Spete procedura insolventei. Decizia 1051/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1051/
Ședința publică din 17 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea - SA împotriva sentinței civile nr. 1349/26.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - -K SRL, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1349/26.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins cererea formulată de creditorul - SA prin mandatar - &RECUPERĂRI SRL, în contradictoriu cu debitoarea - -K SRL.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea introductivă, creditoarea - SA a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea - -K SRL, deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare, cu motivarea că deține față de debitoare o creanță în sumă de 13093,75 lei, compusă din 1698,21 lei reprezentând contravaloarea servicii de telecomunicații prestate și neachitate, 8021,26 lei reprezentând penalități conform contractului încheiat între părți și 3374,28 lei reprezentând penalitate de nerespectare a perioadei obligatorii convenite de părți. A solicita obligarea debitoarei și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, a arătat că a încheiat cu debitoarea un contract de abonament la serviciul, în baza căruia creditoarea s-a obligat să presteze servicii de telecomunicații, iar debitoarea s-a obligat să achite contravaloarea acestora la scadență, obligație pe care nu a onorat- A invocat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, și a arătat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 3, 26 și 31 din Legea insolvenței. În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 3 pct. 12, art. 6, art. 26 și art. 31 din Legea insolvenței, pe prevederile Codului civil (art. 969), ale Codului Comercial (art. 46)și ale Codului d e Procedură Civilă (art. 274, art. 379).
Față de cele de mai sus, judecătorul sindic a constatat că cererea formulată este neîntemeiată, cu motivarea că la primul punct creditoarea a invocat o creanță certă constând în contravaloarea servicii telefonie prestate și neachitate în cuantum de 1698,21 lei, iar în probațiune a atașat factura fiscală nr. - PJ, din 20.02.2007, cu scadență la 06.03.2007 ce cuprinde un sold precedent de 1692,09 lei, plătit 0, și factura curentă de 6,12 lei. La pct. 2 creditoarea a calculat penalități de 1% pe zi de întârziere de la data scadenței și până la data de 21.03.2008, în cuantum de 8.021,26 lei conform art. 16.2.1 din contract, iar în probațiune a atașat modul de calcul al penalităților efectuat la anexa 3 (fila 18), ce se referă la un nr. de 4 facturi.
Din modul de calcul al penalităților la facturile depuse, judecătorul sindic a constatat trecută eronat valoarea facturii fiscale nr. - PJ /20.11.2006 depusă cu anexa 2 la fila 17 dosar, care este compusă din sold precedent în sumă de 971,47 lei - cu mențiunea "plătit" și factură curentă de 1718,25 lei. În calculul penalităților, depus cu anexa 3 la fila 18, la rubrica "valoare factură" este trecută suma de 1679,69 lei, ce nu corespunde cu valoarea facturii nr. 0- PJ din 20.11.2006 scadentă la 04.12.2006. Astfel, în ipoteza în care din cuprinsul acestei facturi s-a achitat vreo sumă de bani înainte de data scadenței, creditoarea avea obligația de a face precizări în motivarea cererii și de a atașa dovada plății, pentru a verifica dacă nu a fost în eroare cu privire la neplata acestei facturi la scadență.
De asemenea, s-a mai reținut că la pct. 3 din acțiune, creditoarea a invocat o creanță în valoare de 3374,28 lei, echivalentul în lei a sumei de 1400 USD, reprezentând penalitate de nerespectare a perioadei obligatorii convenită de părți conform art. 16.2.2 raportat la art. 7.1 din Contractul abonament încheiat între părți, iar art. 16.2.2 din condițiile generale de furnizare a serviciilor de telecomunicații stipulează "daune cominatorii pentru nerespectarea durate contractuale în cazul încetării contractului". Pe de altă parte, la alin. 1 și 2 din același articol, condițiile generale prevăd două cazuri ale încetării contractului: (1) înainte de expirarea duratei inițiale sau prelungite; sau (2) fără respectarea termenului de preaviz.
Judecătorul sindic a apreciat că daunele cominatorii ca temei legal, nu pot fi stipulate de părți în clauzele contractuale având ca obiect obligație de a da, că acestea sunt o pedeapsă civilă ce o aplică judecătorul la cererea creditorului unei obligații de a face, a cărei executare depinde exclusiv de fapta personală a debitorului, deci care nu poate fi executată silit, sau prin echivalent. Ele sunt o instituție juridică ce provine din dreptul R, ce nu este reglementată în Codul Civil sau prin legi speciale. Din lectura celor două modalități de încetare a contractului (subliniate de creditoare și invocate în cererea formulată) s-ar înțelege că debitoarea fie a încetat contractul înainte de expirarea duratei inițiale de 12 luni stabilită la art. 21.1 din Condițiile generale, fie fără respectarea termenului de preaviz prevăzută la art. 23.1, deși în motivarea în fapt a cererii, creditoarea nu a arătat în care din cele două modalități a încetat imputabil debitoarea contractul, și cu atât mai puțin s-o dovedească.
Instanța de fond a constatat că cererea de abonament nr. - este formulată la data de 28.08.2006 și, de la această dată, s-a întâlnit acordul de voință și s-a încheiat contractul între părți, pe termenul minim prevăzut la art. 21.1 din Condițiile generale, iar cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost depusă la Tribunalului Timiș la data de 25.03.2008, deci după expirarea duratei minime a contractului prevăzută la art. 21.1 din Condițiile generale. Potrivit art. 1169 cod civil cel care face o afirmație în fața judecății trebuie să o dovedească, dar creditoarea nu a făcut dovada că a fost prelungită tacit durata contractului abonament încheiat între părți și pe ce perioadă anume, având în vedere că de la data depunerii cererii abonament, 28.08.2006, până la data formulării cererii pentru deschiderea procedurii termenul de 12 luni a fost cu mult depășit, și nici că debitoarea a încetat contractul și în ce modalitate anume.
S-a mai reținut că neplata serviciilor de telefonie nu reprezintă o denunțare unilaterală a contractului, ci doar neexecutarea obligației asumate, care este sancționată, conform Condițiilor generale, cu penalități, judecătorul sindic constatând că suma de 1698,21 lei reprezintă o creanță certă, suma de 7944,93 lei afirmativ penalități calculate la factura nr. - PJ scadentă la 04.12.2006 nu reprezintă o creanță certă, întrucât valoarea acestei facturi este cu totul alta, astfel că din totalul penalităților de 8021,26 lei nu se poate reține decât diferența de 76,33 lei, iar suma de 3374,28 lei, neavând temei contractual pentru obligarea debitoarei la penalități, nici sub aspectul unei convenții legale în sensul prevederilor art. 969 Cod Civil, nici din punct de vedere probatoriu, nu este reținută ca o creanță în sensul art. 3 pct. 6 din Legea insolvenței.
Astfel, judecătorul sindic a constatat că nu este întrunită condiția prevăzută de art. 3 pct. 12 din aceeași lege privind valoarea prag de 10.000 lei ce constituie cuantumul minim al creanței creditorului ce formulează o cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței, deoarece creanța certă este în cuantum de 1698,21+76,33= 1744,54 lei RON.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea - SA, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate ca fiind netemeinică și nelegală, cu reținerea cauzei spre rejudecare, în sensul deschiderii procedurii insolvenței față de debitoare, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că instanța de fond a reținut în mod eronat că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea 85/2006 privind valoarea prag de 10.000 lei, că debitoarea nu s-a prezentat în instanță, deși a fost legal citată, nu a contestat creanța și nici starea de insolvență prezumată de lege. Consideră că sentința atacată a fost dată cu încălcarea art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, că instanța de fond nu a luat în calcul contravaloarea penalităților solicitate, considerând că acestea ar fi fost calculate eronat și că în speță creditoarea nu a făcut dovada prelungirii tacite a duratei contractuale, că penalitățile datorate pentru nerespectarea duratei contractuale obligatorii sunt lipsite de temei contractual. Se susține că instanța de fond a motivat faptul că în speță creditoarea a calculat daune pentru neexecutarea contractului, fără a arăta care au fost obligațiile nerespectate de către debitoare, obligații asumate prin contract și pentru care s-au calculat aceste penalități.
