Spete procedura insolventei. Decizia 1039/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1039/
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 1019/15.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar MANAGEMENT, creditorii intimați ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI T, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, - DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T, EC ENEL ENERGIE SA - T și intimatul Oficiul Registrului Comerțului T, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 29.10.2008, precizare formulată de către ORC T, în care se arată că societatea debitoare a fost radiată din registrul comerțului la data de 25.08.2008, ca urmare a celor dispuse prin sentința nr. 1019/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, copia hotărârii la care se face referire, precum și concluzii scrise formulate de către lichidator.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1019/15.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-au respins obiecțiunile formulate împotriva Raportului final de către creditoarea AVAS B și în consecință s-a dispus: închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea - SRL; radierea acestei societăți din Registrul Comerțului; descărcarea lichidatorului judiciar MANAGEMENT de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați; precum și notificarea acestei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalului Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 28.02.2008, lichidatorul judiciar MANAGEMENT, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - SRL, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului, că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 777/15.11.2007, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, că notificarea a fost publicată, conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței.
Astfel, în temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței, având în vedere că nu au fost identificate în averea debitoarei bunuri prin valorificarea cărora să poată fi îndestulată creanța creditoarei, s-a constatat lipsa actelor contabile, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, judecătorul sindic a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Cu privire la obiecțiunile formulate de creditoarea AVAS B, judecătorul sindic a constatat că acestea sunt neîntemeiate și le-a respins, având în vedere că cererea pentru autorizarea introducerii unei acțiuni pentru atragerea răspunderii patrimoniale poate fi introdusă în situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului, dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și dacă răspunderea persoanelor la care se referă art. 138 alin. 1 amenință să se prescrie. Această situație nu se regăsește în speța dedusă judecății, dat fiind că lichidatorul judiciar a specificat în cuprinsul Raportului că nu înțelege să formuleze acțiunea, pentru că nu a constatat săvârșirea unor fapte de natura celor prevăzute de art. 138 din Legea insolvenței.
Astfel, prima instanță a constatat că în actualul context legislativ, în principiu, numai administratorul judiciar, respectiv lichidatorul, după caz, au calitatea să introducă acțiuni în răspunderea membrilor organelor de conducere sau a oricăror altor persoane care au cauzat starea de insolvență asupra averii debitorului, considerând că dispozițiile art. 138 alin. 3 recunosc însă legitimitate procesuală activă și comitetului creditorilor, dar numai în cazuri expres și limitativ prevăzute. Prin urmare, cererea de autorizare adresată judecătorului sindic ar trebui să se refere la întrunirea elementelor prevăzute de art. 138 alin. 3 și să conțină indicii clare cu privire la comiterea de către administratorul social sau a unor terțe persoane a faptelor expres și limitativ prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea insolvenței.
S-a mai reținut de către judecătorul sindic faptul că răspunderea angajată în baza art. 138 din Legea insolvenței împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie din dreptul comun, reglementată de art. 998-999 Cod Civil, din interpretarea cărora rezultă necesitatea dovedirii faptei ilicite comise, a condițiilor prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanei vizate, sub aspectul intenției sau al neglijenței.
Având în vedere că, pentru autorizarea introducerii acțiunii prevăzută de art. 138 alin. 1, judecătorul sindic a apreciat oportunitatea formulării unei astfel de cereri, în speță, s-a constatat că AVAS B nu a arătat că ar cunoaște identitatea persoanelor vinovate de aducerea societății în insolvență, data comiterii faptei, legătura de cauzalitate dintre faptele persoanei vinovate și prejudiciul produs și, nu în ultimul rând, dacă persoanele respective dețin bunuri urmăribile pentru ca hotărârea pronunțată asupra acestui petit să își producă efectele.
Art. 138 alin. 3 din Legea insolvenței nu prevede imperativ obligația judecătorului sindic să autorizeze introducerea unei acțiuni formulată de Comitetul Creditorilor, ci această hotărâre reprezintă o facultate rămasă la aprecierea judecătorului sindic, în funcție de aspectele fiecărui dosar având ca obiect administrarea procedurii insolvenței prevăzută de Legea 85/2006. S-a constatat de asemenea, că nici teza finală de la art. 138 alin. 3, potrivit căreia neintroducerea unei astfel de acțiuni poate duce la prescrierea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate, din moment ce creditoarea nu a precizat data comiterii faptei și eventual persoanele care au comis-o, elemente obligatorii pentru calcularea termenului de prescripție a unei acțiuni patrimoniale.
Pentru cele ce preced, cererea de autorizare în vederea introducerii unei acțiuni de angajare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei, formulată prin obiecțiuni de creditoarea AVAS B, a fost respinsă ca nefondată de către Tribunalul Timiș.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul său nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 304 Cod procedură civilă, respectiv când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă); când hotărâre nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă).când hotărâre este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Creditoarea consideră că judecătorul sindic a analizat eronat cererea formulată de către aceasta, că prin cererea AVAS s-a solicitat ca în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din legea 85/2006, să autorizeze creditorii să formuleze o asemenea cerere, având în vedere că în speță nu s-a putut constitui Comitetul Creditorilor, fiind numai 2 creditori.
AVAS B consideră că cererea sa este perfect legală și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006, întrucât în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din legea 85/2006, legea dă posibilitatea Comitetul Creditorilor să formuleze o asemenea cerere. Se mai arată că pentru a formula această cerere este nevoie de autorizarea judecătorului sindic. Consideră că această cerere este perfect legală, premergătoare cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, care este cerută de cursul procedural prevăzut de Legea 85/2006 și care nu are legătură cu fondul dreptului, reiterând faptul că judecătorul sindic a fost învestit cu o cerere premergătoare cererii prevăzută de art. 138 din legea 85/2006, care nu are legătură cu fondul cererii prevăzut de acest articol, ci este o etapă procesuală impusă de Legea 85/2006, etapă procesuală căreia judecătorul sindic și lichidatorul judiciar erau obligați să îi dea curs.
Creditoarea recurentă AVAS B apreciază că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 3 teza finală, respectiv "dacă lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie", recurenta considerând că este evident că răspunderea persoanelor la care se referă alin.1 amenință să se prescrie, având în vedere că prin închiderea procedurii falimentului debitoarei, nu mai există nici o posibilitate reală de angajare a răspunderii patrimoniale, astfel încât răspunderea persoanelor nu numai că amenință să se prescrie, dar se va prescris cu siguranță.
Se învederează instanței că potrivit dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea 85/2006 pe care le apreciază ca fiind aplicabile în speță, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea". Astfel, se arată că potrivit art. 138 lit. d din Legea 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu exista posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
AVAS arată de asemenea, că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată - Legea contabilității.
Solicită să se aibă în vedere faptul că potrivit art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege, iar potrivit art. 73 alin. 2, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment a societății. Art. 11 alin. 4 din Legea 85/1991 republicată arată că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului.
Se mai arată că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Se mai arată că potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei aflate în insolvență.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului.
Recurenta invocă faptul că dispozițiile art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor și că faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui care le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea.
Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, că răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1 Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS A către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
MANAGEMENT, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei - SRL a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea hotărârii recurate, arătând că nu a fost identificat niciun bun în averea debitoarei falite, sens în care a notificat creditorii pentru avansarea fondurilor necesare continuării procedurii până la data de 12.02.2008. Consideră că recursul AVAS privind cererea de antrenare a răspunderii administratorilor este în principal inadmisibil, iar în subsidiar nefondat, că în conformitate cu art. 138 din Legea 85/2006 se impune arătarea concretă a faptei, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, respectiv demonstrarea acelor acțiuni care se încadrează în prevederile legale și care au dus la starea de insolvență.
Lichidatorul susține că un raport juridic comercial poate duce la starea de insolvență a societății, fără a fi săvârșită vreo faptă din cele prevăzute la art. 138 din Legea 85/2006, că nepredarea actelor contabile către lichidator nu echivalează cu aplicarea art. 138 lit. d față de administratorii debitoarei, întrucât nu se poate dovedi îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale față de aceste persoane. S-a mai arătat că AVAS nu a avansat cheltuielile necesare continuării procedurii, astfel că nu se justifică solicitările acesteia de casare a hotărârii recurate și continuarea procedurii, căci acest fapt presupune costuri suplimentare din fondul de lichidare, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 131 din Legea 85/206.
Se mai arată că art. 138 din Legea 85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere, ci este necesară stabilirea existenței faptelor prevăzute de textul de lege arătat și a măsurii în care acestea au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet și pertinent.
Analizând recursul de față, din prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Creditoarea critică în esență sentința recurată pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei și că în mod greșit i s-a respins cererea de autorizare a introducerii unei acțiuni în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 al. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Așa cum corect s-a reținut de prima instanță, această situație nu se regăsește în speța dedusă judecății, dat fiind că lichidatorul judiciar a specificat în cuprinsul raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvența debitoarei că nu înțelege să formuleze acțiunea, pentru că nu a constatat săvârșirea unor fapte de natura celor prevăzute de art. 138 din Legea insolvenței.
Prima instanță a reținut în mod temeinic că cererea de autorizare adresată judecătorului sindic este nefondată, întrucât ar trebui să se refere la întrunirea elementelor prevăzute de art. 138 alin. 3 și să conțină indicii clare cu privire la comiterea de către administratorul social sau a unor terțe persoane a faptelor expres și limitativ prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea insolvenței. În speță, s-a constatat că creditoarea AVAS B nu a arătat că ar cunoaște identitatea persoanelor vinovate de aducerea societății în insolvență, data comiterii faptei, legătura de cauzalitate dintre faptele persoanei vinovate și prejudiciul produs și, nu în ultimul rând, dacă persoanele respective dețin bunuri urmăribile pentru ca hotărârea pronunțată asupra acestui petit să își producă efectele.
Curtea reține că art. 138 alin. 3 din Legea insolvenței nu prevede obligația judecătorului sindic să autorizeze introducerea unei acțiuni formulată de Comitetul Creditorilor sau în lipsa acestuia, de un creditor, ci această hotărâre reprezintă o facultate rămasă la aprecierea judecătorului sindic, în funcție de aspectele fiecărui dosar având ca obiect administrarea procedurii insolvenței prevăzută de Legea 85/2006.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 1019/15.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.11. 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./25.11.2008
Dact./26.11.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător-sindic:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
