Spete procedura insolventei. Decizia 419/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928

DOSAR Nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 419

Ședința publică din 17 martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz

JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu

JUDECĂTOR: - -

GREFIER: -

S-a luat în examinare recursul declarat de debitoarea împotriva sentinței comerciale nr. 1783 din 9 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu creditoarea intimată T M și administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență.

La apelul nominal se prezintă pentru debitoarea recurentă avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că la data de 19 februarie 2009 creditoarea intimată a depus prin registratura instanței întâmpinare, exemplarul doi comunicându-i-se reprezentantei recurentei, care nu solicită termen pentru studiu. De asemenea, se constată depuse la dosar la 16 martie 2009 concluzii scrise din partea administratorului judiciar.

Reprezentanta debitoarei depune în copie xerox un număr de 7 chitanțe de plată, susținând că acestea reprezintă dovada achitării creanței solicitate prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței și arată că nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra recursului de față.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1783 din 9 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa admis cererea creditoarei T M și, în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, a deschis procedura generală de insolvență împotriva debitoarei, în calitate de administrator judiciar desemnând practicianul Cabinet Individual de Insolvență din T, căruia i-a stabilit un onorariu de 3.000 lei, a cărui plată se va face din fondurile speciale aflate în administrarea De asemenea, tribunalul a dispus notificarea deschiderii procedurii colective asociaților, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, prin Buletinul procedurilor de insolvență, în vederea efectuării mențiunii, precum și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, fixând, totodată, termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la 23 decembrie 2008, pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la 22 ianuarie 2009, pentru depunerea eventualelor contestații la 3 februarie 2009 și pentru afișarea tabelului definitiv la 25 februarie 2009. Nu în ultimul rând, tribunalul a stabilit data ședinței adunării creditorilor la 28 ianuarie 2009 și a convocat creditorii debitoarei, fixând primul termen după deschiderea procedurii la 22 ianuarie 2009, dispunând trimiterea de către administratorul judiciar a notificărilor către toți creditorii, iar în temeiul art. 4 din lege a hotărât deschiderea de către debitoare a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la primirea notificării, în caz contrar contul urmând să fie deschis de către practician.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că cererea de chemare în judecată formulată la 23 iunie 2008 de creditoarea având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței a fost comunicată debitoarei la data de 11 iulie 2008, iar aceasta din urmă nu a formulat contestație; că debitoarea se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu facturile fiscale depuse în copie la dosarul cauzei; că creditoarea are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei (art. 3 pct. 6 din Legea insolvenței), a cărei valoare depășește 10.000 lei, după cum prevede art. 3 pct. 12 din același act normativ, și de la a cărei scadență au trecut mai mult de 30 de zile, astfel că în speță sunt îndeplinite toate condițiile cerute de legiuitor pentru declanșarea procedurii colective.

Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, a declarat recurs debitoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât debitul menționat în cererea introductivă a fost stins prin plată, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

În fapt, prin cererea de chemare în judecată, creditoarea a solicitat deschiderea procedurii de insolvență invocând un debit scadent și exigibil mai M de 10.000 lei, acțiune admisă de tribunal. Debitoarea a arătat că întrucât între părți s-au purtat mai multe discuții prin care s-a convenit plata acestui debit în timp, la momentul formulării cererii introductive a solicitat din nou informații întrucât mai avea o datorie relativ mică de achitat către societatea intimată. Recurenta susține că în urma discuțiilor purtate i s-a comunicat faptul că s-a verificat situația plăților, urmând ca la primul termen de judecată creditoarea să depună un înscris prin care va recunoaște stingerea debitului prin plată, acesta fiind motivul pentru care nu a formulat contestație la deschiderea procedurii. Debitoarea a mai precizat că începând cu data de 16 iunie 2008 făcut periodic plăți către creditoare, astfel că la 27 octombrie 2008 i-a achitat un ultim rest de plată de 296,81 lei. Ca atare, având în vedere că la momentul pronunțării sentinței atacate în speță nu mai erau întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se declanșa procedura colectivă, se impune modificarea în tot a sentinței tribunalului în sensul respingerii cererii creditoarei.

În drept a invocat dispozițiile art. 3041și art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.

În probațiune a anexat, în copie xerox, extrasul său de cont din 30 octombrie 2008 (filele 7-8), două ordine de plată și chitanța nr. -/27.10.2008 (fila 9).

Creditoarea intimată T M, legal citată, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a formulat întâmpinare (filele 14-15), prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că s-a adresat tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva societății debitoare întrucât deținea împotriva acesteia o creanță certă, lichidă și exigibilă. Recurenta nu a formulat contestație în conformitate cu art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, iar numai ulterior introducerii cererii a început să facă plăți parțiale. Intimata menționează faptul că acțiunea sa a avut trei capete de cerere, și anume: obligarea debitoarei la plata debitului principal, a penalităților de întârziere, precum și a cheltuielilor de judecată. La data de 31 octombrie 2008 transmis instanței o adresă prin care a învederat faptul că penalitățile solicitate sunt în cuantum de 8.189,83 lei. Susținerile debitoarei că la momentul pronunțării hotărârii recurate nu era îndeplinită condiția pragului de 10.000 lei prevăzut de Legea nr. 85/2006 nu sunt fondate, întrucât chiar debitoarea recunoaște împrejurarea că suma de 296,81 lei a fost achitată după deschiderea procedurii colective, la această sumă adăugându-se penalitățile și cheltuielile de judecată cerute prin cererea principală. În aceste condiții intimata consideră că valoarea-prag era îndeplinită la data pronunțării sentinței atacate, soluția judecătorului-sindic fiind temeinică și legală.

În drept a invocat dispozițiile art. 115-118 din Codul d e procedură civilă.

Administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență, deși legal citat, nu s-a prezentat la dezbateri, dar a formulat concluzii scrise (fila 19) prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind netemeinic, arătând că la masa credală au depus declarații de creanță cinci societății comerciale, conform tabelului anexat concluziilor, pentru suma totală de 189.392,61 lei. Procedând la verificarea acestor creanțe, practicianul a constatat că ele se încadrează în prevederile Legii nr. 85/2006, adică sunt certe, lichide și exigibile.

În probațiune a anexat tabelul centralizator al creanțelor declarate față de debitoare (fila 20).

Examinând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, precum și din oficiu cu privire la aspectele de ordine publică, Curtea constată că acesta este fondat, urmând să-l admită ca atare, având în vedere următoarele considerente:

Este fără putință de tăgadă că societatea recurentă, la momentul înregistrării cererii introductive având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, datora intimatei suma de 22.546,81 lei reprezentând contravaloarea facturilor anexate cererii de chemare în judecată. De asemenea, este de necontestat faptul că la datele de 16 iunie 2008, 26 august 2008, 29 septembrie 2008, 17 octombrie 2008, respectiv 27 octombrie 2008 debitoarea a făcut mai multe plăți parțiale în cuantum total de 20.696,81 lei (5.500 lei, 4.000 lei, 5.400 lei, 5.500 lei, respectiv 296,81 lei), aspect recunoscut de altfel și de către reprezentanții societății intimate prin întâmpinarea depusă în recurs, rămânând un rest de plată de 1.850 lei.

Potrivit dispozițiilor Legii privind procedura insolvenței, printre condițiile cerute a fi întrunite pentru a se putea deschide această procedura specială față de debitorii aflați în stare de insolvență sau de insolvență iminentă se numără și aceea ca creanța datorată să atingă valoarea-prag cerută de respectivul act normativ.

În conformitate cu art. 3 pct. 12 din lege, valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanței pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, acesta fiind de 10.000 lei, iar pentru salariați de 6 salarii medii pe economie.

Articolul 31 statuează că "orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă -", prin creditor îndreptățit înțelegându-se "creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile" (art. 3 pct. 6). Insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori (art. 3 pct. 1 lit. a).

Dispozițiile legale privind procedura insolvenței se aplică dacă sunt îndeplinite cele două condiții de fond prevăzut de art. 1 din actul normativ amintit, respectiv debitorul să aibă calitatea de comerciant, să fie o societate cooperatistă, o organizație cooperatistă, o societate agricolă, un grup de interes economic sau orice altă persoană juridică de drept privat care desfășoară și activități economice, și debitorul să se afle în insolvență. Debitoarea intimată este o societate comercială cu răspundere limitată având stabilită o durată de funcționare nelimitată, și este știut faptul că societățile constituite cu respectarea formalităților prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, au calitate de comerciant de la data înmatriculării în registrul comerțului. Insolvența debitorului, fiind o condiție a aplicării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cel care solicită declanșarea acestei proceduri trebuie să administreze dovezi din care să rezulte: neplata la scadență a datoriilor și lipsa lichidităților.

Potrivit Legii insolvenței creditorul nu poate declanșa procedura decât pentru creanțe certe, lichide și exigibile. Articolul 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, modificată, definește noțiunea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței ca fiind creditorul a cărui creanță, împotriva patrimoniului debitorului, este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile. Textul acestui articol stabilește, așadar, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească creanța deținută de creditor asupra averii debitorului pentru ca cererea privind deschiderea procedurii insolvenței să poată fi admisă. Creanța trebuie să fie certă, în sensul existenței sale neîndoielnice și a cuantumului cert, având expunere monetară, lichidă și exigibilă - asupra căreia se pot ridica pretenții - și să se încadreze în valoarea pragului stabilit de art. 3 pct. 12 din același act normativ.

Ca urmare a plăților parțiale făcute de recurentă la datele de 16 iunie 2008, 26 august 2008 și 29 septembrie 2008, creanța rămasă este sub valoarea-prag prevăzută pentru declanșarea procedurii colective, întrucât momentul la care se analizează îndeplinirea cerințelor impuse de legiuitor, inclusiv a pragului de 10.000 lei, este cel al pronunțării hotărârii de către judecătorul-sindic și nu data introducerii acțiunii, instanța de recurs fiind ținută să verifice, în limitele motivelor invocate de partea recurentă, dacă la momentul pronunțării hotărârii atacate, în speță au fost sau nu îndeplinite condițiile cerute de lege pentru ca tribunalul să poată admite cererea creditorului și să dispună declanșarea procedurii concursuale. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, debitoarea a achitat suma totală de 14.900 lei, la data soluționării cererii introductive de către judecătorul-sindic rămânând un rest de 7.646,81 lei, care chiar dacă parțial a fost plătit ulterior zilei de 9 octombrie 2009 (contrar dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, în afară de cazurile prevăzute de art. 49 sau cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule -quod nullum est nullum producit effectum, această plată ulterioară neîncadrându-se nici între cele prevăzute de art. 49 - în operațiuni sau activități curente ori plăți către creditorii cunoscuți care s-ar încadra în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente - și nici între cele autorizate de judecătorul sindic, o asemenea împrejurare nu poate duce la respingerea căii de atac și menținerea sentinței recurate având în vedere că diferența rămasă de plată, în mod incontestabil, se situează sub nivelul valorii-prag, pentru recuperarea acestei sume creditoarea având deschisă calea dreptului comun.

Chiar dacă debitorul nu formulează contestație la cererea creditorilor sau contestația sa este anulată fără ca tribunalul să o analizeze pe fond, instanța de control judiciar este obligată să verifice îndeplinirea condițiilor legale de admisibilitate ale acțiunii introductive, astfel cum sunt ele prevăzute de art. 31, coroborat cu art. 3 pct. 1 lit. a) și pct. 6, raportat la art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, modificată, deoarece legiuitorul nu a înțeles să reglementeze condițiile declanșării procedurii insolvenței numai pentru a fi invocată nerespectarea lor în contestația debitorului. Cu alte cuvinte, normele care reglementează condițiile deschiderii procedurii concursuale sunt de ordine publică și ele nu ocrotesc doar interesele debitorului, astfel că se impune examinarea îndeplinirii lor chiar din oficiu de către instanța de judecată.

În acest sens este de reținut că legiuitorul român a instituit prezumția legală relativă de insolvență, care profită creditorului declanșator prin aceea că-l scutește pe acesta de a mai dovedi starea de încetare de plăți a debitorului pârât, numai în scopul de a-i ușura probațiunea sub acest aspect, instanța având obligația de a analiza existența tuturor cerințelor pretinse de lege pentru a se putea declanșa procedura colectivă, întrucât chiar art. 1 din lege statuează expres că procedura generală se aplică debitorilor "aflați în stare de insolvență sau de insolvență iminentă", iar cea simplificată "debitorilor aflați în stare de insolvență".

Nu în ultimul rând, apărările creditoarei intimate în sensul că recursul ar fi neîntemeiat întrucât acțiunea sa a avut trei capete de cerere, și anume: obligarea debitoarei la plata debitului principal, a penalităților de întârziere, precum și a cheltuielilor de judecată, iar la data de 31 octombrie 2008 transmis instanței de fond o adresă prin care a învederat faptul că penalitățile solicitate sunt în cuantum de 8.189,83 lei nu pot fi primite deoarece, pe de o parte, penalitățile pretinse nu au fost cuantificate nici prin cererea de chemare în judecată și nici prin vreo adresă ulterioară, contrar susținerilor sale, iar pe de altă parte ele nu sunt certe întrucât din actele de la dosar nu rezultă care ar fi temeiul în baza cărora creditoarea le solicită la plată, ceea ce determină lipsa a două condiții impuse de Legea nr. 85/2006, modificată, cea privind certitudinea și lichiditatea creanței reclamate. De asemenea, susținerile sale referitoare la plata cheltuielilor de judecată nu pot fi avute în vedere, din dispozitivul sentinței tribunalului nerezultând o asemenea obligare a societății debitoare, iar creditoarea nu a declarat recurs pe acest motiv.

Față de cele arătate, în baza art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de debitoare împotriva sentinței judecătorului-sindic, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de debitoarea împotriva sentinței comerciale nr. 1783 din 9 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și, în consecință:

Modifică în tot hotărârea atacată în sensul că respinge cererea creditoarei TMa vând ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red. /31.03.2009

Dact. /01.04.2009 - 2 ex.

Primă instanță - Tribunalul Timiș

Judecător-sindic -

Președinte:Csaba Bela Nasz
Judecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 419/2009. Curtea de Apel Timisoara