Spete procedura insolventei. Decizia 538/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator - 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 538
Ședința publică din 7 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mircea Boar
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, cu sediul în B, Cpt. Av., nr. 50, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 1.800 din 9 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș privind pe debitoarea intimată, cu sediul în T,-, prin lichidator judiciar, cu sediul în T,-,.1, jud.
La apelul nominal se prezintă, pentru lichidatorul judiciar, avocat din Baroul Timiș, lipsă fiind creditoarea recurentă.
Procedura este completă.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentantul debitoarei intimate depune împuternicire avocațială, concluzii scrise, 2 decizii, reprezentând jurisprudență, precum și copia facturii seria - nr. 0108, referitoare la onorariul de avocat și nefiind formulate alte cereri se acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele detaliate în concluziile scrise.
CURTEA
Constatând că prin sentința comercială nr. 1.800 din 9 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timișs -a dispus închiderea procedurii enței debitoarei și radierea acesteia din registrul comerțului, s-a descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanție, acționari sau asociați și s‑a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice T și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalului Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea acesteia în Buletinul Procedurilor de ență,
Având în vedere că creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, declarând recurs, a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu motivarea că:
Fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul AVAS nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze în cauza sub toate aspectele, conform art. 3041Cod procedură civilă;
Când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă);
În speță închiderea procedurii s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 129 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final împreună cu un bilanț general, copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului iar judecătorul sindic va convoca adunarea creditorilor la un termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, creditorii putând formula obiecțiuni la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării;
Față de comunicarea raportului după închiderea procedurii, respectiv 15 octombrie 2008,. a formulat obiecțiuni la Raportul Final în condițiile în care închiderea procedurii s-a realizat în data de 9 octombrie 2008;
Judecătorul s-a pronunțat pe închiderea procedurii ce se derula cu privire la, fără a se pronunța în prealabil la obiecțiunile la Raportul final, așa cum prevăd dispozițiile art. 129 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 și fără a convoca adunarea creditorilor debitoarei, așa cum prevăd dispozițiile art. 129 alin. 1 teza finală din Legea nr. 85/2006;
Nerespectarea procedurii cade sub incidența prevederilor art. 105 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora întocmirea de acte procedurale cu neobservarea formelor legale atrage după sine nulitatea respectivelor acte dacă prin aceasta s-a adus părților o vătămare;
Judecătorul sindic a analizat total eronat cererea formulată de creditoarea prin care solicita ca, în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, să autorizeze creditorii să o formuleze, având în vedere că în speță nu s-a putut constitui Comitetul Creditorilor din cauza faptului că sunt numai doi creditori;
Această cerere este perfect legală și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006, în sensul că în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, legea dă posibilitatea Comitetului creditorilor să formuleze această cerere, cu autorizarea judecătorului sindic;
Această cerere este perfect legală, premergătoare formulării cererii de angajarea a răspunderii patrimoniale, care este cerută de cursul procedural prevăzut de Legea nr. 85/2006 și care nu are nici un fel de legătură cu fondul dreptului;
Judecătorul sindic a fost investit cu o cerere premergătoare a cererii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, care nu are legătură cu fondul cererii prevăzute de acest articol, ci este pur și simplu o etapă procesuală, impusă de Legea nr. 85/2006, etapă procesuală căreia judecătorul sindic și lichidatorul judiciar erau obligați să îi de curs;
În prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 3, teza finală, respectiv dacă lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 și răspunderea persoanelor la care se referea alin. 1 amenința să se prescrie;
Este evidentă că răspunderea persoanelor la care se referea alin.1 amenința să se prescrie, având în vedere că prin închiderea procedurii falimentului debitoarei, nu mai exista nici o posibilitatea reală de angajare a răspunderii patrimoniale, astfel încât răspunderea persoanelor nu numai că amenința să se prescrie, dar se va prescrie cu siguranță;
Potrivit art.138 lit. d din Legea nr. 85/2006, dispoziții aplicabile în cauza dedusă judecății, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
Potrivit art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul folosit veniturile obținute;
În acest sens, potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale, prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției;
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii contabilității în cazul de față, situație care a determinat prejudicierea creditorilor;
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din cuprinsul art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 și art. 181 din Legea nr. 31/1990, precum și art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991;
Astfel, potrivit art. 73 alin.1 lit. c din Legea nr. 31/1990 administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere și potrivit art. 73 alin. 2 acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societății, iar potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 81/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului;
Mai mult, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat iar instanța trebuie să aibă în vedere și art. 1540 cod civil în sensul că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol dar și de culpa comisă în executarea mandatului și în cazul în care mandatul este oneros, răspunderea se apreciază cu mai multă rigurozitate;
Potrivit art. 374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie;
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei;
a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului;
Art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor și atrag răspunderea personală a celui ce le a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de al treilea;
Culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082 Cod civil, raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, republicată;
În cauză, răspunderea trebuie apreciată cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial;
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil, coroborate cu art. 1600 Cod civil, devine operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială;
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de către, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată;
Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Văzând că, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, arătând că:
Recurenta a formulat în fața primei instanțe obiecțiuni la raportul final, care au fost respinse de către instanță fiind total neîntemeiate, având în vedere că lichidatorul judiciar nu a depus la dosarul cauzei Raportul final despre care face vorbire legiuitorul în cuprinsul art. 129 din Legea nr. 85/2006, modificată, neavând această obligație legală;
"Raportul final" prevăzut de art. 129 din Legea nr. 85/2006, modificată, despre care face vorbire recurenta, criticând sentința primei instanțe, se întocmește numai dacă există bunuri în averea debitoarei falite și acestea au fost lichidate ori, în primă instanță s‑a constatat că debitoarea falită nu dispune nici de bunuri și nici de alte disponibilități bănești, lichidități ori creanțe de încasat, necesare acoperirii creanțelor deținute de creditori, situație în care nu se mai întocmește raportul final despre care face vorbire legiuitorul în textul de lege citat, context în care, firește, criticile recurentei urmează a fi înlăturate;
Normele stabilite de legiuitor în legea enței impun o anumită conduită obligatorie instanței sindice și lichidatorului judiciar, însă în speța dedusă judecății nu s-a întocmit în mod legal raportul final, neexistând bunuri ori alte resurse bănești în averea debitoarei;
Pe cale de consecință, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă invocat de recurentă nu se regăsește în speța dedusă judecății;
În ceea ce privește solicitarea recurentei adresată primei instanțe de aoa utoriza să introducă cerere de antrenare a răspunderii prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificată, și aceasta este nefondată, recursul urmând a fi respins și sub acest motiv deoarece recurenta a formulat o asemenea cerere în cadrul obiecțiunilor la raportul final, or, o asemenea cerere se formulează distinct, mai ales că obiecțiunile sunt neîntemeiate neexistând raport final;
În primul rând, potrivit art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, modificată, numai comitetul creditorilor poate solicita instanței să fie autorizat în a introduce cererea de antrenare a răspunderii, ori, recurenta nu îndeplinește această calitate;
În al doilea rând, potrivit art. 138 alin. 3 comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor enței, persoanele culpabile de starea de ență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută Ia alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă acesta amenință să se prescrie, așadar, calitatea comitetului creditorilor de a introduce cererea de antrenare a răspunderii este atribuită sau poate fi atribuită de instanța de judecată doar dacă lichidatorul judiciar nu își îndeplinește atribuțiile sale prevăzute de lege ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății deoarece lichidatorul judiciar și-a îndeplinit în mod corect atribuțiile, raportând instanței că, nefiind în posesia documentelor la care face referire textul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificată, nu este în măsură să indice nici persoanele responsabile și nici cauzele care au condus la ență;
Este evident că nu se poate antrena răspunderea persoanelor la care face referire textul art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificată, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile, lichidatorul nefiind de acord cu afirmațiile recurentei privind caracterul prezumat al culpei administratorilor și, respectiv, al raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs;
Lichidatorul nu a primit documentele la care face referire art. 28 din lege, situație în care nu a putut verifica existența cumulativă a celor patru condiții ale răspunderii civile și nu a fost în măsură să întocmească nici raportul cu cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de ență, situație în care firește că nu poate prezuma în sarcina cuiva îndeplinirea cumulativă a celor 4 condiții ale răspunderii civile;
În ceea ce privește nesolicitarea antrenării răspunderii materiale a foștilor administratori ai debitoarei falite, susținerile recurentei sunt de asemenea nefondate și extrem de lapidare, simpla invocare a prevederilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, modificată și simpla ajungere în stare de ență sau de faliment, nefiind suficientă pentru a se dispune antrenarea răspunderii materiale a administratorilor debitoarei, sens în care s‑a pronunțat și literatura de specialitate, după cum nici culpa și celelalte condiții ale răspunderii civile nu se prezumă, ele trebuind a fi dovedite de cel care face afirmația, în speță, de către recurentă.
