Spete procedura insolventei. Decizia 1330/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial (Jurindex)

Dosar nr- Operator nr.2928

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1330

Ședința publică din 2 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Buta

JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu

JUDECĂTOR 3: Petruța Micu

Grefier - -

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea recurentă - Leasing - B împotriva sentinței comerciale nr.820/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - - T, având ca obiect procedura insolvenței.

Dezbaterea în fond a recursului și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 26.10.2009, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea asupra cauzei s-a amânat pentru data de astăzi.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.820/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a admis contestația și s-a respins cererea formulată de creditoarea Leasing -, pentru deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea 85/2006, împotriva debitorului - -, cu obligarea creditoarei la plata sumei de 30.604,56 lei, reprezentând cheltuieli de procedură, către debitoare.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- creditoarea Leasing -, a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, împotriva debitorului - - cu motivarea că aceasta îi datorează suma de 257.181,27 lei, creanța fiind certă lichidă și exigibilă și reprezentând debite restante.

În drept, creditoarea a invocat prevederile Legii nr. 85/2006 arătând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest act normativ pentru deschiderea procedurii insolvenței, iar în probațiune a depus la dosar copii după facturi fiscale.

Debitoarea a formulat contestație solicitând respingerea cererii de deschidere a procedurii ca neîntemeiată întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de Lg. 85/2006 pentru admiterea acesteia.

Astfel, debitoarea a arătat că nu se află în insolvență și nici nu are vreo datorie față de societatea ce a formulat cererea în condițiile în care între părți au existat raporturi îndelungate și semnificative, cu obligații de plată în sarcina ambelor părți și cu consecința unor permanente nelămuriri cu privire la sumele datorate între părți, ce se reglau prin întocmirea periodică a unor note cu privire la sumele și facturile achitate.

Din aceste motive au apărut sume achitate în plus de pretinsa creditoare, ele nedatorându-se relei credințe sau incapacității de plată, astfel că nu era îndreptățită societatea creditoare să introducă o asemenea cerere împotriva - -.

A mai arătat debitoarea că și în urma lămuririi obligațiilor reciproce de plată ale celor două părți, ar putea să îi datoreze creditoarei cel mult 5812 lei, sumă cu mult sub creanța prag prev. de art. 3 pct. 12 și Lg. 85/2006.

Analizând cererea creditoarei și contestația debitoarei prin prisma înscrisurilor depuse în probațiune și a dispozițiilor legale aplicabile, judecătorul sindic a constatat următoarele:

Relațiile comerciale dintre părți sunt complexe și s-au desfășurat pe perioadă îndelungată de timp, pentru mărfuri ți sume de bani semnificative.

În acest context s-au ivit neconcordanțe între obligațiile de plată pretinse de creditoare și cele recunoscute de către debitoare, în condițiile în care cele două societăți au obligații și drepturi reciproce, deci sunt una alteia atât creditoare cât și debitoare.

Ori, din actele depuse la dosar - extrase de cont, fișele conturilor, balanțe contabile, acte de plată - a rezultat că s-au făcut către societatea ce a formulat cererea o serie de plăți semnificative, ce au avut consecința reducerii debitului pretins.

Aceste înscrisuri, conținând deci plăți efectuate, au condus și la concluzia că societatea chemată în judecată nu se află în insolvență, ci dispune de suficiente fonduri pentru a-și achita datoriile scadente, astfel că, din nici un punct de vedere în speță nu sunt întrunite condițiile art. 31 din Lg. 85/2006 pentru a fi deschisă față de ea procedura specială prevăzută de acest text de lege.

În consecință, judecătorul sindic a admis contestația debitoarei și a respins cererea creditoarei.

De asemenea judecătorul sindic a respins și cererea debitoarei de obligare a creditoarei la plata unei cauțiuni, având în vedere, pe de o parte, că s-a soluționat cauza la primul termen de judecată și a fost respinsă cererea creditoarei, și pe de altă parte, că nu s-a dispus plata cauțiunii până la momentul soluționării, iar debitoarea are posibilitatea de a-și acoperi eventualele pagube prin formularea unei acțiuni separate, de drept comun.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Leasing - B solicitând admiterea recursului și, în principal, modificarea sentinței recurate în sensul înlăturării în totalitate a obligației sale la plata către debitoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 30.604,56 lei, iar în subsidiar, micșorarea cuantumului cheltuielilor de judecată, onorariul avocațial fiind nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și a muncii îndeplinită de către avocatul intimatei.

În motivarea recursului, creditoarea arată că instanța de fond s-a pronunțat asupra fondului cauzei la primul termen de judecată fără a i se comunica înscrisurile depuse de către debitoare, motiv pentru care consideră că se impune înlăturarea în totalitate a obligației sale de a suporta cheltuielile de judecată - onorariu avocațial.

În ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată - onorariu avocațial, creditoarea arată că acesta este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și a muncii îndeplinită de către avocatul intimatei. Se mai arată că este nejustificat de mare cuantumul onorariului avocațial, pe de o parte, soluționarea cauzei făcându-se la primul termen de judecată, iar pe de altă parte, apărătorul debitoarei, prin admiterea contestației doar a înlăturat o prezumție a stării de insolvență, nicidecum nu a formulat o cerere ce ar fi avut ca efect obținerea unui beneficiu material pentru debitoare.

De asemenea, creditoarea susține că trebuie să se țină cont de faptul că debitoarei i s-a admis contestația ca urmare a efectuării unor "plăți semnificative" și nicidecum în urma unui demers care să justifice un onorariu avocațial substanțial.

Debitoarea intimată - - Taf ormulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, debitoarea arată, în esență, că recurenta creditoare a introdus cererea de deschidere a procedurii insolvenței cu rea credință întrucât nu deținea o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva sa, iar instanța de fond a soluționat în mod corect cauza la primul termen de judecată, procedura insolvenței fiind o procedură care trebuie soluționată de urgență.

Cu privire la cuantumul onorariului avocațial debitoarea intimată consideră că recurenta nu are temei pentru a contesta cuantumul acestuia. Faptul că s-a soluționat acuza la primul termen de judecată nu are relevanță în speță întrucât este de notorietate că în general litigiile având ca obiect Legea insolvenței nr.85/2006 au o durată de ani de zile, cu foarte multe termene de judecată, fiind cauze deosebit de complexe, iar debitoarea a angajat reprezentanții legali la momentul primirii cererii când nu era posibilă cunoașterea soluției din dosar.

Se mai arată de către debitoare că este evidentă culpa procesuală a recurentei, iar instanța în mod temeinic și legal a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art.304 și 3041. raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată și reține, în opinie majoritară, că recursul formulat de creditoarea Leasing - B este întemeiat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- creditoarea Leasing -, a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, împotriva debitorului - - cu motivarea că aceasta îi datorează suma de 257.181,27 lei, creanța fiind certă lichidă și exigibilă și reprezentând debite restante.

Prin sentința comercială nr.820/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a admis contestația debitoarei intimate - - T pentru deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea 85/2006, împotriva debitorului, cu obligarea creditoarei la plata sumei de 30.604,56 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către debitoare, reținându-se că s-au efectuat de către debitoare, așa cum rezultă din actele de la dosar, o serie de plăți semnificative ceea ce conduce la concluzia că societatea comercială în judecată nu se află în insolvență ci dispune de suficiente fonduri pentru a-și achita datoriile scadente astfel că nu sunt îndeplinite în speță cerințele prevăzute de art.31 din Legea nr.85/2006 pentru a fi deschisă procedura insolvenței.

În baza art.274, instanța de fond a dispus obligarea creditoarei recurente la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial în sumă de 30.604,56 lei.

În recurs creditoarea a criticat obligarea sa la plata acestor cheltuieli de judecată arătând că, în speță, cuantumul acestor cheltuieli este exagerat de mare în raport de prestația profesională a reprezentantului debitoarei deoarece cauza s-a judecat la un singur termen de judecată astfel că onorariu avocațial solicitat este exagerat în raport de activitatea desfășurată de avocat. Mai arată recurenta că în fapt, nu prestația avocatului a dus la admiterea contestației formulate de debitoare și respingerea cererii de declanșare a procedurii insolvenței, ci plățile efectuate de debitoare către creditoare, reținute de judecătorul sindic ca fiind "plăți semnificative" și care au format convingerea instanței de fond că debitoarea nu se află în insolvență.

Analizând aceste susțineri, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea constată, în opinie majoritară, că acestea sunt întemeiate deoarece prin cererea de chemare în judecată de la fila 46 dosar fond, creditoarea recurentă Leasing - Bas olicitat declanșarea procedurii insolvenței față de debitoarea - - arătând că aceasta îi datorează suma totală de 257.181,27 lei.

Debitoarea - - a formulat contestație care se află depusă la filele 58-63 dosar fond prin care a solicitat respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, arătând că nu este în stare de insolvență și nu are nici un debit neachitat față de creditoarea recurentă, că între părți au existat compensări legale între creanțe datorate reciproc și că la data de 26.03.2009, după depunerea cererii de declanșare a procedurii, s-a achitat către creditoarea recurentă suma de 121.111,43 lei din totalul creanței datorate de 126.923,52 lei.

Astfel fiind, la data formulării cererii de declanșare a procedurii debitul față de creditoarea recurentă era de cel mult 5.812,09 lei, sumă care se află sub cuantumul valorii prag de 10.000 lei prevăzut de art. 3 pct.12 din Legea nr.85/2006. Mai mult, debitoarea a arătat că pentru a se evita orice fel de discuții între părți a achitat către creditoare și suma de 136.069,84 lei care reprezintă diferența până la totalul creanței declarate prin cererea introductivă, cu toate că nu a considerat că datora această sumă și intenționează să-și recupereze suma respectivă ulterior, ca pe o plată nedatorată.

După depunerea acestei contestații s-au depus la dosar și o serie de acte doveditoare care se regăsesc la filele 79-85 dosar fond și care reprezintă extrase de cont, ordine de plată, confirmare de plată, raport de gestiune, date informative, cont de profit și pierderi la 30.06.2008, situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale societății debitoare la 30.06.2008.

Chiar dacă, în fața instanței de fond Curtea constată că s-a făcut o apărare corespunzătoare, respectiv s-a depus de către debitoare, prin apărător ales, contestație și acte doveditoare, apărare ce a fost de natură să determine judecătorul sindic să respingă cererea formulată de creditoarea recurentă împotriva sa, în raport de faptul că această cauză s-a luat în pronunțare la primul termen de judecată și raportat la cuantumul creanței solicitate de către creditoarea recurentă de 257.181,27 lei, onorariul avocațial de 30.604,56 lei este exagerat de mare atât în raport de creanța solicitată cât și de activitatea depusă de apărătorul ales.

Potrivit art.274 alin.(3) "judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".

În raport de cele arătate mai sus, Curtea consideră că un onorariu avocațial de 10.000 lei este îndestulător în raport de activitatea depusă de apărătorul ales al debitoarei, urmând ca în baza art. 274 alin.(3) să reducă cheltuielile de judecată la care va fi obligată creditoarea de la suma de 30.604,56 lei la 10.000 lei.

Astfel fiind, în baza art. 312. se va admite recursul formulat de creditoarea Leasing - B împotriva sentinței comerciale nr. 820/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, se va modifica în parte sentința recurată în sensul că se va obliga creditoarea recurentă la 10.000 lei cheltuieli de judecată către debitoarea intimată - - T, menținându-se în rest dispozițiile sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de creditoarea Leasing - B împotriva sentinței comerciale nr.820/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă creditoarea recurentă la 10.000 lei cheltuieli de judecată către debitoarea intimată - -

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 noiembrie 2009.

Cu opinie separată,

Președinte, Judecător, Judecător,

- -, - - - - în sensul

respingerii recursului.

Grefier,

- -

Red./23.11.09

tehn./ 2 ex./25.11.09

Primă instanță: Tribunalul Timiș,

judecător:

Opinia separată a judecător - -

- apreciat că recursul de față ar fi trebuit respins considerând netemeinice susținerile creditoarei și în ceea ce privește reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată.

Într-adevăr, dispozițiile art. 274 Cpc. prevăd dreptul judecătorilor să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

- considerat că, în această speță, soluția micșorării onorariului avocatului debitoarei nu ar fi fost aplicabilă.

Din actele dosarului de fond, rezultă că plata creanței, parțiale, s-a efectuat de către debitoare la data de 29.01 2009, conform OP nr. 129/29.01 2009 când s-a achitat către creditoarea recurentă suma de 121.111,43 lei din totalul creanței datorate de 126.923,52 lei.

Astfel, la data formulării cererii de declanșare a procedurii, 17. 02 2009, debitul față de creditoarea recurentă era de cel mult 5.812,09 lei, sumă care se află sub cuantumul valorii prag de 10.000 lei prevăzut de art. 3 pct.12 din Legea nr.85/2006. Mai mult, debitoarea a achitat către creditoare și suma de 136.069,84 lei care reprezintă diferența până la totalul creanței declarate prin cererea introductivă, cu toate că nu a considerat că datora această sumă și intenționează să-și recupereze suma respectivă ulterior, ca pe o plată nedatorată.

Din acest punct de vedere, rezultă în mod cert că nu numai la data pronunțării sentinței creditoarea nu putea invoca un debit cert, lichid și exigibil, în cuantumul legal, dar, beneficiind de o plată anterioară, a acționat cu rea credință. Cu siguranță creditoarea ar fi putut verifica, anterior formulării cererii de chemare în judecată, situația creanțelor după plata dovedită în litigiul de față și ar fi trebuit să facă vorbire, ulterior chemării în judecată, despre modificarea creanței.

Faptul că nu a procedat în acest mod denotă lipsa de diligență cu care aceasta a acționat.

Mai mult, creditoarea putea formula o cerere de renunțare la judecată, înainte de primul termen de judecată, față de plata creanței, situație în care, într-adevăr, cheltuielile de judecată nu mai puteau fi acordate

Reținând corect starea de fapt, prima instanță a admis contestația debitoarei și a respins cererea de chemare în judecată.

Obligarea creditoarei la plata integrală a cuantumului onorariului de avocat a fost întemeiată pe dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere că s-a făcut dovada plății sumelor solicitate cu acest titlu- filele 132, 133 dosar fond. Pentru a aprecia că onorariul este prea mare pentru munca depusă, nu consider că poate face aprecieri o parte care ea însăși nu a acționat cu atenție în derularea litigiului.

Totodată, nu se poate aprecia că munca depusă de un avocat este plătită cu un onorariu prea mare, câtă vreme sumele solicitate sunt rezultatul activității prestate de avocat, în baza unui contract încheiat de acesta cu partea pe care o reprezintă, conform înțelegerii lor, în care nu se poate interveni în acest mod.

Ca urmare, consider că nu există nici un motiv de modificare sau de casare a sentinței recurate care să se încadreze, expres ori implicit, în vreuna din dispozițiile cuprinse în art. 304 Cpc.

Judecător,

- -

red./ 25.11.09

Președinte:Anca Buta
Judecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

    Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 1330/2009. Curtea de Apel Timisoara