Spete procedura insolventei. Decizia 810/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
Nr. în format vechi 458/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.810R
Ședința publică de la 01.07.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mioara Badea
JUDECĂTOR 2: Florica Bodnar
JUDECĂTOR 3: Elena Mincu
GREFIER - -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurentele-creditoare SC F & CO, MONTAJ și INTERNAȚIONAL, împotriva sentinței comerciale nr.29/09.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-contestatoare AIR
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 24.06.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea pentru a da posibilitate intimatei-contestatoare să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 01.07.2008, când în urma deliberării a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin sentința comercială nr.29/9.01.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială respins excepția tardivității depunerii declarațiilor de creanță de către creditorii INTERNAȚIONAL L, MONTAJ, și SC F & CO, excepție invocată de creditoarea SC AIR RL.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru creanța în sumă de 1.277.266 lei aparținând creditoarei SC F & CO
S-a admis în parte contestația creditoarei SC Air L, fiind dispusă înlăturarea creditorilor INTERNAȚIONAL L, MONTAJ, și SC F & CO din tabelul creanțelor.
S-a dispus totodată menținerea creditoarei SC L în tabelul obligațiilor societății debitoare L cu o creanță în sumă de 230.563,48 lei.
Instanța fondului a constatat depunerea în termen a declarațiilor de creanță, în raport de data indicată prin notificarea transmisă creditoarelor de către administratorul judiciar, conform prevederilor art.76 coroborate cu art.156 pct.2 din Legea nr.85/2006, fiind respinsă excepția tardivității invocată în acest sens de către contestatoarea-creditoare AIR
Prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru facturile aferente anilor 2002 - 2003 în sumă de 1.277.266 lei aparținând creditoarei SC F & CO cu motivarea că, acestea au fost emise și au devenit scadente anterior datei de 11.12.2003, fără a se dovedi întreruperea cursului prescripției ori suspendarea termenului general de 3 ani reglementat prin art.3 din Decretul nr.167/1958.
Pentru diferența de creanță solicitată de aceeași creditoare, instanța reținut în esență că: între valorile înscrise în facturile anilor 2004-2005 au fost identificate de expertul contabil inexactități majore, față de înregistrările în contul de venituri ale societății debitoare, facturile din anul 2006 neavând corespondent în veniturile debitoarei; că nu au fost identificate în contabilitatea debitoarei un număr de 10 -uri cu o valoare de 54.876,49 lei și că rulajul contului 371 - mărfuri, este denaturat de mișcările realizate între gestiuni, realitatea și exactitatea acestora fiind pusă la îndoială, întrucât toate societățile au același asociat, judecătorul sindic concluzionând că, această creditoare nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În adoptarea hotărârii înlăturării de la masa credală a creditorilor INTERNAȚIONAL L, MONTAJ și, instanța fondului a avut în vedere concluziile raportului administratorului judiciar desemnat și analiza efectuată de expertul contabil angajat de societatea de lichidare, prin considerentele sentinței fiind detaliate motivele care au format convingerea inexistenței unor creanțe certe, lichide și exigibile, în acord cu dispozițiile art.379 pr.civ. pentru fiecare declarație de creanță în parte.
Astfel s-a reținut în esență pentru prima creditoare, că facturile evocate au fost întocmite cu încălcarea F nr.29/2003 de aplicare nr.HG831/1997, în sensul că nu se indică sursa obligației, au fost emise în altă lună decât aceea când s-a efectuat prestația și că, valoarea acestora nu se regăsește în veniturile totale realizate de debitoare în calitate de antreprenor general, cele 13 facturi nefiind aferente activității debitoarei.
Aceeași necorelare evidentă între factura emisă de creditoarea MONTAJ cu veniturile totale înregistrate contabil la 30.06.2006 la societatea debitoare - antreprenor general, în sensul că veniturile antreprenorului sunt cu mult mai mici față de decontul prezentat de această creditoare subantreprenor a fost constatată de prima instanță, în baza analizei documentelor contabile, realizate precum și prin neidentificarea contractului de subantrepriză, a situațiilor de lucrări, a notelor de consum materiale.
Aceleași considerente de fapt și de drept constând în nerespectarea F nr.29/2003, neindicarea sursei obligației, nereflectarea în veniturile societății debitoare, au fost reținute de instanța fondului și în legătură cu facturile emise de creditoarea
În privința creditoarei judecătorul sindic dispus înscrierea în tabelul obligațiilor creanței în sumă de numai 230.536,48 lei în baza facturilor privind furnizarea de echipamente și instanței climatizare și sanitare, care au fost acceptate la plată de către societatea debitoare, reținând că această creditoare nu a probat compensarea evocată din 30.06.2006 din care să rezulte că în urma acestei operațiuni s-a majorat valoarea debitului la suma de 234.735,56 Ron.
Împotriva sentinței fondului au declarat recurs în termen legal, creditoarele SC F & CO, MONTAJ și INTERNAȚIONAL L, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 alin.1 pct.9 și art.304 alin.1 pct.9 și art.3041ale Codului d e procedură civilă.
Recurenta creditoare F & CO a solicitat urmare admiterii căii de atac, modificarea hotărârii în sensul admiterii declarației de creanță în cuantumul solicitat, susținând în esență următoarele argumente:
-în mod greșit fost admisă pentru parte din creanță excepția prescripției extinctive, fără a se observa că suntem în prezența unor relații comerciale de comerț exterior, unde nu se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, ci termenul special de 4 ani;
-instanța a greșit și în considerarea punctului de pornire al cursului prescripției, acesta nefiind data depunerii declarației de creanță - 11.12.2006, ci data deschiderii procedurii de insolvență, respectiv 02.08.2006, iar conform art.40 din Legea nr.85/2006 deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripție a acțiunilor prevăzute la art.36, unde se încadrează și acțiunea în pretenții pentru recuperarea contravalorii -urilor, termenul asupra căruia se apreciază prescripția fiind 02.08.2002;
-pe fondul creanței a fost interpretat eronat caracterul cert, lichid și exigibil, fiind luate în considerare argumentele expuse de expertul contabil, recurenta arătând că, acest caracter nu rezultă din înregistrările contabile efectuate de debitor ci din înscrisurile deținute de creditor care pot fi opuse debitorului, în opinia părții aceasta deținând o creanță certă - având la bază declarațiile vamale de import semnate și ștampilate de autoritatea vamală, lichidă - sumele reprezentând valoarea produselor livrate, respectiv exigibile;
-prima instanță a preluat eronat în motivarea hotărârii, constatările expertului. care a analizat contabilitatea debitoarei, fără a fi însă efectuată în cauză, o expertiză contabilă sau extrajudiciară, iar nota de constatări depuse de administratorul judiciar nu reprezintă decât aprecierea acestuia asupra declarațiilor de creanță înregistrate la dosar;
-în continuare recurenta a menționat în combaterea constatării lipsei a 10 -uri, numerele acestor documente înscrise în contabilitatea punctului de lucru al debitoarei, de natură a atesta realitatea creanței.
A mai învederat aceeași recurentă că nu are relevanță în stabilirea creanței, structura acționariatului în societatea debitoare, societățile având personalitate juridică proprie, neexistând identitate de asociați, susținerea acceptată în acest sens de instanță neavând suport probator.
Recurentele creditoare, MONTAJ și INTERNAȚIONAL L, prin motivele evocate au susținut în esență critici de fond de aceeași natură constând în esență în următoarele aspecte:
-caracterul cert, lichid și exigibil al creanței nu rezultă din înregistrările contabile ale debitoarei ci din înscrisurile deținute de creditor, înregistrările în contabilitate neafectând valabilitatea creanțelor;
-creanțele solicitate au la bază înscrisuri, respectiv contracte de prestări servicii, facturi fiscale, anexele la contracte, procesele - verbale de recepție, toate semnate de debitoare, prețul contractului este menționat și în facturi, fiind exprimat în lei, fiind îndeplinite cerințele art.379 pr.civ.;
-prima instanță a păstrat constatările expertului., fără a se efectua o expertiză contabilă și nici una extrajudiciară, iar nota de constatări depusă de administratorul judiciar, nu reprezintă decât aprecierile acestuia asupra declarațiilor de creanță;
-în mod greșit s-a reținut că facturile au fost întocmite cu încălcarea F nr.29/2003, deoarece se indică sursa obligației, respectiv contravaloare lucrări montaj conform contract etc, respectivul ordin neprevăzând obligativitatea eliberării facturilor în luna prestării serviciilor;
-este nefondată concluzia potrivit căreia facturile nu reprezintă realitatea activităților desfășurate, la dosar existând procese-verbale de recepție lucrări semnate de creditor ca prestator și debitor ca beneficiar;
-valoarea facturilor au corespondent în anii anteriori; anul 2006, când debitoarea a realizat venituri mai mari cu cheltuieli mai mici, rezultând profit, veniturile foarte mari din anii 2002 - 2004 datorându-se tocmai neachitării prestatorilor de servicii și neînregistrării în contabilitate a acestor prestații.
Urmare admiterii căilor de atac, s-a solicitat modificarea în tot a sentinței și înscrierea în tabelul creanțelor a recurentei cu suma de - lei, a recurentei MONTAJ cu suma de 4337,07 lei, respectiv cu suma menționată în declarația de creanță depusă de recurenta-creditoare INTERNAȚIONAL
Recurenta prin motivele înserate în calea de atac, a susținut în esență că, la baza creanței sale stau contractele de prestări servicii, facturile fiscale, anexele la contracte și procesele-verbale de recepție a lucrărilor, toate semnate de debitoare, care dovedesc îndeplinirea condițiilor art.379 pr.civ. și că, în mod greșit a reținut tribunalul că nu există probatoriu pentru dovedirea majorării creanței, deși la dosar a fost depus extras de carte M Parțială de la 01.01.2006 la 30.06.2006.
A solicitat această recurentă, modificarea sentinței în sensul înscrierii în tabelul creditorilor și cu diferența în sumă de 4.199,08 lei.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20.06.200 intimata-contestatoare creditoare SC Air Las olicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate, partea detaliind considerentele de fapt și de drept care în opinia sa confirmă temeinicia și legalitatea hotărârii atacate.
În dovedirea susținerilor a fost încuviințată părților în litigiu, proba cu înscrisuri, în cadrul căreia recurentele au depus în copie note de constatări întocmite în anii 2007 - 2008 de Garda Financiară, înscrisuri fiind anexate și de către intimata contestatoare SC L, reprezentând alte hotărâri adoptate de instanța fondului în cursul procedurii și relații comunicate de C cu privire la asociații recurentelor.
Părțile au anexat la dosar concluzii scrise, prin care au fost reiterate considerentele evocate de recurente prin motivele de recurs, respectiv de intimată prin întâmpinare.
Examinând sentința comercială atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea urmează a constata netemeinicia criticilor pentru considerentele expuse în continuare.
În privința criticii evocată de recurentă SC F & CO cu privire la soluția adoptată pe excepția prescripției dreptului la acțiune pentru parte din creanță, Curtea reține că recurenta s-a mulțumit să afirme, că în cauză nu este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, ci un termen de 4 ani, fără însă a di indicat temeiul de drept care reglementează acest termen de prescripție, urmat de dovada incidenței sale în relațiile derulate cu societatea debitoare.
În lipsa probării normei care reglementează termenul de prescripție invocat de recurentă în cauză sunt pe deplin aplicabile prevederile generale în materie cuprinse în dispozițiile art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Pe același aspect, Curtea constată că pentru a opera suspendarea termenelor de prescripție reglementată de art.40 prin Legea nr.85/2006, apare obligatoriu că la data intervenirii cauzei de suspendare, reprezentată de deschiderea procedurii insolvenței, să nu fi fost împlinit termenul de prescripție, în prezenta cauză pentru facturile aferente anilor 2002 și 2003 aparținând acestei recurente, în raport de data deschiderii procedurii - august 2006, termenul de prescripție era împlinit, apărând deci întemeiată hotărârea primei instanțe adoptată pe cale de excepție.
În considerarea criticilor asemănătoare dezvoltate de recurente cu privire la fondul hotărârii adoptată de judecătorul sindic, Curtea va detalia motivele comune pentru care acestea sunt neîntemeiate.
Actele și lucrările dosarului transmis de prima instanță în condițiile art.8 alin.3 din Legea nr.85/2006 în vederea soluționării recursurilor, relevă faptul că cele cinci creditoare-recurente prin declarațiile de creanță depuse în timpul primei judecăți, au înțeles să indice numai valoarea creanței și numărul facturilor fiscale, având anexate tabele cu indicarea facturilor, fără însă a preciza, în condițiile reglementate prin art.3 și următoarele din Legea nr.85/2006 ce reprezintă debitele - creanțele pentru care s-a cerut înscrierea în tabelul obligațiilor societății debitoare.
Ulterior, urmare dispoziției instanței adoptată la termenul de judecată din data de 17.10.2007, prin care s-a pus în vedere creditoarelor să depună la dosar înscrisuri în susținerea declarațiilor de creanță, pentru a fi analizate de administratorul judiciar, au fost anexate mai multe facturi, respectiv -uri.
Deși recurentele au susținut că au făcut dovada existenței, unor creanțe certe, lichide și exigibile nu numai prin facturi, dar și prin depunerea contractelor de prestări servicii încheiate cu societatea debitoare, a proceselor-verbale de recepție lucrări, toate semnate de debitoare, aceste înscrisuri nu se regăsesc în volumele dosarului de fond comunicate instanței de recurs.
Astfel nu există anexat nici măcar un singur proces-verbal de predare-primire și de recepție lucrări, deși majoritatea facturilor invocare ca temei al debitelor reprezintă tocmai contravaloarea unor astfel de lucrări.
Există anexate un număr de numai 2 contracte de prestări servicii încheiate în anul 2003 între recurentele INTERNAȚIONAL L și, fără însă a se dovedi că valoarea debitelor înscrise în facturile anexate, corespund realizării prestațiilor care au format obiectul respectivelor convenții.
Nici prin extrasele din "Cartea M parțială" nu se dovedește majorarea cuantumului creanței evocată de către recurente, respectivele înscrisuri conținând în fapt o însușire de sume-cifre, care nu poate proba compensarea intervenită între părți, respectiv mărirea valorii debitelor.
În opinia Curții, creditoarele-recurente aveau obligația la data depunerii declarațiilor de creanță să probeze, în aceleași condiții ca și inițiatorului cererii introductive privind deschiderea procedurii insolvenței, îndeplinirea cerințelor reglementate prin dispozițiile art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006, coroborate cu prev. art.379 pr.civ.
Curtea reține că, în condițiile instituite prin art.20 alin.1 lit.k din Legea nr.85/2006 una din obligațiile revenind administratorului judiciar constă în verificarea creanțelor și, atunci când este cazul formularea de obiecțiuni la acestea, obligație inserată și prin art.25 lit.f, pentru îndeplinirea acesteia, practicianul în insolvență putând desemna persoana de specialitate, conform dispozițiilor art.23 din lege.
În cauză, se constată că raportul nr.9 depus în dosarul de fond la termenul din 9.01.2008, conține tocmai rezultatul verificării declarațiilor de creanțe înregistrate de către cele cinci creditoare-recurente, raport întocmit de administratorul judiciar, pentru realizarea acestei atribuții apelându-se în mod legal și la concluziile expertului contabil, semnatar al notei anexată la filele 273-274 din dosarul de fond.
Concluziile administratorului judiciar, fundamentându-se pe rezultatul analizei realizată de expertul contabil prin nota mai sus arătată, se constituie în mijloace de probă administrate și câștigate primei judecăți, iar nu în "simple constatări" astfel cum apreciază recurentele.
Rezultatul verificării creanțelor consemnat în acest raport,putea fi eventual infirmat, numai prin solicitarea de către creditoarele-recurente a administrării de contraprobe, inclusiv prin efectuarea unei expertize contabile, care să aibă ca obiectiv final realitatea pretențiilor solicitate prin declarațiile de creanță.
În timpul primei judecăți, creditoarele nu au solicitat însă administrarea unor astfel de dovezi, precizând expres, conform mențiunilor cuprinse în practica sentinței fondului "că nu au alte probe de propus în susținerea declarației de creanțe".
În aceste condiții, Curtea va reține că, în mod justificat prima instanță a constatat, în baza concluziilor raportului întocmit de administratorul judiciar desemnat și a analizei expertului contabil, întocmite urmare verificării declarațiilor de creanțe, concluzii neinfirmate prin solicitarea și administrarea de contraprobe, că, nu sunt întrunite cerințele privind certitudinea creanțelor evocate de creditoarele-recurente, în condițiile instituite prin art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006 - coroborate cu art.379 pr.civ.
Nefiind dovedite de către recurente, îndeplinirea acelorași cerințe, prin înscrisurile anexate în calea de atac, concluziile controalelor efectuate în anii 2007 - 2008 asupra activității recurentelor, depuse în recurs, neavând relevanță juridică în raport cu obiectul prezentului litigiu Curtea, în temeiul prevederilor art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursurile formulate ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurentele-creditoare SC F & CO, MONTAJ și INTERNAȚIONAL, împotriva sentinței comerciale nr.29/09.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-contestatoare AIR
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01.07.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud.
Tehnored. - 14.07.2008
2 ex.
Tribunalul București - Secția VII- Comercială
Președinte - Judecător sindic -
Președinte:Mioara BadeaJudecători:Mioara Badea, Florica Bodnar, Elena Mincu
