Spete procedura insolventei. Decizia 766/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 766/R-Com
Ședința publică din 26 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gina Achim judecător
JUDECĂTOR 2: Andreea Tabacu
JUDECĂTOR 3: Constantina Duțescu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de - debitoarea SC SRL - cu sediul în Pitești, str. - -, - Bis,. A,. 1,. 5, județul A, împotriva sentinței 408/F/10.04.2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - creditoriSC SRL- cu sediul ales la SI ASOCIAȚII SRL din B, sector 6,-,. 4,SC LEASING SA( FOSTĂ SC LEASING SA ) - B, sector 1, STR. -, nr. 20-22,. 4 și lichidatorul - domiciliată în Pitești, str. - -, -. A,. 15, Județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosar, prin biroul registratură la data de data de 22 iunie 2009, din partea intimatei SRL, o cerere prin care solicită o copie a motivelor de recurs și la data de 25 iunie 2009, o cerere de amânare pentru imposibilitatea prezentării la acest termen din motive medicale (cerere însoțită de acte medicale) formulată de - asociat și administrator al SRL.
Curtea respinge cererile formulate și invocă din oficiu excepția privind nulitatea recursului pentru nemotivare.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Comercial Argeș, sub nr. 1252 din data de 27.11.2008, creditoarea SC SRL Bas olicitat deschiderea procedurii insolvenței, împotriva debitorului SC SRL Pitești, precizând că această societate se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale, motivând existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, în cuantum de -.30 RON; cererea a fost întemeiată pe disp. art. 31 din legea 85/2006.
Cererea creditoarei a fost comunicată debitoarei în condițiile art. 33 alin.1 din legea privind procedura insolventei și debitoarea a formulat contestație.
În data de 26.01.2009 și creditoarea LEASING SA ( fosta SC LEASING SA) a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL Pitești, motivând că are de achitat o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 45.151,63 lei.
Cauzele au fost conexate în baza art. 31 alin.3 din Legea insolvenței, formându-se dosarul nr-.
Prin Sentința nr. 408/F/10.04.2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, s-a respins contestația formulată de debitorul SC SRL.
S-a admis cererea formulată de creditorul SC SRL B, cu sediul în Mun. B,-,.4, sector 6, și Asociații.
În temeiul art. 33 alin.4 din legea privind procedura generală a insolvenței s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului SC SRL Pitești
În temeiul art. 34 din legea insolvenței, s-a numit administrator judiciar - ec., domiciliat în Pitești, str. - -. A,.15, județul A, cu o remunerație lunară de 1000 lei, cu îndeplinirea atribuțiilor prevăzute deart. 20din lege.
În temeiulart. 61din lege, s- dispus notificarea deschiderea procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului, pentru efectuarea mențiunii și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
În temeiul art. 62 din legea insolvenței:
S-a fixat termenul pentru depunerea creanțelor 10.06.2009.
S-a fixat termenul pentru întocmirea tabelului preliminar al creanțelor la 10.07.2009.
S-a fixat termenul limită pentru întocmirea tabelului definitiv al creanțelor la 10.08.2009.
S-a fixat data adunării creditorilor la 16.07.2009 și s-a dispus convocarea creditorilor debitorului.
S-a dispus trimiterea notificării către toți creditorii de către administratorul judiciar.
S-a dispus deschiderea unui cont bancar, în temeiul art. 4 din lege, din care să fie suportate cheltuielile de procedură și ca administratorul judiciar să întocmească raportul prev. de art. 54 din Legea insolvenței.
S-a dispus citarea administratorului și asociatului societății debitoare și s-a fixat termen fond la 01iunie 2009.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SRL Pitești, însă contrar dispoz.art.3021Cod.pr.civ. nu a arătat motivele de nelegalitate pentru care solicită modificarea sau casarea hotărârii atacate.
Potrivit art. 301 Cod.pr.civ. termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, iar art.303 Cod.pr.civ. prevede că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Cum dispoziția legală prevedere sancțiunea nulității pentru nerespectarea mențiunilor impuse pentru cererea de recurs, urmează ca potrivit art.306 Cod pr.civilă, recursul să fie constatat nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE EGII
DECID E
Constată nul recursul formulat de debitoarea SC SRL - cu sediul în Pitești, str. - -, - Bis,. A,. 1,. 5, județul A împotriva sentinței 408/F/10.04.2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - creditoriSC SRL- cu sediul ales la SI ASOCIATII SRL - B, sector 6,-,. 4,SC LEASING SA( FOSTĂ SC LEASING SA ) - B, sector 1, STR. -, nr. 20-22,. 4 și lichidatorul - domiciliată în Pitești, str. - -, -. A,. 15, Județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
Grefier,
Tehnored.
2 ex/ 30.06.2009
Jud. fondGh.
Președinte:Gina AchimJudecători:Gina Achim, Andreea Tabacu, Constantina Duțescu