Spete procedura insolventei. Decizia 1127/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1127
Ședința publică din 25 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 1748 din 8 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Stoc, reprezentată prin lichidator judiciar Management
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă și considerând pricina lămurită, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1748 din 8 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalul Arad, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea Stoc și radierea acesteia din registrul comerțului. De asemenea, instanța l-a descărcat pe practician de orice îndatoriri și responsabilități, notificând sentința debitoarei, creditoarei, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare, dispunând și publicarea acesteia în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel judecătorul-sindic a reținut că la data de 11 februarie 2008 față de debitoarea Stoc a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006, în calitate de lichidator judiciar fiind desemnată Management T - Sucursala A, singurul creditor care și-a declarat creanța pentru înscriere la masa credală fiind cel declanșator. Ca urmare, tribunalul a constatat că procedura nu are caracter concursual și, față de lipsa totală a actelor și a documentelor prevăzute de art. 28 din lege, precum și imposibilitatea identificării vreuneia dintre cauzele de atragere a răspunderii fostului administrator social, a pus în vedere creditorului să-și exprime poziția față de o eventuală avansare a cheltuielilor necesare continuării procedurii, însă acesta nu a răspuns solicitării instanței.
Reținând că în cauză s-au întocmit și comunicat notificările cerute de art. 61 din Legea insolvenței și că din probele de la dosar, respectiv adresa Primăriei comunei nr. 14348/19.11.2007, rezultă că societatea debitoare nu deține în patrimoniu bunuri valorificabile, prima instanță a apreciat că solicitarea practicianului de închidere a procedurii este justificată, astfel că a acceptat-o, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice A, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea hotărârii și continuarea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006.
În motivare recurenta a arătat că prin sentința atacată în mod greșit s-a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea Stoc, lichidatorul judiciar neluând toate măsurile ce se impun pentru identificarea bunurilor și recuperarea creanțelor falitei.
Scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune practicianului un ansamblu de măsuri și diligențe în vederea îndeplinirii acestui scop. Dacă în pofida tuturor inițiativelor acestuia nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora să le poată fi imputată provocarea stării de insolvență, abia atunci instanța poate accepta propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe art. 131 din lege. Acest text statuează că udecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii dacă se constată că nu există bunuri. În cazul de față, deși lichidatorul a început o activitate în vederea identificării fostului administrator social și obținerii documentelor societății, formulând plângere penală în acest sens în temeiul art. 147 din lege, judecătorul-sindic la primul termen de judecată după formularea plângerii a închis procedura reținând "că societatea nu deține bunuri valorificabile în patrimoniul său". Or, atâta timp cât există formulate plângeri penale atât de practician, cât și de Garda Financiară A, creditoarea consideră că nu se impunea închiderea procedurii, iar prin soluționarea acestora se vor putea identifica documentele contabile al societății din care să rezulte anumite bunuri sau motive pentru atragerea răspunderii fostului administrator. Lipsa documentelor contabile este o împrejurare care împiedică identificarea corectă a pasivului și activelor debitoarei, împrejurare care duce atât la majorarea arieratelor, cât și la insolvența societății. De fapt, lipsa acestor documente și, implicit, a activelor îi împiedică pe creditori să-și realizeze drepturile de creanță.
Pe de altă parte, lichidatorul judiciar în baza atribuțiilor legale putea să facă demersuri pentru identificarea de bunuri la registrul de carte funciară de pe lângă judecătorie, la arhiva electronică de gajuri mobiliare, la societățile bancare de pe raza municipiului A, identificând bunurile personale ale celor răspunzători de starea firmei. Aceasta, deoarece în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 85/2006, organele care aplică procedura sunt judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, ei trebuind să asigure realizarea drepturilor celorlalți participanți la procedură.
În drept a invocat prevederile art. 3 (26), 5, 25 (a), 131 și 147 din Legea nr. 85/2006, precum și art. 3041din Codul d e procedură civilă.
În probațiune a anexat, în copie, plângerea penală formulată de Management T și înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad la data de 29 mai 2008, precum și adresa Gărzii Financiare A nr. -/24.01.2008 prin care informează A - Activitatea de control fiscal despre sesizarea organelor de cercetare penală ca urmare a întocmirii Notei de constatare seria -, nr. -/24.01.2008 (filele 6-9).
Intimata debitoare, deși legal citată prin lichidator judiciar, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat, în baza art. 3041și art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, în care se încadrează motivele creditoarei potrivit alin. 3 al art. 306 din același cod, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu cu privire la aspectele de ordine publică, Curtea constată că acesta nu este fondat, hotărârea judecătorului-sindic fiind temeinică și legală, în conformitate cu prevederile incidente în cauză.
Față de cele arătate de practicianul desemnat în cauză prin rapoartele de activitate depuse la dosarul de insolvență (filele 60-61, 71-72 și 81-82), precum și din poziția exprimată de acesta la termenul de judecată din 2 iunie 2008, când a propus închiderea procedurii colective declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 pe seama debitoarei Stoc întrucât societatea falită nu mai desfășoară nicio activitate, nefiind găsit niciun reprezentant al ei, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor și că în averea sa nu există niciun bun care să poată fi valorificat, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din legea menționată, dispunând închiderea procedurii.
Acest text statuează fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Având în vedere faptul că singurul creditor care și-a declarat creanța la masa credală nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea textului art. 131 din Legea nr. 85/2006, criticile recurentei fiind neîntemeiate.
Prin acest caz de închidere a procedurii de insolvență legiuitorul a avut în vedere faptul că dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare nu se mai justifică menținerea procedurii deschisă. Rațiunea închiderii procedurii într-o astfel de situație rezidă în aceea că scopul legii - acoperirea pasivului debitorului insolvent - nu mai poate fi realizat în ipoteza în care se constată că nu se vor putea achita nici măcar cheltuielile administrative generate de desfășurarea ei, prin asemenea cheltuieli înțelegându-se cele referitoare la administrarea procedurii de insolvență. Din dispozițiile legale mai sus redate rezultă fără dubiu că pentru a se putea dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131 sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ două condiții: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și faptul că niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli.
În speță ambele condiții pretinse de legiuitor sunt îndeplinite, lichidatorul judiciar neidentificând niciun bun în averea debitoarei falite în urma demersurilor efectuate, relevant în acest sens fiind răspunsul Primăriei comunei nr. 14348/19.11.2007 care atestă faptul că societatea nu figurează cu bunuri mobile sau imobile în evidențele acestei instituții. De asemenea, creditoarea, deși notificată de către practician pentru a arăta dacă înțelege să avanseze sumele necesare continuării administrării procedurii nu a răspuns respectivei solicitări.
În aceste condiții, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea textului art. 131, menirea acestei dispoziții fiind tocmai aceea de a se evita, pe cât posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit în condițiile articolului menționat în situația în care în averea debitoarei nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor, persoane direct interesate în continuarea administrării procedurii de insolvență, nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Cu toate că recurenta Administrația Finanțelor Publice A consideră că lichidatorul judiciar nu ar fi întreprins toate măsurile ce s-ar fi impus pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul debitoarei și a foștilor administratori, Curtea apreciază că această critică nu poate fi primită.
Din răspunsul Primăriei localității reiese că Stoc nu figurează în evidențele acestei instituții cu niciun fel de bunuri mobile sau imobile. De asemenea, în urma investigațiilor efectuate administratorul judiciar nu a identificat bunuri sau alte valori în averea debitoarei, astfel că nu i se poate imputa acestuia că nu a depus diligențele necesare în vederea identificării bunurilor societății falite. Mai mult decât atât, creditoarea recurentă nu a indicat care ar fi probele din care ar rezulta că debitoarea ar avea bunuri în patrimoniu, mulțumindu-se să facă doar o simplă afirmație în acest sens, care însă nu poate fi luată în considerare raportat la prevederile art. 1169 din Codul civil potrivit cărora cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
O eventuală verificare la registrul de carte funciară, deși nu rezultă din dosar că ar fi fost făcută, era inutilă și imposibil de realizat în considerarea faptului că potrivit art. 17 și următoarele din Legea nr. 7/1996, republicată, cărțile funciare constituie un sistem de publicitate real având la bază identitatea topografică a imobilelor, toate înscrierile făcându-se pe imobile și nicidecum pe proprietari. Doar sistemul registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni constituie un sistem personal de publicitate a drepturilor reale imobiliare, aceste registre fiind ținute pe numele proprietarilor. Însă, cum în județul A se aplică sistemul cărților funciare, critica recurentei nu este întemeiată. De asemenea, nu se impuneau verificări la arhiva electronică de gajuri mobiliare sau operații de identificare a bunurilor persoanelor care au administrat societatea în condițiile în care în cauză nu s-a pus problema incidenței dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Este adevărat că în conformitate cu art. 5 din același act normativ, organele care aplică procedura sunt instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, aceste organe trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni. Însă, aceasta nu înseamnă că în mod automat practicianul trebuie să solicite atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social, interpretarea dată textului legal de către recurentă fiind una eronată, legiuitorul, prin art. 138 statuând cu claritate în ce condiții se poate dispune o asemenea măsură. Or, în cauză, chiar dacă nu a fost cerută de către lichidatorul judiciar aplicarea acestei norme, și comitetul creditorilor avea posibilitatea, în condițiile reglementate de alin. 3 al textului menționat, să solicite judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea de atragere a răspunderii prevăzută la alin. 1, respectiv dacă practicianul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, lucru care nu s-a întâmplat.
Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai mare a creanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept în egală măsură protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
În speță, însă, cum în primă instanță lichidatorul judiciar nu a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, iar creditoarea nu a cerut autorizarea instanței pentru introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, ci doar a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect și solicitând casarea sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, Curtea constată că cererea nu poate fi primită, raportat la prevederile art. 304, coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă.
Nu în ultimul rând, nici criticile referitoare la faptul că, fiind formulate două plângeri penale împotriva fostului administrator social, judecătorul-sindic nu putea să dispună închiderea procedurii colective, ci ar fi trebuit să aștepte soluționarea dosarelor penale pentru a se putea identifica documentele contabile ale debitoarei din care să rezulte anumite bunuri sau motive de atragere a răspunderi civile a administratorului, nu sunt întemeiate.
În primul rând, este de reținut că plângerea depusă de practician datează din 29 mai 2008, iar închiderea procedurii a avut loc prin sentința civilă nr. 1748/08.09.2008, deci nu la primul termen care a urmat formulării plângerii, cum în mod eronat susține instituția creditoare.
În al doilea rând, existența celor două dosare penale nu are nicio legătură cu procesul de faliment atâta timp cât în cauză nu s-a pus problema aplicării art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În al treilea rând, este de neacceptat ca un dosar de insolvență să fie ținut deschis până la finalizarea cercetărilor organelor judiciar penale, cercetări care pot și câțiva ani, în condițiile în care debitoarea nu deține bunuri ori sume de bani, ceea ce impunea apelarea la fondul special de lichidare constituit în conformitate cu art. 4 din lege, iar singurul creditor înscris la masa credală nu a înțeles să avanseze sumele necesare administrării procedurii în continuare.
Deși hotărârea tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 1748/08.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Stoc, reprezentată prin lichidator judiciar Management
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. - 04.12.2008
Tehnored. - 08.12.2008/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător-sindic:
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba
