Spete procedura insolventei. Decizia 146/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 146/
Ședința publică din data de 18 februarie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea ROMÂNIA SRL B împotriva sentinței comerciale nr. 509/21.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea - SRL, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru debitoarea intimata avocat, lipsă fiind creditoarea recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 18.02.2008, concluzii scrise formulate de către recurentă.
Reprezentantul debitoarei arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentantul debitoarei solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată. că Arată penalitățile solicitate de către recurentă nu sunt certe și nici lichide, că nu reiese modalitatea de calcul a acestora, invocând faptul că penalitățile nu au fost calculate conform clauzelor contractuale, astfel că sumele calculate sunt mult mai mari.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 509/21.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditorul - ROMANIA SRL, în contradictoriu cu debitoarea - SRL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că rin p. cererea formulată creditoarea - ROMANIA SRL a solicitat deschiderea procedurii de insolvență față de debitoarea - SRL și lichidarea patrimoniului acesteia pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 10.975,58 lei, din care 5.487,79 lei contravaloare facturi emise în baza contractului de închiriere și service nr. 1454/30.03.2004 și 5.487,79 lei contravaloare penalităților calculate conform art. 4 alin. 3 din Legea 469/2002.
În motivarea în fapt a cererii creditoarea a susținut că a încheiat cu debitoarea contractul nr. 1454/30.03.2004 de închiriere și service pentru echipamente individualizate în anexa 1 contractului, conform căruia debitoarea trebuia să plătească creditoarei, lunar, echivalentul în lei 75 EUR, fără TVA, la cursul BANK din ziua emiterii facturii. S-a stabilit ca termen de plată a facturilor 10 zile de la data emiterii lor, iar pentru neplată penalități de 0,5% pe zi de întârziere. La contractul sus menționat au fost întocmite două acte adiționale, din 22.11.2004 respectiv 25.11.2004, prin care au fost închiriate noi echipamente, valoarea contractului ajungând la suma de 175 EUR lunar.
Începând cu luna ianuarie 2005 debitoarea nu a mai efectuat plăți către creditoare, în ciuda demersurilor făcute de aceasta și a convocărilor la conciliere, astfel încât creditoarea a formulat prezenta cerere, solicitând a se constata că îndeplinește condițiile prevăzute de Legea insolvenței.
Cu privire la suma datorată cu titlu de majorări de întârziere a învederat că, în baza art. 7 din contract ar fi trebuit să achite suma de 21.130,88 lei, dar întrucât părțile nu au făcut în contract mențiunea expresă prevăzută de art. 4 alin. 3 din Legea 469/2002, solicitând instanței să oblige debitoarea la plata unei sume egală cu debitul solicitat, de 5.487,79 lei.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii 85/2006.
Debitoarea, legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosarul cauzei contestație.
Judecătorul sindic a constatat că cererea formulată de creditoare este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, întrucât creditorul nu întrunește condițiile prevăzute de art. 3 pct. 6 raportat la pct. 12 din Legea 85/2006, în sensul că nu a dovedit cuantumul creanței de care se prevalează pentru a depăși valoarea prag de 10.000 lei prevăzută de lege ca o condiție prealabilă pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului.
În cererea formulată, creditorul a invocat în favoarea sa un debit propriu - zis în cuantum de 5487,79 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în baza contractului de închiriere nr. 1454/30.03.2004 a echipamentelor specificate în Anexa nr. 1, încheiat cu debitoarea, facturi depuse la dosarul cauzei și acceptate la plată de aceasta, precum și penalități de întârziere în același cuantum, calculate în baza art. 4 din Legea 469/2002. Cât privește debitul propriu zis, acesta este dovedit prin acceptarea facturilor de către debitor, dar referitor la calculul penalităților, stipulate în art. 7 din contract, s-a constatat că acestea nu constituie o creanță certă în sensul prevederilor de art. 3 pct. 6 din Legea insolvenței.
Prima instanță a reținut că potrivit acestui articol, toate facturile se vor plăti în termen de 10 zile lucrătoare de la data prezentării lor, iar pentru întârzierea plății, se vor aplica majorări de întârziere în mai multe etape, respectiv în primele 5 zile calendaristice - de 0,5 %, în următoarele 5 zile calendaristice - de 1%, pentru ce depășește 10 zile calendaristice până la 30 zile - de 2%, după care proprietarul este îndreptățit să dispună încetarea contractului și să pretindă chiriașului daune interese. Art. 9 alin. 2, la capitolul VI "Răspunderea contractuală" inserează un pact comisoriu în favoarea locatorului proprietar: "în cazul în care chiriașul a încălcat contractul, proprietarul poate considera contractul rezolvit de plin drept" iar art. 10 din capitolul VII "Încetarea contractului" prevede la lit. d "contractul încetează când: a fost reziliat de proprietar plin aplicarea art. 7 alin. 5 sau art. 9 alin. 2."
Judecătorul sindic a constatat că prin cererea formulată, creditoarea, fără să atașeze un mod de calcul al penalităților corespunzător clauzei contractuale inserată la art. 7 alin. 4 a procedat la calculul acestora pe întreaga perioadă de la data emiterii facturii până la data efectuării calculului, cuprinzând chiar mai mult de doi ani, omițând să facă referire la clauza contractuală potrivit căreia după 30 de zile penalitățile nu se mai calculează, contractul fiind rezolvit de plin drept, iar chiriașul obligat să restituie acestuia echipamentele închiriate. Prin urmare, s-a apreciat că penalitățile nu reprezintă o creanță certă pentru a se adăuga debitului propriu-zis, astfel că nu este întrunită condiția valorii prag de 10.000 lei prevăzută de lege la art. 3 pct. 12, pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta - SRL, solicitând admiterea recursului, să se dispună modificarea în tot a sentintei recurate ca fiind netemeinica, iar pe fond admiterea cererii recurentei de deschidere a procedurii insolventei reglementata de legea 85/2006 impotriva debitoarei sccietatea comerciala
În motivarea recursului, s-a arătat că rin p. cererea de chemare in judecata ce a facut obiectul dosarului - al Tribunalui T, s-a solicitat instantei de fond deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei - pentru o datorie in valoare de 10.975,58 lei, din care 5.487,79 lei contravaloare facturilor emise in baza contractului de inchiriere si service nr. 1454/30.03.2004 (completat de cele doua acte aditionale) si 5.487,79 lei contravaloarea penalitatilor calculate asa cum prevede art. 4 alin 3 din Legea 469/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale. Arată că a dosarul cauzei depus toate actele doveditoare ale creantei - contract, acte aditionale, facturile emise in baza contractului si neincasate precum si modalitatea de calcul a penalitatilor solicitate, dar judecatorul fondului a considerat cererea sa ca fiind netemeinica pentru ca nu intruneste conditiile art. 3 pct. 6 raportat la pct. 12 din legea 85/2006 - in sensul ca nu a dovedit cuantumul creantei de care s-a prevalat reclamanta pentru a putea depasi valoarea prag de 10.000 lei ceruta de legiuitor ca o conditie esentiala pentru deschiderea procedurii.
În motivarea sentintei, instanta de fond a retinut faptul ca reclamanta detine un debit dovedit impotriva debitoarei prin acceptarea facturilor de catre aceasta din urma, dar referitor la calculul penalitatilor stipulate in art. 7 din contract acestea nu sunt certe, instanta expunând interpretarea proprie a dispozitiilor contractului incheiat intre părți, considerată netemeinica de către reclamantă.
Reclamanta recurentă invocă articolele din contract ce au fost interpretate de instanta de fond: art. 7 alin. 4: "Toate facturile se vor plati in termen de 10 zile lucratoare de la data prezentarii lor. Pentru intarzierea platii se vor aplica majorari de intarziere dupa cum urmeaza 0,5% pe zi de intarziere pentru primele 5 zile calendaristice de intarziere, 1 % pe zi de intarziere pentru urmatoarle 5 zile calendaristice de intarziere si 2% pentru mai mult de 10 zile calendaristice de intarziere"; alin. 5: "Daca intarzierea depaseste 30 de zile proprietarul este intreptatit să dispuna incetarea contractului si sa pretinda chiriasului daune interese"; rt. 9 alin. 2: "În cazul in care chiriasul a incalcat contractul, proprietarul poate considera contractul rezolvit de drept"; rt. 10: "Contractul inceteaza cand: b) A fost reziliat de proprietat prin aplicarea art. 7 alin. 5 sau art. 9 alin. 2".
Recurenta invocă faptul că dupa interpretarea acestor articole instanta de fond a apreciat ca modul de calcul al penalitatilor calculate nu este corespunzator caluzei art. 7 alin. 4 deoarece a omis sa se facă referire la clauza contractuala potrivit careia dupa 30 de zile penalitatile nu se mai calculeaza, contractul fiind rezolvit de drept. Consideră că aceasta interpretare este netemeinica si facuta de instanta cu depasirea rolului sau activ, atata vreme cat la dosarul cauzei nu a fost depus nici un document care sa ateste manifestarea de vointa a reclamantei in sensul de a rezilia contractul, întrucât nu a notificat chiriasul in acest sens si deci pe cale de consecinta nu a ales sa inceteze contractul si sa solicite daune interese, menționând că potrivit dispozitiilor contractuale, rezolvirea contractului a fost lasata la latitudinea proprietarului (). Se mai arată că articolul 9 prevede că proprietarul poate sa considere contractul rezolvit daca chiriasul incalca contractul, dar cât timp a atasat la cererea de deschidere a procedurii modalitate de calcul a penalitatilor in conformitate cu art. 7 alin. 5 - calcul facut la 15 zile de intarziere, iar la dosar nu exista nici o dovada a incetarii contractului prin reziliere este evident că a inteles sa sanctioneze debitoarea pentru neexecutarea obligatiilor contracuale prin solicitarea penalitatilor.
De asemenea, reclamanta solicită să se reține faptul că debitoarea nu a fonnulat intampinare si nici nu s-a prezentat in fata instantei pentru a afirma contrariul celor sustinute de subscrisa in cerere. Mai arată că a modalitatea de calcul a penalitatilor a inteles sa nu facă aplicarea intru-totul a dispozitiilor contractuale asa incat a calculat numai 0,5 % dupa 15 zile de intaziere, fiind optiunea creditorului de a cere mai putin, optiune ce nu poate fi cenzurata de instanta. Consideră penalitatile calculate ca fiind o creanta certa, lichida si exigibila si care indeplinesc conditiile cerute de legea 85/2006, arătând că în speță uantumul de 5.487,79 lei a fost solicitat de reclamantă tinand cont de faptul ca in contract nu s-a facut mentiunea expresa - totalul penalitatilor pot depasi cuantumul sumei asupra carora sunt calculate, asa cum prevede art. 4 alin 3 din Legea 469/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale. Menționează că valoarea debitului impreuna cu penalitatile este de 10.975,58 lei - suma ce este peste valoarea prag prevazuta de art. 3 pct 12 din Legea 85/2006 iar sustinerile instantei de fond in acest sens sunt nesustinute.
Debitoarea a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și arătând în esență că hotărârea recurată este legală și temeinică, întrucât penalitățile solicitate de creditoare nu îndeplinesc condiția de a fi certe și că în mod corect penalitățile de întârziere erau datorate numai pentru 30 de zile de la scadență, după care acestea încetau sa mai curgă.
Examinând recursul declarat de creditoare prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este întemeiat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală.
Astfel, potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar conform art. 3 pct. 1 din aceeași lege insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Art. 31 din Legea nr. 85/2006 prevede că "(1) Orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza:
a) cuantumul și temeiul creanței;
b) existența unei garanții reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii;
c) existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului;
d) declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare.
(2) Creditorul va anexa documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții".
Legea nr. 85/2006 instituie o procedură concursuală având scop plata pasivului debitorului aflat în stare de insolvență, care reprezintă o alternativă la îndemâna creditorilor care pot solicită deschiderea procedurii, dacă sunt îndeplinite condițiile acestei legi, bazându-se pe prezumția de încetare a plăților de către debitorii lor, fără a apela la judecata de drept comun pentru obținerea unui titlu executoriu și la executarea silită în condițiile Codului d e procedură civilă pentru realizarea pretențiilor lor.
În prezenta cauză, contrar celor reținute de judecătorul sindic prin sentința recurată și susținerilor debitoarei, sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare. Astfel, creanța creditoarei este certă, întrucât existența ei rezultă din contractul încheiat între părți și facturile emise de către creditoare și acceptate de debitoare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute la art.379 alin.3 din Codul d e procedură civilă, în condițiile în care chiar debitoarea recunoaște debitul de 5487,79 ron, însă contestă penalitățile de întârzierecalculate de creditoare.
Creanța este lichidă, întrucât câtimea ei este determinată prin însăși contract și facturile în cauză, facturi ce au fost recunoscute de către debitoare conform contractului, fiind îndeplinite condițiile prevăzute la art.379 alin.4 din Codul d e procedură civilă, iar penalitățile de întârziere au fost calculate potrivit clauzelor contractuale, calculul acestora existând la fila 6 din dosarul primei instanțe. Astfel, conform art. 7 alin. 4 din contract: "Toate facturile se vor plati in termen de 10 zile lucratoare de la data prezentarii lor. Pentru intarzierea platii se vor aplica majorari de intarziere dupa cum urmeaza 0,5% pe zi de intarziere pentru primele 5 zile calendaristice de intarziere, 1 % pe zi de intarziere pentru urmatoarle 5 zile calendaristice de intarziere si 2% pentru mai mult de 10 zile calendaristice de intarziere"; alin. 5: "Daca intarzierea depaseste 30 de zile proprietarul este intreptatit să dispuna incetarea contractului si sa pretinda chiriasului daune interese";
Creanța este exigibilă, întrucât scadența obligației de plată este menționată în facturile emise de creditoare, astfel că la data introducerii cererii toate obligațiile de plată erau exigibile de mult mai mult de 30 de zile.
Susținerea primei instanțe și a debitoarei că modul de calcul al penalitatilor calculate nu este corespunzator caluzei art. 7 alin. 4 deoarece a omis sa se facă referire la clauza contractuala potrivit careia dupa 30 de zile penalitatile nu se mai calculeaza, contractul fiind rezolvit de drept nu este întemeiată pe de o parte pentru că nu există la dosar nici o probă care sa ateste manifestarea de vointa a creditoarei in sensul de a se constata reziliat de drept contractul, iar pe de altă parte chiar și în condițiile în care s-ar considera reziliat acest contract creditoarea ar avea dreptul la penalități de întârziere cu titlu de daune interese pentru neachitarea în termen a datoriei de către debitoare conform art. 7 al. 4 din contract, până la achitarea datoriei.
uantumul penalităților de întârziere de 5.487,79 lei a fost solicitat de creditoare tinand cont de faptul ca in contract nu s-a facut mentiunea expresa că totalul penalitatilor poate depasi cuantumul sumei asupra carora sunt calculate, asa cum prevede art. 4 alin 3 din Legea 469/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale, astfel că valoarea debitului impreuna cu penalitatile este de 10.975,58 lei.
Cuantumul creanței certe, lichide și exigibile a creditoarei față de debitoare este mai mare de 10.000 RON, astfel că toate condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006 care privesc creanța creditoarei sunt îndeplinite în cauză.
În ceea ce privește faptul starea de insolvență a debitoarei, dispozițiile art. 33 al. 2 din Legea insolvenței prevăd că "în termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existența stării de insolvență. Dacă debitorul contestă starea de insolvență, iar contestația sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară".
Rezultă din textul legal că debitoarea putea formula contestație la starea sa de insolvență numai în termen de 10 zile de la primirea copiei cererii creditorului. Din actele de la dosar nu rezultă că debitoarea ar fi formulat o asemenea contestație, deci aceasta nu a răsturnat prezumția de insolvență prevăzută de art. 33 al. 2 din Legea insolvenței.
Așa fiind, întrucât erau îndeplinite în cauză toate condițiile pentru deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va admite recursul declarat de creditoare, va casa sentința recurată și va dispune trimiterea cauzei trimite cauza la Tribunalul Timiș - Judecătorul sindic în vederea deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea - SRL, având în vedere că dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu permit deschiderea procedurii insolvenței de către instanța de control judiciar, aceasta fiind în competența exclusivă a judecătorului sindic.
De asemenea, se va dispune comunicarea prezentei decizii către OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul creditoarei ROMÂNIA SRL B împotriva sentinței comerciale nr. 509/21.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează sentința atacată și trimite cauza la Tribunalul Timiș - Judecătorul sindic în vederea deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea - SRL
Dispune comunicarea prezentei decizii către OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./05.03.2008
Tehn./06.03.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Marian Bratiș, Petruța Micu
