Spete procedura insolventei. Decizia 712/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 786/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 712
Ședința publică de la 13 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 3: Alecsandrina
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 1274 din data de 19.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. - din 12.06.2008, lichidatorul judiciar C Consult al - prin reprezentant, cu delegație la dosar, intimata Administrația Finanțelor Publice Sector 5 prin consilier juridic, cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus prin Serviciul Registratură dovada de comunicare a sentinței recurate, iar din partea recurentei motivele de recurs, în două exemplare.
Curtea comunică intimatei un exemplar al motivelor de recurs.
Recurenta prin avocat depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță și timbrul judiciar aferent. Totodată arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat solicitând cuvântul pe recurs.
Intimata prin consilier juridic arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate, fără cheltuieli de judecată. Se arată că instanța de fond trebuia să verifice dacă societatea era în faliment, întrucât singura dovadă este somația de plată.
Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită respingerea recursului. Se arată că debitoarea a recunoscut starea de insolvență, iar creditoarea are o creanță, certă,lichidă și exigibilă de recuperat.
Intimata prin consilier juridic solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.1274/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția VII- Comercială fost admisă cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice Sector 5; în baza art.107 alin.1 rap. la art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006 s-a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului - SRL; în baza art.107 alin.2 din Legea nr.85/2006 a ridicat dreptul de administrare al debitoarei; s-a dispus dizolvarea debitoarei; a fost numit lichidatorul judiciar.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele:
Potrivit declarațiilor fiscale depuse de societatea debitoare - SRL s-au constatat la data de 11.09.2007 obligatiile de plata la bugetul de stat in cuantum de 202.110 lei, reprezentand impozit salarii in suma de 1.387 lei, TVA in suma de 51.938 lei, impozit profit in suma de 29.695 lei, CAS angajator in suma de 12.982 lei, CAS asigurati in suma de 5.844 lei, accidente de munca in suma de 277 lei, somaj angajator in suma de 845 lei, somaj asigurati in suma de 610 lei, sanatate angajator in suma de 4.080 lei si sanatate asigurati in suma de 3.195 lei, impozit micro in suma de 14.437 lei, concedii si indemnizatii in suma de 177 lei, debite la care s-au calculat dobanzi si penalitati de intarziere.
In baza acestor titluri de creanta s-a procedat la intocmirea fisei sintetice de evidenta pe platitor pe baza celor declarate de societate in conditiile legii.
Impotriva societatii debitoare s-a inceput executarea silita, creditoarea emitand somatia nr -/5698 in baza titlurilor executorii emise in dosarele fiscale nr 1 - 13/17.08.2007, prin care s-a retinut ca societatea debitoare figura cu datorii la bugetul general consolidat al statului in cuantum de 202.110 lei.
In conditiile in care debitoarea nu a exercitat caile de atac prevazute de lege impotriva titlurilor de creanta, fiind emise titlurile executorii mentionate, instanta constata existenta, unei creante certe, lichide si exigibile in cuantum de 202.110 lei.
Instanta a reținut asadar, ca in speta creditoarea are impotriva debitoarei o creanta certa, lichida si exigibila, in sensul dispozitiilor art. 379 pr civ. in suma de 202.110 lei
reprezentand impozit salarii, TV A, impozit, CAS angajator, CAS asigurati, accidente de munca, somaj angajator, somaj asigurati, sanatate angajator si sanatate asigurati, impozit micro, concedii si indemnizatii, debite la care s-au calculat dobanzi si penalitati de intarziere.
la scadenta a creantei este efectul prezumat al incapacitatii debitoarei de a plati datoria cu o suma de bani disponibila, conditia de incetare a platilor analizata la data introducerii cererii este indeplinita, deoarece dureaza de cel putin 30 de zile.
Incetarea de plati se prezinta ca o prezumtie legala, ce poate fi rasturnata doar de debitorul care face dovada ca are sume de bani disponibile in patrimoniu, ceea ce nu s-a probat în speță.
Reținând că sunt indeplinite conditiile pentru deschiderea procedurii simplificate impotriva societatii debitoare, in sensul ca sediul nu mai exista sau nu corespunde adresei din registrul comertului, in temeiul dispozitiilor art 33 alin. 6rap9rtat la art. 107 cu trimitere la art.1 alin 2 pct 4 din Legea - instanța a dispus deschiderea procedurii de insolvență simplificată impotriva debitoarei - SRL si in consecinta urmeaza a se dispune direct trecerea la faliment.
In temeiul art.107 pct. 2 din lege, instanta a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei - SRL si dizolvarea acesteia.
În baza art. 35 din lege, va obliga debitoarea să depună în termen de 10 zile actele menționate la art. 28 alin. 1 din lege, în vederea stabilirii cauzelor stării de insolvență, a creanțelor, debitelor și a bunurilor aflate în patrimoniu.
Împotriva acestei sentințe formulează recurs debitoarea, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței, pentru următoarele motive:
Instanța în mod greșit a admis cererea creditoarei întrucât societatea nu se află în stare de insolvență și are capacitatea de a-și plăti obligațiile la bugetul de stat.
Se arată că societatea are sume de bani disponibile în patrimoniu și solicită un termen de grație pentru plata obligațiilor de stat, timp necesar reorganizării societății pentru a deveni profitabilă și depunerea unui plan de reorganizare care să cuprindă programul de plată al creanțelor, conform art.95 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Recurenta contestă modul de calcul al dobânzilor și al penalităților solicitate de către creditoare, susținând că aceasta săvârșește un abuz de drept atunci când a formulat cererea întemeiată pe dispozițiile Legii nr.85/2006.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin motivele de recurs se contestă de către recurentă starea de insolvență, se învederează instanței faptul că societatea dispune de către fonduri bănești pentru a-și achita debitul, însă nu se fac nici un fel de dovezi în acest sens, conform art.1169 Cod civl.
Deși a fost legal citată de către prima instanță la sediul social la care recurenta debitoare figura înregistrată la Oficiul registrului Comerțului, aceasta nu s-a prezentat în fața acesteia și nici nu a formulat contestație, astfel încât să fie îndreptățită să solicite reorganizarea judiciară. Mai mult, în lipsa formulării unei contestații la cererea creditorului, debitoarea recurentă nu mai are dreptul să conteste modul de calcul al creanței, direct în fața instanței de recurs.
Recurenta mai solicită acordarea unui termen de grație pentru plata obligațiilor la bugetul de stat, cerere inadmisibilă în materie comercială, cu atât mai mult în materia insolvenței, având în vedere că prin deschiderea procedurii se trece la executarea silită a debitorului, fază în care creditorul nu este obligat să acorde păsuire acestuia, având în vedere că l-a înștiințat anterior formulării cererii introductive.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 1274 din data de 19.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13.06.2008.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR,
dr.I
GREFIER,
-
Red. Jud.
Tehnored. - 08.07.2008
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte -
Președinte:Rodica ZahariaJudecători:Rodica Zaharia, Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina