Spete procedura insolventei. Decizia 1359/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1359
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Raluca Suciu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER:
S-au luat în examinare, la a doua strigare, recursurile declarate de creditoarele Administrația Domeniilor Statului B și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 126/ din 19 martie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată, reprezentată prin lichidatorul judiciar Reșița.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, considerând pricina lămurită, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 126/ din 19 martie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar Reșița și, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii de insolvență față de debitoarea, precum și radierea acesteia din registrul comerțului de sub nr. J-. De asemenea, instanța l-a descărcat pe practician de orice îndatoriri și responsabilități, notificând sentința Direcției Finanțelor Publice C-S și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare, dispunând și publicarea acesteia în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a constatat că la 19 februarie 2009 lichidatorul judiciar Reșița, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei, a solicitat închiderea procedurii colective, care a fost deschisă prin sentința civilă nr. 636/ din 30 iunie 2005 aceleiași instanțe. Reținând că în cauză au fost întocmite și comunicate notificările cerute de Legea nr. 85/2006, că nu s-au formulat obiecțiuni la raportul final, având în vedere faptul că societatea debitoare nu mai desfășoară activitate, fiind dizolvată începând cu data de 16 martie 2005, judecătorul-sindic a aprobat raportul final, dispunând închiderea procedurii concursuale, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, au declarat recurs creditoarele Administrația Domeniilor Statului B și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
Prima instituție creditoare a solicitat modificarea hotărârii atacate, admiterea obiecțiunilor la raportul final și obligarea lichidatorului judiciar la refacerea acestui raport și a bilanțului final de lichidare, fără cheltuieli de judecată, considerând că soluția primei instanțe este greșită întrucât recurenta, prin cererea adresată tribunalului, a ridicat obiecțiuni la raportul final de închidere a procedurii falimentului întemeiat pe art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obiecțiuni asupra cărora tribunalul nu s-a pronunțat, ceea ce constituie un motiv de casare a hotărârii și de trimitere a cauzei spre rejudecare. Astfel, potrivit art. 129 din lege, creditorii pot formula obiecțiuni la raportul final, cu cel puțin 5 zile înainte de adunarea creditorilor, iar judecătorul-sindic are obligația soluționării prin încheiere a acestora. Având în vedere că obiecțiunile au fost formulate în termen legal, instanța de fond avea obligația soluționării lor conform dispozițiilor enunțate. În mod greșit tribunalul nu a reținut faptul că recurenta a solicitat completarea de către practician a raportului final, prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2006, pentru următoarele motive: a) nu există în raport vreo precizare cu privire la arhiva de personal a societății debitoare; în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 16/1996 privind arhivele naționale, raportat la atribuțiile lichidatorului judiciar, acesta are obligația legală de a lua toate măsurile în vederea selectării, conservării și predării arhivei; b) raportul final nu se poate aproba atâta vreme cât lichidatorul judiciar nu a întocmit raportul asupra cauzelor intrării în insolvență, cu precizarea dacă există motive de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere a debitoarei; în condițiile în care niciunul dintre creditorii înscriși la masa credală nu și-a recuperat creanța deținută, se impunea punerea în discuția comitetului creditorilor a oportunității formulării unei cereri de antrenare a răspunderii.
În drept a invocat prevederile art. 299 și următ. din Codul d e procedură civilă, precum Legea nr. 85/2006.
Și recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas olicitat modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei intimate până la recuperarea tuturor datoriilor pe care le are de achitat creditorilor, fără cheltuieli de judecată.
Instanța de fond în mod greșit a admis solicitarea practicianului, dispunând închiderea procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva acestei persoane juridice, pronunțând o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legii. În opinia acestei recurente, în cauză era necesară formularea unei cereri de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului falitei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are față de creditori.
Pornind de la însăși izvorul creanței solicitate, respectiv datoria intimatei față de Casa de Asigurări de Sănătate C-S, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005, reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei vinovată de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către casa de asigurări, o încălcare flagrantă și constantă a art. 94 din nr.OUG 150/2002, modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform art. 3021din Codul penal (în prezent art. 454 Cod penal) și art. 280 din Codul muncii. Statul român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitoarei.
Având în vedere contextul prezentat, recurenta consideră că practicianul nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de art. 138 și următ. din Legea nr. 85/2006. Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. S-a apreciat că prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din legea menționată, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, această analiză realizată de către un specialist constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni întemeiate pe art. 138.
În drept a invocat prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, precum și art. 2, 5 alin. 1, 136, 138, 140 și 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Debitoarea intimată, legal citată prin lichidatorul judiciar Reșița, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a depus întâmpinare.
Examinând recursurile declarate, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând să fie respinse ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În speță nu este incident cazul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, hotărârea de închidere a procedurii insolvenței față de debitoarea efiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cum fără temei susțin instituțiile creditoare.
Astfel, față de cele arătate de lichidatorul judiciar Reșița prin raportul final depus la dosarul de primă instanță la data de 11 februarie 2009, la care a fost atașat bilanțul de lichidare, documente care au fost comunicate tuturor creditorilor înscriși la masa credală (reprezentantul recurentei Administrația Domeniilor Statului B, prezent la termenul din 19 februarie 2009, primind personal respectivele înscrisuri), în care acesta a propus închiderea procedurii de insolvență declanșată pe seama debitoarei, deoarece întregul patrimoniu al falitei a fost valorificat și că nu mai sunt alte surse pentru obținerea de lichidități în scopul îndestulării creditorilor până la acoperirea creanțelor ce au fost declarate, văzând și cele declarate de reprezentanții creditorilor prezenți la adunarea convocată de judecătorul-sindic, în conformitate cu art. 129 (care nu au formulat obiecțiuni la raportul final, ci doar au declarat, verbal, că se opun propunerii practicianului), în mod corect prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 132 alin. 2 din legea-cadru, dispunând închiderea procedurii colective.
C din urmă text de lege menționat statuează fără echivoc că o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă, în urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic urmând să pronunțe o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora.
Având în vedere că niciunul dintre creditori nu a formulat obiecțiuni împotriva raportului final întocmit de practician, criticile recurentei Administrația Domeniilor Statului B, sub acest aspect, neavând acoperire în înscrisurile de la dosar, art. 129 din lege arătând că upă ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale, copii de pe acestea urmând să fie comunicate tuturor creditorilor și debitorului, precum și afișate la ușa tribunalului, judecătorul-sindic urmând să convoace adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, creditorii putând formula obiecții cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării, la data ședinței, judecătorul-sindic soluționând, prin încheiere, toate obiecțiunile la raportul final, dispunând fie aprobarea acestuia, fie, dacă este cazul, modificarea lui corespunzătoare, creanțele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiție neputând participa la ultima distribuire, recursul acestei instituții creditoare nu este fondat. De altfel, recurenta face confuzie între raportul întocmit în temeiul art. 129 și cel prevăzut de art. 59 alin. 1 din legea-cadru.
În ceea ce privește angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, aceasta se poate face, ca regulă, numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, și numai ca excepție în condițiile alin. 3 al acestui articol (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Întrucât alin. 1 al art. 138 statuează că, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, creditorii nemaiavând potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea acestor dispoziții față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, susținerile legate de problema aplicării art. 138 din lege nu pot fi primite.
Criticile recurentei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B nu sunt fondate în condițiile în care, în conformitate cu textul menționat, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. Prin excepție, în conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
În prezenta cauză lichidatorul judiciar Reșița a arătat în mod expres că nu înțelege să formuleze cerere de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei intimate, considerând că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 138 din lege (fila 206 dosar de fond).
Cum în primă instanță lichidatorul judiciar nu a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, iar comitetul creditorilor nu a cerut autorizarea instanței pentru introducerea acțiunii în răspundere, ci doar creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul continuării procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care le are de achitat creditorilor, Curtea constată că cererea sa nu poate fi primită, fiind exclusiv culpa creditorilor că nu au dat dovadă de rol activ în derularea procedurii colective și nu au solicitat autorizarea judecătorului-sindic în temeiul alin. 3 al art. 138.
Chiar dacă scopul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, afirmațiile acestei recurente privitoare la instituirea unor prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu au nicio bază legală. Acțiunea în răspundere civilă delictuală fundamentată pe acest text de lege are un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale, asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de legiuitor. Răspunderea civilă întemeiată pe art. 138, fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică) trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevăzute de această normă să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus-o, și anume: fapta respectivă să fi condus la ajungerea societății în stare de încetare de plăți, prin această faptă să se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, între fapta comisă și prejudiciu să existe o legătură cauzală, un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu și, nu în ultimul rând, vinovăția autorului.
Cu toate că statul român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura insolvenței, imposibilitatea recurentei de a recupera creanța cedată de Casa de Asigurări de Sănătate C-S nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata datoriilor, cum în mod eronat susține creditoarea, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138, condiții care în cazul de față, așa cum s-a arătat mai sus, nu se regăsesc. Mai mult decât atât, prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 conțin în mod implicit cerința culpei membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, aspect ce rezultă și din natura juridică a acestei forme de răspundere - o răspundere civilă delictuală, legiuitorul folosind în textul legii expresia "au cauzat" starea de insolvență, și nu pe aceea de "a contribui", ca în vechea reglementare.
Instituțiile recurente au avut cunoștință despre raportul final al lichidatorului judiciar prin care acesta propunea închiderea procedurii colective față de debitoarea, tuturor creditorilor fiindu-le comunicat un exemplar al raportului, potrivit confirmărilor de primire depuse de practician (fila 224 dosar de fond), așa cum pretind dispozițiile art. 129 din lege, însă aceștia nu au formulat obiecțiuni față de cererea practicianului. Este adevărat că lichidatorul nu a menționat persoanele din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la Casa de Asigurări de Sănătate C-S, a cărei creanță a fost preluată de către instituția menționată, dar aceasta nu poate duce la admiterea căii de atac în sensul continuării administrării procedurii de insolvență pentru că, pe de o parte, în speță sunt îndeplinite toate condițiile pretinse de art. 132 pentru închiderea procedurii colective, iar pe de altă parte, creditoarea nu a criticat acest aspect în fața tribunalului, el fiind invocat pentru prima dată în calea de atac, contrar prevederilor art. 294, la care face trimitere art. 316 din Codul d e procedură civilă.
Deși Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, ci și de culpă comisă în executarea însărcinării, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros și că obligațiile și răspunderea administratorilor unei societăți comerciale sunt reglementate și de dispozițiile referitoare la mandat, în speță nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită pentru a fi incidente aceste prevederi legale, ci de posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din noua Lege a insolvenței.
Chiar dacă sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursurile creditoarelor nefondate, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea le va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de creditoarele Administrația Domeniilor Statului B și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 126/ din 19 martie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată, reprezentată prin lichidatorul judiciar Reșița.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 11.11.2009
Tehnored. - 12.11.2009/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător-sindic:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Raluca Suciu, Maria
