Spete procedura insolventei. Decizia 269/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1967/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 269

Ședința publică de la 20 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alecsandrina Rădulescu

JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia

JUDECĂTOR 3: Iulia Manuela I--

GREFIER -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții și prin mandatar CONSILIUL DIRECTOR AL PENTRU DIN ROMÂNIA DIN CADRUL FEDERAȚIEI PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ȘI INTEGRARE DIN ROMÂNIA, împotriva încheierilor de ședință din 29.08.2008 și 05.09.2008 cât și împotriva sentinței comerciale nr. 488 din 05.09.2008 pronunțate de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - COM SRL prin LICHIDATOR JUDICIAR CABINET DE INSOLVENȚĂ, CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ -, - SA, - SA, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, și.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții personal și asistată de mandatar, prin mandatar, cu împuternicire la dosar - fila 35, lipsă fiind intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin Serviciul Registratură din partea lichidatorului judiciar al debitoarei note scrise.

Reprezentantul recurenților depune la dosar în cadrul probei cu înscrisuri copia notelor de ședință din caietul grefierului din data de 29.08.2008. Arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat.

Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul declarat.

Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea încheierilor de ședință din 29.08.2008 și 05.09.2008 precum și sentința atacată și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În susținere se arată că a depus în ședință publică copie xeroxată după referatul din caietul grefierului din ziua de 29.08.2008, după ce au fost depuse înscrisurile și cere să se observe prezența sa în ședința publică unde ora ședinței de judecată a fost schimbată precum și faptul că nu i-a fost adus la cunoștință termenul de amânare a pronunțării; că nu i s-a pus în discuție excepția de neconstituționalitate invocată, nici discutarea fondului referitor la cererea împotriva administratorului judiciar pe art.144 din Legea 85/2006.

Referitor la cererea DGFP de introducere în cauză a se referă la precizările depuse la dosar.

Curtea respinge cererea DGFP S ca nedovedită și nesusținută, aceasta nedepunând la dosar niciun act din care să rezulte că S are personalitate juridică.

CU RTEA

Prin încheierea din 29 august 2008 (pag.149) pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- (dosar vechi 409/JS/2005), s-a amânat pronunțarea cererii formulată în baza art.144 din Legea nr.85/2006 de administratorul social împotriva lichidatorului judiciar pentru data de 05.09.2008.

În motivarea acestei încheieri s-a reținut că s-a prezentat doar debitoarea - COM SRL, lipsind creditorii.

Se mai reține că făcându-se referatul de către grefier, acesta arată că după strigarea cauzei s-a prezentat administratorul social reprezentată de Liga Democratică pentru din România prin d-na cu delegația de reprezentare nr.4825/25.08.2008, care a arătat că deși ședința de judecată a fost fixată pentru ora 11, cauza a fost strigată la ora 10,45 și că înțelege astfel ca în susținerea punctului său de vedere să depună înscrisurile ce se găsesc evidențiate în încheiere și în plus invocă și excepția de neconstituționalitate a articolelor art.8, 17, 19, 20, 22 alin.2 din Legea nr.85/2006 coroborate cu articolele din Legea nr.31/1990 și din Constituția României raportate la art.1 din Protocolul lichidatorului ce se referă la calitatea de lichidator a d-lui.

Față de cele reținute judecătorul sindic a pronunțat încheierea de mai sus amânând pronunțarea cauzei la 05.09.2008.

În aceeași zi, deci tot în data de 29.08.2008, și în același dosar, judecătorul sindic pronunță oad oua încheiere (pag.150) prin care dispune aprobarea raportului prezentat de lichidatorul judiciar și continuarea procedurii de faliment acordând în acest sens termen la 26.09.2008 în vederea realizării de către lichidatorul judiciar a măsurilor propuse în raportul întocmit de acesta.

S-a reținut că s-au prezentat doar debitoarea - COM SRL prin lichidatorul judiciar care a depus la dosar raportul lunar descriind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale a celor ce urmează a le îndeplini și cheltuielile efectuate, cerând continuarea procedurii în vederea realizării măsurilor propuse în raportul depus la dosarul cauzei.

Referitor la cererea formulată de administratorul social în temeiul art.144 din Legea nr.85/2006 a cerut respingerea acesteia ca nefondată.

Pentru cele reținute s-a pronunțat cea de-a doua încheiere din 29.08.2008 prin care s-a acordat termen la 26.09.2008.

În subsolul acestei încheieri se regăsește la pag.151 referatul întocmit de grefierul de ședință în care se arată că după strigarea cauzei s-a prezentat administratorul social reprezentată de Liga Democratică pentru din România prin d-na cu delegația de reprezentare nr.4825/25.08.2008, care arată că deși ședința de judecată a fost fixată la ora 11,00, cauza s-a soluționat în lipsa sa respectiv la ora 10,45.

În susținerea cererii sale depune acte ce se regăsesc evidențiate în acest referat precum și o cerere prin care invocă excepția de neconstituționalitate a articolelor 8, 17, 19, 20 și 22 alin.2 din Legea nr.85/2006, coroborate cu art.252 (1), (2) din Legea nr.31/1990 și articole din Constituția României cu referire la numirea ca administrator judiciar d-lui. Conținutul acestui referat a fost redat întocmai și în încheierea de la pag.149.

Prin încheierea din 05.09.2008 (pag.159-160) în baza art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992 s-a respins sesizarea cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de reclamantă.

S-a reținut în esență că textele de lege menționate de reclamantă, sunt lipsite de relevanță, întrucât nu au incidență asupra domeniului de reglementare a Legii nr.85/2006. S-a respins astfel excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă, invocate fiind dispozițiile art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992.

În aceeași zi respectiv la 05.09.2008, judecătorul sindic pronunță și sentința comercială nr.488/F/05.09.2008 (pag.157-158) în care pe fondul cauzei, respinge cererea reclamanților și formulată împotriva pârâților și CABINETUL DE INSOLVENȚĂ.

S-a respins cererea reclamantului CONSILIUL DIRECTOR AL PENTRU DIN ROMÂNIA în numele reclamantei cu privire la îndreptarea neregularităților din încheierile de ședință și rapoartele de activitate întocmite de administratorul judiciar.

S-a respins cererea aceluiași reclamant în ceea ce privește suspendarea dosarului de faliment nr-.

În motivarea acestei sentințe, s-a reținut în esență că prejudiciul pretins de reclamanți nu este dovedit, că nu s-a făcut legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, neputându-se reține astfel vreo culpă în sarcina administratorului conform Legii nr.85/2006.

Celelalte capete de cerere au fost considerate ca fiind nedovedite și neîntemeiate, deoarece procedura insolvenței este una cu totul specială față de cea din dreptul comun.

Pentru cele reținute s-a pronunțat sentința de mai sus.

Împotriva încheierilor din 29 august 2008, încheierii din 05.09.2008 și a sentinței comerciale nr.488/05.09.2008, au declarat recurs reclamanții și prin mandatar CONSILIUL DIRECTOR AL PENTRU DIN ROMÂNIA, considerându-le ca fiind netemeinice și nelegale deoarece au fost pronunțate cu încălcarea principiului contradictorialității, fiindu-le astfel încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Arată astfel că din coroborarea notelor de ședință ale grefierului cu cele reținute în sentințele atacate, există foarte multe date contradictorii, în primul rând faptul că cererile ce au fost prezentate în fața instanței de fond nu au fost puse în discuția părților, nici cu privire la probe și nici cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.

Apoi faptul că nu s-au discutat în prezența lor nici problemele de fond ale cauzei, referitoare la cererea împotriva administratorului judiciar în baza art.144 din Legea nr.85/2006, nici excepția de neconstituționalitate, nu s-a făcut pronunțarea nici în ședință publică, singurul lucru de care au luat cunoștință, conform caietului grefierului, fiind doar termenul de amânare a cauzei la 26.09.2008, situație în care nu au putut depune concluzii scrise nefiindu-le comunicat termenul de pronunțare a cauzei.

În atare situație au fost privați și de dreptul legal al căii de atac în soluționarea excepției de neconstituționalitate.

astfel admiterea recursului, casarea sentințelor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Recursul este fondat.

Față de cele de mai sus și având în vedere actele depuse la dosarul cauzei, Curtea constată și reține că în mod nejustificat și nelegal judecătorul sindic a judecat cauza în două faze, pronunțând două încheieri în ziua de 29.08.2008, prin fiecare încheiere dispunându-se măsuri diferite și contradictorii, deoarece într-una din ele s-a amânat pronunțarea cauzei la 05.09.2008, iar în cealaltă continuarea procedurii falimentului, fixându-se un nou termen de judecată la26.09.2008, ceea ce este inadmisibil față de dispozițiile clare ale Codului d e procedură civilă în care regula este că judecata cauzei se face printr-o singură sentință care se dă în aceeași zi, ea trebuind să constituie un tot, un întreg bine definit. A pronunța două sentințe în același dosar și în aceeași zi este inadmisibil față de dispozițiile clare ale Codului d e procedură civilă prevăzute în Capitolul IV.

Mai mult, din analiza celor două încheieri din 29.08.2008 rezultă că după strigarea cauzei, deci înainte de închiderea dezbaterilor,recurenții s-au prezentat în fața instanțeiși în susținerea cauzei lor au depus la dosar acte noi și au formulat și o excepție de neconstituționalitate, acestea fiind primite la dosarul cauzei.

În atare situație, când actele au fost primite de judecător, obligația sa este de a acorda termen în vederea comunicării actelor noi și către celelalte părți din dosar în vederea discutării acestora în contradictoriu cu toate părțile. Aceeași procedură trebuia aplicată și în cazul primirii excepției de neconstituționalitate, ea trebuind comunicată părții adverse pentru ca aceasta să ia cunoștință, să-și formuleze la rândul ei opiniile și discutarea acesteia în contradictoriu la noul termen ce trebuia acordat în acest sens.

Cu toate acestea judecătorul sindic nu a mai acordat nici un termen și a trecut la soluționarea cauzei amânând pronunțarea la 05.09.2008.

La data de 05.09.2008 judecătorul sindic aplică aceeași procedură eronată în sensul că în aceeași zi și în același dosar se pronunță prin încheiere asupra excepției de neconstituționalitate și pe fondul cauzei prin sentința comercială nr.488/F/05.09.2008, ceea ce față de cele arătate mai sus este inadmisibil.

Conform Codului d e procedură civilă, în cazul invocării excepției de neconstituționalitate judecătorul sindic după comunicarea excepției, după discutarea în contradictoriu a acesteia și aplicând dispozițiile art.137 Cod procedură civilă trebuia în primul rând să rămână în pronunțare pe această excepție și în funcție de soluția ce se impunea în cauză, fie respingerea ca inadmisibilă, urma să acorde termen pentru continuarea judecății pe fond, fie dacă se impunea conform legii trimiterea excepției spre soluționare Curții Constituționale, urma procedura prevăzută de art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992.

Procedând însă în modul arătat mai sus, Curtea reține că le-a fost încălcat reclamanților dreptul constituțional la apărare prevăzut de art.24 (1) din Constituția României precum și a principiului fundamental de drept al contradictorialității, situație în care făcând și aplicarea art.105 Cod procedură civilă, consideră nule actele de procedură îndeplinite în cauza de față în condițiile arătate, cu recurenții-reclamanți.

În atare situație constatând că prin încălcarea dispozițiilor Codului d e procedură civilă privitoare la ședințele de judecată și hotărârile judecătorești a fost încălcat grav dreptul reclamanților la un proces echitabil așa cum prevăd dispozițiile art.6 (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, Curtea admite recursul, casează cele două încheieri pronunțate la data de 29.08.2008, precum și încheierea din 05.09.2008 și sentința nr.488/F/05.09.2008 și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță - judecător sindic.

Văzând dispozițiile art.312 și art.315 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenții și prin mandatar CONSILIUL DIRECTOR AL PENTRU DIN ROMÂNIA DIN CADRUL FEDERAȚIEI PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ȘI INTEGRARE DIN ROMÂNIA, împotriva încheierilor de ședință din 29.08.2008 și 05.09.2008 cât și împotriva sentinței comerciale nr. 488 din 05.09.2008 pronunțate de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - COM SRL prin LICHIDATOR JUDICIAR CABINET DE INSOLVENȚĂ, CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ -, - SA, - SA, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, și.

Casează încheierile și sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.02.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

Dr. I-

Grefier,

-

Red.Jud. - 3.03.2009

Tehnored. - 4.03.2009

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul Ialomița

Președinte:

Președinte:Alecsandrina Rădulescu
Judecători:Alecsandrina Rădulescu, Rodica Zaharia, Iulia Manuela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 269/2009. Curtea de Apel Bucuresti