Spete procedura insolventei. Decizia 714/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 714
Ședința publică din 12 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 85 din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată V & A, reprezentată prin lichidator judiciar
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 85 din 15 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei V & A, reprezentată prin lichidatorul judiciar T, precum și radierea acesteia din registrul comerțului. De asemenea, în conformitate cu art. 136 din Legea nr. 85/2006, tribunalul l-a descărcat pe lichidator de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, de creditori și asociații debitoarei, dispunând, totodată, notificarea sentinței debitoarei, creditoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării în Buletinul procedurilor de insolvență, aprobând, totodată, suportarea cheltuielilor de procedură din fondul special de lichidare.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data de 15 ianuarie 2009 lichidatorul judiciar T, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei V & A, a solicitat închiderea procedurii colective ca urmare a lipsei bunurilor din averea falitei. Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin încheierea nr. 1056 din 22 mai 2008, că în cauză s-au întocmit și comunicat notificările cerute de art. 61 din Legea nr. 85/2006, că notificarea a fost publicată și în ziarul " " din 12 iunie 2008, că societatea nu deține în patrimoniul său bunuri valorificabile, iar creditori nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, judecătorul-sindic a apreciat întemeiată propunerea practicianului, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând casarea hotărârii tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe întrucât judecătorul-sindic în mod nelegal a dispus închiderea procedurii colective față de debitoarea V & A, fiindu-i încălcate în acest fel drepturile procesuale prin care avea posibilitatea să-și recupereze creanța înscrisă la masa credală.
Cu toate că lichidatorul judiciar nu a primit actele contabile ale falitei, el a solicitat închiderea procedurii fără să facă demersurile legale pe care le avea la dispoziție, mai precis nu a formulat plângere penală împotriva administratorilor societății, știut fiind faptul că nedepunerea respectivelor documente este sancționată de Legea nr. 85/2006 ca și infracțiune. De asemenea, neavând actele contabile, practicianul s-a pronunțat asupra incidenței prevederilor art. 138 din lege, arătând că în opinia sa nu se impune angajarea răspunderii materiale a foștilor administratori. Aceasta, în ciuda faptului că potrivit textului menționat se poate solicita antrenarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei dacă aceștia nu au ținut sau au făcut să dispară actele contabile ale societății. Pe de altă parte, lichidatorul judiciar nu a întocmit raportul privind cauzele ajungerii debitoarei în insolvență.
În aceste condiții recurenta a fost împiedicată să solicite autorizarea judecătorului-sindic în vederea formulării acțiunii în răspundere atâta timp cât până la primul termen de abia s-a definitivat de creanțe, neștiind dacă se poate sau nu forma un comitet al creditorilor și dacă cererea de autorizare va fi făcută în nume propriu sau în numele comitetului. Deși în motivarea hotărârii se arată că niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sume pentru continuarea procedurii, pe adresa instituției creditoare nu a fost transmisă o asemenea cerere, astfel că lichidatorul judiciar nu poate face presupuneri sub acest aspect până când nu are o confirmare clară din partea tuturor creditorilor. Deoarece hotărârea este dată fără drept de apel, creditoarea a solicitat ca la judecarea recursului instanța de control judiciar să nu se limiteze la motivele de recurs prevăzute de art. 304 și să facă aplicarea art. 3041din Codul d e procedură civilă.
Intimata debitoare, deși legal citată prin lichidatorul judiciar, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta nu este fondat, urmând să fie respins ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Astfel, față de cele arătate de lichidatorul judiciar T prin rapoartele de activitate depuse la dosarul de primă instanță, în special în cel de la termenul de judecată din 15 ianuarie 2009 (filele 44-45) în care acesta a propus închiderea procedurii de insolvență declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 pe seama debitoarei V & A întrucât societatea falită nu mai desfășoară nicio activitate, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor și că în averea sa nu există niciun bun care să poată fi valorificat, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din lege, dispunând închiderea procedurii colective.
Textul menționat statuează fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, modificată, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Având în vedere faptul că instituția creditoare nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea art. 131 din Legea nr. 85/2006, modificată, criticile recurentei fiind neîntemeiate. Prin acest caz de închidere a procedurii de insolvență legiuitorul a avut în vedere faptul că dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare nu se mai justifică menținerea procedurii deschisă. Rațiunea închiderii procedurii într-o astfel de situație rezidă în aceea că scopul legii - acoperirea pasivului debitorului insolvent - nu mai poate fi realizat în ipoteza în care se constată că nu se vor putea achita nici măcar cheltuielile administrative generate de desfășurarea ei, prin asemenea cheltuieli înțelegându-se cele referitoare la administrarea procedurii de insolvență. Din dispozițiile legale mai sus redate rezultă fără dubiu că pentru a se putea dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131 sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ două condiții: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și faptul că niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli.
În speță ambele condiții pretinse de legiuitor sunt îndeplinite, lichidatorul judiciar în urma demersurilor efectuate neidentificând bunuri în averea debitoarei falite, iar creditoarea, deși nu a fost notificată formal de către practician pentru a arăta dacă înțelege sau nu să avanseze sumele necesare continuării administrării procedurii, a fost prezentă atât la adunarea generală a creditorilor din 4 august 2008, când s-a pus problema închiderii procedurii în temeiul art. 131 din lege, iar reprezentantul său a declarat că este de acord cu această soluție (fila 46 dosar de fond), cât și la termenul de judecată din 15 ianuarie 2009, când nu a formulat nicio obiecție la propunerea practicianului, astfel că și această cerință legală este îndeplinită, criticile recurentei fiind neîntemeiate.
În atare condiții în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea textului art. 131, menirea acestei dispoziții fiind tocmai aceea de a se evita, pe cât posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit în condițiile art. 4, în situația în care în averea debitoarei nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor, persoane direct interesate în continuarea administrării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Este adevărat că în conformitate cu art. 5 din același act normativ, organele care aplică procedura sunt instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, respectivele organe trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni. Însă, aceasta nu înseamnă că în mod automat practicianul trebuie să solicite atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social, interpretarea dată textului legal de către recurentă fiind una eronată, legiuitorul, prin art. 138 statuând cu claritate în ce condiții se poate dispune o asemenea măsură. Or, în cauză, chiar dacă nu a fost cerută de către lichidatorul judiciar aplicarea acestei norme, și comitetul creditorilor avea posibilitatea, în condițiile reglementate de alin. 3 al textului menționat, să solicite judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea de atragere a răspunderii prevăzută la alin. 1, respectiv dacă practicianul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, lucru care nu s-a întâmplat.
Într-adevăr, potrivit art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului. De asemenea, art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie sau, în acele situații în care, dat fiind numărul redus de creditori înscriși la masa credală, nu se poate constitui comitetul creditorilor, oricare dintre cei doi creditori.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare decât în situația de excepție la care s-a făcut referire mai sus, iar pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie, condiții care, în speță, nu sunt îndeplinite. Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurentă, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței.
Este de necontestat că în fața primei instanțe lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea V & A, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social. De asemenea, nici instituția creditoare nu a cerut judecătorului-sindic să fie autorizată să introducă acțiunea în răspundere pe motiv că administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori că acesta a omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Nici critica privitoare la neîntocmirea raportului privitor la cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței nu este întemeiată întrucât în fața tribunalului nu a fost formulată vreo obiecție în acest sens. Nu în ultimul rând, nu i se poate reproșa practicianului lipsa de diligență în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege în sarcina sa, mai exact neformularea unei plângeri penale întemeiată pe art. 147 din Legea nr. 85/2006 împotriva fostului administrator social atâta timp cât, după cum rezultă din cuprinsul raportului lunar de activitate depus la dosar la data de 25 septembrie 2008 (filele 21-24 dosar de fond), în urma notificărilor trimise de practician asociatul administrator s-a prezentat și a predat lichidatorului judiciar documentele prevăzute de art. 28 din acest act normativ.
Deși sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul creditoarei nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 85 din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată V & A, reprezentată prin lichidator judiciar
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /25.05.2009
Dact. /26.05.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător-sindic -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
