Spete procedura insolventei. Decizia 327/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 327/2009
Ședința publică de la 10 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 2: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 3: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții și împotriva sentinței nr.1947/C/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Sibiu.
Se constată că la dosar s-au înregistrat concluzii scrise din partea recurentei și a intimatului.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 3 aprilie 2009 prin care s-a dispus amânarea pronunțării, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința nr.1947/C/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Sibius -a admis în parte cererea creditorilor DGFP Sibiu, Direcția Fiscală Locală a Municipiului Sibiu și SC SA Sibiu pentru atragerea răspunderii membrilor organului de conducere ai debitoarei SC SRL pentru plata pasivului nerecuperat în procedura falimentului și s-a dispus obligarea pârâților și în solidar la plata sumei de 24.894,51 lei, cererea fiind respinsă față de un al treilea administrator -.
Prin aceeași sentință a fost închisă procedura insolvenței față de debitoare în temeiul art.131 alin.1 din Legea nr.64/1995.Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut, în ce privește închiderea procedurii falimentului, faptul că judecătorul sindic a aprobat raportul final și toate fondurile din averea debitoarei au fost distribuite.
Cât privește atragerea răspunderii față de cei doi pârâți s-a reținut în sarcina acestora săvârșirea faptei prevăzute de textul art.137 lit.c și d din Legea nr.64/1995.
Cu privire la prima faptă, prevăzută sub art.137 lit.c din lege s-a reținut că nu s-a preocupat pentru recuperarea de la SC SRL a sumei de 21.665,15 lei și de la SC SRL a sumei de 1007, 93 lei, aceste creanțe devenind prescrise din culpa pârâților.
Raportat la fapta prevăzută de art.137 lit.d din lege s-a reținut că din culpa acestora au fost eronat înregistrate în contabilitate operațiunile în legătură cu cesionarea părților sociale ale asociatului către asociata, prejudiciul fiind în sumă de 2.221,43 lei.
Cât privește pe pârâtul s-a reținut că acesta nu deținea calitatea de administrator în perioada în care s-au săvârșit faptele imputate celor doi pârâți.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții și precum și creditorii DGFP Sibiu și AVAS
În recursul lor și solicită modificarea sentinței în sensul respingerii cererii creditorilor de atragere a răspunderii pentru faptele imputate.
susține, în legătură cu creanța de la SC SRL în sumă de 21.665,14 lei, că acesta putea fi recuperată până la 13.12.2002 ( fiind scadentă la 13.12.1999) inclusiv, deci după data de 1.10.2001 când i-a încetat calitatea de administrator.
Cât privește operațiunile contabile eronat înregistrate în contabilitate în legătură cu cesionarea părților sociale către, se susține că această operațiune nu-i poate fi imputabilă întrucât nu mai deținea nici calitatea de asociat cu atât mai mult pe aceea de administrator.
În recursul său susține că a făcut numeroase demersuri pentru recuperarea creanțelor de la cele două societăți fiind realizată, la un moment dat, inclusiv o compensare a datoriilor cu SC SRL.
Chiar dacă nu s-ar reține în favoarea sa aceste demersuri se apreciază că faptul de a nu fi depus diligențele necesare pentru încasarea creanțelor nu poate constitui suficient motiv pentru atragerea răspunderii sale.
Sub un alt aspect, se susține că în mod nelegal s-a dispus de către judecătorul sindic obligarea sa în solidar cu pârâtul în condițiile în care cei trei administratori au condus societatea în perioade diferite, recurenta preluând mandatul la data de 2.11.2001.
Ambii recurenți susțin și faptul că devreme ce în legătură cu pârâtul s-a reținut, pentru a-l absolvi de neresponsabilitate, împrejurarea că nu a îndeplinit funcția de administrator într-o anumită perioadă, același argument se impune a fi avut în vedere pentru a-i absolvi de răspundere pe recurenți.
În recursurile lor DGFP Sibiu și AVAS B solicită modificarea sentinței în sensul obligării în solidar a tuturor celor trei administratori la plata întregului pasiv, respectiv la 2.270.868 lei, chiar dacă prin expertizele efectuate în cauză se are în vedere doar sumele nerecuperate de la creditorii susmenționați.
Se susține în acest sens că cei trei administratori au ridicat din trezoreria societății sume mari de bani pe care nu le-a restituit ceea ce a condus la falimentarea societății.
Pe de altă parte, în recursul său DGFP Sibiu susține că potrivit art.1082 cod civil raportat la art.137 din Legea nr.64/1995 republicată, culpa pârâților este prezumată dat fiind că aceștia au acționat în baza unui mandat comercial.
În recursul său AVAS B susține necesitatea atragerii răspunderii celor 3 administratori inclusiv în considerarea faptului că în realizarea mandatului lor aceștia răspund, potrivit art.1540 alin.1 nu numai pentru dol ci și pentru culpă gravă.
Pe de altă parte, se susține că judecătorul sindic era obligat, după stabilirea sumelor datorate de pârâți pe temeiul răspunderii, să desemneze un executor judecătoresc care, pe baza tabelului creditorilor pus la dispoziție de către lichidator, să procedeze la distribuirea sumelor către creditori.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:
În primul rând, nu poate fi primită susținerea recurenților DGFP și AVAS B potrivit cu care răspunderea instituită prin textul art.137 din Legea nr.64/1995 și, în prezent de textul art.138 din Legea nr.85/2006 ar fi o răspundere contractuală, izvorând din mandatul încredințat administratorilor prin actul constitutiv.
Prin dispozițiile legale menționate legiuitorul a reglementat un caz de răspundere delictuală de sine stătător, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun în materie, care se declanșează în condiții proprii și, implicit, are și o reglementare proprie, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organelor de conducere, ci din săvârșirea faptelor enumerate în art.137 alin.1 din Legea nr.64/1995 republicată ( respectiv art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006), fiind chiar imposibil din punct de vedere juridic mandatare membrilor organului de conducere în sensul de a nu săvârși faptele ilicite menționate. Ca atare, răspunderea membrilor organului de conducere derivă exclusiv din textele de lege indicate, și nu din dispozițiile legale care, în contextul legii nr.31/1990 reglementează mandatul comercial.
Așa fiind, pentru aceste argumente, criticile celor doi recurenți privitoare la necesitatea antrenării răspunderii pârâților pe temeiul obligațiilor sale rezultând din contractul de mandat astfel cum acesta este reglementat în contextul Legii nr.31/1990 urmează a fi respinse ca neîntemeiate.
În al doilea rând, ca o consecință a faptului că în cazul prevăzut de art.137 alin.1 din Legea nr.64/1995 republicată ( art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006) nu ne aflăm în fața unui caz de răspundere contractuală, nu poate fi reținută nici susținerea privitoare la existența în aceste cazuri a unei răspunderi civile prezumate, așa încât culpa( în sens larg) persoanelor vinovate va trebui dovedită în fiecare caz în parte, respectiv pentru fiecare dintre faptele limitativ determinate în conținutul textelor de lege menționate, sarcina probei revenind reclamantului, în condițiile art.1169 Cod civil.
În al treilea rând, cu privire la forma de nevinovăție ( de culpă în sens larg) avută în vedere de legiuitor nu poate fi primită susținerea recurentelor în sensul că răspunderea intervine pentru orice fel de culpă, forma acesteia trebuind dedusă în mod concret din fiecare caz anume reglementat în textul legii, sub forma intenției sau a culpei la momentul săvârșirii faptei.
Cu toate acestea, unele dintre faptele ilicite prevăzute în textul în discuție nu se pot săvârși decât cu intenție, judecătorul sindic având obligația de a stabili cu claritate aceste aspecte.
Sub acest aspect, se constată că în legătură cu ambele fapte reținute a fi săvârșite de către cei doi administratori, respectiv că în temeiul art.137 lit.c din Legea nr.64/1995 republicată cei doi administratori au mărit în mod fictiv pasivul societății iar potrivit art.137 lit.d din același act normativ au ținut o contabilitate neconformă cu legea, judecătorul sindic a reținut că aceste fapte ar fi săvârșite din culpă, ceea ce nu corespunde intenției legiuitorului.
Într-adevăr, fapta de a fi mărit pasivul societății derogă de la dreptul comun în ceea ce forma de vinovăție cu care poate fi săvârșită, astfel că este necesar ca aceasta să fie săvârșită cu intenție, întrucât ascunderea, deturnarea sau mărirea fictivă presupune cu necesitate un scop ilicit, prevăzut și urmărit de către făptuitor prin săvârșirea unor fapte dolosive, de creare a unei situații aparente cu privire la situația pasivului societății și ascunderea celei reale.
În acest context, nedepunerea diligențelor pentru recuperarea unor creanțe nu poate constitui suficient temei pentru a se reține o atare faptă în contextul art.137 lit.c din lege. Numai dacă, în mod intenționat pârâții au urmărit împiedicarea recuperării acestor sume, o atare faptă poate fi reținută în sarcina lor, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat, niciunul din cei trei pârâți nu au fost administratori pe întreaga perioadă de 3 ani, în care, teoretic, s-ar fi putut promova o acțiune în recuperarea creanțelor de la cele două societăți comerciale indicate în cauză, așa încât fiecare dintre aceștia pot fi exonerați de răspundere pe acest temei.
Cu privire la fapta de a nu fi observat, în calitate de administratori, greșita înregistrare în contabilitate a cesiunii părților sociale ale pârâtului către, din nou se reține în mod greșit că această înscriere poate fi atribuită neglijenței administratorilor în gestionarea acestei activități când, în realitate această faptă nu poate săvârși decât cu intenție, făptuitorul urmărind înregistrarea unor date eronate în contabilitate de natură să inducă în eroare asupra adevăratei situații financiare a societății, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat la momentul efectuării operațiunilor contabile imputate, odată cu predarea părților sociale, recurentul nu mai îndeplinea funcția de asociat ori de administrator al societății debitoare.
În al treilea rând, nu pot fi primite nici criticile AVAS B legate de faptul că judecătorul sindic era obligat odată cu stabilirea sumelor pentru care s-a antrenat răspunderea pârâților să procedeze la desemnarea unui executor judecătoresc care să procedeze la executarea acestor sume, o atare obligație nefiind prevăzută în sarcina sa.
În concluzie, cum în cauză nu s-a dovedit în legătură cu cei trei administratori săvârșirea faptelor prevăzute de art.137 lit.c și d din Legea nr.64/1995 republicată dar nici a altor fapte invocate de recurente, urmează a fi admise recursurile formulate de pârâții și și ase modifica sentința atacată în sensul de a se respinge cererea de atragere a răspunderii acestora pentru plata pasivului și, implicit, a se respinge recursurile formulate în cauză de către DGFP Sibiu și AVAS
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții și împotriva sentinței nr.1947/C/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Sibiu.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că
Respinge cererea creditorilor DGFP Sibiu, Direcția Fiscală Locală a Municipiului Sibiu și SA Sibiu pentru atragerea răspunderii pârâților recurenți la plata pasivului și înlătură obligarea acestora de la plata în solidar a sumei de 24.894,51 lei.
Menține în rest sentința atacată.
Respinge recursul declarat de DGFP Sibiu și AVAS B împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact.2 ex/21.04.2009
Jud.fond.
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă, Marius Irimie
