Spete procedura insolventei. Decizia 430/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator - 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 430
Ședința publică din 17 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, cu sediul în B, Cpt. Av., nr. 50, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 2.019 din 13 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș privind pe debitoarea intimată, prin lichidator judiciar, cu sediul în T,-,.1.
La apelul nominal se prezintă pentru lichidatorul judiciar, avocat, din Baroul Timiș, lipsă fiind creditoarea recurentă.
Procedura este completă.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul debitoarei intimate depune concluzii scrise și copia facturii privind onorariul de avocat.
Nefiind formulate alte cereri s‑a acordat cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Constatând că prin sentința comercială nr. 2.019 din 13 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timișs -au respins obiecțiunile formulate de creditoarea B împotriva raportului cu propunerea de închidere a procedurii întocmit de lichidatorul judiciar, s-a dispus închiderea procedurii enței debitoarei și radierea acesteia din registrul comerțului, s-a descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanție, acționari sau asociați și s‑a dispus notificarea sentinței judiciare debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice T și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalului Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul Procedurilor de ență,
Că pentru a pronunța această soluție prima instanță a stabilit că cererea creditoarei de a fi autorizată în vederea formulării acțiunii prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu întrunește condițiile art. 138 alin. 3 din Legea enței întrucât lichidatorul judiciar nu a omis să indice persoanele vinovate ci a analizat situație debitoarei, conchizând că administratorul social nu se face vinovat de starea de ență și nu a constatat existența unor fapte de natura celor prevăzute de art. 138 din lege iar cererea de autorizare adresată judecătorului sindic nu conține indicii clare cu privire la comiterea de către administratorul social sau alte persoane a faptelor expres și limitativ prevăzute de art. 138 alin. 1 din Lege enței, nu poate dovedi fapta ilicită, condițiile prejudiciului legătura de cauzalitate și vinovăția persoanei respective, respectiv data comiterii faptei, legătura de cauzalitate și dacă persoana deține bunuri urmăribile,
Având în vedere că creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, declarând recurs, a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu motivarea că:
Fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul AVAS nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze în cauza sub toate aspectele, conform art. 3041Cod procedură civilă;
Când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă);
Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă);
Judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Judecătorul sindic a analizat total eronat cererea formulată de creditoarea care a solicitat ca în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006 să autorizeze creditorii să formuleze o asemenea cerere, având în vedere că în speță nu s-a putut constitui Comitetul Creditorilor din cauza faptului că sunt numai doi creditori;
Această cerere este perfect legală și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006, în sensul că în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, legea dă posibilitatea Comitetului creditorilor să formuleze această cerere;
Pentru a putea formula această cerere este nevoie de autorizarea judecătorului sindic. Această cerere este perfect legală, premergătoare formulării cererii de angajarea a răspunderii patrimoniale, care este cerută de cursul procedural prevăzut de Legea nr. 85/2006 și care nu are nici un fel de legătură cu fondul dreptului;
Judecătorul sindic a fost investit cu o cerere premergătoare cererii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, care nu are legătură cu fondul cererii prevăzute de acest articol, ci este pur și simplu o etapă procesuală, impusă de Legea nr. 85/2006, etapă procesuală căreia judecătorul sindic și lichidatorul judiciar erau obligați să îi de curs;
În prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 3, teza finală, respectiv "dacă lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 și răspunderea persoanelor la care se referea alin. 1 amenință să se prescrie";
Este evident că răspunderea persoanelor la care se referea alin.1 amenința să se prescrie, având în vedere că prin închiderea procedurii falimentului debitoarei, nu mai exista nici o posibilitatea reală de angajare a răspunderii patrimoniale, astfel încât răspunderea persoanelor nu numai că amenința să se prescrie, dar se va prescrie cu siguranță;
Potrivit art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, dispoziții aplicabile în cauza dedusă judecății, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea";
Totodată, potrivit art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul folosit veniturile obținute;
Potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției;
Indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii contabilității în cazul de față, situație care a determinat prejudicierea creditorilor;
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță, reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin.1 lit. c și alin. 2, ale art. 134 alin. 1 și 2 și ale art. 181 din Legea nr. 31/1990, Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată, Legea contabilității;
Astfel, potrivit art. 73 alin.1 lit. c din Legea nr. 31/1990 administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere și potrivit art. 73 alin. 2 acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societății iar potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 81/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului;
Mai mult, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat iar instanța trebuie să aibă în vedere și art. 1540 cod civil în sensul că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol dar și de culpa comisă în executarea mandatului și în cazul în care mandatul este oneros, răspunderea se apreciază cu mai multă rigurozitate;
Potrivit art. 374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie;
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei;
a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului;
Art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor și atrag răspunderea personală a celui ce le‑a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de al treilea;
Culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082 Cod civil, raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, republicată;
În cauză, răspunderea trebuie apreciată cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial;
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil, coroborate cu art. 1600 Cod civil, devine operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială;
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de către, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată;
Art. 138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Văzând că în calitate de lichidator judiciar al debitoarei a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând că:
Recurenta a formulat în fața primei instanțe obiecțiuni la raportul final care au fost respinse fiind total neîntemeiate, având în vedere că lichidatorul judiciar nu a depus la dosarul cauzei Raportul final despre care face vorbire legiuitorul în cuprinsul art. 129 din Legea nr. 85/2006, modificată, neavând această obligație legală;
"Raportul final" prevăzut de art. 129 din Legea nr. 85/2006, modificată și despre care face vorbire recurenta, criticând sentința primei instanțe, se întocmește numai dacă există bunuri în averea debitoarei falite și acestea au fost lichidate ori, în primă instanță s-a constatat că debitoarea falită nu dispune nici de bunuri și nici de alte disponibilități bănești (lichidități ori creanțe de încasat) necesare acoperirii creanțelor deținute de creditori, situație în care nu se mai întocmește raportul final despre care face vorbire legiuitorul în textul de lege menționat;
Criticile recurentei urmează a fi înlăturate deoarece într-adevăr, normele stabilite de legiuitor în legea enței impun o anumită conduită obligatorie instanței sindice și lichidatorului judiciar, însă în speța dedusă judecății nu s-a întocmit în mod legal raportul final, neexistând bunuri ori alte resurse bănești în averea debitoarei;
Pe cale de consecință, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă invocat de recurentă nu se regăsește în speța dedusă judecății;
În ceea ce privește solicitarea recurentei adresată primei instanțe de aoa utoriza să introducă cerere de antrenare a răspunderii prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificată, și aceasta este nefondată, recursul urmând a fi respins și sub acest motiv;
De subliniat că recurenta a formulat o asemenea cerere în cadrul obiecțiunilor la raportul final, or, o asemenea cerere se formulează distinct;
În primul rând, potrivit art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, modificată, numai comitetul creditorilor poate solicita instanței să fie autorizat în a introduce cererea de antrenare a răspunderii ori, recurenta nu îndeplinește această calitate;
În al doilea rând, potrivit art. 138 alin. 3 din lege, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor enței, persoanele culpabile de starea de ență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută Ia alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, astfel încât calitatea comitetului creditorilor de a introduce cererea de antrenare a răspunderii este atribuită sau poate fi atribuită de instanța de judecată doar dacă lichidatorul judiciar nu își îndeplinește atribuțiile sale prevăzute de lege ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății în care lichidatorul judiciar și-a îndeplinit în mod corect atribuțiile, raportând instanței că nefiind în posesia documentelor la care face referire textul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificată, nu este în măsură să indice nici persoanele responsabile și nici cauzele care au condus la ență;
Este evident că nu se poate antrena răspunderea persoanelor la care face referire textul art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificată, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile. Lichidatorul nu poate fi de acord cu afirmațiile recurentei privind caracterul prezumat al culpei administratorilor și respectiv, al raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs întrucât nu a primit documentele la care face referire art. 28 din lege, situație în care nu a putut verifica existența cumulativă a celor patru condiții ale răspunderii civile. Activitatea lichidatorului judiciar s-a desfășurat conform prevederilor legale, aducând la cunoștința judecătorului sindic și creditorilor societății starea de fapt din această procedură de ență. Așa cum rezultă din rapoarte, lichidatorul nu a fost în măsură să întocmească nici raportul cu cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de ență, situație în care firește că nu poate prezuma în sarcina cuiva îndeplinirea cumulativă a celor 4 condiții ale răspunderii civile;
În ceea ce privește nesolicitarea antrenării răspunderii materiale a foștilor administratori ai debitoarei falite, susținerile recurentei sunt de asemenea nefondate și extrem de lapidare. Simpla invocare a prevederilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, modificată, nu este suficientă pentru a se dispune antrenarea răspunderii materiale a administratorilor debitoarei;
de specialitate s-a pronunțat constant în sensul că "răspunderea persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitorului, ca natură juridică, este o răspundere civilă care poate fi delictuală pentru fapta proprie sau contractuală" iar "jurisprudența este constantă în ceea ce privește necesitatea probării îndeplinirii condițiilor răspunderii civile ". In ceea ce privește culpa, condiție a răspunderii civile, aceiași autori dezvoltă pertinent această noțiune precum și obligativitatea probării ei;
Un alt autor care a considerat că,răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din lege are natura juridică a unei răspunderi delictuale speciale sui generis pentru fapta proprie", același autor reținând că "s-a statuat că se poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către membrii organului de conducere dacă s-a dovedit în mod cumulativ că aceștia au săvârșit cel puțin una dintre faptele prevăzute expres de legiuitor, culpa acestora în ceea ce privește săvârșirea faptelor respective, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită și ajungerea debitoarei în situația încetării de plăți", susținând expres și că "este necesar să se facă și dovada vinovăției";
Simpla ajungere în stare de ență sau de faliment nu echivalează cu angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale societății falite;
Culpa și celelalte condiții ale răspunderii civile nu se prezumă, ele trebuind a fi dovedite de cel care face afirmația, în speță, de către recurentă. Chiar dacă ar accepta susținerile recurentei, lichidatorul nu poate proba, neavând nici un mijloc de probă la dispoziție, existența faptei ilicite în sarcina administratorilor societății;
Înșiruirea de texte normative, trimiterile la Legea nr. 31/1990 republicată, Legea nr. 82/1991, republicată, Decretul nr. 31/1954 nu pot fi reținute în cauză ca probând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Reținând că lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura de ență față de debitoare nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, angajarea răspunderii patrimoniale personale a membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății sau a oricărei alte persoane care ar fi cauzat starea de ență a debitorului,
Că acesta nici nu a arătat dacă vreuna din peroanele respective se face sau nu vinovată de starea de ență a patrimoniului debitoarei falite, prin raportul depus la dosarul cauzei menționând faptul că, neintrând în posesia documentelor financiar‑contabile ale societății, nu s‑a putut stabili un raport de cauzalitate între instalarea stării de incapacitate de plată și faptele menționate de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificată, acesta fiind motivul pentru care nu solicită atragerea răspunderii materiale a administratorului și asociaților societății,
Că instituția creditoare a formulat obiecțiuni, solicitând, în esență, judecătorului‑sindic să oblige practicianul să formuleze cerere pentru angajarea răspunderii patrimoniale față de persoanele din cadrul societății care au cauzat starea de ență și totodată, în cazul în care lichidatorul nu va proceda în acest sens, a solicitat autorizarea sa în vederea formulării cererii, arătând că un comitet al creditorilor nu a fost constituit,
Considerând că obiecțiunile în mod corect au fost respinse întrucât instanța nu poate, la cererea unui creditor, să impună lichidatorului judiciar să-și exprime un punct de vedere într-un sens sau altul în privința incidenței vreunuia dintre cazurile de antrenare a răspunderii reglementate de alin. 1 al art. 138 din Legea enței și nici să exercite o prerogativă în cazul în care lichidatorul apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru aceasta, mai ales în situația în care potrivit alin. 3 al articolului de lege menționat aceeași prerogativă poate fi exercitată și de către creditori,
Că pe de altă parte, deși a motivat că cererea de autorizare formulată de creditoare nu poate fi primită, pentru considerente ce vizează însă aspecte referitoare la însăși întrunirea sau nu a condițiilor în care răspunderea poate fi angajată și chiar eficiența în faza de urmărire silită a hotărârii prin care s‑ar stabili o eventuală obligație de plată, prima instanță a dispus închiderea procedurii fără a se fi pronunțat asupra cererii formulate de către creditoarea recurentă, în sensul că dacă vor fi respinse obiecțiunile formulate cu privire la raportul lichidatorului judiciar, să fie autorizată ea însăși să formuleze cerere de antrenare a răspunderii materiale împotriva persoanelor din cadrul societății care au cauzat starea de ență,
Considerând că prin omisiunea pronunțării în dispozitivul hotărârii asupra acestei cereri, prima instanță a dat o soluție nelegală, existând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, prin aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, admițându‑se recursul se va casa hotărârea și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, cu sediul în B, Cpt. Av., nr. 50, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 2.019 din 13 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș privind pe debitoarea intimată, prin lichidator judiciar, cu sediul în T,-,.1.
Casează hotărârea menționată și trimite spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 17 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /Dact.
2 ex./16.04.2009
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
