Spete procedura insolventei. Decizia 645/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr intern 403/2008)
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 645
Ședința publică de la 27 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase
JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță
Judecător - -
Grefier -
****************
Pe rol soluționarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul și cererea de repunere în termenul de recurs formulate de creditorii - SRL, și în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata debitoare reclamantă - & SRL B - -, prin lichidator judiciar și intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B, împotriva Sentinței comerciale nr.308/24.01.2008 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-.
Dezbaterile în recurs au avut loc în cadrul ședinței publice din 20 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată - ce face parte integrantă din prezenta -, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art.260 Cod procedură civilă și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 27 mai 2008, când decis următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului comercial d e față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 308/24.01.2008 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-, a fost respinsă cererea formulată de lichidatorul judiciar împotriva pârâtului, având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale, iar în temeiul articolului 131 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului - & SRL, în contradictoriu cu creditorii - SRL și . S-a dispus radierea debitorului din registrul Comerțului.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a constatat că societatea debitoare nu deține bunuri în patrimoniu care pot fi valorificate, astfel încât se poate închide procedura insolvenței.
În ceea ce privește cererea lichidatorului judiciar, instanța a constatat că acesta nu a făcut dovada susținerilor sale întrucât răspunderea reglementată de Legea nr. 85/2006 este de natură delictuală și, pentru a fi antrenată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
S-a mai arătat că lichidatorul nu a făcut nici o referire la modalitatea în care pârâtul a cauzat starea de insolvență a societății, prin nedepunerea situațiilor financiare anuale.
Împotriva acestei hotărâri,în termen legal, au formulat recurs creditorii - SRL, și prin care au solicitat repunerea în termenul de depunere a motivelor de recurs în baza articolului 103 teza finală din Codul d procedură civilă, admiterea recursului, casarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună atragerea răspunderii patrimoniale a intimatului și a predecesorului său, numitul.
În ceea ce privește repunerea în termenul de depunere motivelor de recurs, recurenții și au arătat că procedura de comunicare a hotărârii a fost viciată, în sensul că aceasta nu a fost comunicată recurentei care a avut calitatea de creditor, iar pentru cealaltă recurentă comunicarea s-a făcut pe numele, încălcându-se dispozițiile imperative ale articolului 88 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, recurenții nu au putut formula motivele de recurs în termen de 10 zile de la publicarea hotărârii, iar practic, pentru recurenta, termenul de recurs nici nu a început să curgă.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că hotărârea instanței de fond este greșită întrucât inacțiunile administratorului sunt ilicite din moment ce s-au încălcat prevederile Legii nr.81/1991, ale Legii nr. 31/1990 și chiar ale Legii nr. 85/2006.
De altfel, din motivarea sentinței rezultă că, în opinia instanței, pentru aceleași fapte se poate atrage răspunderea penală, dar nu sunt îndeplinite condițiile pentru cea delictuală.
Cât privește prejudiciul, acesta a fost clar reliefat prin aducerea societății în stare de încetare de plăți, iar legătura de cauzalitate există și ea și constă în dezinteresul manifestat în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății.
În ceea ce privește vinovăția, aceasta se prezumă și este neîndoielnică, mai ales că administratorul nu a adus nici o dovadă pentru a răsturna prezumția legală.
S-a mai arătat că judecătorul-sindic nu și-a exercitat rolul activ pentru a dispune completarea probatoriului în vederea realizării dezideratului aflării adevărului.
Deși la termenul de judecată din 24.01.2001 creditorii au solicitat în mod expres atragerea răspunderii patrimoniale inclusiv pentru numitul, fost administrator al societății, instanța a respins această cerere, fără ca măcar să se refere la ea în cuprinsul sentinței comerciale nr. 308.
Solicitarea creditorilor recurenți a reprezentat practic o cerere de autorizare a acestora pentru extinderea acțiunii de angajarea a răspunderii patrimoniale prevăzute de articolul 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
În fapt, în cursul anului 2005 numitul a fost administratorul societății INTERNAȚIONAL SRL și a contractat o serie de lucrări printre care și construirea a două case ai căror beneficiari erau recurenții. După ce recurenții și-au achitat obligațiile de plată a contravalorii construcțiilor, acesta practic a abandonat toate proiectele imobiliare și a propus o novație a obligațiilor către societatea debitoare, ai cărei reprezentant legal era dl.. Nici societatea debitoare nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, iar soarta acestei societăți era încă de la început clară întrucât nu-și îndeplinise nici obligația legată de depunerea declarațiilor fiscale și plata contribuțiilor către stat. Mai mult decât atât, în cursul anului 2006 dl. și-a cedat atât părțile sociale cât și funcția de administrator d-lui, o persoană mai mult ca sigur insolvabilă.
În drept s-au invocat dispozițiile legii nr.85/2006, articolul 103 și 304 Cod procedură civilă.
Recursul a fost legal timbrat.
Intimații, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul cererii de repunere în termenul de depunere a motivelor de recurs, curtea reține că sentința comercială recurată a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență la data de 13.02.2008, iar conform dispozițiilor art.8 din Legea nr. 85/2006 coroborate cu art. 303 Cod de procedură civilă, depunerea motivelor de recurs urma a se face în termen de 10 zile de la publicarea hotărârii.
Publicarea a fost însă viciată față de recurenta, hotărârea comunicându-se pe numele de FLAREA, iar recurentei nu i s-a comunicat sentința recurată.
În ceea ce privește recurenta - SRL, aceasta nu a solicitat repunerea în termenul de depunere a motivelor de recurs, iar față de aceasta, nedepunerea motivelor de recurs în termenul prevăzut de lege atrage decăderea în conformitate cu dispozițiile art. 103 Cod de procedură civilă.
Fiind formulat însă un singur recurs de către toate părțile, curtea apreciază că, în conformitate cu dispozițiile art. 48 Cod de procedură civilă (raportate la art. 298 și 316 Cod de procedură civilă), actele de procedură îndeplinite numai de unele dintre părți folosesc și celorlalți.
În consecință, constatând că motivele invocate în cererea de repunere în termenul de depunere a motivelor de recurs sunt fondate, cererea formulată în baza art. 103 Cod de procedură civilă va fi admisă, dispunându-se repunerea în termenul de depunere a motivelor de recurs pentru recurentele și.
Referitor la motivele de recurs invocate, curtea constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Răspunderea specială instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere civilă delictuală care poate fi antrenată în condițiile stabilite limitativ de acest text de lege, fiind destinată să pună la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.
Astfel, pentru ca membrii organelor de conducere-administratori, directori, cenzori și orice altă persoană-să suporte o parte a pasivului societății ajunse în stare de insolvență, este necesar să se stabilească faptul că au contribuit la ajungerea debitorului în această situație prin săvârșirea uneia sau mai multor fapte dintre cele enumerate la literele a-g din textul menționat.
Dispozițiile articolului 138 din legea insolvenței care se referă la contribuția membrilor organelor de conducere pentru aducerea societății în stare de faliment, trebuie interpretate coroborat cu dispozițiile care reglementează răspunderea civilă delictuală, în sensul dovedirii elementelor acesteia.
Chiar dacă existența unui prejudiciu cert s-a stabilit cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final consolidat al obligațiilor debitoarei, pe tărâm delictual trebuie dovedită existența faptei ilicite și legătura de cauzalitate între aceasta și producerea prejudiciului.
Lipsa actelor contabile și neîndeplinirea obligațiilor legale în ceea ce privește organizarea și conducerea contabilității se referă în mod cert la evidența contabilă a societății debitoare, dar, în materie delictuală, trebuie dovedit că s-a ținut o contabilitate fictivă, au dispărut unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și că aceste împrejurări au condus la insolvența debitoarei.
În aceste condiții, simpla nedepunere a declarațiilor fiscale nu poate conduce la concluzia că membrii organelor de conducere au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, nefiind dovedită legătura de cauzalitate între fapta ilicită și ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Afirmațiile recurentei făcute în cuprinsul cererii de recurs în sensul că există o legătură de cauzalitate între neținerea evidenței contabile și ajungerea societății în stare de insolvență nu sunt probate, însă, de exemple concrete în acest sens.
În ceea ce privește cererea de extindere a răspunderii pentru fostul administrator al debitoarei, cerere pe care recurentele susțin că au formulat-o la termenul de judecată de la fond din 24.01.2008, verificând conținutul practicalei sentinței recurate, curtea constată că aceasta nu cuprinde nici o referire a părților la cererea de atragere a răspunderii numitului, astfel că cererea apare ca fiind formulată de recurente direct în recurs.
Întrucât instanța de control judiciar are rolul de a cenzura hotărârea sub aspectul cererilor formulate de părți și care au fost soluționate de judecătorul fondului, formularea direct în recurs a unei astfel de cereri apare ca inadmisibilă.
Deși în cuprinsul cererii de recurs recurentele au arătat că vor solicita verificarea caietului grefierului sub aspectul cererii de autorizare a extinderii răspunderii asupra administratorului, nu au formulat nici o solicitare în acest sens și nici nu au cerut îndreptarea erorilor materiale strecurate în hotărârea recurată.
Față de considerentele expuse, curtea apreciază că recursul este nefondat și îl va respinge în temeiul art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea recurentelor și de repunere în termenul de depunere a motivelor de recurs.
Respinge recursul formulat de recurenții creditorii - SRL, și în contradictoriu cu intimatul pârât, intimata debitoare reclamantă - & SRL B - -, prin lichidator judiciar și intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B, împotriva Sentinței comerciale nr.308/24.01.2008 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 mai 2008.
Președinte, - - - | Judecător, --- - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.Jud.
Tehnored.
ex.2
28.05.2008
Președinte:Tatiana Gabriela NăstaseJudecători:Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra Monica Duță
