Spete procedura insolventei. Decizia 1262/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr- Operator nr.2928
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1262
Ședința publică din 26 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de debitoarea recurentă - SRL împotriva sentinței civile nr.1040/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu creditoarea intimată - SRL, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru debitoarea recurentă, avocat, lipsă fiind creditoarea intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul debitoarei recurente depune la dosar împuternicirea avocațială nr.148/24.08.2009, taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei, timbru judiciar în sumă de 0,3 lei și chitanța nr.150/24.08.2009 reprezentând onorariu de avocat, arătând că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind formulate alte cereri instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul debitoarei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificare în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, arătând că creanța a fost achitată, iar modul de calcul al penalităților este nelegal.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1040/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a respins contestația formulată de debitoarea - SRL și, în consecință s-a admis cererea formulată de creditorul - SRL în contradictoriu cu debitorul - SRL, iar în temeiul art.33 alin 6 din Legea privind procedura de insolvență, s-a deschis procedura generală de insolvență împotriva debitoarei - SRL, în temeiul art.34 din Legea privind procedura de insolvență, văzând și prevederile OUG nr. 86/2006, s-a numit administrator judiciar practicianul în insolvență, care va îndeplini atribuțiile prevăzute deart.20din lege, stabilind pentru acesta un onorariu de 4.000 lei, a cărui plată se va face din fondurile speciale aflate în administrarea UNPIR T, în temeiul art. 4 alin. 4 din Legea insolvenței și se va trimite adresă către UNPIR în acest sens și în temeiul art.61 și art. 62 din Legea privind procedura de insolvență, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului - SRL asociaților, acționarilor, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 16.03.2009 creditoarea - SRL a chemat în judecată pe debitoarea - SRL pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se deschidă procedura insolvenței împotriva debitoarei, invocând o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum total de 17.784,54 lei compusă din suma de 6.215,31 lei reprezentând debit principal și 11.569,23 lei penalități datorate conform art.7 din contract.
În motivare a arătat că între creditoare în calitate de vânzător și debitoare în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr. 6809/16.10.2006 având ca obiect materiale de instalații termice și sanitare în cantitățile și la prețurile prevăzute în facturile emise de vânzător.
Prețul acestora a fost în cuantum de 6.215,31 lei, inclusiv TVA, pe care debitoarea s-a obligat să îl achite, iar penalitățile se calculează în procent de 0,3 % pe zi de întârziere și, conform art. 6 din contract valoarea acestora poate depăși cuantumul obligației de plată.
A precizat de asemenea că a calculat penalitățile de întârziere până la data de 09.03.2009, astfel că întrunește condiția valorii prag cerută pentru creditor, în sensul de a depăși suma de 10.000 lei.
La dosarul cauzei creditoarea a atașat contract de vânzare - cumpărare nr. 6809/16.10.2006 încheiat între părți, adresa comunicată debitoarei la 21.08.2008 prin care a invitat-o la procedura de conciliere, factura fiscală nr. -/05.06.2007 în valoare de 2.419,13 lei, factura fiscală nr. -/05.06.2007 în valoare de 3.796,14 lei, relații de la ORC privind pe debitoare.
La cererea formulată debitoarea a răspuns prin contestație, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, cu motivarea că debitoarea a achitat obligația de plată ce îi revenea, respectiv a plătit suma de 3.796,14 lei cu 39/17.09.2008 prin Banca Transilvania și suma de 2.419,13 lei cu nr. 51/26.09.2008 prin aceeași unitate bancară, suma celor două plăți fiind în cuantum de 6.215,27 lei.
În continuare a arătat că nu se află în insolvență și că între părți s-a încheiat un nou contract de vânzare - cumpărare la data de 23.03.2009 sub nr. 2466, fapt ce denotă buna credință a debitoarei.
A cerut să se observe neconcordanța între punctul de lucru al creditoarei și sediul acesteia din C, susținând că a cerut o confirmare de sold de la punctul de lucru și i s-a transmis prin fax situația reală a soldului.
A atașat contestației copia celor două ordine de plată la care s-a referit, precum și contractul de vânzare - cumpărare 6809/2006 și aceleași facturi fiscale depuse și de creditoare.
Creditoarea a depus întâmpinare la contestația formulată, prin care a cerut respingerea contestației, învederând că debitoarea, conform art.7 din contractul încheiat dintre părți s-a obligat la plata penalităților de 0,3 % pe zi de întârziere, iar prin plata parțială, în cuantum de 6215,31 lei a penalităților, nu a fost achitat integral debitul, astfel că debitoarea datorează la 24.06.2009 suma de 13.972,97 lei din care 6215,27 lei debit principal și 7757,7 lei penalități de întârziere calculate conform tabelului anexat.
Examinând motivele în fapt și în drept ale cererii formulate de creditoare, actele în probațiune atașate, văzând și apărarea debitoarei formulată prin contestație, judecătorul sindic, făcând aplicarea art. 3 pct. 1 lit. a, 3 pct. 6 și 12 rap. la art. 31 din Legea insolvenței cu referire la art. 33 alin. 4 din aceeași lege, a constatat că, în speță, creditoarea a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru a cere deschiderea procedurii, iar debitoarea este în stare de insolvență, astfel că a respins contestația formulată și a admis cererea creditoarei pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă creditoarea a invocat o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum total de 17.784,54 lei, recunoscută implicit prin contestația formulată, deoarece debitoarea se referă numai la plata afirmativ a debitului propriu-zis, fără a combate modul de calcul al penalităților, sau fără a pretinde că nu le datorează, conform contractului.
Recunoașterea de către debitoare a creanței, ce se întemeiază atât pe clauzele contractului 6809/16.10.2006 încheiat de părți, ce la art. 7 stipulează "totalul penalităților datorate pentru fiecare zi de întârziere va putea depăși suma de plată asupra căreia se calculează", cât și pe acceptarea facturilor anterior enunțate la plată.
Debitoarea a achitat o parte din creanța datorată dar în acest mod nu este scăzută valoarea prag de 10.000 lei RON în ce îl privește pe creditor, astfel că nu prezintă relevanță la data pronunțării hotărârii ce consideră fiecare din părțile în litigiu că reprezintă suma de 6215,31 lei, dacă s-a plătit debitul sau parte din penalități.
Judecătorul sindic a constatat în consecință că, în urma plății parțiale a creanței, fără a se impune calculul unor penalități până la data pronunțării, ci raportat la data înregistrării cererii dedusă judecății, debitoarea a rămas cu o diferență de 11.569,23 lei din creanța certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 17.784,54 lei datorată și neachitată.
Prin urmare, cum de la data scadenței facturilor fiscale, 05.06.2007 au trecut mai mult de 30 zile, astfel cum prevede art. 3 pct. 1 lit. a din Legea insolvenței, s-a constatat că debitoarea este în insolvență prezumată, astfel că, potrivit art. 33 alin. 4 fost respinsă contestația formulată și deschisă procedura generală, la cererea creditorului îndreptățit să o formuleze.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs debitoarea - SRL solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței necurate, în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoare, nefiind îndreptățit creditorul în sensul disp. art. 3 pct. 6 din Legea insolvenței să formuleze o astfel de cerere.
În motivarea recursului debitoarea arată că sentința recurată este nelegală și netemeinică întrucât a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a Legii nr.85/2006 deoarece în considerentele sentinței s-a reținut că - SRL a făcut dovada unei creanțe certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 17.748,54 lei, compusă din suma de 6.215,31 lei reprezentând debit principal și 11.569,23 lei penalități datorate conform art. 7 din contractul de vânzare - cumpărare nr. 6809/16.10.2006 încheiat între părți.
Creditoarea a înțeles să facă dovada creanței prin depunerea la dosarul cauzei a unei anexe privind modul de calcul al penalităților, a contractului de vânzare - cumpărare nr. 6809/16.10.2006 încheiat între părți, convocare la conciliere, factura fiscală nr. -/05.06.2007 în valoare de 2.419,13 lei, factura fiscală nr. -/05.06.2007 în valoare de 3.796,14 lei.
În anexa cu modul de calcul al penalităților, creditoarea a calculat, conform contractului, suma de 11.569,23 lei, reprezentând penalități datorate de la data emiterii facturilor, 05.06.2007, și până la data de 09.03.2009.
Recurenta arată că a depus, în termenul legal prev. de art. 33 alin. 2 din Legea insolvenței contestație la cererea introductivă, prin care a arătat că a fost achitată contravaloarea facturilor fiscale emise de debitoare, la data de 17.09.2008 - factura fiscală -/05.06.2007 în valoare de 3796,14 lei, cu 39 iar la data de 26.09.2008 - factura fiscală -/05.06.2007 în valoare de 2.419,13 lei.
Astfel, creditoarea a calculat penalități de întârziere de 0,3% pe zi, mult după data achitării celor două facturi, deși figurează operate în contabilitatea acesteia ca fiind achitate!
Recurenta mai arată că judecătorul sindic a reținut în considerentele hotărârii că nu a combătut modul de calcul al penalităților, dar chiar și în această situație, creanța invocată de creditor ar fi trebuit verificată amănunțit sub aspectul întrunirii tuturor cerințelor prevăzute de Legea insolvenței, conform art.3 pct. 6,12, art. 11 alin.1 lit. a și b, art. 31 alin. 1 și 2.
Astfel, recurenta arată că pentru suma de 11.569,23 lei, creditoarea nu a atașat în probațiune nici un înscris care să facă dovada caracterului cert lichid și exigibil al acesteia, iar cauza care generează calcularea majorărilor de întârziere este nerespectarea clauzei contractuale de decontare a contravalorii unor bunuri livrate sau a unor servicii prestate; majorările sau penalitățile se înregistrează în contabilitate fără drept de deducere a TVA, iar pentru operarea acestei înregistrări, este necesară obținerea unei hotărâri judecătorești irevocabilă și emiterea de factură fiscală, pentru înregistrarea în contabilitate a creanței.
Conform art. 155 alin. 1 din Codul Fiscal, firmele care "efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, alta decât o livrare/prestare fără drept de deducere a taxei pe valoare adăugată, trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, cel târziu pana in cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naștere faptul generator al taxei.".
Cu toate acestea, fără a respecta dispozițiile imperative ale legii contabilității și ale codului fiscal, creditoarea, care avea calea unei acțiuni de drept comun pentru stabilirea cuantumului penalităților de întârziere datorate, a formulat cu rea credință o acțiune întemeiată pe o lege specială, solicitând aplicarea față de debitoare, pentru realizarea unei pretinse creanțe, a unei măsuri atât de radicale precum procedura insolvenței.
Fiind o formă de executare silită, administrarea procedurii insolvenței reglementată de Legea 85/2006 se completează cu dispozițiile Codului d e Procedură Civilă, astfel cum prevede art.149 din Legea 85/2006.
Potrivit art. 372 Cod Procedură Civilă executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori a unui alt înscris, care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Conform art. 3 pct. 6 din Legea 85/2006, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar conform art. 31 alin. 2, creditorul va anexa documente justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții.
Astfel, legitimează calitate procesuală activă pentru formularea unei astfel de cereri doar creditorul a cărui creanță se încadrează în rigorile textelor sus menționate.
Se mai arată de către debitoare că, creditoarea nu a făcut dovada că ar deține pentru penalitățile pretinse o hotărâre judecătorească (titlu executoriu) obținută pe calea dreptului comun, și cu atât mai puțin că ar avea înregistrate în evidențele contabile facturi fiscale emise pentru penalitățile datorate și asumate de debitoare.
Prin urmare, recurenta arată că, creanța pretinsă nu a fost cenzurată de judecătorul sindic, care nu a ținut cont de înscrisurile depuse de la dosar fond: ordinele de plată în care se menționează expres facturile și sumele achitate, precum și "fișa cont client" în care se observă că s-a operat în contabilitatea creditoarei achitarea celor două facturi (și nu a penalităților, astfel cum cu rea credință susține în întâmpinarea la contestație) și în mod nelegal a reținut ca fiind dovedite suma pretinsă și cele trei caractere ale creanței: certitudine, lichiditate și exigibilitate de mai mult de 30 de zile.
Se mai susține de către debitoarea recurentă că s-a constatat nelegal ca fiind creanță certă suma pretinsă de creditor: în situația în care aceasta este contestată, nu este certă creanța, dat fiind că nu are o câtime precis determinată, fiind compusă din debit principal achitat - cele două facturi fiscale - și penalități de întârziere al căror calcul a fost eronat efectuat de creditoare și după data operării în contabilitate a plății efectuată de debitoare.
Debitoarea recurentă mai susține că modul de calcul al penalităților fiind greșit creanța nu are caracter lichid și nu este exigibilă, dat fiind că nu poate fi cerută executarea ei de îndată.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, raportat la dispozițiile art.3041, Curtea constată că recursul debitoarei este întemeiat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Analizând actele depuse la dosarul cauzei de ambele părți se constată că din totalul creanței de 17.784,54 lei debitoarea achitase anterior introducerii cererii de față suma de 6215,27 lei conform ordinelor de plată depuse la dosar.
Raportat la această plată și la modul de calcul prezentat de creditoare rezultă că debitul pretins nu mai atinge suma menționată de către creditoare în cererea de declanșare a procedurii insolvenței, că această sumă nu este certă, lichidă și exigibilă având în vedere că s-au calculat penalități de întârziere de 0,3% pe zi chiar după achitarea celor două facturi cu ordinele de plată menționate, fapt ce duce la concluzia că nu s-a făcut dovada existenței unei sume certe, lichide și exigibile care să întrunească pragul minim de 10.000 lei (la data pronunțării hotărârii).
La filele 8-9 dosar s-au depus fișa clientului ( SRL) emisă de către societatea creditoare - SRL în care se arată că la data de 22.06.2009 exista un sold de 2564,17 lei, sumă care, de asemenea, nu apote justifica declanșarea procedurii insolvenței față de societate.
Deși legal citată, creditoarea nu a formulat întâmpinare și nici nu a depus la dosar un mod de calcul diferit față de cel susținut de către debitoare.
Ca urmare, în baza dispozițiilor art.3 din Legea nr.85/2006 cu aplicarea dispozițiilor art.312 va fi admis recursul debitoarei - SRL declarat împotriva sentinței civile nr.1040/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, se va modifica sentința în sensul că se va respinge cererea formulată de creditoarea - SRL.
Conform dispozițiilor art.274, va obliga creditoarea la plata sumei de 520 lei cheltuieli de judecată către debitoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul debitoarei - SRL declarat împotriva sentinței civile nr.1040/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge cererea formulată de creditoarea - SRL.
Obligă creditoarea la plata sumei de 520 lei cheltuieli de judecată către debitoare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - Grefier,
- -
Red./19.11.09
tehn./ 2 ex./19.11.09
Primă instanță: Tribunalul Timiș,
judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
