Spete procedura insolventei. Decizia 852/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 852
Ședința publică din 14 octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mircea Boar
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței civile nr. 675 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin administrator judiciar ACTIV GRUP
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă și considerând pricina lămurită, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 675 din 28 mai 2008 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arada dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea A și radierea acesteia din registrul comerțului de sub nr. J-, descărcându-l, totodată, pe administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați. De asemenea, tribunalul a dispus notificarea hotărârii către direcția teritorială a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, precum și plata onorariului practicianului în cuantum de 700 lei lunar, de la data deschiderii procedurii până în prezent, respectiv suma de 2800 lei din fondul de lichidare, potrivit art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a constatat că la data de 16 aprilie 2008 administratorul judiciar ACTIV GRUP A, desemnat să administreze procedura insolvenței față de debitoarea A, a solicitat închiderea procedurii colective ca urmare a lipsei bunurilor în averea falitei. Având în vedere că nu au fost predate actele contabile de către fostul administrator social, raportul privind cauzele care au dus la insolvența debitoarei a fost întocmit în baza bilanțului contabil existent pe site-ul Ministerului Finanțelor privitor la anul 2004. Reținând faptul că niciun creditor nu s-a oferit să avanseze cheltuielile necesare continuării procedurii și că aceasta a fost deschisă prin sentința civilă nr. 185 din 6 februarie 2008, judecătorul-sindic a apreciat că cererea practicianului este întemeiată.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea hotărârii și continuarea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006.
În motivare recurenta a arătat că prin sentința atacată în mod greșit s-a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea A, lichidatorul neprocedând la convocarea comitetului/adunării creditorilor falitei în vederea supunerii la vot a oportunității formulării unei cereri de atragere a răspunderii administratorului societății care se face culpabil de starea de insolvență, precum și oportunitatea formulării unei plângeri penale față de acesta.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe în vederea îndeplinirii acestui scop. Dacă în pofida tuturor inițiativelor acestuia nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora să le poată fi imputată provocarea stării de insolvență, abia atunci instanța poate accepta propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe art. 131 din lege. Acest text statuează că udecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii dacă se constată că nu există bunuri, ori în cazul de față, recurenta consideră că lichidatorul nu a depus toate diligențele pentru identificarea eventualelor bunuri ale debitoarei atâta timp cât administratorul societății nu a predat evidența contabilă, nu s-a formulat o acțiune în baza art. 147 din Legea nr. 85/2006 și nu s-a făcut atragerea răspunderii administratorului doar pentru motivul neavansării sumelor pentru continuarea procedurii. Din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență rezultă lipsa documentelor și a altor acte, motiv îndreptățit pentru lichidator să sesizeze judecătorul-sindic în vederea promovării unei acțiuni penale, conform articolului menționat.
Pe de altă parte, lichidatorul judiciar, în baza atribuțiilor legale, avea obligația să facă demersuri pentru identificarea de bunuri, impunându-se efectuarea unor verificări la registrul de carte funciară de pe lângă judecătorie, la arhiva electronică de gajuri mobiliare, la societățile bancare de pe raza municipiului A, identificarea unor bunuri personale ale persoanelor răspunzătoare de starea firmei.
În conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 85/2006, organele care aplică procedura sunt judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, acestea trebuind să asigure realizarea drepturilor celorlalți participanți la procedură, sens în care se impune atragerea răspunderii fostului administrator pentru acoperirea unei părți din pasiv.
În considerarea faptului că nu sunt incidente prevederile art. 131 din Legea 85/2006, având în vedere că nu s-au depus toate diligentele de către lichidatorul judiciar în vederea identificării tuturor bunurilor mobile și imobile ale debitoarei, că nu s-a atras răspunderea persoanelor care au provocat starea de insolvență conform art. 138 și că nu s-a formulat o plângere penală pentru nedepunerea actelor contabile se impune admiterea recursului și casarea hotărârii tribunalului.
În drept a invocat dispozițiile art. 3 (26), 5, 25 (a), 131 și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 3041din Codul d e procedură civilă.
Intimata debitoare, deși legal citată prin administrator judiciar, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat, în baza art. 3041și art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, în care se încadrează motivele creditoarei în conformitate cu alin. 3 al art. 306 din același cod, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu cu privire la aspectele de ordine publică, Curtea constată că acesta nu este fondat, hotărârea judecătorului-sindic fiind temeinică și legală, în conformitate cu prevederile incidente în cauză.
În primul rând este de menționat că, dat fiind faptul că prin sentința civilă nr. 185 din 6 februarie 2008 Tribunalul Arada dispus deschiderea procedurii generale de insolvență, în cauză a fost numit un administrator judiciar și nu un lichidator, cum eronat susține creditoarea recurentă.
În al doilea rând, față de cele arătate de practicianul desemnat în cauză prin rapoartele de activitate depuse la dosarul de insolvență (filele 82-85, 87-89, 92-94 și 98), în special în cele de la termenele de judecată din 14 mai 2008, respectiv 28 mai 2008 în care acesta a propus închiderea procedurii colective declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 pe seama debitoarei A întrucât societatea falită nu mai desfășoară nicio activitate, nefiind găsit nici un reprezentant al ei, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor și că în averea sa nu există niciun bun care să poată fi valorificat, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din legea menționată, dispunând închiderea procedurii.
Acest text statuează fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Având în vedere faptul că nici unul dintre creditori, deși legal notificați de către practician, nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea textului art. 131 din Legea nr. 85/2006, criticile recurentei fiind neîntemeiate.
Prin acest caz de închidere a procedurii de insolvență legiuitorul a avut în vedere faptul că dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare nu se mai justifică menținerea procedurii deschisă. Rațiunea închiderii procedurii într-o astfel de situație rezidă în aceea că scopul legii - acoperirea pasivului debitorului insolvent - nu mai poate fi realizat în ipoteza în care se constată că nu se vor putea achita nici măcar cheltuielile administrative generate de desfășurarea ei, prin asemenea cheltuieli înțelegându-se cele referitoare la administrarea procedurii de insolvență. Din dispozițiile legale mai sus redate rezultă fără dubiu că pentru a se putea dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131 sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ două condiții: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și faptul că niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli.
În speță ambele condiții pretinse de legiuitor sunt îndeplinite, lichidatorul judiciar neidentificând niciun bun în averea debitoarei falite în urma demersurilor efectuate, relevant în acest sens fiind răspunsul Direcției Fiscale a Primăriei A (fila 93) care atestă faptul că A nu figurează cu bunuri mobile sau imobile în evidențele acestei instituții. De asemenea, creditorii, deși notificați de către practician pentru a arăta dacă înțeleg să avanseze sumele necesare continuării administrării procedurii (fila 94 dosar de fond), nu au răspuns acestei solicitări.
În aceste condiții, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea textului art. 131, menirea acestei dispoziții fiind tocmai aceea de a se evita, pe cât posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit în condițiile articolului menționat în situația în care în averea debitoarei nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor, persoane direct interesate în continuarea administrării procedurii de insolvență, nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Cu toate că recurenta Administrația Finanțelor Publice A consideră că lichidatorul judiciar nu ar fi întreprins toate măsurile ce s-ar fi impus pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul debitoarei și a foștilor administratori, Curtea apreciază că această critică nu poate fi primită.
Din răspunsul Primăriei A - Direcția Fiscală reiese că A nu figurează în evidențele acestei instituții cu niciun fel de bunuri mobile sau imobile. De asemenea, în urma investigațiilor efectuate administratorul judiciar nu a identificat bunuri sau alte valori în averea debitoarei, astfel că nu i se poate imputa acestuia că nu a depus diligențele necesare în vederea identificării bunurilor societății falite. Mai mult decât atât, creditoarea recurentă nu a indicat care ar fi probele din care ar rezulta că debitoarea ar avea bunuri în patrimoniu, mulțumindu-se să facă doar o simplă afirmație în acest sens, care însă nu poate fi luată în considerare raportat la prevederile art. 1169 cod civil potrivit cărora cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
O eventuală verificare la registrul de carte funciară, deși nu rezultă din dosar că ar fi fost făcută, era inutilă și imposibil de realizat în considerarea faptului că potrivit art. 17 și următoarele din Legea nr. 7/1996, republicată, cărțile funciare constituie un sistem de publicitate real având la bază identitatea topografică a imobilelor, toate înscrierile făcându-se pe imobile și nicidecum pe proprietari. Doar sistemul registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni constituie un sistem personal de publicitate a drepturilor reale imobiliare, aceste registre fiind ținute pe numele proprietarilor. Însă, cum în județul A se aplică sistemul cărților funciare, critica recurentei nu este întemeiată. De asemenea, nu se impuneau verificări la arhiva electronică de gajuri mobiliare sau operații de identificare a bunurilor persoanelor care au administrat societatea în condițiile în care în cauză nu s-a pus problema incidenței dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Este adevărat că în conformitate cu art. 5 din același act normativ, organele care aplică procedura sunt instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, aceste organe trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni. Însă, aceasta nu înseamnă că în mod automat practicianul trebuie să solicite atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social, interpretarea dată textului legal de către recurentă fiind una eronată, legiuitorul, prin art. 138 statuând cu claritate în ce condiții se poate dispune o asemenea măsură. Or, în cauză, chiar dacă nu a fost cerută de către administratorul judiciar aplicarea acestei norme, și comitetul creditorilor avea posibilitatea, în condițiile reglementate de alin. 3 al textului menționat, să solicite judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea de atragere a răspunderii prevăzută la alin. 1, respectiv dacă practicianul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, lucru care nu s-a întâmplat. De asemenea, oricare dintre creditori putea să formuleze plângere penală împotriva fostului administrator social pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 147 din Legea insolvenței.
Pe de altă parte, recurenta a avut cunoștință de raportul administratorului judiciar prin care acesta propunea închiderea procedurii de insolvență față de debitoarea A, reprezentantul instituției creditoare fiind prezent atât la termenul din 14 mai 2008, când practicianul a depus primul raport de activitate prin care a solicitat aplicarea art. 131 din Legea nr. 85/2006, cât și la termenul din 28 mai 2008, cerut de acest reprezentant pentru a se pronunța cu privire la propunerea administratorului judiciar, termen la care a lăsat la aprecierea judecătorului-sindic soluția referitoare la propunerea de închidere a procedurii. În aceste condiții, nu i se poate imputa practicianului că nu a procedat la convocarea adunării creditorilor sau a comitetului creditorilor, ca organe colective de reprezentare a intereselor masei credale, articiparea p. activă a creditorilor la procedura insolvenței fiind unul dintre principiile de bază care guvernează această materie.
Deși hotărârea atacată nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței civile nr. 675 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin administrator judiciar ACTIV GRUP
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /24.10.2008
Dact. /28.10.2008 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecător-sindic -
Președinte:Mircea BoarJudecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria
