesta s-a făcut în chiar petitul acțiunii introductive și în toată expunerea de motive a cererii.

Se arată că actul adițional din 20.10.2006 este valabil încheiat întrucât prin acest act nu s-a stabilit că se va plăti onorariul de succes, obligație înscrisă în contractul de asistență juridică inițial, ci numai cuantumul acestui onorariu suplimentar.

Nu se poate reține nici că acest onorariu a fost conceput în afara procesului în măsura în care litigiul nu fusese soluționat irevocabil iar - - încă mai putea formula o cale de atac.

Apelanta a subliniat că onorariul este în limita de 2% din valoarea pretențiilor judiciare, ceea ce face să fie justificat și rezonabil, în raport cu dispozițiile art.132 alin.2 și 3 din Statutul profesiei de avocat.

Este invocată practică judiciară europeană, hotărârea Sabou și împotriva României publicată în Monitorul Oficial al României nr.484/08.06.2005.

Împotriva acestui apel nu a formulat întâmpinare - -.

2. - - a solicitat prin apelul promovat admiterea excepțiilor invocate prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe de fond și soluționate prin încheierea din 29.11.2007 în sensul respingerii și, în consecință, constatarea necompetenței instanței comerciale de a judeca litigiul, dar și schimbarea în parte a sentinței nr. 6111/07.05.2008 în sensul respingerii pretenției de 99.225,71 lei pe care Societatea Națională de Transport Gaze "" - a obținut-o împotriva sa.

De asemenea, se solicită în raport cu soluția de respingere pe fond a cererii -, reconsiderarea cheltuielilor de judecată.

Cu privire la modalitatea în care instanța a soluționat excepțiile de procedură invocate de către - - prin întâmpinare, critica hotărârii pleacă de la greșita interpretare a dispozițiilor art.4 și 56 Cod comercial.

Se arată că sunt supuse jurisdicției comerciale obligațiile unui comerciant dacă ele nu sunt de natură civilă, or, a considerade planotoate relațiile juridice ale societății ca având natură comercială, înseamnă a ignora caracterul necomercial al raporturilor fiscale, de dreptul muncii, cu caracter penal, etc.

Sursa litigiului este răspunderea civilă delictuală pentru "delictul" de a chema în judecată în mod neîntemeiat o altă persoană, ceea ce nu are legătură cu activitatea de comerț a - - și face ca litigiul derivat din acest raport să fi un litigiu exclusiv civil, iar cererea în judecată trebuie privită ca având autonomie atunci când ea este promovată pe cale separată și principală, cum a fost cazul în speță.

De asemenea, s-a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția de nulitate a acțiunii întemeiată pe art.133 alin.2 Cod procedură civilă.

În opinia apelantei cererea de chemare în judecată a - a fost semnată de către domnul avocat, deși potrivit procurii avocațiale, atașate la dosar, acesta nu avea dreptul de sesizare a instanței ci doar de redactare acte, cerere de chemare în judecată și reprezentare.

În măsura în care Statutul profesiei de avocat dă dreptul avocatului de a exercita acele activități enumerate în contractul de asistență juridică, între care nu s-a regăsit dreptul de sesizare a instanței, sesizarea este făcută de o persoană fără putere de reprezentare și este nulă potrivit art.133 Cod procedură civilă.

Cât privește criticile aduse pe fondul cauzei, apelanta arată că pe lângă gravele greșeli de aplicare a legii la situația de fapt, se impune în primul rând analiza cuantumului, componenței și titlului cu care pârâta-apelantă a fost obligată la plată.

1. Se arată că instanța nu a nominalizat componența și modul de calcul prin care s-a ajuns la suma indicată în dispozitiv, prin lipsa temeiurilor de stabilire și acordare a plăților și lipsa de consecvență a instanței în ce privește modalitatea în care s-a apreciat asupra solicitării de diminuare a onorariilor.

Pe lângă faptul că nu se poate ști cât a reprezentat din totalul sumei, onorariul fix exprimat în EURO, de asemenea, nu se poate distinge care este plata distinctă pentru fiecare dintre cele două dosare, 10478/2003 și -.

Deși pare că suma este acordată pentru ambele dosare, se poate observa totuși că actul adițional din 11.10.2005 este conceput numai pentru dosarul nr.10478/2003.

2. Instanța nu a respectat dispozițiile art.129, 167 și 168 Cod procedură civilă.

Se arată că plecându-se de la contestațiile privind neconcordanțele cuprinse în actele invocate ca temei al pretenției, instanța a dispus spre administrare proba cu înscrisuri.

Cu toate acestea, a refuzat cererea de probe în relevarea datei certe a contractelor și a refuzat pârâtei dreptul de administrare a probelor cu motivarea că, toate contestațiile formulate sunt chestiuni care țin de interpretarea probelor.

Astfel, s-a încălcat dreptul la apărare al pârâtei - - și s-a renunțat în mod nejustificat la administrarea unor probe cerute și încuviințate în apărare de către un alt complet.

3. Nu au fost respectate prevederile art.261 alin.1 Cod procedură civilă în sensul că instanța nu a indicat motivele de drept care au format convingerea sa și care au stat la baza înlăturării apărărilor pârâtei.

-se la exprimări de genul "apărarea este nefondată" fără detalii și motivări în drept, apelanta consideră că în fapt, se poate vorbi despre o reală nemotivare.

4. Instanța nu a considerat împrejurarea că în dosarul 10478/2003 reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din încheierea din 19.04.2005 și sentința din 06.05.2005.

În aceste condiții, solicitarea după aproape 3 ani a - a plății acestor speze reprezintă nu doar o încălcare a principiului disponibilității, dar și acceptarea încercării reclamantei de a se îmbogăți fără justă cauză.

Apelanta susține că în măsura în care - nu a solicitat cheltuieli de judecată în dosarul nr. 10478/2003, a înțeles să renunțe la acest drept în mod tacit, astfel că pretenția actuală izvorăște dintr-un raport încetat.

5. Se arată că instanța nu a înțeles mecanismul impus de art.94 din Statutul profesiei de avocat.

În măsura în care în cauză reprezentarea judiciară a - s-a făcut în două dosare distincte, onorariile trebuia a fi fixate în mod distinct. Conceperea lor globală, fără o distincție materială, face ca hotărârea să nu individualizeze la rândul său ce cheltuieli au fost proprii, specifice, corespunzătoare și rezonabile, pentru activitatea de asistență în fiecare dosar în parte.

6. Potrivit art.133 alin.2 din Statutul profesiei de avocat și art.30 din Legea nr.51/1995, onorariul de avocat se stabilește la data încheierii contractului de asistență juridică.

Se arată că în mod nepermis instanța consideră valabil actul adițional din 11.10.2005, deoarece acesta a fost încheiat la 5 luni de la data finalizării dosarul 10478/2003 în primă instanță.

Deși instanța apreciază că prevederile statutului nu au fost incidente la data contractului de asistență juridică, 17.09.2004, totuși, aceste prevederi erau în vigoare la data actului adițional, dar instanța le-a înlăturat de la aplicare.

7. Instanța nu a motivat temeinic cererea pârâtei - - de diminuare a onorariului, apreciind că aceasta nu este fondată și că onorariul nu este prea mare în raport cu munca prestată.

Plecând de la hotărâri adoptate de CEDO în cauzele, G, etc. împotriva României și de la principiile statuate de către C, apelanta arată că onorariul perceput pentru asistență - era exorbitant și nerezonabil.

8. Instanța nu a avut un temei real atunci când a apreciat cauza contractului adițional din 11.10.2005 ci a făcut aprecieri cu caracter de generalitate cu privire la existența cauzei și condițiile sale de valabilitate.

Se arată că, în fapt, onorariul de succes a fost considerat de către - și avocații săi la 5 luni după finalizarea procesului în primă instanță, când rezultatul "de atins" era deja obținut, astfel încât nu se poate asocia condiția succesului procesului cu șansa de a obține un onorariu suplimentar.

Se arată că, în fapt, actul adițional din 11.10.2005 a fost conceput sub o cauză imorală deoarece era clară situația litiganților, a avut un caracter nejustificat de mare în raport cu onorariul forfetar, iar părțile au conceput plata acestui onorariu ca fiind direct în obligația - -, or, sensul onorariului de succes nu este acesta.

Articolul 274 Cod procedură civilă nu a fost conceput ca un mijloc de pedepsire abuzivă și nelimitată a părților care pierd procesele, ci o modalitate justă de reparație pentru litiganții care se văd chemați în judecată în mod nefondat.

Împotriva acestui apel a formulat întâmpinare Societatea Națională de Transport Gaze "" - arătând că apelul - - împotriva încheierii de ședință din 29.11.2007 este inadmisibil, iar cel îndreptat împotriva sentinței nr. 6111/2008 este nefondat.

Excepția de inadmisibilitate a apelului privind încheierea interlocutorie a fost soluționată de către Curtea de Apel București la 19.02.2009, în sensul respingerii sale ca nefondate, pentru considerentele regăsite în încheierea de dezbateri.

Cu privire la problema necompetenței materiale a instanței de fond, se arată că izvoarele formale ale dreptului civil sunt actele normative, iar nu soluțiile de jurisprudență sau doctrină, iar în ce privește problema nulității cererii pentru lipsa semnăturii, în realitate, se formulează o contestație asupra calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, chestiune acoperită prin ratificare de către -.

Pe fond, se arată că problema datei certe a contractului de asistență juridică nr. -/17.09.2004 nu este întemeiată întrucât ea pleacă de la o greșeală materială în datele actului care menționează în preambul anul 2004 ca dată a încheierii, și 2003 la rubrica semnăturilor, fiind evident că este vorba de o simplă greșeală materială.

În orice caz, verificarea datei certe se poate face prin confruntarea încheierii judecătorului delegat la Registrul Comerțului cu nr.2586/04.02.2005, unde contractul de asistență juridică a fost menționat.

Cât privește incidența dispozițiilor Statutului profesiei de avocat, intimata - a arătat că în mod corect evaluările instanței au fost în sensul neaplicării retroactive a legii, statutul fiind intrat în vigoare la 13.01.2005, în timp ce contractul de asistență juridică a fost încheiat la 17.09.2004.

La data încheierii actului primordial, în Statutul profesiei de avocat nu exista nici o prevedere care să impună stabilirea cuantumului onorariului de avocat înainte de începerea asistenței sau reprezentării clientului, așa cum o impune actualul statut în art.133 alin.2.

În ce privește valabilitatea actelor adiționale, - arată că există contradicții în susținerile apelantei - -, fie cât privește noțiunea de finalizare a litigiului, fie cât privește scopul prefigurat de părți.

S-a subliniat că la data încheierii actului adițional nu se putea vorbi despre finalizarea litigiilor, iar cu privire la actul adițional din 20.10.2006, acesta nu concepe plata onorariului de succes, ci doar câtimea sa.

De asemenea, pretențiile derivând din asistența judiciară au reprezentat mai puțin de 2% din valoarea litigiului, astfel încât nu se poate vorbi despre caracterul lor exorbitant.

Se arată că aprecierile - - cu privire la renunțarea la drept, în mod tacit, din partea - sunt simple speculații factuale, că, în realitate renunțările nu pot fi prezumate și că jurisprudența generalizează o practică în sensul că recunoaște părților dreptul de a solicita cheltuielile de judecată în mod separat.

În ceea ce privește hotărârea instanței cu privire la cererea de diminuare a onorariilor, se arată că în realitate art.274 alin.3 Cod procedură civilă înfrânge atât principiul libertății de voință al părților și puterea obligatorie a convențiilor conținute de Codul civil și art.133 din Statutul profesiei de avocat, cât și art.135 alin.2 lit.a din Constituția României, dispoziții pe care judecătorul este obligat să le aplice atât din perspectiva caracterului lor special, cât și a forței reglementare.

Împrejurările de circumstanță cum ar fi durata litigiului, deciziile părților de a ataca hotărârile în sistemul căilor de atac, dezvoltarea în complexitate a unui litigiu în cursul desfășurării sale nu pot fi anticipate la data încheierii unui contractul de asistență juridică și nici nu pot constitui un criteriu de stabilire a remunerațiilor pentru apărători.

Cu toate acestea, circumstanțele concrete ale cazului nu au cum să îndreptățească instanța de judecată la reducerea onorariilor concepute între avocat și clientul său.

În cadrul apelul părțile au menționat în mod expres, prin apărătorii lor, că nu solicită probe noi în apel.

Analizand cele doua apeluri, Curtea urmeaza sa prezinte urmatoarele considerente:

1. Apelul promovat de catre Societatea Națională de Transport Gaze "" - (in continuare, -) va fi analizat potrivit dispozitiilor art. 295 Cod procedură civilă, respectiv, numai cu privire la modalitatea gresita in care prima instanta de fond a hotarart caracterrul nefondat al platii onorariului de succes mentionat in actul adițional la contractul de asistență juridică nr. -/17.09.2004, încheiat la 20.10.2006, pentru sume de 87.125,85 lei.

Desi prin modalitatea in care apelanta critica hotararea arată că prima instanta a justificat respingerea la plata a acestui onorariu cu argumentul ca actul aditional nu a fost indicat la formularea actiunii, acest argument nu este folosit de catre Tribunal.

Din examenul considerentelor hotararii, Curtea retine ca s-a considerat exclusiv ca suma platita in baza actului adițional încheiat la 20.10.2006 se situeaza in afara procesului.

De asemenea nicio apreciere cu privire la lipsa de validitate a actului adițional încheiat la 20.10.2006 nu a fost facuta in cuprinsul hotararii atacate, intelegand prin valabilitate concordanta cu legea a conditiilor esentiale privind incheierea contractului, asa cum tot lipsita de fundament este critica acestei apelante cu privire la aprecierile referitoare la caracterul exagerat si exorbitant al onorariului.

Nicio justificare a dispozitivului nu are suportul in considerentul ca acest onarariu suplimentar ar fi prea mare, dimpotriva, tribunalul a apreciat ca in cauza onorariul nu este nepotrivit de mare, astfel incat dispozitiile art. 274 alin.3 Cod procedură civilă sunt inaplicabile.

