Spete procedura insolventei. Decizia 687/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 412/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 687

Ședința publică de la 30 Aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur

JUDECĂTOR 3: Carmen Mihaela

Grefier

*******************

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea BANCA COMERCIALĂ SA împotriva deciziei comerciale nr.203R/10.02.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare - SRL - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR PRO, intimatele creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI LOCUINȚEI, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ și - ROMANIA SRL, intimata pârâtă STATUL ROMÂN PRIN, intimata intervenientă LIGA DEMOCRATICĂ PENTRU DIN ROMÂNIA și intimații - PRIN MANDATAR LIGA DEMOCRATICĂ PENTRU DIN ROMÂNIA și - PRIN MANDATAR - PRIN LIGA DEMOCRATICĂ PENTRU DIN ROMÂNIA.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimata personal și intimatul prin mandatar, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 23 aprilie 2009, contestatoare a depus contestația în original și note scrise.

Curtea dispune rectificarea citativului în sensul că intimatei Ministerul Integrării Europene este MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI LOCUINȚEI și apreciază procedura de citare legal îndeplinită cu aceasta.

Curtea dispune strigarea cauzei 17 recurs pe lista de ședință, dosar nr-, la apelul nominal prezentându-se intimata personal și intimatul prin mandatar, lipsind celelalte părți.

Intimata personal solicită conexarea celor două cauze.

În temeiul dispozițiilor art.163 Cod procedură civilă Curtea admite excepția litispendenței și dispune reunirea pricinilor, respectiv dosarul nr- va fi conexat la dosarul nr-, dezbaterile urmând a se purta în dosarul din urmă menționat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe contestația în anulare.

Intimata personal solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată. Arată că dispozițiile art.317 și 318 Cod procedură civilă nu sunt îndeplinite, cu cheltuieli de judecată, depunând la dosar dovezi cu privire la efectuarea acestor cheltuieli.

Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față,

La 13 februarie 2009, Banca Comercială Română SA, cu sediul în B, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei pronunțate la 10 februarie 2009 de Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații - T & G SRL, prin administrator judiciar Pro, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI LOCUINȚEI, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ AL JUDEȚULUI I, - ROMANIA SRL, STATUL ROMÂN prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, LIGA DEMOCRATICĂ PENTRU DIN ROMANIA, ȘI.

Contestația a fost înregistrată la numărul - pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială.

În motivarea contestației s-a arătat că la 15 octombrie 2008, Tribunalul Ialomițaa suspendat în temeiul dispozițiilor articolului 244 alineat 1 punctul 2 Cod procedură civilă judecata în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței debitoarei - T & G SRL. Contestatoarea a arătat că împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, că primul termen de judecată în recurs a fost la 10 februarie 2009, termen pentru care recurenta nu a fost citată și la care pricina s-a soluționat cu încălcarea dispozițiilor articolului 107 Cod procedură civilă. A invocat incidența dispozițiilor articolului 105 Cod procedură civilă, încălcarea dreptului său la comunicarea hotărârii primei instanțe, la formularea motivelor de recurs și la depunerea taxelor de timbru.

Contestația în anulare este întemeiată în drept pe dispozițiile articolelor 105, 107, 299 - 316 și 317-321 Cod procedură civilă.

Nu s-au depus întâmpinări.

La termenul din 30 aprilie 2009, în temeiul articolului 163 Cod procedură civilă Curtea a admis excepția litispendenței și a dispus reunirea dosarului nr- la dosarul nr-, având în vedere tripla identitate prevăzută de articolul 163 alineat 1 Cod procedură civilă.

Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază contestația în anulare ca neîntemeiată și o va respinge pentru următoarele considerente.

Deși contestatoarea nu a invocat in terminis temeiul juridic al contestației sale, din dezvoltarea argumentelor aduse în susținerea acesteia se reține că se invocă nerespectarea dispozițiilor legale privind procedura de chemare a părții recurente pentru termenul când pricina s-a soluționat, motiv prevăzut de articolul 317 alineat 1 punctul 1 Cod procedură civilă.

Susținerea este neîntemeiată. Pentru termenul din 10 februarie 2009, când s-a pronunțat în dosarul nr- decizia comercială nr. 203R a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială, recurenta Banca Comercială Română SA a fost citată la sediul indicat în declarația de recurs (și chiar în contestația în anulare de față), citația a fost înmânată la 9 ianuarie 2009 (deci cu o lună înainte de termen) funcționarului din serviciul registratură, care a semnat procesul verbal și a aplicat și ștampila serviciului registratură, astfel cum reiese din dovada aflată la fila 18 dosarului instanței de recurs.

Procedura de citare în recurs a fost realizată în condițiile codului d e procedură civilă, astfel cum dispun prevederile articolului 8 alineat 3 din legea nr.85/2006, cu modificările aduse prin OUG nr.173/2008, iar procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare respectă toate cerințele articolului 100 Cod procedură civilă, ca atare nu se poate vorbi despre încălcarea normelor de procedură referitoare la citarea și comunicarea actelor de procedură, sancționată cu nulitatea de articolul 105 alineat 2 Cod procedură civilă și nici despre motivul de anulare prevăzut de articolul 317 alineat 1 punctul 1 Cod procedură civilă.

Este apreciată ca neîntemeiată și susținerea despre încălcarea dreptului contestatoarei-recurente de a timbra cererea de recurs, pe de o parte în considerarea dispozițiilor articolului 20 alineat 1 din legea nr.146/1997, care impun plataanticipatăa taxei judiciare de timbru, în considerarea mențiunii privitoare la obligația de a timbra cu taxă judiciară de timbru de 10 lei și cu timbru judiciar de 0,15 lei, aflată pe citație și pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare și pe de altă parte în considerarea faptului că acest motiv, și dacă ar fi fost găsit întemeiat, nu se circumscrie nici unuia din cazurile de anulare prevăzute de articolul 317 sau de articolul 318 Cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente, contestația în anulare va fi respinsă ca neîntemeiată.

Curtea o va obliga pe contestatoare, care a căzut în pretenții și se află în culpă procesuală, să plătească intimatei cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare transport, (conform documentelor justificative anexate) în conformitate cu dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatoarea BANCA COMERCIALĂ SA împotriva deciziei comerciale nr.203R/10.02.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare - SRL - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR PRO, intimatele creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI LOCUINȚEI, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ și - ROMANIA SRL, intimata pârâtă STATUL ROMÂN PRIN, intimata intervenientă LIGA DEMOCRATICĂ PENTRU DIN ROMÂNIA și intimații - PRIN MANDATAR LIGA DEMOCRATICĂ PENTRU DIN ROMÂNIA și - PRIN MANDATAR - PRIN LIGA DEMOCRATICĂ PENTRU DIN ROMÂNIA.

Obligă pe contestatoare să plătească intimatei suma de 127,80 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

28.05.2009

Președinte:Eugenia Voicheci
Judecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur, Carmen Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 687/2009. Curtea de Apel Bucuresti