Spete procedura insolventei. Decizia 89/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 230/2007

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.89

Ședința publică de la 28.01.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea

JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu

JUDECĂTOR 3: Iulica

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul - prin mandatar, în contradictoriu cu intimata SC SA - prin lichidator judiciar SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.1399/7.11.2006, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul prin mandatar și avocat cu împuternicire avocațială la dosar și intimata prin reprezentant care depune împuternicire la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.

Recurentul prin avocat susține verbal motivele de recurs dezvoltate în scris, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.

Intimata prin reprezentant solicită respingerea recursului, învederând că cererea nu este admisibilă.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față.

Prin sentința comercială nr. 1399 din 7.11.2006 Tribunalul Giurgiua respins ca inadmisibile în procedura insolvenței cererile formulate de petentul prin mandatar.

Pentru a hotărî astfel, Judecătorul - sindic a reținut că pentru restituirea imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 1945-1989 trebuie urmare procedura prevăzută de Legea nr.109/2001, iar pentru terenurile preluate în orice mod, reclamantul trebuie să urmeze procedura prevăzută de Legea nr.1/2000.

A mai reținut Judecătorul - sindic faptul că, din actele și lucrările cauzei rezultă fără putință de tăgadă că, debitoarea nu deține în patrimoniu nici o suprafață de teren, iar clădirile care au fost inventariate și evaluate au o vechime de aproximativ 45 de ani.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs prin mandatar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr- din 23.01.2007.

În motivarea recursului recurentul susține că în mod greșit instanța de fond a respins ca inadmisibile cererile formulate de acesta, respectiv cerere de intervenție în interes propriu și contestație, deoarece recurentul nu a formulat cerere de revendicare în cadrul dosarului de insolvență, ci doar a arătat că pe rolul Tribunalului Giurgiu se află dosarul avînd ca obiect revendicarea imobilului în cauză, astfel încât a solicitat Judecătorului sindic să suspende toate operațiunile privind imobilul revendicat.

Tot în mod greșit a apreciat instanța de fond că debitoarea nu deține nici o suprafață de teren, iar clădirea "" nu există în patrimoniul acesteia din actele dosarului rezultând că imobilul revendicat se află în patrimoniul acesteia: declarația de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri care la poziția 8 menționează "Casa agronomului", adică exact conacul revendicat și declarațiile de impunere pentru stabilirea impozitului pe teren, de unde rezultă că debitoarea are în patrimoniu suprafețe mari de teren, printre care și terenul revendicat de către recurent.

În drept au fost invocate dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă și articolului 3041Cod procedură civilă.

Debitoarea Societatea Agricolă jud. G, prin lichidator judiciar SC "" a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că nu s-au identificat scriptic terenuri în patrimoniul debitoarei cu ocazia efectuării inventarierii, iar referitor la clădirea denumiră "" nu există indicii că la data naționalizării ar fi existat pe terenurile deținute de asociați o astfel de construcție și nici nu este menționată în documentele contabile sau arhivă.

De altfel, recurentul a solicitat restituirea acelorași imobile și în dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată recursul fondat pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, după cum susține și recurentul, în mod eronat instanța de fond a reținut că acesta a formulat cerere de revendicare a bunurilor imobile în procedura insolvenței, cererile formulate fiind de intervenție în interes propriu prin care a solicitat instanței să ia act că a revendicat imobilul și teren aferent 4 ha (fostul sediu al ), acțiunea în revendicare formând obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului Giurgiu - Secția civilă, fapt recunoscut și de către lichidatorul judiciar al debitoarei, prin întâmpinarea formulată la dosar.

De asemenea, recurentul a solicitat Judecătorului - sindic să nu aprobe în cadrul procedurii insolvenței înstrăinare, concesionarea etc. a imobilului menționat și să suspende toate procedurile și măsurile luate în acest sens până la soluționarea irevocabilă a litigiului ce face obiectul dosarului nr. 1273/2006.

Și cererea formulată de recurentul petent și denumită "Contestație cu privire la vânzarea imobilului revendicat" are același conținut ca și cererea de intervenție în interes propriu, recurentul indicând și temeiul de drept al cererilor sale ca fiind articolul 21 alineat 5 din Legea nr.10/2001. care prevăd interzicerea înstrăinării, concesionării, locației de gestiune, asocierii în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice încheiere sau subînchiriere, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile-terenuri și/sau construcții notificate potrivit legii, sub sancțiunea nulității absolute.

Chiar raportul de activitate, întocmit de către lichidatorul judiciar la 31.10.2006 menționează faptul că "intervenientul a chemat în judecată societatea Agricolă prin lichidare, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria, în dosarul nr-, Secția civilă Tribunalul Giurgiu " (fila 86).

Așa fiind, în mod nelegal Judecătorul - sindic a apreciat ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu, încălcând astfel dreptul privind liberul acces la justiție al recurentului, articolului 49 Cod procedură civilă nelimitând în vreun fel, sau pentru un anumit domeniu formularea cererii de intervenție ( Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă, decizia nr. 647/13.05.1969).

Astfel, potrivit dispozițiilor articolului 49 alineat 1 Cod procedură civilă " are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane. (2) Intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său".

Judecătorul - sindic trebuia să analizeze cererile formulate de recurent, având în vedere faptul că procedura Legii nr.85/2006 este o procedură specială de executare ce are ca scop acoperirea pasivului debitoare, existând riscul ca în această procedură să fie valorificate bunuri deținute de către debitoare dar aparținând unor terțe persoane, existența dreptului făcând obiectul unei alte judecăți.

În speță s-a făcut dovada că problema de a cărui dezlegare depinde soluția, respectiv înstrăinarea bunurilor imobile (revendicate) în procedura insolvenței pentru acoperirea pasivului debitoarei face obiectul unei alte judecăți, fiind pendinte (dosar nr- Secția civilă Tribunalul Giurgiu ), astfel încât Judecătorul - sindic trebuia să soluționeze cererea de intervenție și contestația formulată de recurent pe fondul acestora, apreciind asupra temeinicie lor.

Neprocedând astfel, instanța de fond a nesocotit dreptul fundamental al petentului recurent de a avea acces neîngrădit la justiție și a pronunțat o hotărâre vădit nelegală și netemeinică.

În consecință, Curtea, față de dispozițiile articolului 3041Cod procedură civilă, articolul 312 alineatele 1,3,5 Cod procedură civilă admite recursul. Casează sentința comercială nr. 1399/7.11.2006 a Tribunalului Giurgiu și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul - prin mandatar, în contradictoriu cu intimata SC SA - prin lichidator judiciar SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.1399/7.11.2006, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-.

Casează sentința comercială atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

27.02.2008

Tribunalul Giurgiu

Judecător sindic:

Președinte:Maria Speranța Cornea
Judecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu, Iulica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 89/2008. Curtea de Apel Bucuresti