Reținând că potrivit art. 129 din Legea nr. 85/2006, după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului‑sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale, copii de pe acestea trebuind să fie comunicate tuturor creditorilor și debitorului și afișate la ușa tribunalului, judecătorul‑sindic având sarcina de a convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, ocazie cu care creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării, obiecții care se soluționează de către judecătorul‑sindic cu ocazia ședinței iar după aprobarea raportului final al lichidatorului, acesta trebuie să facă distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea debitorului, conform art. 130 din lege,
Că însă, în mod evident, nu aceasta este situația în speță, închiderea procedurii intervenind deoarece în patrimoniul debitorului nu au fost identificate bunuri și creditorii, în mod necontestat, nu s‑au oferit să avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative, în condițiile art. 131 din lege,
Considerând că, în atare situație, dispozițiile art. 129 referitoare la raportul final, comunicarea acestuia și convocarea adunării generale a creditorilor în vederea formulării de obiecțiuni la raportul final nu sunt incidente,
Că însă, în mod nelegal, prima instanță a apreciat că cererea de autorizare formulată de creditoare nu poate fi primită, pronunțându‑se în acest sens în partea introductivă a hotărârii, contrar celor statuate prin art. 138 alin. 3 al Legii nr. 85/2006, modificată, potrivit căruia dacă administratorul judiciar sau lichidatorul au omis să indice, în raportul asupra cauzelor enței, persoanele culpabile de starea de ență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală de a formula acțiunea revine comitetului creditorilor care reprezintă interesele creditorilor îndreptățiți să participe la procedura enței sau, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, acestora, în mod individual sau colectiv,
Considerând că formularea prin care lichidatorul judiciar a motivat refuzul de a exercita acțiunea și din care rezultă că nu s‑a putut stabili un raport de cauzalitate între instalarea stării de incapacitate de plată și faptele menționate la art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 în condițiile în care actele contabile ale societății nu i‑au fost predate, cât și considerentele pe baza cărora prima instanță a motivat respingerea cererii de autorizare, care vizează aspecte referitoare la întrunirea sau nu a condițiilor în care răspunderea poate fi angajată, nu exclude necesitatea dării autorizării deoarece cercetarea întrunirii condițiilor necesare antrenării răspunderii trebuie făcută cu ocazia judecării cererii de angajare a răspunderii și nu în faza prealabilă a autorizării acesteia, ale cărei condiții, astfel cum sunt prevăzute de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 sunt îndeplinite, în măsura în care lichidatorul judiciar nu a indicat, în raportul asupra cauzelor enței, persoanele culpabile de starea de ență dar nici nu a putut exclude o atare culpă, respectiv, considerând că nu are suficiente probe, a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale, situație în care răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie,
Că în atare situație, propunerea lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii colective se impune a fi respinsă spre a se da posibilitate judecătorului‑sindic să soluționeze cererea pentru care instituția creditoare se impune a fi autorizată să o exercite, din redactarea textului art. 138, coroborat cu art. 136 din lege, rezultând fără echivoc că o asemenea cerere nu se poate face decât pe perioada cât debitorul respectiv se află sub incidența procedurii enței și nu după ce procedura a fost închisă, astfel că recursul fiind întemeiat, prin aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 - 3 Cod procedură civilă va fi admis, în sensul că se va modifica în parte hotărârea atacată, se va admite cererea formulată de creditoare, în calitate de unic creditor, pentru autorizarea introducerii acțiunii în răspundere patrimonială prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și se va respinge propunerea privind închiderea procedurii falimentului, cu consecințele ce decurg din aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, cu sediul în B, Cpt. Av., nr. 50, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 1.800 din 9 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș privind pe debitoarea intimată, cu sediul în T,-, prin lichidator judiciar, cu sediul în T,-,.1, jud.
Modifică hotărârea menționată în sensul că admite cererea formulată de creditoare pentru autorizarea formulării acțiunii prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și respinge propunerea de închidere a procedurii enței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /Dact.
2 ex./20.05.2009
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător
Președinte:Mircea BoarJudecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria
