Spete procedura insolventei. Decizia 604/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.604R
Ședința publică de la 21.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Veronica Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Mioara Badea
JUDECĂTOR 3: Mihaela Ioana
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta, împotriva sentinței comerciale nr.4816/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata M
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei în lipsa sa conform art.242 alin.2 pr.civ. constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra cererii de recurs de față,
Deliberând constată că, prin sentința comercială nr.4816/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată cererea creditorului - B în contradictoriu cu debitorul - DMF. SRL B reținându-se în esență că, creanța în valoare de 12.402,85 lei reclamată de creditor nu întrunește condițiile prevăzute de art.3 alin.1 pct.6 și pct.12 din Legea nr.85/2006 nefiind certă.
Împotriva sentinței precitate a formulat recurs creditoarea care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței comerciale atacate și admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva intimatei debitoare - DMF. SRL, cu cheltuieli de judecată.
În baza art.242 alin.2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea litigiului și în lipsă.
După o scurtă prezentare a situației de fapt recurenta dezvoltă motivele de recurs invocate după cum se vor expune mai jos.
Potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă sentința atacată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii respectiv, dispozițiile art.3 alin.1 pct.6 și pct.12 din Legea nr.85/2006 întrucât creditoarea consideră că a probat existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în concordanță cu art.379 Cod procedură civilă, creanța principală nefiind contestată de debitoare.
Recurenta arată că debitoarea a efectuat plată parțială la factura -/01.04.2006.
Altfel s-au efectuat anumite ajustări contabile din valoarea ultimei facturi emise către abonat și că astfel se explică de ce la calculul penalităților de întârziere s-a avut în vedere o altă valoare.
S-au anexat facturile respective prin care s-au efectuat ajustările și cele pentru care s-au calculat penalități de întârziere în plată.
Recurenta mai arată că izvorul relațiilor contractuale cu intimata este relevat de contractul de abonament la serviciul seria I nr.52884/01.12.2005 din care se redau prevederile privind clauza penală. De asemenea se face trimitere și la Legea nr.571/2003 art.48 alin.1 pct.7 lit.f privind codul fiscal cu referire la penalități, la art.41 (1) din Legea nr.85/2006 cu concluzia că penalitățile sunt contractuale și conforme cu legea.
Sentința atacată este netemeinică și nelegală și prin prisma prevederilor art.3041Cod procedură civilă, creanța recurentei fiind certă, lichidă și exigibilă, rezultând din acte semnate și însușite de debitoare.
Recurenta susține că, creanța sa este certă potrivit cu dispozițiile art.379 alin.3 Cod procedură civilă, aspect rezultat din contractul precitat aspect amplu dezvoltat cu referire și la dispozițiile Legii nr.469/2002 cu concluzia că instanța de fond trebuia să rețină că actul de creanță dedus judecății îndeplinește întocmai condițiile prevăzute de art.3 alin.1 pct.6 din Legea nr.85/2006.
În fine se arată că starea de insolvență a - DMF. SRL întrunește condițiile insolvenței iminente fiind îndeplinite cumulativ elementele prevăzute de Legea nr.85/2006, respectiv, debitorul din lipsă de fonduri bănești nu a plătit la data scadenței datoriile exigibile, cuantumul creanței este superior valorii prag de 10.000 RON și creanța este certă, lichidă și exigibilă.
În drept se invocă dispozițiile art.299, art.304 pct.9, art.3041, art.312 alin.3 Cod procedură civilă, art.3 alin.1, art.3 alin.1 pct.6 și 12, art.30, art.3 pct.1 lit.b din Legea nr.85/2006.
Cererea a fost timbrată cu suma de 19,50 RON taxă judiciară de timbru și cu 0,30 lei timbru judiciar.
S-au anexat înscrisuri în copie.
Prin încheierea de ședință de la 24.03.2009 Curtea a dispus ca recurenta să depună precizări pe aspectele expuse în cererea de apel ca și dovezi sens în care s-a făcut adresă recurentei (vezi filele 31, 32 din dosar). Recurenta legal citată pentru termenul de azi nu a transmis cele dispuse de către
Examinând în ansamblu motivele de recurs în raport de probele administrate în cauză Curtea a reținut că recursul apare nefondat pentru considerentele de mai jos.
Pentru a se verifica dacă în speță sunt îndeplinite cerințele Legii nr.85/2006 pentru a aprecia cererea recurentei, respectiv criticile din recurs Curtea a solicitat precizări acesteia cu privire la numărul și data facturilor restante, valoarea fiecărei facturi respectiv valoarea totală a debitului principal, dovada comunicării fiecărei facturi către debitoare, modalitatea de calcul a penalităților pentru facturile care au format obiectul cererii, dovada comunicării debitoarei a încetării contractului conform dispozițiilor art.23 pct.3.2 din contract, dovada plăților parțiale.
Deși s-a făcut adresă recurentei în acest sens și a fost legal citată pentru termenul de azi recurenta în temeiul principiului disponibilității nu a depus precizările și dovezile solicitate de
În această situație Curtea nu a putut verifica dacă criticile cuprinse în motivele de recurs sunt reale, multe aspecte nefiind probate în mod cert și concludent potrivit cu prevederile art.1169 cod civil și prevederile Legii nr.85/2006.
În concluzie toate explicațiile cu referire la facturile pe care le enumeră, trimiterile la prevederile contractuale și la diverse prevederi legale trebuiau dovedite în sensul dispus și cum de altfel și instanța de fond prin judecătorul sindic s-a pronunțat.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept Curtea în baza art.312 (1) Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat apreciind că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta - - B, împotriva sentinței comerciale nr.4816/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare - DMF. SRL B ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
-
Grefier,
Red.Jud. - 4.05.2009
Tehnored. - 12.05.2009/Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială/Președinte-Judecător sindic:
Președinte:Veronica DănăilăJudecători:Veronica Dănăilă, Mioara Badea, Mihaela Ioana