Creditoarea recurentă consideră că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, deoarece în cuprinsul contractului de prestări servicii telecomunicații, una dintre obligațiile abonatului este aceea de a achita la scadență contravaloarea facturilor fiscale reprezentând servicii de telecomunicații prestate, la care se adaugă și obligația de a menține perioada contractuală pe perioada contractuală pe perioada inițială sau prelungită prevăzută în contract. Astfel, prin semnarea contractului de abonament - art. 5.1, debitoarea s-a obligat ca în termen de 14 zile de la data emiterii facturilor fiscale, să achite contravaloarea acestora, lucru pe care nu l-a făcut, așa cum reiese din anexa 3 - mod de calcul penalități, în care sunt menționate zilele de întârziere calculate pentru facturile fiscale neachitate.
Se mai arată că nerespectarea acestei obligații este calcularea de penalități de 1% pe zi de întârziere din valoarea fiecărei facturi, calculate pana la data achitării, conform clauzei penale prevăzute la art. 16.2.1 din contract. Mai arată că această clauză penală este obligatorie între părți în temeiul art. 969 Cod civil, instituind în sarcina intimatei-debitoare o daună moratorie pentru neexecutarea culpabila a obligației de a face reprezentata de plata debitului principal facturat, că penalitățile de întârziere au fost calculate în conformitate cu prevederile contractuale agreate de intimata-debitoare, fapt care rezulta din Anexa 3 la cererea principala coroborata cu balanța de plăți, că penalitățile de întârziere au caracter accesoriu fata de debitul principal facturat, urmând soarta juridica a acestora. Cum facturile fiscale au fost acceptate de intimata-debitoare odată cu semnarea contractului, acestea nefiind contestate ulterior, nici in cadrul judecării prezentei cauze, rezulta ca si penalitățile de întârziere sunt certe, lichide si exigibile.
Recurenta susține că o altă consecință a nerespectării obligației de plata la scadenta a facturilor fiscale o reprezintă încetarea Contractului de abonament de plin drept, fără intervenția instanței judecătorești, în baza pactului comisoriu de gradul IV prevăzut la art. 23.3.2 din Contract. Prin urmare, Contractul nu a încetat la cererea intimatei-debitoare sau ca urmare a împlinirii perioadei, ci ca urmare a nerespectării obligațiilor de plata a facturilor fiscale si a efectului pactului comisoriu. Arată că în speță, contractul s-a încheiat pe o perioada inițială de 12 luni, astfel cum reiese din art. 21.1 al Contractului de abonament, iar în condițiile în care intimata-debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a facturilor emise de recurentă, în termen de maxim 75 de zile de la data emiterii acestora, contractul a încetat din culpa intimatei-debitoare în temeiul pactului comisoriu de gradul IV prevăzut la art. 23.3.2. din contract. Întrucât contractul a încetat din culpa intimatei debitoare, ca urmare a nerespectării obligației de plată, în consecința și a obligației menținerii perioadei contractuale, aceasta este obligată la plata de daune compensatorii în cuantumul de 200 USD pentru fiecare telefon în parte.
Creditoarea recurentă menționează că nu a făcut dovada prelungirii tacite a duratei contractuale, întrucât aceasta nu a avut loc, contractul fiind încheiat în data de 28.08.2006 și întrucât intimata-debitoarea nu si-a respectat obligațiile de plata, acesta a fost reziliat si debitoarea a fost dezactivată din rețea în data de 16.02.2007 - Anexa 3 la cererea principala, astfel că intimata-debitoare nu a respectat perioada contractuala inițială, datorând penalitățile prevăzute în contract la art. 16.2.2. Arată că din interpretarea dispozițiilor Legii 469/2002 cu privire la obligativitatea părților contractuale de a-și respecta obligațiile asumate prin efectuarea tuturor plăților la scadenta, rezulta ca în cazul nerespectării acestor obligații, partea care a fost vătămată va putea obliga partea în culpă la plata de penalități cu titlul de daune-interese, indiferent de cuantumul lor, atâta timp cat acestea au fost asumate de către ambele părți, inclusiv de către cea care se obliga la plata de daune, prin convenție legal încheiată. În consecința, temeiul legal al obligării intimatei-debitoare la plata daunelor moratorii si compensatorii rezida din contractul de abonament încheiat intre părți, contract ce constituie legea părților și are forță obligatorie fata de părțile semnatare.
Creditoarea recurentă arată că sentința atacată este nelegala si netemeinica, motiv prevăzut de art. 304 Cod de procedura civila, creanța sa fiind certă, lichidă si exigibilă, ceea ce rezulta din acte semnate si însușite de către intimata-debitoare, creanța fiind peste valoarea-prag prevăzuta de Legea nr. 85/2006, conform dispozițiilor art. 379 Cod procedură civilă, care definește caracterul cert, lichid si exigibil al unei creanțe. Astfel: creanța este certa atunci când existenta ei rezulta din chiar înscrisul constatator al creanței, conform art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă, deci când existenta creanței este neîndoielnica, în cauză, din contractul semnat si însușit de ambele părți; creanța este lichidă atunci când cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul care o constata sau, cel puțin, este determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri, sunt cunoscute sau opozabile debitoarei, conform art. 379 alin. 4 Cod procedură civilă - în ceea ce ivește serviciile de telecomunicații, rezulta clar caracterul lichid, acestea fiind facturate și exprimate în lei, iar în ceea ce privește penalitățile de întârziere si de nerespectare a duratei contractuale, acestea sunt determinabile conform contractului de abonament - art. 16.2.1. si art. 16.2.2.; creanța este exigibila (scadenta), daca termenul prevăzut in favoarea debitoarei s-a împlinit ori debitoarea este decăzuta din beneficiul termenului, conform art. 263 si art. 382 Cod procedură civilă. Ca atare, se consideră că în speță, creanța recurentei este certa, documentul justificativ care determina cuantumul creanței creditoarei este actul sub semnătură privata reprezentat de contractul de abonament semnat de părți, în speța contractul de prestări servicii telecomunicații seria I nr. - din data de 28.08.2006, în cadrul căruia sunt prevăzute cuantumul penalităților si condițiile datorării lor (Art. 16.2.1 si Art. 16.2.2). Se consideră că tot caracter de "înscris constatator al creanței" au și facturile fiscale scadente, neachitate si necontestate de către debitor.
Recurenta afirmă că, referitor la diferența de valoare sesizată de instanța de fond și cuprinsa în facturile fiscale atașate și valoarea acestora detaliata în Anexa 3, această diferență de valoare rezida din ajustările de abonament si decontările efectuate de către recurentă din depozitul achitat de fiecare abonat la conectare. Astfel, fiecare factura cuprinde contravaloarea convorbirilor efectuate pe luna precedenta si valoarea abonamentului achitat în avans, iar la emiterea facturii următoare, recurenta ajustează contravaloarea facturii fiscale emise pe luna în curs din valoarea abonamentului achitat in avans luna precedentă. Totodată, la încetarea contractului, recurenta creditoare decontează din valoarea ultimelor facturi ramase neachitate garanția achitată de intimată la încheierea contractului, menționând că așa se explica diferența de valoare a facturilor fiscale atașate la dosarul de fond și calculul penalităților de întârziere detaliat la Anexa 3 din dosarul de fond, precizând că în speță, creanța este lichidă, cuantumul acesteia fiind determinabil in sensul art. 379 pct. 4 Cod procedură civilă și îndeplinește cerința privind valoarea prag de 10.000 lei pentru a putea fi valorificata pe calea procedurii insolvenței. Creanța este exigibilă, întrucât au trecut mai mult de 30 de zile de la data scadenta a creanței, debitoarea neîndeplinitu-si obligația de plata exclusiv din culpa proprie, iar pe de altă parte, are valoarea prag, instanța de fond reținând în mod eronat că aceasta nu întrunește valoarea prag, deoarece numai suma de 1.744,54 lei ar fi certa, lichidă si exigibila, iar din actele depuse rezulta ca recurenta-creditoare are față de intimata-debitoare -K o creanța totala de 13.093,75 lei, care îndeplinește valoarea prag de 10.000 lei.
În ceea ce privește starea de insolvența a debitoarei, recurenta arată că instanța de fond nici nu a mai analizat acest aspect, că debitoarea nu a formulat contestație la cererea introductiva prin care sa conteste starea de insolvență și nu exista dovezi contrare privind solvabilitatea acesteia. Mai arată că potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, precizând că legea prevede ca insolvabilitatea unui debitor se prezuma prin simpla întârziere a plaților scadente către un creditor mai mult de 30 de zile, dând dreptul acestuia sa prezume debitorul aflat în stare de insolvența si să ceară recuperarea creanței sale pe cale judecătoreasca. Menționează că acest termen legal a fost depășit, încetarea plaților mai mult de 30 zile îndreptățind-o pe recurentă sa considere debitoarea in stare de insolvența vădita, procedând în consecință. Consideră că cererea de deschidere a procedurii de insolvență îndeplinește toate cerințele prevăzute de Legea 85/2006, motiv pentru care solicită: admiterea recursului, casarea sentinței comerciale recurate ca fiind nelegala si netemeinica, reținerea cauzei spre rejudecare si dispunerea deschiderii procedurii insolvenței împotriva intimatei-debitoare, cu cheltuieli de judecata în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art. 304 și 304 Cod procedură civilă, raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată și reține că recursul formulat de creditoarea - SA este neîntemeiat și urmează a fi respins în baza următoarelor considerente:
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și din susținerile creditoarei, nu se poate aprecia că suma totală solicitată a fi plătită de către debitoare are justificare în înscrisurile semnate de părți, că este deci, o creanță certă lichidă și exigibilă, iar cuantumul acesteia este nedovedit.
Pe lângă aprecierile întemeiate, legale și pertinente pe care le-a făcut instanța de fond în soluționarea litigiului, pe care nu le vom relua dar care sunt însușite în totalitate, Curtea mai constată că anexa 1 depusă la dosarul de recurs este o anexă la balanța de plăți cu cont client - _K SRL fără a se indica ce reprezintă acest script, ce tinde a se dovedi cu el sau de cine este emis fiind ștampilat de un avocat fără altă mențiune.
În ceea ce privește actele depuse la fond se constată că la fila 6 există o copie a unei cereri de abonament, care nu poartă vreo mențiune că reprezintă o convenție de furnizare servicii, în ce constau acestea, care este prețul pentru serviciile eventual contractate, perioada de timp, sancțiuni etc.
De la fila 7 începând s-a depus o copie a "condițiilor generale de furnizare a serviciilor de telecomunicații" iar la fila 13 apar două ștampile cu semnături ilizibile: -K SRL și LA SRL.
Nu se face nicio precizare cu privire la semnarea unei obligații a utilizatorului de telefonie, pe acest act, în completarea altui contract în care, la rândul său să se precizeze că s-ar completa cu alte obligații.
Ca urmare, pe lângă aspectele de mai sus, se adaugă și cele neconcordante privind:
- creanța principală: creditoarea a invocat o creanță certă constând în contravaloarea servicii telefonie prestate și neachitate în cuantum de 1698,21 lei, iar în probațiune a atașat factura fiscală nr. - PJ, din 20.02.2007, cu scadență la 06.03.2007 ce cuprinde un sold precedent de 1692,09 lei, plătit 0, și factura curentă de 6,12 lei. La pct. 2 creditoarea a calculat penalități de 1% pe zi de întârziere de la data scadenței și până la data de 21.03.2008, în cuantum de 8.021,26 lei conform art. 16.2.1 din contract, iar în probațiune a atașat modul de calcul al penalităților efectuat la anexa 3 (fila 18), ce se referă la un nr. de 4 facturi.
- penalitățile la facturile depuse, judecătorul sindic a constatat trecută eronat valoarea facturii fiscale nr. - PJ /20.11.2006 depusă cu anexa 2 la fila 17 dosar, care este compusă din sold precedent în sumă de 971,47 lei - cu mențiunea "plătit" și factură curentă de 1718,25 lei. În calculul penalităților, depus cu anexa 3 la fila 18, la rubrica "valoare factură" este trecută suma de 1679,69 lei, ce nu corespunde cu valoarea facturii nr. 0- PJ din 20.11.2006 scadentă la 04.12.2006. Astfel, în ipoteza în care din cuprinsul acestei facturi s-a achitat vreo sumă de bani înainte de data scadenței, creditoarea avea obligația de a face precizări în motivarea cererii și de a atașa dovada plății, pentru a verifica dacă nu a fost în eroare cu privire la neplata acestei facturi la scadență.
- sancțiuni pecuniare suplimentare conf. pct. 3 din acțiune, în care creditoarea a invocat o creanță în valoare de 3374,28 lei, echivalentul în lei a sumei de 1400 USD, reprezentând penalitate de nerespectare a perioadei obligatorii convenită de părți conform art. 16.2.2 raportat la art. 7.1 din Contractul abonament încheiat între părți, iar art. 16.2.2 din condițiile generale de furnizare a serviciilor de telecomunicații stipulează "daune cominatorii pentru nerespectarea durate contractuale în cazul încetării contractului". Pe de altă parte, la alin. 1 și 2 din același articol, condițiile generale prevăd două cazuri ale încetării contractului: (1) înainte de expirarea duratei inițiale sau prelungite; sau (2) fără respectarea termenului de preaviz.
În plus daunele cominatorii ca temei legal, nu pot fi stipulate de părți în clauzele contractuale având ca obiect obligație de a da, că acestea sunt o pedeapsă civilă ce o aplică judecătorul la cererea creditorului unei obligații de a face, a cărei executare depinde exclusiv de fapta personală a debitorului, deci care nu poate fi executată silit, sau prin echivalent. Ele sunt o instituție juridică ce provine din dreptul R, ce nu este reglementată în Codul Civil sau prin legi speciale. Din lectura celor două modalități de încetare a contractului (subliniate de creditoare și invocate în cererea formulată) s-ar înțelege că debitoarea fie a încetat contractul înainte de expirarea duratei inițiale de 12 luni stabilită la art. 21.1 din Condițiile generale, fie fără respectarea termenului de preaviz prevăzută la art. 23.1, deși în motivarea în fapt a cererii, creditoarea nu a arătat în care din cele două modalități a încetat imputabil debitoarea contractul, și cu atât mai puțin s-o dovedească.
Chiar dacă s-ar interpreta cumulat obligațiile rezultate din cele două înscrisuri depuse la dosar de către creditoare, cererea de abonament nr. - este formulată la data de 28.08.2006 și, de la această dată, s-a întâlnit acordul de voință și s-a încheiat contractul între părți, pe termenul minim prevăzut la art. 21.1 din Condițiile generale, iar cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost depusă la Tribunalului Timiș la data de 25.03.2008, deci după expirarea duratei minime a contractului prevăzută la art. 21.1 din Condițiile generale. Potrivit art. 1169 Cod Civil cel care face o afirmație în fața judecății trebuie să o dovedească, dar creditoarea nu a făcut dovada că a fost prelungită sau nu tacit durata contractului abonament încheiat între părți și pe ce perioadă anume, având în vedere că de la data depunerii cererii abonament, 28.08.2006, până la data formulării cererii pentru deschiderea procedurii termenul de 12 luni a fost cu mult depășit, și nici că debitoarea a încetat contractul și în ce modalitate anume.
Astfel, s-a constatat că nu este întrunită condiția prevăzută de art. 3 pct. 12 din aceeași lege privind valoarea prag de 10.000 lei ce constituie cuantumul minim al creanței creditorului ce formulează o cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței, deoarece creanța certă este în cuantum de 1698,21+76,33= 1744,54 lei RON.
Față de cele mai sus expuse, apreciind că nu s-au invocat motive care să ducă la casarea sau la modificarea sentinței recurate, Curtea, raportat la disp. art. 312 Cpc, va espinge recursul declarat de creditoarea - SA împotriva sentinței civile nr. 1349/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea - SA împotriva sentinței civile nr. 1349/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.11. 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /15.12.2008
Tehnored /2 ex./15.12.2008
Instanță fond: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
