Spete procedura insolventei. Decizia 1068/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1068
Ședința publică din 18 noiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 1286 din 19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată T, reprezentată prin lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență din T, și intimatul.
La apelul nominal se prezintă avocat pentru intimatul, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că la data de 10 noiembrie 2008 Cabinetul Individual de Insolvență, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei, a depus întâmpinare la dosar. De asemenea, la 15 octombrie 2008 s-a înregistrat adresa nr. C 16499/14.10.2008 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș din care reiese faptul că societatea debitoare a fost radiată din registrul comerțului.
Reprezentantul intimatului depune întâmpinare și împuternicire avocațială, arătând că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului pentru motivele detaliate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței a cărei copie este atașată la întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1286 din 19 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea T, radierea acesteia din registrul comerțului și notificarea hotărârii creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice, precum și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru efectuarea mențiunii de radiere și pentru publicarea ei în Buletinul procedurilor de Insolvență, descărcându-l, totodată, pe lichidatorul judiciar TI & KV Insolvency T (actualul Cabinet Individual de Insolvență ) de orice îndatoriri sau responsabilități.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin încheierea nr. 422 din 18 iulie 2007 pronunțată în dosarul nr- a aceluiași tribunal, la cererea lichidatorului desemnat de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș S. TI & KV Insolvency T, s-a deschis procedura de insolvență față de debitoarea În îndeplinirea atribuțiilor sale practicianul a procedat la emiterea notificărilor prevăzute de lege și a solicitat administratorului debitoarei predarea actelor societății. De asemenea, a constatat că societatea falită nu mai desfășoară activitate la sediul declarat și a învederat că în lipsa actelor contabile nu poate determina cauzele și împrejurările insolvenței. Dat fiind că demersurile lichidatorului pentru a intra în posesia actelor financiar-contabile ale societății debitoare au rămas fără rezultat, acesta a întocmit raportul final de activitate prin care a propus închiderea procedurii insolvenței în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, cerere care a fost primită de către judecătorul-sindic, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru următoarele motive:
Întrucât calea de atac este îndreptată împotriva unei sentințe care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă, instanța de control judiciar având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din același cod. De asemenea, potrivit Codului d e procedură civilă, o hotărâre poate fi casată sau modificată, când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 (art. 304 pct. 5) și atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9).
Potrivit art. 61 din Legea nr. 85/2006, în urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. 1 lit. c) ori, după caz, în condițiile art. 32 alin. 2, debitorului și registrului comerțului sau, după caz, registrului societăților agricole ori altor registre unde debitorul este înmatriculat pentru efectuarea mențiunii. Notificarea prevăzută la alin. 1 se realizează conform prevederilor Codului d e procedură civilă și se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulație.
Articolul 76 din același act normativ statuează următoarele: cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii care nu depune cererea de admitere a creanței până la expirarea termenului prevăzut de art. 62 alin. 1 lit. b) este decăzut, cât privește creanțele respective, din anumite drepturi. Mai mult decât atât, decizia Curții Constituționale nr. 1137/2007 arată fără niciun fel de îndoială că dacă după data deschiderii procedurii insolvenței citarea pârâților naște discuții, notificarea privind deschiderea procedurii se realizează în mod imperativ potrivit normelor de procedură civilă.
Conform art. 85 din Codul d e procedură civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, ceea ce în cauza de față nu s-a întâmplat, către instituția recurentă nefiind comunicat niciun act de procedură, tribunalul încălcând în mod flagrant principiul contradictorialității și cel al garantării dreptului la apărare. În aceste condiții, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Baf ost lipsită de posibilitatea formulării oricăror cereri sau apărări în cauză, întreaga procedură desfășurându-se fără a fi înștiințată în niciun fel de stadiul procedurii insolvenței, de desfășurarea efectivă a acesteia, de eventualele distribuiri efectuate în cauză sau de orice alte acțiuni ale celorlalți creditori înscriși la masa credală.
Judecarea oricărei cauze trebuie să fie făcută potrivit acelorași reguli procesuale pentru toți participanții în cauza dedusă judecății și aceleași drepturi procesuale trebuie acordate tuturor părților. O justiție imparțială implică desfășurarea ședințelor de judecată în prezența părților, secretul dezbaterilor fiind contrar spiritului unei justiții democratice.
De asemenea, trebuie remarcat și încălcarea principiului contradictorialității dezbaterilor, recurentei nefiindu-i acordată posibilitatea de a discuta și eventual combate orice element de fapt sau de drept al procesului supus atenției instanței de fond. Dreptul la apărare include în conținutul său posibilitatea părților de a lua cunoștință de toate actele de la dosar, de a formula cereri, de a solicita probe, de a invoca excepții de procedură, de a exercita căile legale de atac etc. Principiul dreptului la apărare depășește interesul părților, fiind o condiție esențială în atingerea scopului final al oricărei judecați, respectiv descoperirea adevărului.
Odată cu începerea procedurii insolvenței, dacă se controlau în mod corespunzător evidentele financiar-contabile ale debitoarei, în mod cert trebuia să fie regăsită suma datorată de debitoare Fondului național unic de asigurări de sănătate, neverificarea atentă a actelor puse la dispoziție administratorului judiciar nefiind culpa recurentei.
În urma intrării societății în insolvență unul dintre efectele esențiale rezidă în întocmirea și predarea către administrator/lichidator a listei creditorilor și a creanțelor acestora, născute anterior sau ulterior deschiderii procedurii. Datorită unor "omisiuni", în aceste evidențe nu a fost regăsită și creanța preluată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B de la Casa de Asigurări de Sănătate și, ca atare, instituția recurentă nu a putut fi notificată pentru a depune declarație de creanță în termen, așa încât aceasta nu putea fi decăzută din dreptul său de creditor. Pentru neverificarea în mod temeinic și corespunzător a evidențelor financiar-contabile ale debitoarei, obligație care aparținea atât conducătorilor statutari, cât și administratorului/lichidatorului judiciar, creditoarea nu are nicio culpă, neputându-i-se opune prevederile art. 76 din Legea nr. 85/2006.
În drept a invocat prevederile art. 299-316 din Codul d e procedură civilă.
Cabinetul Individual de Insolvență din T, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei intimate T, deși legal citat, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a formulat întâmpinare (fila 8) prin care a solicitat respingerea recursul ca fiind neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată.
În motivare practicianul a arătat că instanța de fond nu a încălcat forme de procedură prevăzute de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă sub sancțiunea nulității, atât creditorii, cât și debitoarea falită fiind citați potrivit Legii nr. 85/2006, iar recurenta având depusă la dosar o declarație de creanță avea termen în cunoștință. În aceste condiții, în cauză nu au fost încălcate normele din Codul d e procedură civilă, care completează și nu înlocuiesc dispozițiile Legii insolvenței.
În speță, judecătorul-sindic a închis procedura colectivă la propunerea lichidatorului judiciar în temeiul art. 131 din acest act normativ, motivat de faptul că în averea debitoarei nu au fost găsite bunuri și niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării administrării procedurii. Cum acest articol statuează imperativ că închiderea procedurii insolvenței are loc în orice stadiu fără să fie necesară convocarea adunării creditorilor în termen de maxim 30 zile și întocmirea unui raport final criticile recurentei sunt neîntemeiate.
Și intimatul, fost administrator social al debitoarei, a formulat întâmpinare (filele 15-16), prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală pentru următoarele motive:
Nu mai posedă calitatea de asociat unic în cadrul T încă din 26 iunie 2001. La acea dată a cedat toate părțile sociale deținute domnului, în condițiile specificate în Decizia nr. 1, contractul de cesiune și în actul adițional la actele constitutive ale societății debitoare, documente care au fost încheiate și semnate în fața Notarului Public (acte aflate la filele 49-51 din dosarul de fond). La aceeași dată, după semnarea contractului menționat, a predat noului asociat toate activele societății, documentele referitoare la activitatea, inclusiv ștampila, arhiva și registrele contabile, potrivit cererii sale îndreptățite, urmând ca acesta să întreprindă demersurile necesare privitoare la înscrierea mențiunilor în registrul comerțului.
Cu toate că respectiva persoană nu și-a îndeplinit nici până în prezent obligațiile privitoare la radierea intimatului ca și asociat la societatea debitoare din evidențele T și înscrierea sa în această calitate, din înscrisurile existente la dosar reiese în mod cert că intimatul a cesionat părțile sociale prin acte autentice încă din anul 2001 și, ca urmare a cesiunii intervenite, nu a mai avut cunoștință de activitatea persoanei juridice, de pasivul sau activul ei, iar din ziua următoare nici de domnul.
În ceea ce privește aspectele invocate de recurentă privitoare la împrejurarea că nu ar fi fost legal citată în fața primei instanțe și, ca atare, că nu a avut posibilitatea de a se înscrie la masa credală intimatul solicită a se avea în vedere faptul că la dosarul de fond se regăsește dovada citării acestei instituții la momentul deschiderii procedurii insolvenței. Din respectivele înscrisuri reiese în mod clar că lichidatorul și-a îndeplinit obligația de notificare a creditoarei recurente cu privire la procedura în desfășurare și astfel aceasta a avut posibilitatea să depună întâmpinare, precum și orice alte înscrisuri pe care le-ar fi considerat necesare.
Referitor la critica privitoare la nestudierea în amănunt a actelor societății debitoare intimatul a arătat că toate registrele contabile, activele și pasivele acesteia au fost predate noului asociat la momentul încheierii contractului de cesiune, motiv pentru care lichidatorul nu a avut acces la ele, singura modalitate în care s-ar fi putut studia aceste documente fiind aceea ca persoana menționată să fi fost citată în cauză cu mențiunea de a le depune la dosar.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. art. 3041și art. 304 pct. 5 și 9 din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În esență, singurele critici aduse de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B sentinței civile nr. 1286 din 19 iunie 2008 Tribunalului Timiș se referă la încălcarea de către prima instanță a principiilor contradictorialității și al garantării dreptului la apărare ca urmare a neverificării atente a evidențelor financiar-contabile ale societății debitoare și, în consecință, a neidentificării datoriei acesteia față de Casa de Asigurări de Sănătate, creanță preluată de recurentă prin protocol, cu consecința necitării instituției creditoare în cadrul administrării dosarului de insolvență, însă criticile nu pot fi primite.
Aceasta, întrucât, pe de o parte, recurenta nu a observat faptul că din rapoartele de activitate ale lichidatorului desemnat în cauză (filele 28-29, 42-43, 53-55) rezultă că practicianul, în ciuda demersurilor efectuate, nu a reușit să intre în posesia documentelor societății, astfel că el nu avea cum să "omită" creanța preluată de instituția recurentă de la Casa de Asigurări de Sănătate Pe de altă parte, din actele dosarului de fond rezultă fără putință de tăgadă că, deși nu a deținut evidențele contabile ale debitoarei, lichidatorul a notificat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B cu privire la deschiderea procedurii insolvenței față de T (fila 32), astfel că dacă într-adevăr societatea debitoare înregistra anumite datorii față de Fondului național unic de asigurări de sănătate este exclusiv culpa creditoarei recurente că nu a respectat termenul limită pentru înregistrarea la masa credală a falitei a creanței deținute.
În aceste condiții, este evident faptul că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de pct. 5 și 9 ale art. 304 din Codul d e procedură civilă, neputându-se susține cu temei că judecătorul fondului ar fi încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 din același cod sau că hotărârea pronunțată ar fi lipsită de temei legal ori că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Deși sentința recurată nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Văzând că reprezentantul intimatului a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, Curtea va obliga instituția recurentă la plata sumei de 1.000 lei cu acest titlu, reprezentând onorariu avocațial potrivit chitanței nr. 38/13.11.2008 eliberată de Societatea Civilă de Avocați & Asociații din Baroul Timiș, apreciind că simpla împrejurare că fostul administrator social nu a fost citat la judecarea recursului nu justifică respingerea cererii acestuia atâta timp cât intimatul a fost parte în dosarul de primă instanță, astfel cum rezultă fără putință de tăgadă din cuprinsul încheierii de ședință de la termenul din 23 ianuarie 2008, pe seama sa fiind emisă citație cu mențiunea "citat în calitate de pârât" (fila 45 dosar de fond), iar ulterior acesta a depus și întâmpinare în această calitate (filele 46-47).
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 1286 din 19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată T, reprezentată prin lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență din T, și intimatul.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
cu opinie separată în sensul respingerii cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată.
GREFIER
Red. /02.12.2008
Dact. /04.12.2008 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător-sindic -
Opinie separată
Consider că cererea privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată nu putea fi primită deoarece a fost formulată de către o persoană care s‑a prezentat la judecata recursului din proprie inițiativă, fără să fi fost chemată în judecată sau citată, în această fază procesuală și fără să fi formulat o cerere de intervenție, potrivit dispozițiilor art. 49 și următoarele Cod procedură civilă.
Nici faptul că persoana respectivă a fost citată la prima instanță nu poate constitui un temei al acestei soluții deoarece citarea nu s‑a făcut ca urmare a introducerii în cauză, la cererea vreuneia dintre părți, ci ca modalitate de a i se comunica, în calitatea sa de administrator al societății, dispoziția instanței de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar, conform legii, actele și evidențele contabile ale acesteia.
Faptul că administratorul social a înțeles să răspundă printr‑o întâmpinare și apoi să se prezinte și în recurs, prin avocat, nu constituie o justificare pentru a pretinde rambursarea cheltuielilor mai ales în condițiile în care obligarea recurentei la plată ar trebui să se bazeze pe reținerea unei culpe procesuale în sarcina acesteia, culpă inexistență în condițiile în care, criticând hotărârea primei instanțe, nu a formulat pretenții și nu a solicitat chemarea în judecată a persoanei respective.
Judecător
Red./Dact.MB
2 ex./4.12.2008
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