Insa, aprecierile tribunalului cu privire la caracterul neprocesual al acesor cheltieli judiciare ale - sunt fondate.

Așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeana a Drepturilor Omului jurisprudenta sa [1], se poate afirma ca si in dreptul intern, partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (in temeiul art. 274.pr.civ.) decât in măsura in care se constatarealitatea,necesitateasicaracterul lor rezonabil. Așadar, se poate spune ca in cheltuielile de judecata se cuprind acele sume de bani care in mod real, necesar si rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesulin timpul si in legatura cu acel litigiu.

Realitatea cheltuielilor tine de justificarea ca ele au fost concepute intr-o legatura stricta si indisolubila cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia si concepute de partea care le-a platit ca avand caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obtine serviciul avocatului ca calitatea considerata, ca garantie a succesului sau.

Or, actul din 20.10.2006 conceput in aditionarea contractului nr. -/17.09.2oo4 este, intr-adevar, incheiat dupa finalizarea procesului.

Lecturand contractul principal, contractul de asistență juridică nr. -/17.09.2004, obiectul sau a constat in acordarea de catre avocatii " si " a serviciilor de asistenta juridica in dosarele 10478/2003 și 8779/2003 (numar nou: -).

Aceste dosareau fost finalizateprin sentința comercială nr. 2074/06.05.2005, definitivă prin decizia comercială nr.37/27.01.2006 și irevocabilă la 17.06.2006 (pentru dosarul 10478/2003), respectiv, prin sentința comercială nr. 5783/28.06.2006, definitivă șiirevocabilă la 21.08.2006.

Astfel, incheirea actului adițional încheiatla 20.10.2006se situeaza, in mod neechivoc, dupa finalizarea proceselor, instanta in mod corect apreciind ca acest onorariu suplimentar nu a fost platit in timplul si in legatura cu procesul pentru care a fost reclamat.

Chiar si daca acest onorariu a fost inserat ca "onorariu de succes" intr-un act aditional la contractul initial de asistenta juridica, imprejurarea ca avocatul si clientul - il stabilesc la o data ulterioara proceselor, nu il poate atasa ca facand parte din categoria cheltuielilor pe care - le-a conceput ca necesare si indispensabile pentru obtinerea serviciilor angajate.

Aceasta plata apare ca o bonificatie, o recompensa pe care - a platit-o avocatului sau, indiferent care este modalitatea expresiei sale contractuale si nu poate fi impusa celeilalte parti cu care raportul litigios era deja finalizat.

Apelanta face in mod repetat apel în privința sumelor, reprezentând onorariu de avocat, solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată la hotararea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou și împotriva României [2].

În această cauză reclamanții au solicitat acordarea unei sume pentru onorariile avocatului, iar ca document justificativ au depus copia convenției de asistență judiciară care concepea cunatumul onorariului si angajamentul avocatului de a nu solicita plata pana la finalizarea procedurilor.

În ceea ce privește faptul că reclamanții nu au achiat încă onorariile datoratei avocatei, Curtea a amintit că acordarea de despăgubiri pentru onorarii nu trebuie să se limiteze doar la sumele achitate deja de reclamanți avocaților lor, întrucât o asemenea interpretare ar constitui un element de descurajare pentru mulți avocați să reprezinte în fața Curții reclamanți cu mijloace financiare reduse. Curtea a reamintit că a acordat întotdeauna sume cu titlu de cheltuieli de judecată în cazurile în care onorariile, în totalitate sau parțial, rămăseseră neachitate de reclamanți. În cauză, deși convenția de asistență a fost încheiată după decizia de admisibilitate, nimic nu conduce, a spus Curtea, la concluzia că aceasta ar fi simulată.

Dincolo de fundamentarea Curtii Europeane cu privire la situatia de fapt constatata, apelul la aceasta decizie nu este de natura a sustine, la nivelul argumentelor pretentia formulata.

Reamintim constatarile instantei de apel cu privire la faptul ca remuneratia de 87.125,85 lei au caracter extraprocesual si se situeaza in afara litigiului dintre - - si -.

Astfel, va respinge ca nefondat apelul declarat de catre apelanta reclamanta -, potrivit art. 279 Cod procedură civilă.

2. Apelul promovat de catre apelanta-parata - - vizeaza doua aspecte ale procedurii:

. Cu privire la modalitatea în care instanța a soluționat excepțiile de procedură invocate de către - - prin întâmpinare, s-a aratat ca, intrucat sursa litigiului este răspunderea civilă delictuală pentru "delictul" reclamantei de a chema în judecată în mod neîntemeiat o altă persoană, faptul nu are legătură cu activitatea de comerț a - - și face ca litigiul derivat din acest raport să fi un litigiu exclusiv civil.

critica nu este fondata.

Articolul 4 Cod comercial instituie o prezumtie simpla (iuris tantum) de comercialitate pentru toate faptele comerciantului, fiind activitati comerciale orice fapte conexe, daca relatia de conexitate se poate stabili il legatura cu faptul sau actul de comert obiectiv.

Cheltuielile de judecata reprezinta despagubirile corespunzatoare daunelor materiale pe care - le-a suferit in litigiul care a pus in discutie executarea, intre parti, a unui contract comercial, contract care a imprumutat acest caracter litigiului si oricarei derivate a acestuia.

Curtea apreciaza ca este independent caracterul comercial al litigiului de textele de lege pe care pretentia este intemeiata. Chiar daca - - a aratat ca intreaga justificare a pretentiei se fundamenteaza pe dispozitiile art. 998-999 Cod civil, normele nu impumuta automat caracter civil actiunii, ci doar stabilesc reguli substantiale care fundamenteaza raspunderea pentru fapta ilicita.

In acest sens, Curtea apreciaza ca natura litigiului este comerciala, iar de dispozitile art. 56 Cod comercial, jurisdictia si legislatia aplicabila este cea comerciala.

Nici critica referitoare la nulitatea cererii de chemare in judecata pentru lipsa semnaturii reclamantei nu este fondata.

Asa cum si intimata - a supus judecatii in cadrul apararilor sale, lipsa semnaturii cererii, reprezinta acea lipsa a cererii asimilata lipsei totale a semnaturii manuscripte, sau semnatura pe care reclamantul sau reprezentantul imputernicit pentru exercitiul dreptului de chemare in judecata nu si-o asuma.

Or, in masura in care cererea a fost semnata de catre avocat, chiar dreptul de a reprezenta partea pentru exercitiul dreptului de chemare in judecata (asa cum a rezultat din cuprinsul meniunilor consemnate in delegatia avocatiala) - semnatura asumata de catre avocat - se poate vorbi despre incidenta altui viciu, legat de regulile reprezentarii procesuale si sanctionat de art. 161 Cod procedură civilă.

Or, intrucat reprezentarea judiciara are natura juridica a unui mandat al carui obiect este limitat la actele judecatii, potrivit art. 68 Cod procedură civilă, ratificarea actiunii de catre reclamanta - din 19.11.2007 si prezentata la dosarul Tribunalul București la 22.11.2007- fila 49 dosar valoreaza mandat si perfecteaza puterea de reprezentare a avocatului si pentru dreptul de sesizare a instantei (art. 1546 alin. 2 Cod civil).

II. Cât priveștecriticile aduse pe fondul cauzei, Curtea va raspunde acestora prin considerente comune intregii expuneri a motivelor apelantei.

Este adevarat ca prima instanta nu caracterizeaza sumele acordate prin dispozitiv prin a arata, din totalul de 99.225,71 lei, cat corespunde serviciului de asistenta avocatia acordat in dosarul 10478/2003 și cat, in dosarul -.

Pe de alta parte, din suma considerentelor hotararii rezulta ca, din modalitatea in care partile au inserat valoarea onorariului in contractul de asistență juridică nr. -/17.09.2004 nu se poate face o distinctie evidenta si a sti cat corespune, din suma totala de 3.500 euro fiecarui dosar in parte.

Curtea considera ca aceasta critica, desi fondata, nu era o eficienta reala. In fapt, prima instanta a aratat ca suma continuta de contractul de asistență juridică nr. -/17.09.2004, corespunzatoare pentru serviciile de sistante juridica in ambele dosare va fi acordata in totalitate, fiind justificata. La aceasta nu s-a aplicat nicio reducere sau inlaturare din directia controlului judiciar, astfel incat nici nu este relevanta o dictinctie in sensul solicita de catre - -.

Mai mult, instanta a dat, prin solutia pronuntata expresie principiului disponibilitatii actiunii si a abordat actiunea dupa modalitatea in care - si-a formulat si justificat pretentia.

In ce priveste onorariul acordat in temeiul actului adițional încheiat la 11.10.2005, Tribunalul a aratat precis ca acest onorariu suplimentar viza exclusiv serviciile avocatiale executate in favoarea - in dosarul 10478/2003.

Prin urmare, de modalitatea in care instanta a motivat solutia pronuntata, precizarea in dispozitiv a sumei stablita in plata, nu era necesara si nici utila.

Cat priveste modalitatea in care prima instanta a refuzat paratei - -, in cadrul dezbaterilor, administrarea probei cu inscrisuri pentru relevarea datei certe a contractului de asistență juridică nr. -/17.09.2004, proba incuviintata de catre un alt complet, Curtea considera ca aceasta critica nu este fondata.

Din examenul incheierii in care cererile de incuviintare a probelor au fost luate in dezbatere, rezulta ca, in privinta dovedirii datei certe a contractului de asistență juridică nr. -/17.09.2004, instanta a stabilit o sarcina procesuala reclamantei - "sa faca dovezi din care sa rezulte data certa a contractului, contractul cu numarul anterior si cel cu numarul ulterior, si sa prezinte pentru aceasta actele originale", obligatie mentinuta si la termenul din 24.01.2008.

In favoarea paratei - - a fost incuviintata proba cu inscrisuri.

Asa cum rezulta din incheierea de sedinta din 07.02.2008, la acel termen - si-a indeplinit obligatia de prezentate a actelor originale, restituite dupa verificare partii, iar anumite dezbateri in privinta conservarii la dosar a exemplarelor originale au avut loc si in sedintele ulterioare.

Nicio cerere a paratei - - nu a avut ca obiect incuviintarea de probe pentru relevarea datei certe a inscrisurilor folosite de catre cealalta parte, astfel incat nu este fondata afirmatia apelantei care arata ca i-a fost refuzata administrara unei probe pre-incuviintate.

In mod repetat instanta a aratat ca toate contestatiile - - subscriu unei cereri de inscriere in fals - pe care insa aceasta parte a evitat sa o formuleze-, manifestand atat rol activ cat si o atentie doesebita in ce priveste sensul si scopul contestatiilor judiciare pe care parata le-a primovat cu insistenta.

Mai mult decat arat, desi criticile apelantei - - se concentreaza asupta acestui motiv, Curtea noteaza totusi ca, in privinta combaterii acestor aspecte, a rasturnarii valorii probatorii a contractului de asistență juridică nr. -/17.09.2004 si actelor sale aditionale, cu reverentiozitate, aparatorul partii a aratat ca nu solicita probe in apel, dar si ca din curtoazie profesionala nu supune cercetarii actele colegilor avocati.

Curtea subliniaza ca procesul este o disputa, in principal, a probelor, iar atitudinea de renuntare la cererea de probe a partii sau relatiile colegiale dintre avocati nu poate fi reprosata instantei care si-a indeplinit obligatiile sale legale, obligatii circumscrise art. 129 Cod procedură civilă.

Nici critica potrivit careia hotararea nu este motivata nu este fondata.

a contesta ca este legitim ca orice hotarare sa faca obiectul motivarii care sa o intemeieze in drept si ca ea raspunde preocuparii de proces echitabil in sensul ca mentine dreptul la aparare al partii si de a stabili proportionalitatea si impartialitatea actului de judecata, totusi, obligatia de motivare impune o apreciere intotdeauna atasata de natura cauzei, circumstantele acesteia, stilul judiciar si tipologia actului de justitie.

Motivarea unei hotarari este inteleasa intotdeauna ca silogism logic de natura a explica inteligibil hotararea luata, ceea ce nu inseamna un raspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte, ci un raspuns al argumentelor fundamentale, acelea care sunt susceptibile, prin continutul lor, sa influenteze solutia litigiului [3].

Este asadar nereala afirmatia - - potivit cu care instanta nu a intrat in delatii si a respins argumentele paratei prin observatii cu caracter de generalitate, deoarece Tribunalul a stabilit atat situatia de fapt cat si institutia juridica incidenta si modalitatea de aplicare a legii ca temei al hotararii pronunate.

Se poate constata ca prin interpretarea probelor prima instanta a retinut si inlaturat argumente ale partilor explicand rationamentul juridic adoptat, chiar daca uneori a raspuns mai multor aparari sau motive in mod grupat.

motiv de apel invederat de catre apelanta - -, considerat nefondat, se refera la faptul ca - a renuntat la chaltuielile de judecata in dosarul dosarul 10478/2003, așa cum rezultă din încheierea din 19.04.2005 și sentința din 06.05.2005.

Curtea arata ca la fila 59 dosarului primei instante se afla consemnata incheierea de dezbateri din 14.04.2005 in dosarul dosarul 10478/2003, unde nicio precizare a -, consemnata in incheiere nu a fost in sensul renuntarii la aceste cheltuieli, iar in preambulul sentintei din 06.05.2005, sunt consemnate exclusiv aspecte legate de amanarea de pronuntare, referiri la chestiuni legate de acordarea cheltuielilor de judecata.

In privinta celorlalte motive ale apelului, Curtea apreciaza ca ele tin de cercetarea validitatii actului adițional încheiat la 11.10.2005 la contractul de asistență juridică nr. -/17.09.2004, de aceea le va analiza grupat.

In masura in care apararea paratei - - s-a fondat pe nulitatea actului adițional încheiat la 11.10.2005 in privinta prevederii onorariului de succes prevazut de - in favoarea aparatorilor, de 70.000 lei + TVA, pentru cauza ilicita si imorala, avand in vedere si apararuile formulate de catre - cu privire la aceasta problema, Curtea arata urmatoarele:

La data incheierii contractul de asistență juridică nr. 36792/17.09.2004, nu era in vigoare Statutul profesiei de avocat, act adoptat la 25.09.2004 si publicat in Monitorul Oficial la 13.01.2005.

Prin urmare, potrivit principiuluitempus regit actum, Curtea nu se poate raporta la prevederile Statului atunci cand examineaza continutul contractului anterior.

Pe de alta parte, actuladițional încheiat la11.10.200,trebuia sa raspunda exigentelor acestui act cu valoare normativa pentru cei care fac parte din corpul profesional al avocatilor, insa, nu se poate concepe ca acest act aditional ar putea sa reprezinte o regularizare a actului anterior in sensul in care art. 133 si 134 din Statutul profesiei de avocat avea sa impuna.

Singurul act normativ in vigoare la data incheierii contractului de asistență juridică nr. -/17.09.2004 era Legea nr. 51/1995 care prevedea dreptul avocatului la onorariu.

Singura modalitate, in aceste conditii, de verificare a cauzei sub care perceparea onorariului de succes a fost conceputa potrivit actului adițional încheiat la 11.10.2005 este verificarea compatibilitatii sale cu principiile generale ale dreptului si conditiile generale de validitate la incheierea actelor juridice.

Pornind de la problema cauzei, Curtea noteaza ca, avand in vedere prezumtia de existenta si valabilitate a cauzei, instituita potrivit art. 967 alin. 2 Cod civil, sarcina de a dovedi contrariul afirmat.

Astfel, - - pune accent pe caracterul complementar al onorariului de succes, astfel ca, la un prim nivel de aproximare, el nu ar putea fi nejustificat de mare in raport cum onorariul primordial.

Se arata ca, dupa modalitatea in care a fost conceput, onorariul de succes a fost introdus cu intentia expresa de a frauda - -, singurul argument acre explica generozitatea - in plata unei sume atat de mari catre avocatii.

Curtea considera ca argumentele - - sunt intemeiate.

Desi nu suntem de parare ca onorariul de succes nu trebuie considerat in sarcina partii care a pierdut procesul, asa cum apreciaza Inalta C de Casatie si Justitie [4] "deoarece asemenea cheltuială, nefăcută până la data judecății, nu este imputabilă părții căzute în pretenții, constituind o recompensă suplimentară muncii efectiv prestate de avocat în cauza de față, cu vădit caracter voluntar și voluptoriu al părții promitente", totusi, mentinem punctul de vedere anterior exprimat in sensul ca partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, numai in măsura in care se constatarealitatea,necesitateasicaracterul lor rezonabil.

Realitatea cheltuielilor tine de justificarea ca ele au fost concepute intr-o legatura stricta si indisolubila cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia si concepute de partea care le-a platit ca avand caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obtine serviciul avocatului ca calitatea considerata, ca garantie a succesului sau.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifica faptul ca, in raport cu natura activitatii efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existenta litigiului sau si reputatia celui care acorda asemenea servicii, ele sa nu fie exagerate.

De asemenea, tot subscris caracterului rezonabil, ele trebuie sa fie si previzibile, adica sa fie la timp recunoscute de cel impotriva caruia se fac, pentru ca acesta sa aiba dreptul a le contesta si combate.

de aceste principii, observatiile Curtii sunt urmatoarele:

Actul adițional încheiat la 11.10.2005 prevede un onorariu de succes de 70.000 lei plus TVA, adica aproximativ 23.200 euro, de onorariul forfetar initial prevazut ca unic onorariu la momentul incheierii contractului de asistență juridică nr. -/17.09.2004, de 3.500 euro. Totusi, data fiind functia primordiala a onorariului, aceea de a fi o remuneratie pentru avocat, dar si faptul ca avocatul angajeaza de client o obligatie de diligenta, Curtea apreciaza ca discrepanta dintre onorariul forfetar si cel de succes nu poate fi atat de mare.

In timp ce onorariul de 3.500 euro a fost conceput de - ca fiind pentru plata serviciilor de avocat in dosarul 10478/2003 și cat, in dosarul -, onorariul din actul aditional a fot prevazut numai pentru dosarul 10478/2003.

Actul adițional de la 11.10.2005 a fost încheiat dupa ce dosarul 10478/2003 fusese solutionat in prima instanta prin sentinta nr. 2074/06.05.2005. Chiar nedefintitiva, aceasta presupune o rezolvare a litigiului de catre o instanta, conferind partii care a castigat procesul o anumita siguranta asupra pozitiei sale de castigator al litigiului.

