Spete procedura insolventei. Decizia 496/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 250/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.496

Ședința publică de la 23.03.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea

JUDECĂTOR 3: Elisabeta

Grefier

*************

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea - -, în contradictoriu cu intimatele - - - prin administrator judiciar ȘI ASOCIAȚII, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, împotriva deciziei comerciale nr.1313/24.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatoarea prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe contestația în anulare formulată.

Contestatoarea prin avocat susține verbal motivele contestației dezvoltate în scris, solicitând admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Prin decizia comercială nr.1313R/24.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială, instanța a respins ca nefondate recursurile declarate de recurenta - - împotriva sentinței comerciale nr. 1897/18.04.2008 și a încheierii din ședința Camerei de Consiliu din data de 26.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - - prin administrator judiciar și Asociații, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ

Împotriva acestei decizii comerciale irevocabile, în temeiul dispozițiilor articolului 317 alineat 1 și articolului 318 Cod procedură civilă, recurenta a formulat contestație în anulare, solicitând anularea deciziei menționate și admiterea recursurilor.

Contestatoarea susține că din eroare instanța de apel a dispus conexarea celor 2 cereri de recurs, una îndreptată împotriva sentinței comerciale nr. 1897 din 18.04.2008 întemeiată pe dispozițiile articolului 304 punctele 8 și 9 Cod procedură civilă și cealaltă formulată împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunțată la data de 26.09.2008 și întemeiată pe dispozițiile articolului 304 punctele 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.

Se mai susține că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită în dosarul având drept obiect soluționarea recursului declarat împotriva sentinței comerciale nr. 1897 din 18.04.2008, singurul act de procedură îndeplinindu-se în dosarul având drept obiect recursul declarat împotriva încheierii din 26.09.2008.

Se mai precizează și faptul că instanța de recurs nu a analizat toate motivele de recurs invocate, respectiv cel întemeiat pe dispozițiile articolului 304 punctul 7 Cod procedură civilă. Instanța de recurs ar mai fi omis să se pronunțe și asupra considerentelor recurentei invocate în susținerea motivelor întemeiate pe dispozițiile articolului 304 punctele 8 și 9 Cod procedură civilă.

Intimatele legal citate nu au formulat întâmpinări.

Curtea, verificând legalitatea lucrărilor din dosarul de recurs prin prisma dispozițiilor articolului 317 alineat 1, articolului 318 Cod procedură civilă constată că cererea de contestație în anulare este nefondată pentru următoarele motive:

Contestația în anulare obișnuită reprezintă acea cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părțile pot obține retractarea unei hotărâri judecătorești irevocabile în cazurile prevăzute de articolul 317 Cod procedură civilă, dar numai dacă motivele care o legitimează nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Primul motiv de contestație se referă la situația în care partea nu a fost regulat citată pentru ziua când s-a judecat pricina.

Sub acest aspect Curtea constată că instanța de recurs a respectat normele procedurale privind citarea contestatoarei pentru termenul când s-a soluționat pricina, astfel cum atestă dovada de îndeplinire a procedurii existentă la fila 7 în dosarul nr- în care s-a pronunțat la data de 24.11.2008 încheierea de conexare a cererii de recurs formulată împotriva încheierii din 26.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, prin cererea de îndreptare a erorii materiale a fost respinsă ca neîntemeiată, la dosarul nr- a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.

Și în dosarul nr- la care dosarul nr- a fost conexat, și care avea drept obiect soluționarea recursului declarat împotriva sentinței comerciale nr. 1897/18.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, procedura de citare cu recurenta a fost legal îndeplinită pentru termenul din 24.11.2008, astfel cum atestă dovada nr. 77522/21.10.2008 (filele 14 și 15) cu respectarea dispozițiilor articolului 8 alineat 3 din Legea nr.85/2006 în vigoare la data de 24.11.2008 (prin Buletinul Procedurilor de Insolvență).

Sub acest aspect, având în vedere argumentele menționate Curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile articolului 317 alineat 1 punctul 1 Cod procedură civilă.

Referitor la incidența dispozițiilor articolului 318 alineat 1 ambele teze Cod procedură civilă, Curtea consideră că nici condițiile impuse de acest text de lege nu sunt îndeplinite, motiv pentru care va respinge ca nefondată contestația în anulare, întemeiată în drept pe aceste dispoziții, deoarece, dispozițiile articolului 318 alineat 1 teza 1 Cod procedură civilă se referă la greșeli materiale evidente, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei.

Contestația în anulare specială întemeiată pe textul de lege menționat,nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată,de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară de retractare creată de legedoar pentru remedierea unor greșeli materiale, nu și pentru reformarea unor greșeli de fond.

Privită prin această prismă cererea contestatoarei, Curtea constată că se tinde la remedierea unor greșeli de judecată comise de instanța de recurs atunci când a dispus conexarea celor două dosare de recurs, care după opinia contestatoarei trebuiau soluționate separat.

În această situație, contestația în anulare neputându-se exercita pentru remedierea unor greșeli de judecată - așa cum dorește contestatoarea ci doar pentru îndreptarea erorilor săvârșite de instanță, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date importante din dosarul cauzei, Curtea va respinge această susținere ca nefondată, apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de articolul 318 alineat 1 teza 1 Cod procedură civilă.

Cât privește incidența articolului 318 alineat 1 teza 2 Cod procedură civilă Curtea consideră că nici condițiile impuse de această normă nu sunt îndeplinite deoarece instanța de recurs nu era obligată să cerceteze separat fiecare motiv de recurs invocat așa cum consideră contestatoarea, ci trebuia să răspundă la motivele de recurs care se putea face și printr-un considerent comun, prin gruparea diferitelor argumente.

Jurisprundența a statuat cu privire la această procedură, faptul că neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie, prin ea însăși o omisiune în sensul dispozițiilor articolului 318 teza a 2 Cod procedură civilă, dacă instanța de recurs a răspuns la motivele invocate printr-un considerent comun.

Cum în cazul de față, instanța de recurs s-a conformat dispozițiilor legale și a răspuns tuturor motivelor de recurs printr-un considerent comun, Curtea va respinge și această susținere ca nefondată.

Pentru toate aceste argumente, Curtea în baza dispozițiilor articolului 317 alineat 1 punctul 1 Cod procedură civilă și articolului 318 Cod procedură civilă va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea - -, în contradictoriu cu intimatele - - - prin administrator judiciar ȘI ASOCIAȚII, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, împotriva deciziei comerciale nr.1313/24.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 23.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

7.04.2009

Președinte:Iulica Popescu
Judecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea, Elisabeta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 496/2009. Curtea de Apel Bucuresti