Spete procedura insolventei. Decizia 660/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 660
Ședința publică din 16 septembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de debitoarea UNIC 2000, cu sediul în T,-, 6, jud. T împotriva sentinței comerciale nr. 1.128 din 29 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, privind pe creditoarea, cu sediul în M, nr. 36, Complex Zootehnic, cam. 2, jud. T și administratorul judiciar EXPERT, cu sediul în A, str. -, nr. 5.
La apelul nominal se prezintă avocat, din Baroul Hunedoara, pentru debitoarea recurentă, lipsă fiind creditoarea intimată.
Procedura este completă.
Recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei, taxă judiciară de timbru și 0,15 lei, timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind formulate alte cereri s‑a acordat cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoare, întrucât a fost achitat în întregime debitul datorat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Constatând că prin sentința comercială nr. 1.128 din 29 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timișs -a admis cererea creditoarei, în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea privind procedura de insolvență s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență în privința debitoarei UNIC 2000, în temeiul art. 34 din Legea privind procedura de insolvență și potrivit prevederilor nr.OUG 86/2006 instanța a numit administrator judiciar în insolvență pe EXPERT, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, stabilind pentru acesta un onorariu de 3.000 lei a cărui plată se va face din fondurile speciale aflate în administrarea UNPIR T, în temeiul art. 4 alin. 4 din Legea insolvenței, în temeiul art. 61 și art. 62 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului UNIC 2000 asociaților, acționarilor, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, prin Buletinul procedurilor de insolvență, în vederea efectuării mențiunii precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, s-a fixat termenul limită pentru depunerea creanțelor la 27 iunie 2008 iar pentru verificarea creanțelor, întocmirea și afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 26 august 2008, s-a fixat termenul pentru depunerea eventualelor contestații la 14 septembrie 2008 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 24 septembrie 2008 iar data de 1 septembrie 2008, pentru ședința adunării creditorilor, s-a fixat primul termen după deschiderea procedurii la 23 octombrie 2008, dispunându-se trimiterea notificărilor către toții creditorii debitorului, de către administratorul judiciar și în temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției contul urmând a fi deschis de către administratorul judiciar,
Având în vedere că debitoarea UNIC 2000, declarând recurs, a solicitat admiterea recursului, anularea sentinței atacate, în sensul dispunerii închiderii procedurii generale de insolvență a societății debitoare, cu motivarea că:
Societatea nu a fost notificată sau înștiințată de către societatea creditoare asupra debitului pe care îl are, nu a avut cunoștință despre existența dosarului de insolvență întrucât la sediul societății nu a ajuns citația pentru acest proces ci doar comunicarea sentinței și respectiv că, creanța în valoare de 30.000 lei a fost achitată societății creditoare de către reprezentantul societății astfel că dosarul a rămas fără obiect,
Văzând că nu s‑a formulat întâmpinare cu privire la motivele de recurs,
Reținând, pe de o parte, că în primă instanță, debitoarea a fost legal citată pentru termenul de judecată din data de 29 mai 2008 când a fost soluționată cauza, citația fiind afișată la sediul acesteia, potrivit mențiunilor din procesul verbal încheiat de către agentul procedural,
Considerând că în primă instanță, în condițiile stării de pasivitate procesuală a debitoarei, în lipsa unei contestații formulate de către aceasta, judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale la care s‑a raportat, dispunând, prin admiterea cererii creditoarei, deschiderea procedurii generale de insolvență,
Că însă, raportat la înscrisurile depuse în recurs, respectiv copia chitanței nr. 2/13 iunie 2008, eliberată de societatea creditoare, prin care se face dovada necontestată a plății creanței, a fost înlăturată prezumția de insolvență care a fost reținută în primă instanță ca temei al hotărârii,
Că prin urmare, stabilindu‑se că nu sunt îndeplinite cerințele art. 31, raportat la art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, întrucât există posibilitatea examinării în recurs a cauzei sub toate aspectele, potrivit art. 3041Cod procedură civilă, împrejurarea menționată constituie un motiv care justifică admiterea recursului,
Că potrivit art. 312 alin. 1 - 3 Cod procedură civilă, se impune modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii și nu anularea acesteia și închiderea procedurii astfel cum s‑a cerut de către recurentă, fără o raportare la textele legale care ar justifica o atare soluție,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea UNIC 2000, cu sediul în T,-, 6, jud. T împotriva sentinței comerciale nr. 1.128 din 29 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, privind pe creditoarea, cu sediul în M, nr. 36, Complex Zootehnic, cam. 2, jud. T și administratorul judiciar EXPERT, cu sediul în A, str. -, nr. 5.
Modifică hotărârea menționată în sensul că respinge cererea formulată de creditoare în contradictoriu cu debitoarea pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 16 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
cu opinie separată în sensul respingerii recursului ca nefondat
GREFIER
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu opinia majoritară a colegilor mei consider că recursul declarat de debitoarea UNIC 2000 T împotriva sentinței comerciale nr. 1.128 din 29 mai 2008 pronunțată de judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timiș în dosarul nr- este nefondat și ar fi trebuit respins ca atare. Totodată, consider că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în cauză nefiind incidente prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă reținute în motivarea deciziei de admitere a recursului.
Astfel, este de necontestat că recurenta datora intimatei M, la data înregistrării cererii introductive, suma de 30.000 lei reprezentând un rest rezultat din încasarea garanției vamale achitată de societatea creditoare în cursul anului 2005 ca urmare a unui import de temporar de utilaje agricole din Italia. Însăși debitoarea a recunoscut în cuprinsul cererii de recurs că a datorat creditoarei aceste sume, precizând faptul că administratorul societății a achitat întregul debit, astfel că dosarul ar fi rămas fără obiect.
Consider că în aceste condiții motivele invocate în susținerea recursului nu sunt întemeiate. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, valoarea-prag, ce reprezintă cuantumul minim al creanței pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, este de 10.000 RON, iar pentru salariați de 6 salarii medii pe economie.
Cu toate acestea apreciez că susținerile recurentei potrivit cărora, dat fiind faptul că în prezent societatea nu mai are de plătit creditoarei declanșatoare niciun leu, în speță nu ar mai fi îndeplinite condițiile necesare pentru deschiderea procedurii de insolvență nu pot fi primite. Aceasta, întrucât la momentul pronunțării hotărârii atacate cererea creditoarei M îndeplinea toate condițiile pretinse de Legea insolvenței pentru ca ea să fie admisă, împrejurare relevată și în motivarea opiniei majoritare.
Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 85/2006 "orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă -", prin creditor îndreptățit înțelegându-se "creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile" (art. 3 pct. 6). Insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori (art. 3 pct. 1 lit. a). De altfel, la dosar nu există nici un dovadă a faptului că intimata ar fi singurul creditor al recurentei.
Dispozițiile legale privind procedura de insolvență se aplică dacă sunt îndeplinite cele două condiții de fond prevăzut de art. 1 din actul normativ amintit, respectiv debitorul să aibă calitatea de comerciant, să fie o societate cooperatistă, o organizație cooperatistă, o societate agricolă, un grup de interes economic sau orice altă persoană juridică de drept privat care desfășoară și activități economice, și debitorul să se afle în insolvență.
Debitoarea recurentă este o societate comercială cu răspundere limitată având stabilită o durată de funcționare nelimitată, și este știut faptul că societățile constituite cu respectarea formalităților prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, au calitate de comerciant de la data înmatriculării în registrul comerțului.
Insolvența debitorului, fiind o condiție a aplicării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cel care solicită declanșarea acestei proceduri trebuie să administreze dovezi din care să rezulte: neplata la scadență a datoriilor și lipsa lichidităților. În acest sens, sunt relevante înscrisurile depuse la dosarul de fond de către creditoare care atestă creanța sa de 30.000 lei.
Potrivit Legii insolvenței creditorul nu poate declanșa procedura decât pentru creanțe certe, lichide și exigibile. Caracterul cert al creanței vizează atât existența acesteia cât și cuantumul său, iar caracterul lichid al creanței presupune că întinderea acesteia, având ca obiect o sumă de bani, să fie determinată sau determinabilă. În plus, creanța trebuie să fie exigibilă, adică să fie ajunsă la scadență, toate aceste condiții fiind, fără nici un dubiu, îndeplinite în speță.
Împrejurarea, reală de altfel, că la data de 13 iunie 2008 administratorul social al recurentei - dl. G - a achitat integral creanța intimatei, în opinia mea, nu poate duce la admiterea recursului societății debitoare și la modificarea hotărârii tribunalului în sensul respingerii cererii creditoarei pentru deschiderea procedurii de insolvență, pe de o parte, motivat de faptul că instanța de recurs ar fi trebuit să verifice, în limitele motivelor invocate de partea recurentă, dacă la momentul pronunțării hotărârii atacate, în speță au fost sau nu îndeplinite condițiile cerute de lege pentru ca judecătorul-sindic să admită cererea creditorului și să dispună deschiderea procedurii (cerințe care, astfel cum am arătat mai sus, erau întrunite).
Pe de altă parte, nu trebuie omis faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr. 85/2006, în afară de cazurile prevăzute de art. 49 sau cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule (quod nullum est nullum producit effectum). Or, plata sumei de 36.030 lei a fost făcută de societatea debitoare în data de 13 iunie 2008 (după 15 zile de la data deschiderii procedurii de insolvență - 29 mai 2008), această plată neîncadrându-se nici între cele prevăzute de art. 49 (în operațiuni sau activități curente ori plăți către creditorii cunoscuți care s-ar încadra în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente), și nici între cele autorizate de judecătorul-sindic.
JUDECĂTOR
- -
Red. /Dact.
2 ex./8.10.2008
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba