Spete procedura insolventei. Decizia 744/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 781/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 744
Ședința publică de la 18 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 2: Roxana Popa
JUDECĂTOR 3: Aurică Avram
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - SRL împotriva încheierii de ședință din data de 17.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - ROMANIA SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin consilier juridic Rata, cu delegație la dosar, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Intimata prin consilier juridic, solicită comunicarea motivelor de recurs, arătând că nu le-au primit.
Curtea învederează intimatei, că potrivit dispozițiilor Legii 85/2006, motivele de recurs au fost publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Curtea, în temeiul art. 33 alin. 3, art. 11 și 8 din Legea 85/2006, invocă din oficiu excepția inadmisibilității recursului.
Intimata prin consilier juridic, solicită admiterea excepției inadmisibilității recursului și în consecință, respingerea recursului ca inadmisibil.
CURTEA
Prin cererea introductivă formulată în data de 23.11.2007 la ribunalul București - Secția a VII-a Comercială creditorul - SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței reglementată prin Legea nr.85/2006 împotriva debitorului - ROMÂNIA SRL, invocând față de aceasta o creanță în sumă de 12359,13 lei debit și 5927,37 lei, penalități de întârziere.
Debitorul - ROMÂNIA SRL a formulat la 21.12.2007, contestație împotriva cererii introductive a creditorului, solicitând obligarea creditoarei să consemneze în baza art.33 alin.3 din Legea nr.85/2006, în termen de cel mult 15 zile o cauțiune în valoare de 10% din valoarea creanței pretinse precum și respingerea cererii creditorului.
Prin încheierea pronunțată la 17.03.2008 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, prin judecătorul sindic, a admis cererea formulată de debitor potrivit art.33 alin.3 din Legea nr.85/2006 și a pus în vedere creditorului să consemneze, în termen de 15 zile, la o bancă o cauțiune de 10% din valoarea creanței pretinse în sumă de 1828 lei.
Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a apreciat că în cauză se impune obligarea creditorului la consemnarea unei cauțiuni.
Împotriva acestei încheieri creditorul - SRL a declarat recurs, timbrat și în termen legal, solicitând modificarea încheierii atacate în sensul respingerii cererii debitorului de obligare a creditorului la plata cauțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență că în contextul raporturilor juridice existente între părți, creditorul și-a îndeplinit obligațiile asumate în sensul realizării lucrărilor convenite și a emis facturi de plată în timp ce debitorul nu și-a îndeplinit obligația de plată a contravalorii acestora. Dispozițiile legale în materia insolvenței nu prevăd motivele pentru care judecătorul sindic poate obliga creditorul la plata cauțiunii și nici cererea debitorului nu cuprinde o motivare în măsură să justifice o astfel de plată.
În practica judiciară s-a apreciat că scopul cauțiunii este acela de a împiedica abuzul de drept al creditorilor în introducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței. Or, în speță, creditorul consideră că este îndreptățit să solicite deschiderea procedurii, față de creanța certă, lichidă și exigibilă pe care o pretinde.
Curtea a invocat din oficiu, excepția inadmisibilității recursului cu privire la care, analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele:
Dispozițiile art.12 alin.1 din Legea nr.85/2006 prevăd că hotărârile judecătorului sindic pot fi atacate separat cu recurs. În condițiile în care sunt hotărâri judecătorești, în primă instanță, atât încheierea cât și sentința, iar în cuprinsul art.12 alin.1 menționat nu se face nici o altă distincție sub acest aspect, rezultă că în general, în procedura insolvenței recursul poate fi declarat împotriva oricărei hotărâri a judecătorului sindic, fie încheiere fie sentință.
În raport cu cele arătate ar mai putea rezulta și să recursul poate fi declarat chiar împotriva unei încheieri premergătoare. Or, în conformitate cu prevederile art.268, 282 alin.2 și art.299 alin.1 pr.civ. în dreptul procesual comun, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât odată cu fondul, în afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt cursul judecății. Cum dispozițiile art.282 alin.2 și art.299 alin.1 pr.civ. sunt, în raport cu art.149 din Legea nr.85/2006, compatibile cu dispozițiile acestei legi și în procedura insolvenței astfel de încheieri pot fi atacate, în principiu, cu recurs doar odată cu hotărârea în raport cu care au caracter premergător, în caz contrar recursul trebuind să fie respins ca inadmisibil. În cazul structurii complexe a procedurii insolvenței, care apare ca o înșiruire de judecăți succesive, încheierile premergătoare pot fi delimitate în funcție de hotărârile prin care se finalizează fiecare dintre aceste judecăți. O astfel de încheiere premergătoare este și aceea prin care creditorul este obligat la cererea debitorului în temeiul art.33 alin.3 din Legea nr.85/2006 la plata unei cauțiuni, cum este cazul hotărârii recurate în speță.
Obligarea creditorului la plata unei cauțiuni constituie, astfel cum este prevăzut de lege, un element aferent judecății cererii introductive formulată de creditor. Având în vedere efectele negative pe care le poate avea, în mod obiectiv asupra debitorului, formularea în mod nejustificat a unei cereri introductive, până la soluționarea acesteia, scopul cauțiunii prevăzute de art.33 alin.3 este acela al împiedicării eventualului abuz de drept în formularea unei astfel de cereri. Aceasta cu mențiunea că prevederile art.723 pr.civ. pot fi aplicabile chiar și debitorului care solicită în mod abuziv obligarea creditorului la plata cauțiunii. În acest context, obligarea la plata unei cauțiuni în temeiul art.33 alin.3 din Legea nr.85/2006 apare în mod evident ca fiind un element aferent judecății cererii introductive de deschidere a procedurii, pentru care se pronunță o încheiere premergătoare și, prin urmare, încheierea prin care s-a dispus în speță sub aspectul respectiv poate fi atacată cu recurs doar odată cu fondul, adică odată cu hotărârea prin care se soluționează cererea introductivă. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin formularea art.12 alin.1 din Legea nr.85/2006 legiuitorul a urmărit să indice atât calea de atac, ce exclude apelul cât și regula în sensul posibilității de declarare a recursului în raport cu orice hotărâre a judecătorului sindic; orice regulă comportă însă și excepția derogatoare, după cum s-a arătat în ipoteza analizată.
Având în vedere considerentele arătate, Curtea apreciază că excepția inadmisibilității recursului este întemeiată, urmând să o admită și, în consecință, să respingă recursul în cauză, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității recursului.
Respinge recursul declarat de recurenta - SRL, împotriva încheierii de ședință din data de 17.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - ROMÂNIA SRL, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.06.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Monica
Red.Jud. - 2.07.2008
Tehnored. - 7.07.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Viorica TrestianuJudecători:Viorica Trestianu, Roxana Popa, Aurică Avram
