Spete procedura insolventei. Decizia 1370/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1370
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Raluca Suciu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER:
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței comerciale nr. 1923 din 15 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidator judiciar Activ Grup
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, considerând pricina lămurită, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1923 din 15 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arada dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei A, precum și radierea acesteia din registrul comerțului de sub nr. J-. De asemenea, tribunalul a descărcat practicianul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării în Buletinul procedurilor de insolvență, aprobând, totodată, suportarea cheltuielilor de procedură din fondul special de lichidare.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data de 15 iulie 2009, lichidatorul judiciar Activ Grup A, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei A, a solicitat închiderea procedurii colective ca urmare a faptului că s-a încasat suma cu care a fost valorificat autocamionul marca, proprietatea falitei, nemaiexistând bunuri și lichidități pentru acoperirea pasivului sau măcar a cheltuielilor de procedură. Constatând că procedura insolvenței a fost deschisă prin încheierea nr. 428 din 2 aprilie 2008, că din raportul privind cauzele și împrejurările care au generat apariția stării de încetare de plăți rezultă că nu au fost puse la dispoziția lichidatorului judiciar documentele financiar-contabile, acesta fiind în imposibilitate de a determina cauzele insolvenței, că în ultimii trei ani persoana juridică nu a depus nici la Administrația Finanțelor Publice A situațiile financiare corespunzătoare, că practicianul nu a înțeles să formuleze o acțiune bazată pe art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, iar prin notificarea transmisă unicului creditor a arătat că, întrucât nu i-au fost puse la dispoziție aceste acte, nu a promovat o cerere de atragere a răspunderii fostelor organe de conducere, neputând realiza probațiunea, asociații și administratorii societății debitoare având domiciliul în Statele Unite ale Americii, prin răspunsul primit instituția creditoare învederând că a luat la cunoștință de situația falitei, tribunalul a considerat că propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii concursuale este întemeiată, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul ca închiderea procedurii insolvenței debitoarei să se facă cu antrenarea răspunderii organelor de conducere ale societății, având în vedere următoarele motive:
Prin sentința comercială nr. 1923 din 15 iulie 2009 tribunalul a dispus închiderea procedurii colective declanșată împotriva societății debitoare fără atragerea răspunderii materiale a organelor de conducere, cum s-a solicitat în cererea formulată de către instituția creditoare, cu motivarea că judecătorul-sindic nu poate dispune obligarea practicianului să promoveze o acțiune în răspundere patrimonială în conformitate cu art. 138 alin. 1 și 3 din Legea nr. 85/2006.
Recurenta consideră că în speță sunt îndeplinite cerințele art. 138 alin. 1 lit. d) și e), în lipsa documentelor contabile, prezumându-se că administratorul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, respectiv că a deturnat ori ascuns o parte din activul persoanei juridice, această prezumție relativă putând fi răsturnată în urma prezentării documentelor societății comerciale. e asemenea, sunt întrunite cumulativ toate condițiile impuse de art. 998-999 din Codul civil cu privire la răspunderea civilă delictuală, respectiv existența prejudiciului, a vinovăției și a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Astfel, prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanței scadente din cauza ajungerii debitoarei în încetare de plăți; aportul de cauzalitate dintre fapte și încetarea plăților rezultă din existența condiției ca faptele să fi contribuit direct la ajungerea persoanei juridice în încetare de plăți; inovăția a existat la data săvârșirii faptelor, întrucât persoanele în cauză au putut avea reprezentarea faptului ca vor împinge societatea la încetare de plăți și vor putea răspunde ulterior material pentru săvârșirea faptelor enumerate la art. 138, simpla producere sau condiționare a stării de încetare de plăți fiind suficientă pentru antrenarea răspunderii.
Atât în doctrină, cât și în practica judiciară tot mai des se acreditează ideea că ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidentei contabile conform legii nu sunt activități direct producătoare de prejudiciu, însă ele pot ocaziona starea de insolvență, fiind asociate cu ascunderea unor părți din active, însușirea de fonduri bănești, întârzierea în plata unor creanțe care generează dobânzi sau penalități. Pe de altă parte, neîndeplinirea de către administratori a obligației de a preda evidența contabilă lichidatorul judiciar echivalează cu neținerea acestei evidențe, prezumându-se că nu au ținut contabilitatea conform legii ori că au făcut să dispară documente contabile. Nu în ultimul rând, practicianul nu i-a comunicat raportul de activitate în vederea luării la cunoștință a situației debitorului.
În drept a invocat prevederile Legii nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă.
Intimata debitoare, deși legal citată prin lichidator judiciar, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să îl respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În speță nu este incident cazul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, hotărârea de închidere a procedurii insolvenței față de debitoarea A efiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cum fără temei susține instituția creditoare.
Astfel, față de cele arătate de lichidatorul judiciar Activ Grup A prin raportul de activitate depus la dosarul de primă instanță la data de 15 iulie 2009, la care a fost atașată notificarea trimisă creditoarei, raport prin care acesta a propus închiderea procedurii de insolvență declanșată pe seama debitoarei A deoarece întregul patrimoniu al falitei a fost valorificat și că nu mai sunt alte surse pentru obținerea de lichidități în scopul îndestulării creditoarei până la acoperirea creanței declarate, văzând și răspunsul trimis de instituția recurentă cu nr. 20355/ 14.07.2009, în care a arătat, contrar celor afirmate în petiția de recurs, că a luat la cunoștință de situația societății debitoare (fila 138 dosar de fond), în mod corect prima instanță a dispus închiderea procedurii colective.
În acest sens, alin. 2 al art. 132 din Legea insolvenței statuează fără echivoc că o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă, în urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic urmând să pronunțe o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora.
Având în vedere că unicul creditor nu a formulat obiecțiuni împotriva raportului final întocmit de practician, criticile recurentei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T nu pot fi primite, art. 129 din lege arătând că upă ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale, copii de pe acestea urmând să fie comunicate tuturor creditorilor și debitorului, precum și afișate la ușa tribunalului, judecătorul-sindic urmând să convoace adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, creditorii putând formula obiecții cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării, la data ședinței, judecătorul-sindic soluționând, prin încheiere, toate obiecțiunile la raportul final, dispunând fie aprobarea acestuia, fie, dacă este cazul, modificarea lui corespunzătoare, creanțele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiție neputând participa la ultima distribuire.
În ceea ce privește angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, aceasta se poate face, ca regulă, numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, și numai ca excepție în condițiile alin. 3 al acestui articol (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie), creditorii nemaiavând potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea acestor dispoziții față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, susținerile legate de problema aplicării art. 138 din lege nu pot fi primite.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe lichidatorul judiciar Activ Grup A, desemnat să administreze procedura de executare colectivă față de debitoarea A, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social. De asemenea, nici comitetul creditorilor nu a cerut judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea în răspundere pe motiv că practicianul ar fi omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie, iar faptul că în finalul declarației de creanță recurenta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale a arătat că "în cazul în care sunt întrunite prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului, persoană juridică, ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 al art. 138, să fie ea autorizată, conform alin. 3, să introducă acțiunea menționată și, ca urmare a acesteia, să se dispună ca o parte a pasivului debitorului să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență" nu poate determina o altă concluzie din cel puțin trei considerente: a) în primul rând, această "solicitare" a instituției creditoare nu reprezintă o cerere de chemare în judecată aptă să învestească tribunalul cu consecința obligației judecătorului-sindic de a se pronunța asupra pretenției creditoarei recurente, pe tot parcursul administrării procedurii colective partea nemaisusținând această cerere în condițiile art. 112 din Codul d e procedură civilă; b) în al doilea rând, la data depunerii declarației de creanță nu se putea ști care va fi traseul pe care îl va urma dosarul de sindic, respectiv dacă practicianul va omite să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului ori dacă acesta va omite să promoveze acțiunea în răspundere și aceasta va amenința să se prescrie; c) nu în ultimul rând, alin. 3 al art. 138 acordă legitimitate procesuală activă pentru a solicita autorizarea din partea judecătorului-sindic doar comitetului creditorilor, și numai în situația în care, dat fiind numărul redus de creditori înscriși la masa credală, nu se poate constitui respectivul comitet, se recunoaște acest drept oricăruia dintre cei doi creditori. În atare condiții, nu prezintă nicio relevanță juridică susținerile acestei recurente cu privire la presupusa îndeplinire a cerințelor art. 998 și 999 din Codul civil referitoare la angajarea răspunderii civile delictuale a fostului administrator social.
Deși sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței comerciale nr. 1923 din 15 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidator judiciar Activ Grup
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 13.11.2009
Tehnored. - 16.11.2009/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător-sindic:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Raluca Suciu, Maria
