Spete procedura insolventei. Decizia 413/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
Nr. în format vechi 292/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A-VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.413R
Ședința publică de la 01.04.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mioara Badea
JUDECĂTOR 2: Florica Bodnar
JUDECĂTOR 3: Elena Mincu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare, împotriva sentinței comerciale nr.4854/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-creditoare prin avocat cu împuternicire avocațială aflată la fila 31 și intimata-debitoare prin consilier juridic cu delegație aflată la fila 32.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta-creditoare, prin avocat, depune la dosar note scrise însoțite de set de înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, în 2 exemplare.
Curtea, procedează la comunicarea unui exemplar al înscrisurilor depuse la dosar de către recurenta-creditoare, consilierului juridic al intimatei-debitoare.
Intimata-debitoare, prin consilier juridic, învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Recurenta-creditoare, prin avocat, în temeiul disp. art.201 pr.civ. coroborat cu art.138 alin.2 pr.civ. solicită încuviințarea probei cu expertiză contabilă, depunând la dosar cerere scrisă în acest sens în care se menționează și obiectivele expertizei contabile.
La interpelarea instanței, recurenta-creditoare, prin avocat, arată că nu mai are alte înscrisuri de depus la dosar.
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată și constatând că probatoriul a fost administrat, nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, solicită recurentei-creditoare, prin avocat, să precizeze dacă insistă în proba cu expertiză contabilă.
Recurenta-creditoare, prin avocat, precizează că nu mai solicită administrarea altor probe.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată, în temeiul disp. art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurenta-creditoare, prin avocat, apreciază sentința recurată ca fiind nelegală și nefondată raportat la speța de față, întrucât instanța de fond a considerat că intimata-debitoare nu se află într-o stare de insolvență iminentă. Față de acest aspect, învederează faptul că și-au întemeiat cererea pe disp. art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006 care precizează că insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul după 30 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori. Or, în cauză, debitoarea nu și-a achitat datoria față de societatea pe care o reprezintă în termen de 30 zile. Mai arată că nu contestă plățile efectuate de către debitoare către terțe persoane ci faptul că societatea debitoare nu și-a achitat datoria către ei. Învederează că raportat la art.46 com. coroborat cu art.379 pr.civ. și decizia comercială nr.581/1999 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, decizie depusă la dosar de către intimată, rezultă faptul că creanța este certă, lichidă și exigibilă, precum și din facturile emise de către debitoare acestea fiind acte însușite de către parte. În ceea ce privește facturile, învederează că debitoarea a emis în aceeași zi două facturi pentru aceeași cantitate de marfă cu sume diferite, astfel încât nu știe suma reală. Cuantumul creanței, în sumă de 190.947 lei rezultă din facturile depuse la dosar. Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, având în vedere că nu s-a cercetat fondul, 90 % din motivarea hotărârii privind altă situație decât procedura falimentului.
Intimata-debitoare, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și nelegal, întrucât instanța de fond din probatoriul administrat a constatat că societatea pe care o reprezintă nu se află în stare de insolvență. Mai arată că din actele depuse la dosar rezultă cu cât contribuie societatea intimată la bugetul de stat, investițiile efectuate de către aceasta și fondurile bănești existente în patrimoniul societății. Astfel, consideră că probele prezentate au răsturnat prezumția relativă și instanța de fond în mod corect a constatat că nu se află în stare de insolență.
Recurenta-creditoare, prin avocat, în replică, învederează faptul că nu îi interesează plățile efectuate de către intimata-debitoare către alte persoane ci față de societatea pe care o reprezintă.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra cererii de recurs de față,
Deliberând constată că, prin sentința comercială nr.4854/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- a fost admisă contestația debitoarei și s-a respins ca neîntemeiată cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea RESTAURANT prin mandatar B în contradictoriu cu debitoarea
În motivarea soluției s-a arătat în esență că, probele relevă existența lichidităților, neplata sumei pretinse de creditoare neefectuându-se pentru că între părți există un litigiu privind datoriile reciproce.
S-a mai reținut că nu s-a probat că reclamanta ar avea o creanță certă și exigibilă așa cum este definită în art.379 alin.3 și 4 Cod procedură civilă și prin urmare creditoarea nu este îndreptățită să solicite deschiderea procedurii insolvenței.
Împotriva sentinței precitate a formulat recurs creditoarea care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, rejudecarea pricinii și admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr.85/2006, cu cheltuieli de judecată.
Potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Recurenta prezintă un scurt istoric arătând că izvorul relațiilor comerciale este relevat de contractul nr.137/14.03.2005 încheiat între Restaurantul și B, ca și de contractul de mandat comercial nr.137/2007 încheiat între Restaurantul și prin care Restaurantul era mandatat să recupereze creanțele pe care mandanta le avea împotriva debitoarei România.
După prezentarea succintă a situației de fapt, recurenta consideră soluția instanței ca fiind nelegală și netemeinică considerând că sentința recurată a fost pronunțată de către instanța de fond cu aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recurenta consideră totodată că judecătorul sindic s-a pronunțat pe ceva ce nu s-a cerut, depășindu-și atribuțiile așa cum prevede art.304 alin.6 Cod procedură civilă.
În concret, se susține că, judecătorul sindic nu a înțeles întrutotul dispozițiile art.3 din Legea nr.85/2006 privitoare la "calitatea de creditor îndreptățit să introducă o cerere de chemare în judecată" având ca obiect Legea nr.85/2006 de vreme ce consideră netemeinic și nelegal că societatea în România are o cifră de afaceri impresionantă și că este un bun contribuabil, considerent în raport de care cererea recurentei ar fi inadmisibilă.
Recurenta precizează că, în conformitate cu dispozițiile art.3 alin.1 pct.6 din Legea nr.85/2006 are calitate de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii întrucât, față de mandanta sa, debitoarea nu a achitat datoriile de mai mult de 30 de zile iar suma datorată depășește valoarea prag de 10.000 RON așa cum rezultă din facturile emise de către debitoare.
De asemenea, starea de insolvență este prezumată ca fiind vădită față de debitoarea iar creanța este certă, lichidă și exigibilă.
Altfel, recurenta susține că probează faptul că debitoarea are pe rolul instanței mai multe litigii în care are calitate de debitoare.
În fine, recurenta susține că fără o expertiză contabilă nu se poate ști că debitoarea nu are și alți creditori.
De aceea recurenta consideră că judecătorul sindic ar fi apreciat că debitoarea nu se află într-o situație de insolvență iminentă ceea ce ar fi atras aplicarea art.27 alin.1 din Legea nr.85/2006. Or, recurenta nu a formulat o cerere în constatarea insolvabilității iminente a debitoarei.
Între părți nu există nici un litigiu pe rol precizarea judecătorului sindic în acest sens fiind eronată.
Altfel nici un litigiu de natură civilă sau comercială nu suspendă procedura falimentului, iar de litigii de natură penală nu este cazul.
Greșit se reține că recurenta nu are o creanță certă, lichidă și exigibilă cât timp facturile care cuprind creanța emană chiar de la debitoare, reprezentând voința de plată a societății, facturi recunoscute de creditoare care își întemeiază cererea pe însuși aceste facturi.
Recurenta dezvoltă această susținere făcând trimitere la confirmarea de sold și la practica Tribunalului București, Secția Comercială, sentința nr.3885/2005.
Refuzul plății unei facturi de către debitoare are rol șicanator pentru paralizarea litigiului pornit de creditoare pe calea somației de plată, cerere la care creditoarea a renunțat.
Obligația de plată a debitoarei rezultă din facturile emise de către debitoare, acceptarea fiind tacită și rezultând din acțiunile demarate de aceasta în instanță pentru recuperarea sumei datorate de către debitoare.
În altă ordine de idei, recurenta are a alege calea fie pe dreptul comun, fie pe procedura prevăzută de Legea nr.85/2006, nici o dispoziție legală neinterzicându-i acest lucru.
În concluzie recurenta consideră că creanța pe care o are împotriva debitoarei, în valoare de 190.947 RON, este certă, lichidă și exigibilă întrucât debitoarea a recunoscut-o prin semnarea și ștampilarea facturilor ce emană de la ea și a confirmărilor de sold.
Recurenta invocă prevederile art.379 Cod procedură civilă cu referire la art.1079 cod civil și art.43 Cod comercial enumerând caracterele creanței.
În drept se invocă art.3041, art.304 pct.9, art.312 alin.3, art.379 Cod procedură civilă, art.8, art.3 pct.12, art.6, art.26 și art.31 și următoarele din Legea nr.85/2006, art.1079 Cod civil, art.43 Cod comercial și orice alte dispoziții incidente în cauză și art.247 Cod procedură civilă, art.969 raportat la art.970, art.1073, art.1079, art.1084 și art.1085 Cod civil.
Ca probe s-au propus înscrisuri.
S-au anexat înscrisuri în copie.
Cererea s-a timbrat cu suma de 20 RON taxă judiciară de timbru și cu 0,3 RON timbru judiciar.
Debitoarea intimată a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat arătând în esență că nu recunoaște datoria invocată de recurentă, fiind nevoie de stabilirea temeiniciei cererii și de executarea silită pe dreptul comun.
Intimata arată că în speță nu sunt incidente prevederile Legii nr.85/2006 argumentând amplu această susținere.
De asemenea se arată situația plăților pe perioada octombrie 2007 - februarie 2008 cu care tinde a dovedi că nu are datorii către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, sănătate, fond de șomaj, accize, TVA.
Intimata susține că efectuează și alte plăți aferente salariilor, utilităților și furnizorilor ca și impozitul pe profit.
Tot astfel intimata prezintă situația ambalajului nerestituit de recurentă și pentru care aceasta din urmă a emis facturi în sumă de 357.306,31 RON. Or aceasta ar presupune faptul că recurenta datorează intimatei bani și nu invers.
Intimata mai arată că, sumele adunate nu corespund cu suma solicitată și nici nu reprezintă ceea ce afirmă creditoarea, adică, bonusuri de target, nerezultând pe ce bază a ales acele facturi. Altfel nu există un act semnat de ambele părți care să ateste asumarea obligației de plată, nu există un termen de plată, creanța nefiind certă și lichidă.
S-au anexat înscrisuri în copie.
În cauză s-a solicitat și Curtea a încuviințat părților proba cu înscrisuri, probă administrată în cauză.
Recurenta a depus note scrise.
Examinând în ansamblu motivele de recurs în raport de probele administrate în cauză Curtea reține că recursul apare nefondat pentru considerentele de mai jos.
Prin cererea introductivă de instanță, recurenta-creditoare a solicitat deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarei intimate B invocând o creanță în sumă de 190.947 RON reprezentând debit principal facturat conform facturilor fiscale emise chiar de debitoare și recepționate de Restaurantul, facturi cuprinse în anexa 1 la care se face trimitere.
Din anexa 1 rezultă facturile fiscale în temeiul cărora recurenta creditoare a stabilit creanța față de intimată ca fiind în sumă de 190.947 RON.
Însumând valorile înserate în aceste facturi rezultă că totalul acestora nu corespunde cu suma pretinsă de recurentă ca fiind creanța sa certă, lichidă și exigibilă.
Tot astfel din conținutul acestor facturi nu rezultă că ar cuprinde bonusuri de target cum susține recurenta.
Nu există concordanță din punct de vedere al sumei între totalul facturilor din anexa1 și confirmările de sold.
Practic recurenta nu probează cu înscrisuri concludente creanța sa în sumă de 190.947 RON cât timp rezultă inadvertențele arătate mai sus.
Pe de altă parte probele așa cum au fost suplimentate în recurs fac dovada că și intimata ar avea față de recurentă o creanță (în acest sens vezi și procesul-verbal nr.309/26.03.2008).
De asemenea, probele fac dovada că între părți au existat litigii chiar dacă nu s-au finalizat întrucât s-a renunțat la judecată, că există neînțelegeri între părți cu privire la datoriile reciproce și că plata pretinsei creanțe de către recurentă are la bază refuzul de plată al intimatei și nu insuficiența fondurilor sale bănești.
Or chiar starea de insolvență este prezumată așa cum relevă art.3 alin.1 din Legea nr.85/2006, în cazul debitoarei intimate din speța de față plata datoriei către recurentă nu are ca motiv lipsa de fonduri bănești ci, contestarea acestei creanțe de către debitoare.
Și atunci, creanța contestată așa cum s-a pronunțat și practica în materie nu este certă.
Instanța de fond prin judecătorul sindic din această perspectivă a reținut că debitoarea nu este în stare de insolvență fără însă a se pronunța pe faptul că cererea recurentei este inadmisibilă prin prisma faptului că intimata are o cifră de afaceri impresionantă și că este un bun contribuabil.
Existența și a altor posibili creditori la data de 30.06.2007 nu se stabilește de către judecătorul sindic pe bază de expertiză.
De reținut este faptul că, probele administrate în cauză relevă că la 30.06.2007 nu existau și alți creditori în afara recurentei.
Or, părțile erau cele ce trebuiau să probeze contrariul.
În fine chiar dacă au existat sau există litigii pe rol, în care cererile se întemeiază pe normele de drept comun, pe judecătorul sindic nu-l interesează, referirea sa fiind făcută la creditori din perspectiva Legii nr.85/2006.
Sigur că facturile fac dovada deplină împotriva emitentului dar, în speță, sumele înserate în facturi așa cum s-a mai arătat nu se coroborează cu cele cuprinse în confirmările de sold și nici cu creanța din cererea introductivă de instanță.
Prin urmare nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.379 Cod procedură civilă privind caracterele creanței de a fi certă, lichidă și exigibilă.
În această situație recurenta trebuie să-și lămurească situația creanței pe calea dreptului comun inclusiv prin administrarea probei cu expertiză, probă inadmisibilă din această perspectivă, în cadrul procedurii insolvenței.
De altfel, recurenta la termenul de azi, în raport și de probele noi administrate, a solicitat efectuarea unei expertize care să stabilească între altele și caracterele creanței de a fi lichidă și exigibilă.
Or, acest fapt confirmă că se află sub semnul îndoielii caracterele creanței recurentei de a fi certă, lichidă și exigibilă.
Cu aceste considerente Curtea confirmă soluția instanței de fond și în temeiul art.312 (1) Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta cu sediul în, împotriva sentinței comerciale nr.4854/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata B, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 9.04.2008
Tehnored. - 18.04.2004
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Mioara BadeaJudecători:Mioara Badea, Florica Bodnar, Elena Mincu
