Spete procedura insolventei. Decizia 329/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.329R

Ședința publică de la 03.03.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mioara Badea

JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia

JUDECĂTOR 3: Elena Mincu

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurenta-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 și recurentul-pârât, împotriva sentinței comerciale nr.4466/24.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare prin lichidator judiciar EURO

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-creditoare prin consilier juridic care depune la dosar delegație și recurentul-pârât prin avocat cu împuternicire avocațială nr.26/02.02.2009, lipsă fiind intimata-debitoare

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Serviciul Registratură la data de 27.02.2008 recurentul-pârât a depus la dosar concluzii scrise cu privire la excepția tardivității recursului.

Recurenta-creditoare Sector 3, prin consilier juridic, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Recurentul-pârât, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Curtea acordă cuvântul părților atât asupra excepției tardivității recursului formulat de recurentul-pârât, cât și asupra recursurilor.

Recurentul-pârât, prin avocat, solicită respingerea excepției tardivității, având în vedere dispozițiile art.8 alin.2 coroborat cu art.7 alin.31din Legea nr.85/2006, astfel cum a fost modificat prin nr.OG173/2008 și care prevede că doar prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acțiune în temeiul Legii nr.85/2006, după deschiderea procedurii insolvenței, se efectuează potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă. Solicită să se aibă în vedere că, la fila 29 din prezentul dosar se află dovada de comunicare a sentinței recurate efectuată și prin Buletinul Procedurilor de Insolvență. În ceea ce privește fondul recursului, arată că nu mai insistă în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.5 pr.civ. având în vedere că la fila 185 din dosarul de fond se află dovada de citare a pârâtului pentru termenul de judecată 22.10.2008, menținând celelalte motive de recurs. Cu privire la motivul de recurs prev. de art.304 pct.6 pr.civ. solicită să se observe faptul că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, având în vedere că la fila 180 din dosarul de fond se află cererea de atragere a răspunderii a pârâtului formulată de lichidatorul judiciar pentru suma de 20.060 lei, instanța obligând pârâtul însă la plata suma de 120.175 lei pentru starea de insolvență cauzată. Totodată, învederează faptul că recurentul a achitat din suma de 120.175 lei, mai mult de 70.000 lei și a așteptat să fie efectuată distribuirea sumelor de bani către creditori. Mai arată că, această distribuire nu a fost efectuată niciodată și nu se știe ce s-a întâmplat cu banii achitați. De asemenea, solicită să se observe concluziile raportului lichidatorului judiciar privind cauzele care au adus societatea în stare de insolvență, aflat la fila 176, care conțin doar chestiuni legate de mediul neconcurențial și de conjunctura economică nefavorabilă și nicidecum de vreo pretinsă culpă a administratorului în gestionarea și administrarea societății. Solicită admiterea recursului, în sensul casării sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare. În ceea ce privește cheltuielile de judecată arată că își rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată.

Recurenta-creditoare Sector 3, prin consilier juridic, arată că lasă la aprecierea instanței atât soluționarea excepției tardivității formulării recursului de către recurentul-pârât, cât și recursul formulat de recurentul-pârât. În ceea ce privește propriul recurs, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei instanței de fond pentru continuarea procedurii și distribuirea sumelor existente în contul de lichidare.

Recurentul-pârât, prin avocat, solicită admiterea recursului formulat de recurenta-creditoare Sector 3.

Curtea, reține cauza în pronunțare atât asupra excepției tardivității formulării recursului de către recurentul-pârât, cât și asupra recursurilor formulate de recurenta-creditoare Administrația Finanțelor Publice Sector 3 și recurentul-pârât.

CURTEA

Prin sentința comercială nr.4466/24.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar EURO în baza art.138 lit.c) din Legea nr.85/2006, obligând pârâtul să suporte pasivul debitoarei format din sumele: - lei către Administrația Finanțelor Publice Sector 3; a dispus în temeiul art.131 închiderea procedurii falimentului și radierea debitoarei de la registrul comerțului.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic reține, în esență, următoarele:

Din analiza probatoriului administrat în cauză și din rapoartele de activitate întocmite de lichidatorul judiciar rezultă că pârâtul n-a depus nici un efort pentru a redresa societatea și nici n-a solicitat deschiderea voluntară a procedurii insolvenței, astfel că starea de insolvență îi este imputabilă.

În opinia judecătorului sindic, aceste considerente duc la concluzia că activitatea delictuală a pârâtului constă în omisiunea de a-și îndeplini obligațiile prev. de legea contabilității și Legea nr.85/2006, făcându-se dovada legăturii dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului societății debitoare și starea de insolvență.

Împotriva acestei sentințe formulează recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3 și pârâtul.

Motivele de recurs invocate de către recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 3 sunt, în esență, următoarele: conform disp.art.131 din legea insolvenței, "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care să se dispună și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Instanța de fond s-a pronunțat cu privire la închiderea procedurii, în condițiile în care, pe de o parte, din rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar rezultă că acesta a făcut demersuri numai la Sector 3 pentru a i se comunica dacă debitoarea figurează cu bunuri mobile și imobile, nu și la celelalte -uri, iar pe de altă parte, la termenul de judecată din 28.05.2008 lichidatorul judiciar numit în cauză a precizat în ședință că administratorul debitoarei a depus în contul de lichidare suma de 45.000 RON, urmând să se întocmească plan de distribuire.

Recursul formulat de către pârâtul Precum vizează exclusiv cererea întemeiată pe disp. art.138 și sunt, în esență, următoarele:

În conformitate cu prev. art.1169 cod civil reclamanta trebuia să dovedească faptul că pârâtul a săvârșit faptele imputate. Din conținutul cererii rezultă că reclamanta se rezumă în general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art.138 din lege, fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții.

În opinia recurentului, în cauză nu numai că nu se face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic, clar nici nu se arată care este legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei.

Se mai arată că în dosarul de fond nu există nici un tabel al creanțelor debitoarei, astfel încât nu rezultă care este baza în care instanța l-a obligat pe pârât la suportarea pasivului debitoarei în sumă de 120.175 lei, cu atât mai mult cu cât cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fost formulată de lichidatorul judiciar pentru suma de 20.060 lei.

Din oficiu, Curtea a invocat excepția tardivității recursului declarat de către pârâtul, excepție pe care urmează să o admită, pentru următoarele considerente:

Din dovada de comunicare a sentinței recurate (fila 23) rezultă că această sentință a fost comunicată recurentului pârât la data de 3.12.2008, recursul fiind declarat și înregistrat la Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în data de 18.12.2008, deci cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006.

Nu pot fi reținute susținerile recurentului în sensul că termenul privind declararea recursului trebuie calculat de la data de 16.01.2009, dată la care sentința recurată a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr.225/2009, având în vedere că ne aflăm în cadrul unei cereri privind atragerea răspunderii patrimoniale, comunicarea tuturor actelor de procedură, inclusiv comunicarea sentinței, făcându-se conform dreptului comun, respectiv dispozițiilor Codului d e Procedură Civilă.

Față de cele mai sus arătate, în temeiul art.303 alin.2 pr.civ. rap. la art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006, Curtea urmează să admită excepția tardivității declarării recursului de către recurentul, urmând a respinge recursul ca tardiv.

Referitor la recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3, în temeiul art.3041pr.civ. urmează să fie admis pentru următoarele considerente:

În raportul de activitate al lichidatorului judiciar depus la dosar în data de 2.06.2008, se face mențiune despre faptul că fostul administrator a achitat, până la data întocmirii acestui raport, suma totală de 74.950 RON, rămânând un pasiv neacoperit în suma de 20.060 RON.

Cu toate acestea, fără a exista un plan de distribuire a sumelor achitate de către pârât față de creditori, fără a se stabili ulterior care este pasivul rămas neachitat, judecătorul sindic dispune închiderea procedurii insolvenței, deși anterior a pus în vedere lichidatorului să întocmească un plan de distribuție.

Mai mult, deși există inadvertențe între sumele achitate de către pârât în contul societății, creanța creditoarei Administrația Finanțelor Publice Sector 3, judecătorul sindic obligă pârâtul la suportarea pasivului societății debitoare în sumă de 120.175 fără nici măcar a-și motiva măsura și de unde rezultă acest cuantum.

Ca atare, în temeiul art.312 alin.3 pr.civ. Curtea urmează să admită recursul formulat de să caseze în tot sentința atacată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, ocazie cu care se va pune în vedere lichidatorului judiciar să întocmească un plan de distribuție al sumelor achitate de către pârât și ulterior să stabilească pasivul pe care acesta l-ar avea de suporta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Admite excepția tardivității declarării recursului formulat de recurentul pârât, împotriva sentinței comerciale nr.4466/24.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare prin lichidator judiciar EURO și respinge ca tardiv formulat recursul.

Admite recursul recurentei creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu intimata-debitoare prin lichidator judiciar EURO și în consecință:

Casează în tot sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

Tribunalul București - Secția VI- Comercială

Președinte:

Președinte:Mioara Badea
Judecători:Mioara Badea, Rodica Zaharia, Elena Mincu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 329/2009. Curtea de Apel Bucuresti