Spete procedura insolventei. Decizia 456/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr intern 2537/2007)
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 456
Ședința publică de la 15 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ruxandra Monica Duță
JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu
JUDECĂTOR 3: Tatiana
Grefier -
***********
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față având ca obiect recursurile formulate de reclamanta - CONSUL-L B în calitate de administrator judiciar debitoarei - SA B -J40/26505/1992, - și de debitoarea - SA B -J40/26505/1992, - prin administrator judiciar - CONSUL-L, în contradictoriu cu intimații pârâți - SRL B, G, - - SRL B și intimata debitoare - SA B J40/26505/1992, -, prin administrator special, împotriva Sentinței comerciale nr.3615/04.10.2007 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-.
Dezbaterile în recurs au avut loc în cadrul ședinței din 08.04.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art.260 Cod procedură civilă și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 14.04.2008, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr.3615 din 4.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- s-au respins excepțiile lipsei de interes și a prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta CONSUL- având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1078/20.05.2001, în contradictoriu cu pârâții - SRL, G și debitorul - SA prin administrator special, s-a respins cererea de constatare
nulității vânzării intervenite între pârâții - SRL și G și pârâta - - SRL, s-a respins cererea de anulare a transferurilor cu caracter patrimonial efectuate de părți și cererea reclamantei de menționare a litigiului în Cartea Funciară nr.24059 și nr.16373, în temeiul articolului 591, articolului 596 Cod procedură civilă.
Pentru a hotărî astfel s-a reținut că în dosarul nr.2919/2000 (nr. nou -) aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială se desfășoară procedura de insolvență față de debitoarea - SA, la cererea creditoarei - SA.
Prin încheierea de ședință din 7.08.2001 judecătorul-sindic a deschis procedura împotriva debitoarei în temeiul articolului 31 alin.7 din Legea nr.64/1995 iar prin încheierea din 25.06.2001 a fost desemnat administratorul judiciar - CONSUL- care urma să îndeplinească atribuțiile prevăzute la articolul 18, mai puțin pct."c" și "e" din Legea nr.64/1995. S-a mai reținut că în ședința din data de 28.04.2005 administratorul judiciar a depus acțiunea în constatarea nulității absolute contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3410/3.08.2001, prin care debitoarea a vândut către - SRL și G imobilul situat în B Calea nr.196-198, Sector 5, compus din teren în suprafață de 18.344 mp și construcții, precum și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1078/20.05.2001 prin care debitoarea a vândut către aceiași cumpărători imobilul situat în B, Calea nr.176, Sector 1, compus din teren în suprafață de 3.518 mp și construcții, acțiune disjunsă în temeiul articolului 164 Cod procedură civilă pentru care s-a format un dosar distinct.
S-a mai reținut că la data de 25.05.2001 când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1078 și la data de 3.08.2001 când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3410 între aceleași părți, respectiv debitoare și pârâții - SRL și G legea care era în vigoare nu conținea nici o prevedere legată de operațiuni de înstrăinare efectuate de către debitor și că articolul 40 din Legea nr.64/1995 avea în vedere numai constituirile de garanții personale sau reale efectuate după deschiderea procedurii, fără autorizarea judecătorului-sindic, sancționând nerespectarea acestei obligații cu nulitatea. În continuare s-a apreciat și că procedurilor reorganizării judiciare și a falimentului deschise înainte de data intrării în vigoare a nr.OG38/2002 (în articolul IV din OG nr.38/2002 prevăzându-se excepția de ultraactivitate a legii vechi cu privire la situații strict determinate, respectiv administrarea și lichidarea procedurilor deschise până la data intrării în vigoare a noii legi) li se aplică tot Legea nr.
64/1995 modificată prin Legea nr.149/11.05.2004.
S-a mai reținut că articolul 40 din Legea nr.64/1995 în forma sa inițială a fost modificat după data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare (lunile mai și august 2001) și că după adoptarea nr.OG38/2002, prin renumerotare, articolul 40 a devenit articolul 49 din lege, fiindu- păstrat însă conținutul.
S-a reținut că abia după data de 30.01.2002, articolul 40 (respectiv articolul 49 din forma modificată prin nr.OG38/2002) are în vedere toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii și că acesta se poate aplica numai situațiilor ivite în practică după adoptarea legii care l-a modificat.
Se mai reține că administratorului judiciar desemnat în cauză i-au fost stabilite atribuțiile ce-i revin potrivit cu articolul 18 din Legea nr.64/1995, mai puțin pct."c" și "e" care se referă la conducerea în tot sau în parte a activității debitorului și la introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase și că în aceste condiții debitoarea și-a păstrat dreptul de a-și conduce activitatea și respectiv, capacitatea deplină de exercițiu pentru a încheia actele juridice sus menționate cu scopul de a încasa și efectua plăți către creditori.
S-a avut în vedere faptul că debitoarea nu a propus un plan de reorganizare în termenul prevăzut la articolul 59 alin.4 din Legea nr.64/1995 și că nu s-a aflat în procedura de reorganizare judiciară pentru a putea fi aplicabile în speță prevederile articolului 71 din Legea nr.64/1995.
În continuare s-a reținut că prin rapoartele de activitate periodice întocmite de administratorul judiciar (la 5.11.2001, 21.01.2002, 25.03.2002) s-a solicitat acordarea posibilității debitoarei de a stinge creanțele și că prin raportul din data de 8.09.2002 administratorul judiciar a apreciat chiar că nu se mai impune continuarea procedurii, existând posibilitatea stingerii tuturor creanțelor.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune tribunalul a apreciat că aceasta este lipsită de obiect câtă vreme acțiunea reclamantei nu are ca obiect anularea de acte frauduloase încheiate de debitoare în cei trei ani anteriori deschiderii cum prevăd dispozițiile articolelor 44 și 45 din Legea nr.64/1995. S-a apreciat ca neîntemeiată excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii deoarece reclamanta urmărește respectarea unor dispoziții legale iar pe de altă parte solicită constatarea nulității vânzărilor efectuate de debitoare. Cu referire la calitatea procesuală activă din prezenta acțiune s-a mai reținut că administratorul judiciar are această calitate și nu debitoarea cum reiese din chiar dispozițiile articolului 18 lit."j" din lege.
S-a reținut și că la data deschiderii procedurii de față, când era în vigoare articolul 40 din Legea nr.64/1995, legiuitorul nu reglementase în
mod expres situația terțului dobânditor al bunurilor ce fac obiectul unor acte de înstrăinare lovite de nulitate, că se va ține seama în speță de principiile dedrept comun și de dispozițiile Codului civil și că față de motivele expuse care vizează netemeinicia acțiunii principale nu se impune analizarea raportului juridic dintre pârâți de ordin 1 și 2 și pârâtul de ordin 3.
În final instanța a mai apreciat ca fiind inadmisibilă cererea reclamantului de "menționare a litigiului" în Cartea Funciară în raport de dispozițiile articolului 128 din Legea nr.64/1995 și de împrejurarea că s-a invocat ca temei de drept al cererii un text de lege privind sechestrul asigurator care nu poate fi aplicabil în cauza dedusă judecății.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - CONSUL- în calitate de administrator judiciar al debitoarei - SA, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și admiterea acțiunii sale cu consecința constatării nulității contractelor de vânzare-cumpărare menționate.
În motivarea recursului se arată că reținerile primei instanțe sunt corecte dar incomplete, că la data de 27.04.2001 în dosarul nr.468/2001 aflat pe rolul Tribunalului Bucureștis -a deschis procedura prevăzută de Legea nr.64/1995 față de debitoare, desemnându-se ca administrator judiciar al acesteia numitul căruia îi reveneau atribuțiile prevăzute de articolul 181din Legea nr.64/1995 și că numai ulterior acest dosar s-a conexat la dosarul nr. 2919/2000 în care s-a deschis de asemenea procedura reorganizării judiciare și a falimentului față de aceeași societate debitoare - SA, procedură în cadrul căruia a fost numit alt administrator judiciar, numita - CONSUL-L cu atribuțiile de la articolul 18 din Legea nr. 64/1995 fără literele "c" și "e".
Se arată că pentru perioada 27.04.2001-05.11.2001 debitoarea a avut deschisă procedura prevăzută de Legea nr.64/1995 în două dosare, că până la data de 5.11.2001 (data conexării) activitatea acesteia a fost condusă de administratorul judiciar și că în condițiile în care - SA nu și-a declarat intenția de reorganizare în termenul prevăzut de articolul 26 alin.1 lit."f" din Legea nr.64/1995 debitoarea nu și-a mai putut păstra nici dreptul de a-și conduce activitate. Se subliniază faptul neîncasării prețului din contractele a căror nulitate se cere se constata și finalitatea frauduloasă a acestor acte cu cauză ilicită.
În continuare se arată că societatea cumpărătoare a efectuat plăți către creditori cu întârziere față de termenele din contracte și că din cuprinsul actelor juridice nu se poate desprinde intenția debitoarei de a-și achita datoriile față de creditori.
Se critică legalitatea hotărârii tribunalului care a reținut că dispozițiile articolului 49 din Legea nr.64/1995 nu se aplică în speță,
deoarece acest text de lege trebuia analizat în raport de momentul introducerii acțiunii în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare. Consideră recurenta că sancțiunea prevăzută de articolul 49 din lege, normă de procedură de aplicare imediată, trebuia să se aplice tuturor operațiunilor și plăților efectuate de debitor după deschiderea procedurii, indiferent dacă acestea au fost efectuate după intrarea în vigoare a Legii nr.149/2004 sau anterior acesteia.
Cu privire la anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între - SRL și - - SRL se arată că acestea ar fi trebuit să fie analizate de către judecătorul-sindic tocmai în considerarea strânsei legături pe care o au cu contractele inițiale a căror nulitate se cerere a se constata.
Intimații - SRL și G au formulat întâmpinare prin care s-au apărat în fapt și în drept împotriva pretențiilor recurentei subliniind că administratorul judiciar al debitoarei este - CONSUL-L, cum reiese din încheierea de ședință din 25.06.2001 pronunțată în dosarul nr.2919/2000 aparținând Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială, căruia nu i-au fost stabilite printre atribuții și cele prevăzute la articolul 18 lit. "c" și "e" din Legea nr.64/1995. În raport de această situație mai consideră că acest administrator nu avea legitimare procesuală pentru a formula acțiunea în anularea unor acte frauduloase și că nu poate justifica în prezent legitimarea procesuală pentru promovarea recursului, aspecte care trebuiesc avute în vedere în combaterea recursului.
La rândul ei intimata - - SRL a formulat întâmpinare prin care se apără în fapt și în drept împotriva pretențiilor recurentei subliniind că abia prin încheierea de ședință de la data de 17.01.2008 judecătorul-sindic a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei - SA și a ridicat dreptul acesteia de administrare proprie. Învederează că administratorul judiciar al debitoarei se prevalează de propria culpă atunci când afirmă că actele a căror nulitate se cere au fost încheiate fără participarea sa câtă vreme lui îi revenea obligația de supraveghere a activității - SA.
S-au depus înscrisuri la dosar.
Au mai fost depuse la dosar note scrise intitulate "recurs" despre care s-a susținut inițial în cuprinsul acestora că ar fi fost întocmite prin administrator judiciar pentru ca apoi, în ședința publică din 18.03.2008 să se precizeze în fața Curții de către d-na avocat că a depus respectivele note scrise în dosarul de recurs fără a avea vreun mandat din partea administratorului judiciar sau din partea debitoarei.
Cele consemnate în încheierea de ședință se coroborează cu actele din dosar din care reiese că d-na avocat a avut mandat
de reprezentare din parteadebitoareinumai în fața primei instanțe (fila 128 dosar -).
În faza recursului, intimata debitoare - SA a fost reprezentată de d-nul avocat ( fila 208 dosar) care nu a semnat în numele părții care l-a mandatat notele scrise depuse în dosarul de recurs sub denumirea de "recurs", note formulate de către un avocat care nu și-a putut justifica în recurs calitatea de reprezentant ales al vreunei părți.
Astfel fiind nu pot fi reținute pretențiile recurentei - CONSUL-L de a-și însuși notele scrise depuse în dosar de d-na avocat cu consecința luării lor în considerare ca motive de recurs în favoareaadministratorului judiciar recurent.
Chiar și în situația semnării amintitelor note scrise de către recurentă la ultimul termen de judecată, Curtea nu poate da curs pretențiilor administratorului judiciar deoarece nu acesta o reprezintă pe debitoarea - SA în numele căruia au fost depuse inițial notele.
Rezultă fără echivoc faptul formulării în termen a unui singur recurs de către reclamantul administrator judiciar căruia i-a fost respinsă în primă instanță acțiunea în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3410/3.08.2001 la BNP, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1078/20.05.2001 la BNP, a contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente acestora și a transferurilor cu caracter patrimonial efectuate în executarea contractelor și ținând seama de hotărârea atacată și de motivele de recurs formulate de către - CONSUL-L, examinând cauza și sub toate aspectele potrivit cu articolul 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, nu există nici unul dintre motivele prevăzute de articolul 304 Cod procedură civilă și nici alte motive de ordine publică astfel că în temeiul articolului 312 Cod procedură civilă urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:
În dosarul nr.2919/2000 aparținând Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială a fost deschisă procedura prevăzută de Legea nr.64/1995 modificată și completată prin Legea nr.99/1999 față de debitoarea - SA cum rezultă din încheierea de ședință din 7.08.2000, procedură a cărei deschidere a fost notificată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și înregistrată sub nr.94994/22.08.2000.
Reține că - CONSUL-L a fost desemnată administrator judiciar al debitoarei la data de 25.06.2001 și că acesteia i-au
fost stabilite atribuțiile potrivit cu articolul 18 din Legea nr. 64/1995 în vigoare la acea dată, mai puțin pct. "c" și "e" din textul de lege amintit.
Recurenta - 99 supune atenției împrejurarea că la data de 27.04.2001 s-a mai deschis aceeași procedură față de aceeași debitoare în dosarul nr.468/2001 aparținând Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială, dosar care s-a conexat cu dosarul mai întâi înregistrat pe rolul instanței sub nr.2919/2000. Învederează că în cadrul dosarului care s-a conexat a fost numit ca administrator judiciar al debitoarei d-nul G și că pe perioada 27.04.2001-5.11.2001 (data conexării) - SA a figurat cu doi administratori judiciari.
Se mai susține că numitului G i-au revenit toate atribuțiile amintite la articolul 18, inclusiv pct. "c" și "e" referitoare la conducerea în tot sau în parte a activității debitoarei și la introducerea de acțiuni pentru anularea unor acte frauduloase încheiate de debitor în dauna intereselor creditorilor.
În raport de situația expusă recurentul încearcă să atragă atenția asupra faptului că pe perioada 27.04.2001-5.11.2001 și-a îndeplinit atribuțiile limitate în paralel cu încă un administrator care conducea însă activitatea debitoarei. Astfel fiind debitoarea ar apărea pentru perioada amintită ca lipsită de capacitate de a încheia acte juridice, respectiv ca lipsită de dreptul de a-și administra și conduce activitatea.
Nu rezultă din susținerile recurentei dacă a avut cunoștință pe perioada 27.04.2001-5.11.2001 de existența celuilalt administrator sau dacă împreună și-au exercitat activitatea pentru o bună desfășurarea a procedurii prevăzute de Legea nr.64/1995. Nu specifică nici dacă a avut cunoștință despre măsurile întreprinse de către d-nul și dacă ele au avut legătură cu actele pe care le-a întreprins debitoarea după ce s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr.64/1995.
Reține că prin conexarea unor pricini instanța judecătorească urmărește o mai bună și operativă judecată dar și evitarea contrarietății unor hotărâri și că prin conexarea dosarului nr.468/2001 la dosarul nr.2919/2000 s-a urmărit ca în cadrul acestei proceduri să fie luate măsuri și să se exercite acțiuni de un singur administrator judiciar.
Notificările la registrul comerțului s-au făcut în legătură cu dosarul nr.2919/2000 aparținând Tribunalului București și toate actele de procedură din acest dosar au fost păstrate. Mai mult, în cuprinsul dosarului nu se mai fac mențiuni referitoare la administratorul G iar rapoartele de activitate au fost întocmite la 5.11.2001, 21.01.2002, 25.03.2002 de administratorul judiciar - CONSUL-
Pentru realizarea în condiții de legalitate a actelor și operațiunilor prevăzute de Legea nr. 64/1995 a fost avut în vedere de către judecătorul-sindic și de către debitoare administratorul judiciar -
. De altfel, debitoarea - SA nu face nici un moment referire la alt administrator judiciar și la controlul pe care l-ar fi exercitat acela înțelegând însă să susțină prin concluziile scrise pe fondul recursului că actele juridice pe care le-a încheiat în perioada 20.05.2001-3.08.2001 au avut un scop ilicit prin sustragerea lor de la aprobarea judecătorului-sindic.
Pe fondul celor expuse Curtea reține că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1078/20.05.2001 la BNP debitoarea prin reprezentanții săi legali înstrăinează către - SRL și G, căsătorit, imobilul situat în B, Calea nr.176, Sector 1, compus din teren în suprafață de 3.518 mp și construcții. Din declarația autentificată sub nr.2279 din 17.05.2004 rezultă că debitoarea - SA a primit integral prețul din contract și ca urmare se arată de acord cu radierea privilegiului său de vânzător înscris în nr.24049 a Judecătoriei Sector 1 B pentru care se pronunță încheierea de radiere nr.7027/2004 de către Judecătoria Sector 1 B - Biroul de Carte Funciară.
Imobilul înstrăinat de către debitoare era însă în litigiu fiind pretins de către cea care se considera adevărata proprietară și anume de către numita.
Pentru aceasta, la câțiva ani de la încheierea contractului amintit mai sus, cumpărătorii au încheiat și convenția autentificată sub nr.1980/29.04.2004 cu numita care în schimbul unui preț a renunțat în favoarea cumpărătorilor la drepturile sale care formau obiectul dosarului nr.1829/2003 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Mai reține că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3410/3.08.2001, aceeași debitoare pentru care s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr.64/1995 înstrăinează către cumpărătorii - SRL și G căsătorit, imobilul situat în B, Calea nr.196-198, Sector 5, compus din teren în suprafață de 18.344,43 mp pentru prețul de 800.000 USD.
La data primei înstrăinări nu se desemnase ca administrator judiciar - 99 în dosarul nr.2919/2000 iar la data de 3.08.2001 când s-a încheiat al doilea contract de vânzare-cumpărare și fusese numit și administratorul judiciar printre atribuțiile acestuia s-a numărat și atribuția "supravegherii operațiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului" potrivit cu articolul 18 lit."b" din Legea nr.64/1995, în vigoare la acea dată. Nu-i fusese conferit administratorului dreptul de a conduce în tot sau în parte activitatea debitorului (articolul 18 lit. "c").
Așadar debitoarea - SA care avea în
continuare dreptul de a-și administra averea înstrăinează imobilele din patrimoniul său prin reprezentanții legali și sub supravegherea administratorului judiciar.
La data înstrăinărilor erau în vigoare dispozițiile articolului 40 din Legea nr.64/1995 republicată în Monitorul Oficial nr.608/13.12.1999 care sancționau cu nulitatea orice constituiri de garanții personale sau reale efectuate de către debitor după deschiderea procedurii în condițiile articolului 31 din Legea nr.64/1995. Nu era interzisă vânzarea bunurilor din averea debitoarei față de care se deschisese procedura prevăzută de Legea nr.64/1995 și nu pot fi primite criticile - 99, administrator judiciar, în sensul că nu ar fi trebuit să se înstrăineze imobilele câtă vreme părțile contractante aveau cunoștință de starea de insolvență a debitoarei. Aceste susțineri sunt în contradicție cu normele de drept invocate și chiar cu cele consemnate de administrator la vremea respectivă în rapoartele sale de activitate unde face referire la posibilitatea stingerii tuturor creanțelor debitoarei și la faptul că nu s-ar mai impune continuarea procedurii (rapoarte întocmite pentru perioada 17.09.2001-8.09.2002).
Întrucât debitoarea putea să încheie amintitele contracte în contextul procedurii prevăzute de Legea nr.64/1995, afirmațiile reclamantului administrator judiciar referitoare la anularea actelor juridice pentru lipsa capacității de a contracta și a consimțământului valabil al vânzătoarei în condițiile articolului 948 Cod civil, apar ca neîntemeiate.
Referitor la motivul de nulitate absolută invocat de către administratorul judiciar în considerarea faptului că la baza acestor contracte s-ar afla o cauză ilicită reține următoarele:
Potrivit cu articolul 968 Cod civil, pot fi declarate nule actele juridice având o cauză (un scop concret) ce contravine dispozițiilor exprese care interesează ordinea publică și morala.
Cauza ilicită a fost invocată de către reclamanta din dosarul de fond fără a dezvolta motivele pentru care se prevalează de aceasta.
Examinând însă acest aspect, Curtea reține că prin actele juridice contestate nu au fost nesocotite dispozițiile din Legea nr.64/1995 în vigoare la data încheierii lor.
Dispozițiile articolului 49 din Legea nr.64/1995, în vigoare la data încheierii actelor juridice și amintite în finalul acțiunii promovate în fața judecătorului-sindic nu-și găsesc aplicabilitatea în prezenta speță câtă vreme debitoarea prin declarație notarială subliniază faptul încasării prețului din contract. Debitoarea nu a înțeles să promoveze acțiune în anularea actului notarial la instanța competentă (articolul 100 Legea nr.36/1995).
Astfel fiind nu pot fi primite susținerile administratorului judiciar care afirmă în recurs că în fapt debitoarea nu a încasat prețul din
contracte. Nu rezultă în baza cărei convenții ar fi achitat cumpărătorii prețul datorat debitoarei altor persoane și aceasta chiar în condițiile declarației notariale prin care debitoarea recunoaște expres că ar fi primit prețul.
Mai susține recurenta administrator judiciar că dispozițiile articolului 40 modificat prin Legea nr.149/2004 se aplică tuturor procedurilor aflate în desfășurare pe rolul instanțelor de judecată și că ele trebuie avute în vedere în raport de momentul introducerii acțiunii, neavând relevanță dispozițiile articolului 40 din Legea nr.64/1995 în vigoare la data încheierii contractelor a căror nulitate se cere a se constata.
Această interpretare contravine chiar dispozițiilor articolului 968 Cod civil, invocate în acțiune la prima instanță deoarece "cauza este nelicită când este prohibită de legi" iar un contract pentru a fi valabil trebuie să îndeplinească anumite cerințe de valabilitate ale cauzei actului juridic civil la chiar momentul încheierii sale.
Nu poate fi invocată nesocotirea normelor imperative care dispun că actele de înstrăinare efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule pentru a demonstra că scopul din convențiile încheiate cu debitoarea ar fi prohibit de legi câtă vreme normele amintite au fost adoptate după momentul încheierii convențiilor.
Instanța trebuie să țină seama dacă există cauza de nulitate la data încheierii actului juridic. Dispozițiile articolului 40 din Legea nr.64/1995 modificată prin Legea nr.149/2004 care se referă la anularea tuturor actelor, operațiunilor și plăților efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii și de care se prevalează recurenta nu existau la data încheierii contractelor contestate.
Așadar, în mod legal tribunalul a reținut netemeinicia acțiunii în constatarea nulității contractelor autentificate sub nr.1078/2001 și nr.3410/2001 cu consecința faptului că nu se mai impune examinarea amănunțită a motivelor expuse pe larg cu privire la anularea actelor subsecvente prin care cumpărătorii - SRL și OG au înstrăinat la rândul lor imobilele dobândite de la debitoare către - - SRL.
Mai reține că în combaterea recursului declarat de către administratorul judiciar intimații - SRL și G au înțeles să reitereze aspectele legate de atribuțiile care i-au fost stabilite - SP-L, aspecte care ar lămuri și legitimarea procesuală activă în cauza dedusă judecății.
Pornind de la faptul că administratorului judiciar nu i-a fost conferit dreptul de introduce acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, intimații susțin că acestuia nu-i poate fi recunoscut nici dreptul de a promova acțiunea în constatarea nulității actelor juridice.
Curtea reține că în mod temeinic și legal prima instanță a ținut seama la soluționarea cererii reclamantului de motivele de fapt și de drept invocate de acesta în susținerea acțiunii.
Pe de o parte reclamanta s-a prevalat de unele dispoziții legale edictate ulterior momentului încheierii contractelor a căror nulitate se cere a se constatat iar pe de altă parte a invocat dispozițiile articolelor 948 și 966 Cod civil. Examinând cererea administratorului judiciar în considerarea prevederilor legale invocate și în raport de momentul introducerii acțiunii în mod temeinic tribunalul a lămurit unele aspecte legate de corecta investire a instanței prin încheierea de ședință din data de 2.11.2006 când - SRL a susținut că acțiunea s-ar fi formulat chiar de către debitoare.
S-a luat act că cererea a fost introdusă de către administratorul judiciar și că ea urmează a fi soluționată în contradictoriu cu debitoarea.
Ulterior pe parcursul procesului a fost ridicată problema legitimării active a administratorului judiciar de a sesiza instanța judecătorească cu o acțiune în constatare nulitate acte juridice încheiate de către debitoare, iar prin încheierea de ședință din 15.03.2007 în mod temeinic și legal s-a apreciat că acesta justifică amintita calitate dar că analizarea temeiniciei sesizării acestuia urmează a avea loc cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei.
Așadar intimații în combaterea recursului reiterează aspecte invocate la fond care țin de temeinicia sesizării instanței judecătorești.
Tribunalul a considerat că în temeiul articolului 18 lit."j" din Legea nr.64/1995, republicată, administratorul putea sesiza judecătorul-sindic cu orice aspecte care țin de legalitatea procedurii în curs de desfășurare.
Dispozițiile legale amintite sunt incidente în speță și justifică și legitimarea procesuală activă a - CONSUL-L cum corect a apreciat tribunalul.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile legale invocate Curtea în temeiul articolului 312 Cod procedură civilă va respinge recursul declarat de către administratorul judiciar - CONSUL-
Va face aplicarea dispozițiilor articolelor 274-276 Cod procedură civilă și va obliga recurenta să plătească intimatei - - SRL cheltuielile de judecată suportate în recurs constând în onorariul avocațial dovedit cu factura nr.-/14.02.2008 și extrasul cu data tranzacției plății onorariului. Nu va obliga recurenta la plata onorariului avocațial suportat de intimată în fața primei instanțe întrucât la fond nu s-a consemnat că s-ar fi solicitat de către - - SRL plata cheltuielilor de judecată iar formularea unei asemenea cereri direct în recurs nu poate fi primită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta reclamanta - CONSUL-L B în calitate de administrator judiciar debitoarei - SA B -J40/26505/1992, -, în contradictoriu cu intimații pârâți - SRL B, G, - - SRL B și intimata debitoare pârâtă - SA B J40/26505/1992, -, prin administrator special, împotriva Sentinței comerciale nr.3615/04.10.2007 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-.
Obligă recurenta să plătească intimata - - SRL suma de 43.255,31 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.04.2008.
Președinte, --- - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red. Jud.
Tehnored.IN
2 ex./29.04.2008
Președinte:Ruxandra Monica DuțăJudecători:Ruxandra Monica Duță, Mirela Polițeanu, Tatiana