In acest context, punctul 3 din actul adițional încheiat la 11.10.2005 imprima societatii de avocati obligatia de a actiona pentru recuperarea onorariului, intrucat dreptul de recuperare al - este privit ca certitudine.

Aceste observarii de fapt justifica in opinia Curtii concluzia ca - depasit limita legitima atunci cand a angajat acest onorariu de succes, privindu-l la momentul semnarii actului aditional ca un mijloc de "a pedepsi" pe adversarul sau procesual pentru initiativa actiunii judiciare.

Or, in aceste conditii, la data actului adițional încheiat la 11.10.2005, - a angajat o obligatie de plata care, din perspectiva - -, ca parte tinuta la plata cheltuielilor de judecata, nu au caracter real si rezonabil, fiind conceputa sub cauza ilicita.

De aceea, Curtea gaseste exceptia de nulitate ivocata de catre - - ca fondata si va respinge pretentia intemeiata pe acest act inlaturand, din obligatia de plata a paratei sume corespunzatoare actului adițional încheiat la 11.10.2005.

Considera, de asemenea, ca prin respingerea apelului - nu se mai impune reluarea considerentelor si apararilor formulate de catre - - impotriva obligatiei generate de actul adițional încheiat la 20.10.2006.

Cat priveste obligatiile nascute prin contractul de asistență juridică nr. -/17.09.2004, apreciaza ca hotararea primei instante s-a intemeiat pe o apreciere corecta, Curtea considerand ca toate contestatiile - - referitoare la data contractului si modalitatea de concepere a platii onorariului forfetar pentru doua dosare, global, nu sunt de natura sa inlature acest act ca temei al pretentiei reclamantei.

Astfel, apelul - - va fi admis, iar hotararea apelata va fi modificata, cu consecinta admiterii in parte a actiunii si obligarii paratei la plata sumelor platite ca onorariu de avocat de catre - in dosarul 10478/2003 și cat, in dosarul -, corespunzatoare contractului de asistență juridică nr. -/17.09.2004, suma determinata la 15.925,71 lei, asa cum rezulta din facturile si ordinele de plata consemnate la filele 13-18 din dosarul primei instante.

Totodata, va reduce in mod proportional catimea cheltuielilor de judecata datorate de catre parata - - in prima faza a procesului, potrivit art. 276 Cod procedură civilă, iar in apel, va respinge cererea - avand ca obiect plata cheltuielilor de judecata, intrucat aceasta a pierdut apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de către apelanta Societatea Națională de Transport Gaze "" - cu sediul în Mediaș, nr.1, județul S și sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B, nr.1,.16,.2,.6,.50, sector 5, la Cabinet de Avocat " ",împotriva sentinței comerciale nr.6111/07.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata - - cu sediul în B, Calea nr.222, sector 1, ca nefondat.

Admite apelul declarat de către apelanta - -, împotriva sentinței comerciale nr.6111/07.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata Societatea Națională de Transport Gaze "" -.

Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:

Admite în parte cererea de chemare în judecată.

Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 15.925,71 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de către reclamantă în dosarele 10478/2003 și - și suma de 355,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în acest litigiu, corespunzător judecării cauzei în primă instanță.

Respinge cererea formulată de Societatea Națională de Transport Gaze "" - având ca obiect plata cheltuielilor de judecată în acest litigiu, în apel, ca nefondată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.02.2009.

Președinte, JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean

I

Grefier,

Red.Jud.

27.02.2009

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:


[1] Hotararea din 26 mai 2005, definitiva la 26 august 2005, in Cauza Costin impotriva Romaniei, publicata in Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006, Hotararea din 21 iulie 2005, definitiva la 30 noiembrie 2005, in Cauza Străin si altii impotriva Romaniei, publicata in Of. nr. 99 din 2 februarie 2006, Hotararea din 23 februarie 2006 in Cauza Stere si altii impotriva Romaniei, publicata in Of. nr. 600 din 30 august 2007, Hotararea din 19 octombrie 2006 in Cauza Raicu impotriva Romaniei, publicata in Of. nr. 597 din 29 august 2007, Hotararea din 27 iunie 2006 in Cauza Petre impotriva Romaniei, publicata in Of. nr. 591 din 28 august 2007 etc.

[2] Hotărârea din 28 septembrie 2004, publicată în Of. nr. 484 din 8 iunie 2005.

[3] Hotararea CEDO din 19 aprilie 1994 in Cauza Van de Hurk Tarile de Jos

[4] Decizia nr. 9043/09.11.2006, pronuntata de Sectia Civila si de proprietate intelectuala in dosarul nr. 1287/33/2006, publicata pe pagina de internet a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, www.scj.ro.

Președinte:Veronica Dănăilă
Judecători:Veronica Dănăilă, Iulia Prelipcean

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 97/2009. Curtea de Apel Bucuresti