Spete procedura insolventei. Decizia 995/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 995/
Ședința publică din 28 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale nr. 1028/25.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - 2006 SRL prin lichidator judiciar, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosar prin fax-ul instanței la data de 28.09.2009, întâmpinare formulată de către lichidatorul debitoarei și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1028/25.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a închis procedura prevăzută de prezenta lege împotriva debitoarei - 2006 SRL și radiera acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului; a descărcat lichidatorul judiciar al debitoarei, respectiv pe, de orice îndatorire sau responsabilități; plata onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 2.500 lei pe toată perioada de desfășurare procedurii și a sumei de 504,68 lei reprezentând cheltuieli de procedură; notificarea sentinței de închidere debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Generale a Finanțelor Publice și ORC de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la 27.04.2009, lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - 2006 SRL, a relevat incidența în cauză a art. 131 din legea 85/2006 întrucât în averea debitoarei nu există bunuri, problemă discutată și în Adunarea creditorilor din 30.04.2009.
S-a mai constatat că judecătorul sindic a acordat un termen pentru ca părțile să-și exprime poziția cu privire la incidența în cauză a art. 131 din Legea 85/2006; că nici unul dintre creditori nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii insolvenței; că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 58/19.01.2009; că potrivit art. 20 alin. 1 lit. i raportat la art. 131 din Legea 85/2006, închiderea procedurii în condițiile în care nu există bunuri în averea debitorului și nici creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, este obligatorie.
Astfel, în temeiul art. 131 din legea insolvenței, judecătorul sindic, a dispus închiderea procedurii, cu consecințele prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul de a se dispune lichidatorului judiciar formularea unei acțiuni de atragere a răspunderii administrative față de fostele organe de conducere ale societății, conform art. 138 din Legea 85/2006, cu motivarea că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă contrar acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Se susține faptul că prin raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, conform art. 20 alin. 1 lit. b din Legea 85/2006, se constată că nu există acte contabile și astfel nu se poate stabili existența vreunor bunuri ale societății și nici vinovăția fostului administrator. Consideră că acesta era un motiv suficient pentru ca lichidatorul judiciar să formuleze acțiune în atragerea răspunderii administratorului, chiar lipsa actelor contabile conducând la această situație de imposibilitate a derulării procedurii, aspect ce a fost reținut eronat și de către judecătorul sindic.
De asemenea, s-a menționat că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Conform art. 131 din Legea 85/2006: "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat", iar potrivit art. 59 alin. 1: "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă."
Astfel, recurenta A consideră că legea impune în mod imperativ întocmirea unui raport privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, fără a face diferență cu privire la existența sau inexistența bunurilor sau a lipsei contabilității debitoarei falite. Arată că lipsa actelor contabile și neținerea contabilității potrivit dispozițiilor legale echivalează cu o prezumție de ducere a societății în stare de faliment, fostul administrator fiind vinovat de încălcarea mai multor dispoziții legale, și anume: art. 138 lit. d din Legea 85/2006, art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea 31/1990 republicată, art. 11 alin. 4 din Legea contabilității, cu atât mai mult cu cât relația administratorului cu societatea comercială se supune regulilor mandatului, conform art. 1540 Cod civil. Consideră că faptul că aceste dispoziții legale sunt stabilite prin alte acte normative decât Legea 85/2006 nu impietează asupra răspunderii administrative, deoarece Legea 85/2006 este specială doar pentru derularea procedurii falimentului, iar faptele care se definesc la modul general la art. 138 din Legea 85/2006 sunt detaliate ca și modalități de săvârșire în legile speciale indicate, astfel că ar fi fost lipsit de rațiune juridică reluarea acestor fapte în cuprinsul Legii nr. 85/2006 din moment ce sunt enunțate și definite în legi speciale, iar potrivit principiuluispecialia generalibuss derogant, acestea sunt norme speciale cu privire la răspunderea administrativă față de cele generale ale Legii 85/2006.
Recurenta consideră că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea creanțelor, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea aplicării art. 138 din lege, apreciind că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii, cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se în imposibilitatea realizării scopului declarat al legii enunțat în art. 2 din Legea 85/2006.
Se mai arată că potrivit doctrinei, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, astfel că lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 131 și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea 31/1990 republicată, art. 11 alin. 4 din Legea contabilității, art. 1540 Cod civil, art. 304 pct. 9 și 304 Cod procedură civilă.
, în calitate de lichidator al debitoarei, a formula întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că la termenul de judecată din data de 25.05.2009, prin raportul de activitate depus la dosarul cauzei, a solicitat închiderea procedurii insolvenței față de 2006 în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, pe motiv că societatea debitoare nu deține bunuri mobile și/sau imobile de valorificat, potrivit informațiilor deținute de către acesta, nu are disponibil bănesc și nici drepturi de creanță de încasat, iar niciunul dintre creditori nu si-a exprimat disponibilitatea de avansa sumele necesare continuării procedurii. Astfel, lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic închiderea procedurii, având în vedere faptul că nu s-a putut identifica nicio sursă de acoperire a cheltuielilor pe care continuarea procedurii insolvenței față de debitoare, le-ar fi generat.
Referitor la susținerile creditoarei recurente privind scopul declarat al legii insolvenței, lichidatorul arată că a depus toate diligentele, a efectuat toate demersurile necesare identificării bunurilor mobile și imobile din averea debitoarei și a constatat că în averea debitoarei nu există bunuri, iar art. 131 din Legea - obligă judecătorul sindic să procedeze la închiderea procedurii dacă se constată că nu există bunuri ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, în orice stadiu al procedurii.
Cu privire la obligația lichidatorului judiciar de a întocmi raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, în temeiul art. 25 lit. a), chiar și în absența actelor contabile și cere atragerea răspunderii materiale a foștilor amdinistratori, lichidatorul arată că a întocmit respectivul raport, pe care l-a depus la dosarul cauzei la termenul din data de 27.04.2009, iar în cuprinsul respectivului raport a arătat că este în imposibilitatea efectivă de a menționa persoanele care sunt vinovate de insolvența debitoarei, apreciind ca inoportună introducerea unei eventuale acțiuni în atragerea răspunderii, în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, întrucât un astfel de demers presupune existența unui probatoriu care să demonstreze culpa persoanei împotriva căreia se va introduce respectiva acțiune și întinderea prejudiciului, or lipsa acestuia nu ar avea altă consecință decât respingerea acțiunii ca nedovedită.
Lichidatorul afirmă că lipsa actelor contabile nu atrage incidența în cauză a art. 138 din lege, ci dovedește cel mult, reaua-credință a fostului administrator, considerând că recurenta avea posibilitatea să pună în discuție introducerea unei acțiuni în atragerea răspunderii fostului administrator întemeiată pe art. 138 din lege în cadrul Adunării Generale a Creditorilor din data de 30.04.2009, însă, deși a fost prezentă, nu a înțeles să uzeze de acesta prerogativă.
Cu privire la posibilitatea introducerii unor acțiuni oblice pentru recuperarea creanțelor, lichidatorul judiciar arată că nefiind în posesia actelor contabile ale societății, s-a aflat în imposibilitatea de a identifica sumele de recuperat, pentru a putea, apoi, să procedeze la acționarea debitorilor în justiție în vederea recuperării creanțelor.
Prin urmare, lichidatorul judiciar consideră că în prezenta cauză a depus toate diligențele pentru aducerea la îndeplinire a atribuțiilor, iar prevederile art. 131 din Legea 85/2006 sunt pe deplin aplicabile, prima instanță pronunțând o sentință temeinică fi legală, apreciind totodată că în aceste condiții, recursul creditoarei este nefondat.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
Susținerea creditoarei recurente A că lichidatorul judiciar, conform art. 59 din Legea nr. 85/2006, trebuie să întocmească raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvența debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le este imputabilă, este întemeiată, însă acest raport se regăsește la dosarul cauzei (filele 268-272).
În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, nepunându-se problema convocării adunării generale a creditorilor sau a comunicării raportului final către creditori pentru ca aceștia să poată formula obiecții.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale nr. 1028/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /07.10.2009
Tehnored /2 ex./08.10.2009
Instanță fond: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
