Spete procedura insolventei. Decizia 95/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR. 2294 /111/ Com/ 2008 -
DECIZIE NR. 95/2010 - R
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Filimon Marcela Olimpia- JUDECĂTOR 2: Marinescu Simona
- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc
- - judecător
- grefier
********
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat derecurentuldebitor -CUI RO -, J-, - O, STR.- -, nr. 52, Județ B, împotriva Sentinței comerciale nr. 631/F/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, în contradictoriu cuintimații - creditori- O, nr. 28, Județ B,C- O, nr. 6,. 5, Județ B, - O, nr. 28, Județ B,- SA- O, nr. 2. Județ B,- TRANSPORT SRL- B M, -, nr. 7. Județ M,intimat - lichidator VEST AUDIT- O, STR.-, nr. 8, Județ B,intimat - creditor- SA -, nr. 12, Județ B,intimat - creditor - DE CONSTRUCȚII SA- B, sector 2, nr. 2.intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR- O, nr. 11, Județ B având ca obiectprocedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 21.01.2010 când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 28.01.2010.
La 25.01.2010, intimata creditoare - SA a depus la dosar concluzii scrise.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 631/F/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr- în ședința publică din data de 19.03.2009, au fost admise contestațiile la preliminar formulate de creditorii domiciliat în O-, C domiciliat în O-,. 5, cu domiciliul ales în O-, cu sediul în O-, cu sediul în O-/A, și Transport cu sediul în B M-/32.
A fost admisă în parte contestația la preliminar formulată de creditoarea Materiale de Construcții cu sediul în B sect. 2,-/
S-a dispus înscrierea creditorilor în preliminar de creanțe al debitoarei cu sediul în O- după cum urmează: creditorul cu suma de 254.150 lei; creditorul C cu suma de 97.877, 2 lei; creditoarea cu suma de 117.981, 1 lei; creditoarea cu suma de 10.772, 83 lei; creditoarea cu suma de 9.293, 7 lei; creditoarea Transport cu suma de 13.167, 6 lei; creditoarea Materiale de Construcții cu suma de 217.336, 32 lei debit principal la care se vor adăuga penalități de întârziere în cuantum de 0, 15 % începând cu data scadenței fiecărei facturi fiscale și până la data de 18.06.2008 fără a depăși debitul principal, precum și la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 10 % din valoarea fiecărei facturi fiscale neachitate.
Pentru a pronunța astfel, Tribunalul a reținut că în tabelul preliminar de creanțe creditorii contestatori au fost trecuți cu următoarele sume: Materiale de Construcții cu 397.305 lei ( 257.602 lei debit principal și 139.703 lei accesorii ) și cu 7.917 lei - fila 358 vol. I, în timp ce declarațiile de creanță ale celorlalți creditori nu au fost acceptate. Întrucât administratorul judiciar a recunoscut că declarația de creanță formulată de către Transport este întemeiată în întregime față de comunicarea ulterioară a documentelor contabile, urmează să fie analizate în continuare celelalte contestații.
Astfel, creditoarea a solicitat înscrierea sa cu suma de 9.293, 7 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 5888/19.12.2005. Coroborând declarațiile martorilor audiați la termenul din data de 11.03.2009 cu înscrisurile depuse în susținerea pretențiilor sale ( filele 336-345 ) rezultă că între cele două părți s-a încheiat un contract de prestări servicii în baza căruia creditoarea s-a obligat să efectueze o serie de reparații la autoutilajul tip aparținând debitoarei. Contravaloarea reparațiilor a fost stabilită la suma de 9.293, 7 lei, debitoarea refuzând însă acceptarea plății ei întrucât centralizatorul deviz nu corespunde cu devizele anexate și autocamionul nu funcționează ( fila 342 - vol. I ).
Fiind un contract sinalagmatic și cu titlu oneros, contractul încheiat de cele două părți dă naștere la obligații reciproce și interdependente între acestea. Cauza obligației asumate de una dintre ele o reprezintă obligația la care s-a obligat partea adversă. Tocmai de aceea, în măsura în care una dintre părți nu își execută întocmai obligația stabilită în sarcina ei, cealaltă are posibilitatea de a refuza executarea obligației corelative.
Invocarea excepției de neexecutare a contractului nu poate opera însăad nutuum,fără a fi justificată prin elemente de ordin obiectiv, ci numai dacă este susținută prin probe temeinice. Martorii audiați au arătat însă că debitoarea a luat autoutilajul tip din curtea creditoarei în condițiile în care reprezentanții primeia s-au obligat să efectueze plata în perioada imediat următoare. Plecarea din acel loc cu vehiculul conduce la concluzia că acesta corespundea din punct de vedere tehnic pentru a fi condus pe drumurile publice.
Faptul că ulterior au apărut anumite defecțiuni la o altă parte decât cea care a fost reparată inițial nu înlătură obligația de plată asumată pe cale convențională. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât reprezentanții creditoarei au comunicat reprezentantului debitoarei că în măsura în care apar defecțiuni la blocul motor au obligația de a proceda la remedierea lor în temeiul garanției de care se bucura debitoarea. Pasivitatea acesteia față de oferta neîndoielnic avantajoasă a părții adverse întărește ideea că în realitate refuzul efectuării plății nu are un temei obiectiv, ci unul de natură pur subiectivă. În aceste condiții, ținând seama că din compararea comenzii adresate creditoarei și a facturii fiscale nr. 5888/19.12.2006 nu rezultă diferențele evidențiate în refuzul de plată, consideră că se impune reținerea calității de creditoare a, sens în care va și admite contestația.
În ceea ce privește contestația formulată de creditoarea Materiale de Construcții instanța a reținut că în susținerea pretențiilor sale a fost depus contractul nr. 553/7.07.2006 încheiat între acesta și debitoare ( filele 257-266 vol. I ). Potrivit acestuia creditoarea avea obligația să vândă debitoarei sortimentul complet de produse prevăzut la art. 2 alin. 1, iar debitoarea să plătească la termenul stabilit contravaloarea respectivelor produse. Pentru a determina executarea întocmai a obligațiilor prin două articole distincte au fost stabilite sancțiunile pe care urmează să le suporte debitoarea.
Astfel, potrivit art. 3 alin. 4 pentru fiecare depășire a termenului de plată, este îndreptățită și obligată să aplice penalități de întârziere de 0, 15 % pe zi pe valoarea facturii. Totodată, prin art. 10 alin. 1 și 2 din contract s-a stabilit că în cazul în care una dintre părți nu își îndeplinește obligațiile contractuale sau le îndeplinește în mod necorespunzător se obligă să plătească celeilalte părți penalități daune-interese în valoare de cel mult 10 % din valoarea părții de prestație întârziate la executare, depășirea acestui procent fiind posibilă dacă paguba s-a produs datorită intenției uneia dintre părți sau din gravă neglijență a acesteia sub condiția semnalării în scris către cealaltă parte.
Instituirea unor clauze distincte conduce la concluzia că părțile au urmărit scopuri diferite întrucât în caz contrar ele nu ar avea nicio rațiune. Ideea e întărită de faptul că dispozițiile art. 3 alin. 4 au fost prevăzute exclusiv în favoarea creditoarei pentru întârzieri la efectuarea plății, pe când art. 10 fost stabilit în favoarea ambelor părți urmărind sancționarea neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor asumate de fiecare parte. Tocmai de aceea, nu se poate recurge la combinarea celor două clauze prin crearea unei a treia reguli sau înlăturarea uneia ca urmare a aplicării celeilalte.
De altfel, distincția la care au recurs părțile se regăsește și în textul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 469/2002 invocat de către administratorul judiciar ca și temei al refuzului de înscriere a întregii sume în tabelul de creanțe. În aceste condiții, instanța a considerat că este îndreptățită creditoarea să solicite obligarea la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0, 15 % începând cu data scadenței fiecărei facturi fiscale și până la data deschiderii procedurii insolvenței fără a depăși debitul principal, precum și la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 10 % din valoarea fiecărei facturi fiscale neachitate.
Referitor la compensația invocată de către administratorul judiciar reține că aceasta reprezintă un mijloc de stingere reciprocă a obligațiilor ce presupune întrunirea a trei condiții: reciprocitatea obligațiilor, creanțele să aibă ca și obiect bunuri fungibile, creanța să fie certă, lichidă și exigibilă. În măsura în care una dintre părțile contractante solicită aplicarea ei, incumbă acesteia obligația de a dovedi întrunirea tuturor condițiilor amintite ( art. 1169.civ. ).
Administratorul judiciar a depus în acest sens 11 avize de însoțire a mărfii întocmite de către debitoare privind expedierea unor paleți creditoarei în intervalul 29.01.2007-8.02.2008, precum și 5 facturi fiscale expediate în intervalul 11.12.2007-16.06.2008. Dacă 5 dintre avizele de însoțire a mărfii poartă o semnătură de primire (nr.177/30.01.2008, 39/29.01.2008, 179/31.01.2008, 44/5.02.2008 și 45/8.02.2008 ), nici una dintre facturile fiscale nu a fost ștampilată sau semnată de către creditoare, ele fiind expediate prin poștă.
Potrivit art. 46 alin. 1.com. obligațiile comerciale și plata acestora se probează, între altele, cu facturi acceptate. Întrucât legea nu face vreo distincție în funcție de modalitatea de acceptare, ea poate fi expresă sau tacită, esențială fiind reținerea manifestării de voință a destinatarului în sensul amintit. Or, din probele administrate în cauză nu se poate reține că facturile amintite au fost acceptate de către creditoare, astfel încât apărarea formulată de administratorul judiciar nu poate fi primită.
Cu toate acestea, prin contestația depusă, creditoarea Materiale de Construcții a recunoscut că datorează debitoarei suma de 179.968, 68 lei. Fiind vorba de o recunoaștere voluntară ea se impune a fi reținută ca mijloc de probă, astfel încât raportat la suma pretinsă prin declarația de creanță va dispune compensarea cu această sumă, urmând ca în final creditoarea să fie înscrisă cu suma de 217.336, 36 lei reprezentând debitul principal la care se vor adăuga penalități de întârziere în cuantum de 0, 15 % începând cu data scadenței fiecărei facturi fiscale și până la data de 18.06.2008 fără a depăși debitul principal, precum și la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 10 % din valoarea fiecărei facturi fiscale neachitate.
Referitor la contestația formulată de creditoarea reține că în măsura în care se invocă compensarea voluntară ca mijloc de stingere a obligației, este necesară reținerea intervenirii acordului de voință potrivit art. 969 alin. 1 Cod civil. Aceasta trebuie să fie exprimată de către persoana abilitată din punct de vedere legal să reprezinte societatea și el să nu fie condiționat.
Administratorul judiciar a depus pentru a dovedi existența acordului de voință corespondența electronică purtată cu domnul - director finanțe în cadrul Grup ( filele 49-51 vol. II ). În cuprinsul răspunsului comunicat de acesta s-a arătat în mod clar că a obținut aprobarea în vederea efectuării compensării, solicitând să-i fie expediat în acest sens ordinul de compensare. Trimiterea pe care acesta a făcut-o la obținerea aprobării conduce neîndoielnic la concluzia că nu era persoana abilitată să exprime voința creditoarei în sensul stingerii reciproce a creanțelor.
Realizarea acestui efect presupune întrunirea acordului de voință cu respectarea tuturor condițiilor impuse de lege, acord ce ar trebui să se reflecte prin semnarea ordinului de compensare. Or, în cauză nu s-a făcut dovada semnării lui și nici a presupusei creanțe deținute de către debitoare deși instanța a acordat un termen de judecată în acest sens. Tocmai de aceea, consideră că în mod greșit s-a procedat la înscrierea numai parțială a creanței deținute de către, urmând să fie admisă contestația formulată de aceasta.
În ceea ce privește contestațiile formulate de creditorii C, și instanța reține că toți au invocat ca și titlu de creanță diferite cecuri emise de către debitoare în favoarea lor. Debitoarea a încercat anularea filelor cec seria - 314 nr. - emise în favoarea creditoarei și seria - 314 nr. - emise în favoarea creditorului C promovând în acest sens cererile înregistrate sub nr- și - la Judecătoria Oradea.
Prin Sentința nr. 1264/2004 și 1146/2008 pronunțate de aceasta au fost respinse ambele cereri considerându-se că nu subzistă motivele invocate de către debitoare pentru a se dispune anularea acestora: furtul, dispariția sau distrugerea lor. Repunerea în discuție în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 a caracterului creanței invocate de către acești creditori prin prisma acelorași motive ar duce la înlăturarea efectelor celor două hotărâri într-un alt cadru decât cel prevăzut de lege. În plus, certitudinea raporturilor juridice ce rezultă din tranșarea în mod irevocabil a unui litigiu între părți pe cale judiciară ar fi pus sub semnul îndoielii contrar prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (mutatis mutandiscauzaDriha versus RomâniașiBeian versus România).
Pe de altă parte, în privința creanței invocate de către creditorul instanța de judecată nu a avut prilejul să se pronunțe asupra certitudinii, lichidității și exigibilității ei. După cum reiese din înscrisurile aflate la filele 13-16 vol. II la baza eliberării filei cec seria - 314 nr. - a stat contractul de împrumut încheiat de cele două părți, termenul de restituire fiind stabilit la data de 20.06.2007. În aceste condiții invocarea pierderii, distrugerii sau sustragerii respectivei file cec nu are nici un suport, fiind expresia dorinței debitoarei de a înlătura în mod unilateral obligațiile pe care și le-a asumat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitorul.
La termenul de judecată din data de 21.01.2010 instanța a invocat din oficiu excepția de tardivitate a formulării recursului și a rămas în pronunțare a supra acestei excepții.
Verificând actele dosarului, instanța constată că sentința comercială nr. 631/F/2009 atacată de către recurent i-a fost comunicată acestuia la data de 23.04.2009, conform dovezii aflată la fila 23 din dosarul primei instanțe, iar recursul a fost înregistrat la data de 15 mai 2009, peste termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea 85/2006.
În această situație, instanța constată că recursul declarat de recurentul O este tardiv și urmează a fi respins ca atare.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca tardiv recursul declarat de recurenta - CUI RO -, J-, - O, STR.- -, nr. 52, Județ B, împotriva Sentinței nr. 631/F din 19.03.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în contradictoriu cuintimații - creditori- O, nr. 28, Județ B,C- O, nr. 6,. 5, Județ B, - O, nr. 28, Județ B, - SA - O, nr. 2. Județ B,- TRANSPORT SRL- B M, -, nr. 7. Județ M,intimat - lichidator VEST AUDIT- O, STR.-, nr. 8, Județ B,intimat - creditor- SA -, nr. 12, Județ B,intimat - creditor - DE CONSTRUCȚII SA- B, sector 2, nr. 2.intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR- O, nr. 11, Județ B, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
Red. hot.; ____. 02. 2010
Jud. fond:
Dact. I; ____. 02. 2010; 12 ex.
- zece exemplare comunicate cu:
-recurentadebitoare -CUI RO -, J-, - O, STR.- -, nr. 52, Județ
-intimații - creditori- O, nr. 28, Județ
-C- O, nr. 6,. 5, Județ
- - O, nr. 28, Județ
-- SA- O, nr. 2. Județ
-- TRANSPORT SRL- B M, -, nr. 7. Județ
-intimat - lichidator VEST AUDIT- O, STR.-, nr. 8, Județ
-intimat - creditor- SA -, nr. 12, Județ
-intimat - creditor - DE CONSTRUCȚII SA- B, sector 2, nr. 2.
-intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR- O, nr. 11, Județ
- zece comunicări emise la ___. 02. 2010; predate la expediție la ___.02. 2010
Președinte:Filimon Marcela OlimpiaJudecători:Filimon Marcela Olimpia, Marinescu Simona, Sotoc
