Spete procedura insolventei. Decizia 498/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 498
Ședința publică din 26 martie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 3: Mircea
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de debitoarea SC - SRL, împotriva încheierii civile nr. 1893/23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu lichidatorul și intimatul, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă lichidatorul și avocat în reprezentarea debitoarei recurente.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, lichidatorul depune la dosar Hotărârea adunării generale din 11.08.2008 de revocare a lichidatorului.
Reprezentantul recurentei depune la dosar o declarație notarială a lui prin care își însușește recursul.
Nemaifiind alte cereri de formulat se acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentei pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, fără cheltuieli de judecată.
Lichidatorul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 1893/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a admis cererea formulată de lichidatorul debitoarei SC -. SRL pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, în temeiul art. 32 alin.1 din Legea privind procedura de insolvență s-a deschis procedura simplificată de insolvență împotriva debitoarei, în temeiul art. 34/art.107 din Legea insolvenței, văzând și prevederile OUG nr. 86/2006 a fost numit lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență stabilind pentru acesta un onorariu de 3.000 lei a cărui plată s-a făcut din fondurile speciale aflate în administrarea UNPIR T și s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitoarei tuturor părților interesate.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că la data de 14.07.2008 lichidatorul desemnat de judecătorul delegat la ORC Tas olicitat ca debitorul SC -. SRL jud. T, nr. de ordine din registrul comerțului J-, CUI - să fie supus procedurii simplificate de insolvență și că au fost îndeplinite condițiile art. 1 alin.2 lit.e din Legea privind procedura insolvenței, astfel că a admis cererea și s-a constatat că debitorul este în încetare de plăți, dispunându-se deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva sa.
Împotriva acestei Încheieri a formulat recurs debitoarea SC -. SRL, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței recurate pe care o consideră ca fiind netemeinică și nelegală și respingerea cererii de deschidere a procedurii simplificate prevăzută de legea insolvenței împotriva sa.
În motivare se arată că debitoarea se află în stare de dizolvare conform sentinței civile nr. 453/25.04.2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 631/com/2004 aflându-se astfel sub incidența Legii nr. 31/1990 republicată și actualizată, nefiindu-i aplicabile dispozițiile legii 85/2006, 359/2004 sau oricărei alte legi, așa cum în mod nelegal și abuziv încearcă să o introducă anumite persoane cu interese ascunse, care sunt în totală contradicție cu interesele reprezentanților sociali și cu dispozițiile prevăzute de titlul VII cap.I din legea nr. 31/1990, dispoziții care sunt aplicabile în soluționarea prezentei cauze.
Se mai arată că societatea recurentă nu se află în stare de insolvență, că nu are nici un fel de datorie către nici o persoană fizică ori juridică și nici către organele financiare ale statului, lucru care reiese în mod clar și neechivoc din certificatele de atestare fiscală nr. 86756, respectiv 86758 ambele datate cu 23.10.2008 eliberate de către Primăria Municipiului
Recurenta apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1990 care prevăd faptul că lichidatorii trebuie să-și exercite mandatul împreună cu organele de conducere, ba mai mult sub controlul acestora, pentru că al lor interes îl reprezintă.
Fiind vorba despre o lichidare voluntară, în urma hotărârii asociaților de a numi un lichidator, este imperios necesar a se încheia un contract în privința efectuării operațiunii de lichidare, lucru inexistent în cazul de față, care contract este unul de mandat, prevăzut de art. 1532 și urm. civ. obligația mandatarului fiind aceea de a da socoteală mandantului despre îndeplinirea obiectului contractului și nicidecum de a proceda în modul cum a procedat lichidatorul.
Cu privire la drepturile și interesele sale legitime, recurenta consideră că acestea i-au fost flagrant încălcate, având în vedere faptul că deschiderea procedurii insolvenței a avut loc la primul termen de judecată, fără a fi citați, fără a avea dreptul la apărare, fără a avea dreptul de a se adresa instanței și a face cunoscută cu adevărat starea de fapt a lucrurilor, că se află sub incidența Legii 31/1990, că este o lichidare voluntară hotărâtă de organele reprezentative ale recurentei, că nu se află în insolvență, că nu sunt îndeplinite cerințele Legii nr. 85/2006, astfel că exercitarea drepturilor procedurale nu a fost făcută cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost reglementate, săvârșindu-se astfel un abuz de drept.
În cauză nu a fost formulată întâmpinare de către lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență, dar au fost depuse documente referitoare la situația juridică a asociaților și lichidării societății.
Examinând recursul astfel declarat, prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 304, 304/1 și 312,proc.civ. Curtea de Apel constată că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Tribunalul Timiș admițând cererea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC -. SRL, formulată de lichidatorul Cabinet Individual de Insolvență, a fost în eroare asupra regimului juridic aplicabil societății comerciale aflată în lichidare. Astfel, Tribunalul a considerat greșit că sunt aplicabile prevederile art.1 alin.2 lit.e) și art.32 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în contextul în care, de asemenea, eronat a reținut că lichidatorul a fost numit de judecătorul delegat la. de pe lângă Tribunalul Timiș în scopul lichidării judiciare a societății comerciale recurente.
Curtea de Apel relevă, mai întâi, că procedura lichidării SC -. SRL se află sub regimul juridic al dispozițiilor Legii nr. 31/1990, iar nu al prevederilor Legii nr. 359/2004 și Legii nr. 85/2006.
Într-adevăr, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 453/25.04.2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 631/com/2004, SC -. SRL, jud. T, a fost dizolvată pe care judiciară, ca efect al retragerii unuia dintre cei doi asociați ai societății comerciale. Prin aceeași sentință s-a statuat că lichidarea societății comerciale urma să aibă loc între asociați de către un lichidator.
Prin urmare, lichidarea activului și pasivului patrimonial al societății astfel dizolvate are caracter societar, convențional, neconcursual, în opoziție cu lichidarea judiciară, integrată procedurii insolvenței, având caracter egalitar, concursual și colectiv.
În ipoteza lichidării societății sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1990, conținute în Titlul VII (Lichidarea societăților comerciale), Cap.I (Dispoziții generale) și Cap.II (Lichidarea societăților în nume colectiv în comandită simplă sau cu răspundere limitată), art. 252-263.
În cazul lichidării judiciare a societății comerciale, ca urmare a declanșării procedurii insolvenței și declarării falimentului societății, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 85/2006, după o prealabilă procedură desemnată de art. 31 din Legea nr. 359/2004.
Curtea mai constată că lichidatorul societar este desemnat pe cale voluntară, de asociați sau, în caz de neînțelegere, de către Tribunal, pe când lichidatorul judiciar este numit, mai întâi de judecătorul delegat la. și apoi în contextul admiterii cererii aceluiași lichidator de deschidere a procedurii insolvenței, de către judecătorul sindic. Procedura este asemănătoare și în cazul schimbării lichidatorului, respectându-se principiul simetriei procedurilor de desemnare/numire și a celor de înlocuire a lichidatorului.
În fine, lichidatorul numit de asociați sau la inițiativa lor, în cadrul lichidării voluntare a societății comerciale, lucrează în interesul asociaților, deoarece însăși lichidarea are acest scop. Fără a exista un raport de subordonare între asociați și lichidator, totuși, lichidatorul trebuie să îndeplinească activitățile de lichidare a pasivului și activului patrimonial social în conformitate cu actul constitutiv al societății comerciale și a dispozițiilor Legii nr. 31/1990 [art. 252 alin.1 lit.b) și alin.4, art. 255 alin.1 lit. a)-f)]., lichidatorul judiciar al societății comerciale falite, lucrează sub autoritatea judecătorului sindic iar toate activitățile lichidării întreprinse în cursul procedurii sunt supuse aprobării adunării creditorilor, conform dispozițiilor Legii nr. 85/2006 (art. 24 și 25, art. 9-17, art. 107 și urm.).
Mai trebuie făcută precizarea că și în cadrul lichidării societare legiuitorul face anumite distincții între obligațiile lichidatorului, după cum lichidarea se referă la societăți de persoane (inclusiv societatea cu răspundere limitată) sau la societăți de capital. Astfel, o asemenea distincție este cea referitoare la obligația lichidatorului societății pe acțiuni și în comandita pe acțiuni de a cere deschiderea procedurii insolvenței, în cazul în care constată că societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență (art. 270/1 din Legea nr. 31/1990).
Această obligație nu este prevăzută de lege și pentru lichidatorul societății cu răspundere limitată.
Este adevărat că și în cazul acestei societăți lichidarea nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societății (art. 260 alin.4 din Legea nr. 31/1990) dar, în tăcerea legii, aceasta nu cade în sarcina lichidatorului societar, ci a oricărui creditor interesat.
În prezenta cauză, lichidatorul declanșator al deschiderii procedurii insolvenței este chiar lichidatorul societar al SC -. SRL, cererea sa fiind introdusă la Tribunal în afara oricărei puteri conferite în acest sens de asociați în cursul lichidării, de actul constitutiv "ab initio" sau de legea societară.
Mai mult, lichidatorul social a fost numit pe cale voluntară, prin hotărârea asociaților din data de 10.08.2007 și înscris în evidența ORC potrivit Încheierii nr. 678/24.01.2008 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Timiș.
Printre atribuțiile lichidatorului social, astfel desemnat de asociați, nu se regăsește și aceea a conducerii societății comerciale în procedura insolvenței, un astfel de demers nefiind în interesul social al societății comerciale, dar nici al asociaților. Prin urmare, lichidatorul social, introducând cererea de deschidere a declanșării procedurii insolvenței SC -. SRL, și-a depășit puterile conferite de actul constitutiv și Legea nr. 31/1990.
Mai mult, se constată că potrivit Raportului privind lichidarea SC -. SRL încheiat de lichidatorul social, remis Curții de ORC de pe lângă Tribunalul Timiș la data de 17.03.2009, societatea nu are datorii față de bugetul de stat. Or, cererea declanșatoare a insolvenței a fost admisă tocmai pe temeiul existenței unor astfel de datorii.
Astfel fiind, se va admite recursul debitoarei SC - SRL împotriva încheierii civile nr. 1893/23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- se va modifică în tot hotărârea atacată, în sensul că va respinge cererea lichidatorului debitoarei SC - SRL de deschidere a procedurii insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul debitoarei SC - SRL împotriva încheierii civile nr. 1893/23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică în tot hotărârea atacată, în sensul că respinge cererea lichidatorului debitoarei SC - SRL de deschidere a procedurii insolvenței.
Dispune comunicarea prezentei decizii la. - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 26.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr. - - - - - -
GREFIER,
Red../15.04.2009
Dact. /24.04.2009
2 ex.
Prima instanță - Trib
Judecător -
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Cătălin Nicolae Șerban, Mircea